Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2163/2015

HOTĂRÂRE
13.10.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2163/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 17 aprilie 2013 pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrată contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva Deciziei nr. 100/AS din 12 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Prin Decizia nr. 664/AS din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva Deciziei nr. 100/AS din 12 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în contradictoriu cu intimata C.J.P. Constanța. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul B.I., solicitând trimiterea cauzei instanței competente pentru rejudecarea pe fond.

La termenul din data de 6 mai 2014, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă. La termenul din data de 13 octombrie 2015, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea discutării perimării cererii de recurs, având în vedere că termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ. s-a împlinit la data de 6 mai 2015. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu. Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 6 mai 2014, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., s-a dispus suspendarea pricinii, constatându-se că niciuna dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă, iar actul de procedură nu trebuia îndeplinit din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) teza finală C. proc. civ. În raport de aceste considerente, având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de contestatorul B.I. împotriva Deciziei nr. 664/AS din data de 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 octombrie 2015. Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-28
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1105/2018
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2012, contestatorul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 720/AS din dat
ÎCCJ 2015-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 448/2015
Decizia nr. 448/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 192/CA din 9 aprilie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fis
ÎCCJ 2016-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2270/2016
Decizia nr. 2270/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1240 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestat
ÎCCJ 2015-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 146/2015
de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3257 din 13 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 410/CA din 25 noie
ÎCCJ 2015-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1885/2015
a îndeplinit vreun act de procedură, Curtea de Apel Constanța a repus cauza pe rol, din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 252 C. proc. civ. (din 1865), respectiv a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă