ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2218/2011

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta F.C., decedată în timpul procesului și a cărei poziție procesuală a fost preluată de F.M.I., S.C.I., S.T.A., T.G.A. și H.A.S. a chemat în judecată Primarul Municipiului Cluj-Napoca și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nelegalitatea dispoziției nr. 7917 din 12 septembrie 2007 emisă de pârât în temeiul Legii 10/2001, să dispună restituirea în natură a terenurilor expropriate și modificarea propunerii de acordare a despăgubirilor pentru construcții și pentru suprafața de teren diminuată cu cea restituită în natură, Prin sentința civilă nr. 332 din 22 mai 2009, Tribunalul Cluj a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 23/1965, prin care s-a preluat construcția în suprafață de 104 mp și terenul în suprafață de 15394 mp de la C.G., cu plata despăgubirilor legale. Instanța a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură a unei părți din terenul expropriat, având în vedere dispozițiile Legii 10/2001, respectiv art. 10 alin. (3) și art. 11 precum și dispozițiile cuprinse în normele metodologice de aplicare a acestei legi. Descrierea realizată în cuprinsul raportului de expertiză îndreptățește aprecierea că acest terenul în suprafață de 3600 mp., fiind un loc de joacă amenajat pentru copii, se încadrează în conținutul sintagmei de amenajare de utilitate publică.

S-a constatat că suprafața de 1200 mp cuprinde rețele edilitare de apă, canalizare, gaz, telefonie și electricitate, astfel încât nici acest teren nu este liber în sensul Legii 10/2001. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, iar prin decizia nr. 19A din 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat. Instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Imobilul construcție și teren în suprafață de 15.394 mp înscris în C.F. 17404 Cluj a aparținut antecesorului reclamanților și a fost trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului de expropriere nr. 23/1965, cu plata despăgubirilor legale. După expropriere, construcția a fost demolată, iar terenul se află în prezent în zonă sistematizată.

Scopul exproprierii, construirea blocurilor de locuit situate la adresele str. U. nr. 15, 17, 19 și 21, centrală termică, alei de acces pietonal, alei de acces auto, spațiu de joacă pentru copii și trotuarele aferente a fost realizat, fapt dovedit de probele administrate în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, înainte de a aprecia asupra posibilității de a restitui în natură terenul solicitat pe calea notificării, unitatea investită are obligația de a identifica cu exactitate imobilul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a acestuia pentru acordarea acestei măsuri, astfel încât să nu se afecteze existența și utilizarea normală a unor investiții sau amenajări de utilitate publică.

În sintagma „utilitate publică" sunt cuprinse acele amenajări destinate a servi nevoilor comunității, inclusiv amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcurile și grădinile publice, parcările auto, piețele și pasajele pietonale, dotări tehnice subterane ș.a. În speță, din probele administrate în cauză, rezultă următoarele: parcela de 1200 mp este ocupată de garaje, rețele edilitare de apă, gaz, telefonie și electricitate, alei de circulație pietonală și auto. Parcela în suprafață de 3600 mp este afectată parțial de rețele edilitare (fapt stabilit prin completarea la raportul de expertiză) și este amenajată ca loc de joacă pentru copii, cu mobilier specific, zonă verde (fapt constatat prin cercetarea la fața locului făcută de instanță) și alei de circulație pietonală.

Prin urmare, este legală aprecierea instanței de fond în sensul că acest teren se încadrează în conținutul sintagmei de amenajare de utilitate publică și că cererea reclamanților de restituire în natură este nefondată. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții F.M.I., S.C.I., S.T.A., T.G.A. și H.A.S. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Instanța de apel nu a ținut cont de principiile stabilite de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea cererilor persoanelor îndreptățite, respectiv a ignorat principiul prevalenței restituirii în natură, principiu ce se desprinde din prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din lege.

Amenajarea terenului ca spațiu de joacă pentru copii s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ceea ce determină restituirea în natură, deoarece Primăria Municipiului Cluj-Napoca nu mai avea dreptul să amenajeze astfel terenul după formularea notificărilor în baza Legii nr. 10/2001. Cu privire la împrejurarea că terenul este afectat în parte de rețele edilitare, recurenții consideră că nici acest aspect nu poate fi reținut în justificarea soluției instanței de apel, întrucât în cazul restituirii în natură a terenului, proprietarul poate devia aceste rețele, cu acordul prealabil al furnizorilor de utilități și pe cheltuiala sa, în cazul în care devierea se impune. Cât privește garajele edificate, recurenții arată că acestea sunt construcții ușoare, demontabile.

astfel că terenul poate fi considerat „liber de construcții”, în înțelesul Legii nr. 10/2001. Printr-un memoriu depus separat, recurentul S.C.I. a reluat susținerile formulate în recursul pe care l-a declarat alături de ceilalți reclamanți. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Prin motivele de recurs formulate, recurenții critică decizia instanței de apel în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii stabilite pentru terenul în suprafață de 3600 mp și pentru cel în suprafață de 1210 mp., susținând că sunt îndreptățiți la restituirea în natură a acestor suprafețe.

În ceea ce privește terenul în suprafață de 3600 mp, curtea de apel a reținut că acesta este afectat parțial de rețele edilitare și este amenajat ca loc de joacă pentru copii, cu mobilier specific, zonă verde și alei de circulație pietonală Utilitatea publică a unui bun, rezultată din natura sa sau dintr-o dispoziție specială a legii, face ca dreptul subiectiv de proprietate exercitat de stat sau de unitatea administrativ teritorială asupra bunului să fie un drept de proprietate publică. În aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (29 din Legea 10/2001, există o amenajare de utilitate publică în situația în care, prin modul și măsura în care este realizată, prin destinația și uzul acordat în mod obișnuit, apare ca neîndoielnică folosința cu caracter general pe care o asigură colectivității.

Or, în cauză, prin probele administrate și care nu mai pot fi reapreciate în calea de atac a recursului, este dovedit că o astfel de amenajare de utilitate publică există pe terenul în litigiu. Prezența rețelelor edilitare, a mobilierului specific unui loc de joacă pentru copii, a zonei verzi și a aleelor de circulație pietonală probează existența unei amenajări afectată unei folosințe generale în acest sens, ceea ce împiedică restituirea în natură a terenului către reclamanți. Susținerea formulată de recurenți în sensul că aceste amenajări au fost efectuate după formularea notificărilor în temeiul Legii 10/2001 nu este întemeiată. Din înscrisul aflat la fila 59 în dosarul instanței de apel rezultă că locul de joacă pentru copii a fost realizat, conform planurilor de urbanism, în perioada 1962-1965, odată cu construirea blocurilor de locuință din zonă, acesta figurând în inventarul locurilor de joacă pentru copii al Primăriei Cluj-Napoca.

În ceea ce privește ternul în suprafață de 1210 mp, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001 potrivit cu care „în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.” Prezența rețelelor edilitare de apă, gaz, telefonie și electricitate, a aleelor de circulație pietonală și auto face imposibilă restituirea în natură a suprafeței solicitate, constituindu-se în utilități publice care, în condițiile art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001, înlătură măsura restituirii în natură a terenului în suprafață de 1210 mp.

Soluția pronunțată de instanța de apel s-a întemeiat pe constatarea existenței pe acest teren a unor utilități publice, iar nu pe existența unor garaje, aceste construcții neconstituind, în opinia instanței de apel, un impediment pentru restituirea în natură a bunului. Prin urmare, susținerile formulate prin motivele de recurs prin care se arată că aceste construcții sunt ușor demontabile și nu împiedică restituirea în natură a terenului, nu vor fi analizate de instanța de recurs, fiind străine considerentelor pe care se sprijină decizia recurată. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.C.I., F.M.I., S.T.A., T.G.A. și H.A.S. împotriva deciziei nr. 19A din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.