ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3509/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin decizia civilă

nr. 56 C din 18 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, s-a respins apelul

declarat de reclamantul N.I.A. împotriva sentinței civile nr. 801 din 20 iunie 2008

pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, în contradictoriu cu

intimatul pârât Primarul orașului Eforie.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul N.I.A., recurs

înregistrat la data de 18 iunie 2009, pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, sub nr. 35/118/2003.

Prin încheierea de

ședință din data de 17 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs

în temeiul art. 242 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a

răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea în lipsă.

La data de 9 martie 2011, Înalta

Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea

discutării excepției de perimare a recursului.

Analizând această excepție,

Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se

perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că pentru a interveni

perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se

află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a

pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un

act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de

diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau

posibilitatea să o facă.

Aceasta este și

situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art.

242 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 17 decembrie 2009, părțile au

lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun

act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 9 martie 2011, când

s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C.

proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol

în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., constatând totodată că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea

operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea

se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul

declarat de reclamantul N.I.A. împotriva deciziei civile nr. 56 C din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2011.