ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3243/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31

august 2010, creditoarea E.R.S.I. SA a solicitat în contradictoriu cu debitoarea

A.C., încuviințarea executării silite în vederea recuperării creanței în cuantum

de 1.833,90 RON, izvorâtă din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit

cu nr. AA din 2008.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 373 C. proc. civ., art. 970 alin. (2) C. civ., art. 418 alin.

(2) și (3) din O.U.G. nr. 99/2006, art. 2 și 10 din Ordinul Ministerului Justiției

nr. 1661/C/2007.

Prin sentința civilă

nr. 17712/CC din 16 noiembrie 2010, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței

sale teritoriale în soluționarea cauzei, declinând competența de judecare a cererii

de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea SC E.R.S.I. SA, în

favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

S-a reținut că în conformitate

cu dispozițiile art. 373

1

alin. (1) C. proc. civ. și art. 373 C. proc.

civ., competența încuviințării executării silite aparține instanței în circumscripția

căreia urmează să se facă executarea și care este aceea în circumscripția căreia

se află, în speță, sediul creditoarei și domiciliul debitoarei, respectiv Judecătoria

sectorului 4 București.

Astfel sesizată, Judecătoria

sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 8988 din 21 decembrie 2010, a admis

excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat la rândul său

competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței inițial sesizate, justificat

de faptul că învestind această ultimă instanță cu cererea sa, creditoarea și-a manifestat

voința ca executarea silită a debitoarei să se facă pe raza acestei judecătorii.

Nu prezintă relevanță dovedirea existenței unor bunuri pe raza teritorială indicată,

în condițiile în care verificările cu privire la bunurile mobile și imobile, ca

și la veniturile debitorului, pot constitui o etapă ulterioară încuviințării executării

silite.

Constatându-se ivit conflictul

negativ de competență, prin aceeași hotărâre, a fost sesizată instanța supremă în

scopul pronunțării regulatorului de competență.

Referitor la conflictul

negativ de competență dedus judecății, se constată următoarele:

Potrivit art. 373 C. proc.

civ., „hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul

judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care urmează să se facă executarea

ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția

judecătoriei în care se află acestea (…)”.

Alin. (2) al aceluiași

articol dispune că „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia

se va face executarea (…)”.

Iar potrivit art. 373

1

C. proc. civ. „cererea de executare silită se depune de executorul judecătoresc

(…). Executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării silite de către

instanța de executare (…)”.

Dispozițiile legale enunțate

instituie regula încuviințării silite de către „instanța de executare”, care în

concepția C. proc. civ. este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea

și care, pentru ipotezele sale distincte este aceea a situării bunurilor debitorului

ori, a domiciliului său, în cazul popririi.

Iar noua reglementare

a textului legal enunțat, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000,

o constituie cantonarea competenței teritoriale a executorilor judecătorești numai

la circumscripția teritorială a judecătoriei pe lângă care funcționează.

Criteriile obiective enunțate

permit determinarea „instanței de executare”, care, în speță, este judecătoria în

circumscripția căreia se află domiciliul debitorului (unde se presupune, în lipsă

de date contrare, că se află și bunurile sale), precum și sediul executorului judecătoresc

ce va efectua executarea silită și care se află în circumscripția aceleiași judecătorii.

Raportarea la un alt criteriu,

subiectiv (voința creditoarei), excede normelor legale enunțate și nu poate constitui

în accepțiunea normelor de procedură evocate și care o reglementează un reper în

determinarea „instanței de executare”.

Ca urmare, față de cele

ce preced, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare

a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 aprilie 2011.