ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4767/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4767/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, la data de 27 decembrie 2010, sub nr. 41228/211/2010, creditoarea SC E.F.G.R.S.I.F.N. SA, corpul executorilor I.F.N. al SC E.F.G.R.S.I.F.N. SA – executor I.F.N. P.N.I. a înaintat spre încuviințarea executării silite contractul de credit nr. 9300515629741000/2008. Prin încheierea civilă nr. 1746/C.C. din 24 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 - București, cu motivarea că domiciliul debitorului se află în sectorul 4 - București, și că, din actele depuse la dosarul cauzei, nu rezultă că locul plății ar fi în Cluj-Napoca, pentru ca acestei instanțe să i se confere competența în raport de dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc.
civ. S-a mai reținut, că nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri ale debitorului în circumscripția Judecătoriei Cluj-Napoca. Prin sentința civilă nr. 2081 din 10 martie 2001, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca; a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând, în esență, că potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se va face executarea și cum creditoarea a solicitat demararea procedurii executării silite prin toate formele de executare adresându-se Judecătoriei Cluj-Napoca, intenția creditoarei a fosta aceea ca executarea silită a debitorului să se facă pe raza teritorială a acestei instanțe.
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cluj-Napoca și Judecătoria Sectorului 4 București, potrivit art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 4 București este competentă să soluționeze cererea, pentru următoarele considerente : Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea creditoarei de încuviințare a executării silite, în toate formele legale, a titlului executoriu - contractul de credit nr. 9300515629741000/2008, privind pe debitorul L.V.G. Potrivit art. 371 1 C. proc. civ. „Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv”, iar, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc.
civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea. Or, în speță, executarea se face la domiciliul debitorului care este în circumscripția Judecătoriei Sectorului 4 București. Creditorul nu a făcut dovada că debitorul ar deține bunuri urmăribile în circumscripția Judecătoriei Cluj-Napoca, astfel că este lipsită de relevanță, sub aspectul competenței teritoriale de soluționare a cererii, împrejurarea că prin cererea introductivă a fost învestită Judecătoria Cluj-Napoca cu soluționarea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de Asociația E., în favoarea Judecătoriei sector 4 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.