ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 512/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 512/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința comercială nr. 874 din 4 februarie 2010 a admis excepția insuficienței timbrării a acțiunii și în consecință a anulat ca insuficient

timbrată acțiunea reclamantei SC R.E. SRL București în contradictoriu cu

pârâtele SC E.S. SRL București și SC S.E. SRL prin lichidator judiciar F.I.

S.P.R.L. București.

A obligat reclamanta la plata a

10.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC E.S. SRL București și a luat

act că pârâta SC S.E. SRL prin lichidator judiciar F.I. S.P.R.L. București nu a

solicitat cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia comercială nr. 426 din 22 septembrie 2010 a admis apelul reclamantei SC R.E. SRL București, a schimbat hotărârea instanței de fond, în

sensul că a obligat reclamanta la 5.000 lei cheltuieli de judecată, menținând

celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de Apel București a reținut că față de soluția dată de Tribunalul

București prin sentința comercială nr. 874 din 4 februarie 2010, prin care a

anulat ca insuficient timbrată acțiunea reclamantei, întrucât cheltuielile de

judecată reprezentând onorariu avocațial în sumă de 10.000 lei este

nejustificat de mare, în raport de art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc.

civ., a diminuat cuantumul acestora la 5.000 lei.

Împotriva menționatei decizii a

declarat recurs pârâta SC E.S. SRL București, în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în

principal admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, admiterea recursului,

modificarea în parte a deciziei, în sensul respingerii apelului reclamantei.

În criticile formulate recurenta

pârâtă a susținut în esență următoarele:

- Invocând dispozițiile art. 304

pct. 5 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

excepției inadmisibilității cererii formulate în apel de societatea sa, cu

privire la reducerea cuantumului onorariului avocațial, fiind încălcate

dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., tocmai prin faptul că instanța a admis o cerere nouă formulată direct în

apel încălcând principiul disponibilității, dreptul său la apărare prin răpirea

unui grad de jurisdicție și principiul egalității armelor în procesul civil,

prevăzut de CEDO;

- În cauză au fost încălcate și dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că judecătorii erau datori să arate,

în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept pe care și-au format

convingerea și cele pentru care le-au fost înlăturate apărările, obligație încălcată

prin decizia atacată.

- Instanța de apel a interpretat

greșit dispozițiile art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și art. 132

din Statutul profesiei de avocat fără să țină cont de valoarea pretențiilor

reclamantei la care s-a calculat taxa judiciară de timbru.

Recursul pârâtei este nefondat

pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească

cheltuieli de judecată.

Dispozițiile art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., prevăd că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze

onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor

minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau

de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Cu privire la critica

recurentei-pârâte ce vizează excepția inadmisibilității cererii reclamantei în

apel, referitoare la reducerea cuantumului onorariului avocațial, nu se poate

reține încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) și art. 294 alin. (1) C.

proc. civ. în raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. enunțate

mai sus.

Este de reținut că, în raport de

sentința comercială nr. 874 din 4 februarie 2010 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, prin care cererea reclamantei a fost anulată

ca insuficient timbrată, în mod corect a reținut Curtea de Apel București că

cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial în cuantum de 10.000

lei este nejustificat prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea

activității depuse de avocați.

Cum potrivit textului de lege

enunțat instanța de judecată poate să reducă onorariul avocatului în raport de

valoarea litigiului, dificultatea și complexitatea muncii depuse de avocat sau

volumul de muncă care presupune pregătirea apărării, se reține că instanța de

apel a făcut aplicarea acestui text de lege la împrejurări concrete a căror

stabilire și apreciere este la latitudinea instanțelor.

Astfel, din cuprinsul hotărârii

atacate rezultă în mod clar că nu există motive contradictorii și străine de

natura pricinii, motivarea soluției din apel fiind succintă, dar completă,

instanța de control judiciar răspunzând tuturor motivelor de critică invocate

de pârâtă, dispozițiile de lege invocate de aceasta nefiind străine de natura

pricinii, ci justificând soluția dată.

De altfel, referitor la posibilitatea

instanței de a cenzura onorariile avocaților, nu este lipsit de relevanță

faptul că în ipoteza aplicării art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se constată că

instanța judecătorească nu intervine în contractul de asistență juridică

încheiat între părți, adică nu stânjenește executarea acestuia, nici nu-l,

modifică și nici nu-l anulează.

În această situație, raportul

juridic generat de încheierea contractului de asistență juridică se menține,

instanța având doar posibilitatea să mărească sau să micșoreze cuantumul

cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le

datorează.

Așa fiind, Înalta Curte constatând

că motivele de recurs evocate de recurenta-pârâtă sunt nefondate, în temeiul

art. 312 alin. (1) și art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., urmează să

respingă recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

SC E.S. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 426 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3

februarie 2011.