ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1403/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria

Cluj-Napoca prin sentința civilă nr. 3916 din 1 aprilie 2008 a admis în parte contestația la executare formulată și precizată de contestatorii C.I. și C.L.

în contradictoriu cu intimații AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR

STATULUI București și B.R.D., sucursala Cluj-Napoca, în sensul că a dispus

anularea formelor de executare silită a contestatorilor efectuate de intimata A.V.A.S.

în temeiul contractului de credit nr. 406/16/1995 încheiat între BANCA A. SA și

SC N.C. SNC și a contractului de cauțiune din 16 octombrie 1995 încheiat între

contestatori și BANCA A. SA cu consecința desființării popririi infirmate prin

Ordinul nr. 1543 din 17 noiembrie 2005 emis de A.V.A.S. asupra conturilor

bancare ale contestatorilor.

Tribunalul Cluj, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 449/R din 20 aprilie 2010 a admis excepția necompetenței materiale și pe cale de consecință a admis recursul declarat de

intimata A.V.A.S. București împotriva sentinței civile nr. 3916 din 1 aprilie 2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca pe care a casat-o în întregime și a dispus trimiterea cauzei spre

competentă soluționare în primă instanță Curții de Apel București.

Au fost avute în

vedere dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1996 conform cărora cererile de

orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele statului

preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii

civile a persoanelor fizice și juridice, altele decât debitorii definiți la

art.38, sunt de competența curții de apel în a cărei rază teritorială se află

sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului și se judecă de urgență și cu

precădere.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 117 din 22

septembrie 2010 a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și

excepția tardivității invocate de pârâta A.V.A.S. București.

A fost admisă

excepția tardivității completării motivelor contestației, invocată din oficiu.

A fost respinsă ca

neîntemeiată contestația formulată de contestatorii C.I. și C.L. în

contradictoriu cu intimații AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI

București și B.R.D., G.S.G. SA, sucursala Cluj-Napoca.

În fundamentarea

acestei soluții au fost analizate cu prioritate excepțiile invocate de intimata

A.V.A.S., respectiv excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția

tardivității, precum și excepția tardivității completării contestației invocată

din oficiu.

Deși dispozițiile

art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 au urmărit soluționarea cu celeritate a unor

asemenea litigii, nu au instituit nici o sancțiune pentru nerespectarea

procedurii prealabile recomandate, de comunicare a actelor către instituția

implicată.

Excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile a fost respinsă atât ca urmare a lipsei de

regim sancționator, dar și față de lipsa oricărei vătămări pentru intimată, mai

ales că după sesizarea primei instanțe s-a luat cunoștință de actele depuse.

În ceea ce privește

excepția tardivității formulării contestației, s-a constatat că în cauză nu

sunt incidente dispozițiile art.401 C. proc. civ., care instituie un termen de

decădere de 15 zile pentru contestația la executare de drept comun.

În speță sunt

aplicabile dispozițiile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată,

potrivit cărora termenul de prescripție al acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S.

este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască

faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de

la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un

termen mai scurt, termen ce are o natură juridică și efecte diferite față de

cel invocat de instanță.

Sub aspectul

completării motivelor de contestație, deși există în doctrina de specialitate

opinia potrivit căreia este posibilă modificarea cererii de chemare în judecată

conform art. 132 C. proc. civ. și cu prilejul rejudecării, anterior primei zile

de înfățișare în fața instanței competente, în speță această opinie trebuie

nuanțată prin aceea că art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 instituie un

termen special, astfel încât a fost admisă excepția tardivității completării

motivelor de contestație, ca excepție invocată din oficiu.

Pe fondul cauzei,

acțiunea a fost găsită neîntemeiată, deoarece conform art. 374

1

și

art. 376 alin. (1) C. proc. civ. executarea silită a avut loc în baza unor

înscrisuri cărora legea le recunoștea în mod expres caracterul de titlu

executoriu, nefiind necesară sesizarea instanței de judecată pentru obținerea

unui asemenea titlu în urma parcurgerii unui proces.

Sub aspectul

prescripției, dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 stabilesc

un termen special de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a

creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu

executoriu sau care după caz, au fost investite cu formulă executorie, termen

care este de 7 ani.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 117 din 22 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, au promovat recurs contestatorii C.I. și C.L.

ANA, care au criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească,

solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului,

modificarea în tot a sentinței atacate și respingerea excepției tardivității

completării motivelor contestației iar pe fond admiterea contestației la

executare împotriva ordinului nr. 1543 din 17 noiembrie 2006 și respectiv

ordinului nr. 1753 din 5 noiembrie 2007 emis de vicepreședintele A.V.A.S.,

finalizând cu anularea acestor forme de executare silită.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că instanța de fond a analizat

superficial motivele de contestație, în realitate în cauză se aplică termenul

general de prescripție de 3 ani și nu termenul special de 7 ani iar actul

întreruptiv privește raportul de garanție dintre BANCA A. SA, filiala Aleșd,

căruia i s-a substituit prin cesiune A.V.A.S. București și SC N.C. SNC Oradea,

context în care cauționarii C.I. și C.L. ANA sunt cu totul străini raportului

juridic obligațional în baza căruia s-a realizat executarea silită imobiliară.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile

aduse de recurenții-contestatori, constată că acestea sunt nejustificate,

urmând a respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente.

Potrivit contestației

la executare înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de

25 noiembrie 2006 sub nr. 25166/2006, contestatorii C.I. și C.L. au solicitat

în contradictoriu cu A.V.A.S. București și B.R.D. să se constate că titlul

executoriu care este contractul de credit nr. 406 din 16 octombrie 1995

încheiat între BANCA A., Agenția Aleșd, și SC N.C. SNC este lovit de nulitate

absolută întrucât potrivit Legii nr. 33/1991, în vigoare la data perfectării

lui, un astfel de contract nu avea forță executorie și ca urmare în mod legal

nu putea fi investit cu formula executorie. S-a mai cerut să se constate, prin

ricoșeu, că titlul executor emis de pârâtă, cu nr. 1543/2006, este și el lovit

de nulitate absolută, întrucât se întemeiază pe un titlu executor preexistent

nul de drept, iar executarea silită pornită este ea însăși lovită de nulitate

absolută.

Pe cale de

consecință, contestatorii au considerat că se impune desființarea popririi

înființată asupra conturilor lor și încetarea indisponibilizării sumelor din

aceste conturi.

Corect a procedat cu

precădere primei instanță atunci când a aplicat dispozițiile art. 137 alin. (1)

C. proc. civ. și anume că este imperios necesar ca instanța să se pronunțe mai

întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de

prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Din verificarea

documentației existente la dosarul cauzei, rezultă că la data de 25 august

2010, contestatorii C.I. și C.L., atunci când litigiul era soluționat de Curtea

de Apel București, au completat motivele contestației la executare, susținând

că executarea silită a fost declanșată de pârâtă în anul 2006 împotriva

debitoarei SC N.C.P. SRL, radiată la 22 octombrie 2003, deși contractul de

credit inițial a fost încheiat cu SC N.C. SNC așa cum rezultă și din contractul

de cesiune de creanță.

Din această perspectivă,

având în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art. 49 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998, care imperativ instituie un termen special pentru contestarea

actelor de executare ale A.V.A.S., a fost justificată admiterea excepției

tardivității completării motivelor contestației la executare.

A.V.A.S. a efectuat

la data de 28 august 2006 comunicarea titlurilor executorii către contestatori,

vizând soldul creanței în valoare de 17.294,09 dolari SUA preluată de la BANCA A. SA prin contractul de cesiune de creanță nr. 128/720021 din 6 decembrie 1999 și

Actul adițional din data de 16 decembrie 1999, privind debitorul SC N.C.P. SRL,

C.I. și C.L. având calitatea de garanți.

Potrivit art. 13

alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, cu modificările și completările

ulterioare, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a

creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlul

executoriu, sau care după caz au fost investite cu formulă executorie este de 7

ani.

Așa cum a expus

constant intimata A.V.A.S., prin contractul de cesiune de creanță nr. 720021

din 6 decembrie 1999 încheiat între BANCA A. SA în calitatea de cedent și A.V.A.S.

în calitatea de cesionar, s-a cedat creanța deținută de Bancă împotriva

debitoarei SC N.C. SNC cu toate garanțiile constituite la întocmirea creditului

acordat debitoarei (contractul de cauțiune din 16 octombrie 1995 în baza căruia

s-a pornit executarea) urmând ca valorificarea creanței să fie făcută conform

procedurilor din O.U.G. nr. 51/1998.

Pentru aceste

rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de C.I. și C.L. ANA

împotriva sentinței comerciale nr. 117 din 22 septembrie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o

cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de C.I. și C.L.A. împotriva sentinței comerciale nr. 117 din 22

septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 31 martie 2011.