ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 373/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 373/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1892 din 29 octombrie 2009 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins ca inadmisibilă

cererea formulată de M.C.C., C.A.P. și C.M., judecători la Judecătoria Arad,

prin care au solicitat promovarea la Tribunalul Arad prin valorificarea

rezultatelor obținute la concursul de promovare în execuție (pe loc) organizat

la data de 31 mai 2009.

Pentru a hotărî astfel. Plenul C.S.M. a reținut

următoarele:

Judecătorii M.C.C., C.A.P. și C.M., au participat la

concursul de promovare în funcții de execuție din data de 31 mai 2009,

candidând pentru promovarea pe loc la Tribunalul Arad și au obținut mediile

8.80, respectiv 8.60 și 8.45, clasându-se pe pozițiile a 3-a, a 4-a respectiv a

6-a, îndeplinind condițiile prevăzute la art. 27 din Regulamentul privind

organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și

procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările și completările

ulterioare.

Având în vedere faptul că pentru promovarea pe loc la

Tribunalul Arad au fost scoase la concurs 2 posturi, judecătorii M.C.C., C.A.P.

și C.M., au fost declarați respinși ca urmare a neîncadrării în limita

posturilor alocate concursului.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din

Regulamentul anterior menționat, „judecătorii care îndeplinesc condițiile

prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei

posturilor vacante, pot fi promovați în posturile ce se vacantează la

instanțele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data

comunicării rezultatelor finale ale concursului".

Conform dispozițiilor art. 27, pentru a fi declarat

admis la concurs, candidații trebuie să obțină cel puțin media generală 7 și nu

mai puțin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs menționate la art. 17

(proba teoretică și proba practică).

Făcând referire la „posturile ce se vacantează la

instanțele sau parchetele pentru care au optat la înscriere", Plenul

C.S.M. a apreciat că dispozițiile art. 30 din Regulament au în vedere numai

situația valorificării rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă.

La această concluzie, s-a mai reținut prin hotărârea

atacată, se ajunge și prin interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 30

din Regulament, dat fiind faptul că scopul introducerii instituției

„valorificării rezultatelor concursului de promovare" în Regulament a fost

acela de a crea posibilitatea ocupării posturilor vacante la instanțele

superioare, imediat după vacantarea acestora, pe baza rezultatelor obținute de

către cei care au optat pentru promovarea efectivă, fără a fi necesară

organizarea unui nou concurs de promovare.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs C.M.,

criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut că, potrivit Hotărârii Plenului

nr. 546 din 26 martie 2009 era limitată la a formula cererea de promovare pe

loc la Tribunalul Arad. Cealaltă alternativă era aceea de a nu participa la

concurs, ceea ce reprezintă îngrădirea dreptului la muncă.

Ori, în condițiile în care, la momentul înscrierii la

concurs, opțiunea i-a fost limitată pentru promovarea pe loc, iar acum i se

interzice dreptul de a valorifica rezultatele obținute la concurs, în condiții

de legalitate a șanselor și de prevederi regulamentare, comune cu a

candidaților care au putut opta pentru promovarea efectivă, se creează o

evidentă situație discriminatorie.

In condiții de medii obținute potrivit unor criterii

obiective unice, egalitatea de șanse și de tratament impune valorificarea

rezultatelor obținute de toți candidații care îndeplinesc celelalte condiții

impuse de Regulament.

Analizând dispozițiile art. 27 din Regulament, care

fixează media și notele minime ce trebuiesc obținute pentru promovarea

concursului, se poate lesne constata că textul vorbește despre

„candidați", fără a distinge după cum magistrații au concurat pentru

promovarea efectivă sau pentru promovarea pe loc. De asemenea, reglementând

posibilitatea valorificării ulterioare a rezultatelor concursului, în

intervalul celor 6 luni de la comunicarea mediilor finale, textul art. 30 alin.

(1) arată că „judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute

de art. 27" pot solicita această valorificare, tot fără a distinge în

funcție de felul promovării.

In condițiile în care tematica și bibliografia,

subiectele de concurs, baremurile de corectare au fost aceleași, atât pentru

candidații care au optat pentru promovarea efectivă, cât și cei care au optat

pentru promovarea pe loc, este evident că și notele obținute sunt o oglindire a

unor criterii obiective identice. Ca atare, a aplica diferențiat dispozițiile

art. 30 și a nu da posibilitatea tuturor candidaților, care îndeplinesc

condițiile, de a se bucura de posibilitatea valorificării rezultatelor concursului,

ar echivala cu a institui un tratament discriminatoriu, și a nesocoti

principiul egalității șanselor de promovare în cariera profesională.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea Plenului C.S.M nr. 1892 din 29

octombrie 2009, a fost respinsă cererea petentei C.M. de valorificare a

rezultatelor obținute la concursul de promovare în funcții de execuție

organizat la data de 31 mai 2009, în raport cu dispozițiile art. 30 din

Regulamentul de concurs și cu opțiunea de promovare pe loc formulată de

petenți, conform art. 6 alin. (3) și (4) din Regulamentul de concurs.

Dispozițiile incidente din Regulamentul de concurs

sunt următoarele:

- art. 6 alin. (3) și (4), conform cărora:

„(3) In termen de 15 zile de la data publicării

datelor prevăzute la alin. (1), cei interesați pot depune cereri de înscriere

la concurs la Consiliul Superior al Magistraturii, în care se menționează felul

promovării, efectivă sau pe loc, instanța ori parchetul la care se solicită

promovarea, specializarea și, pentru promovarea la curțile de apel, secția

pentru care optează.

(4) Fiecare candidat poate formula o singură opțiune

cu privire la felul promovării, instanța ori parchetul la care solicită

promovarea, respectiv secția pentru care optează în cazul promovării la curțile

de apel, precum și specializarea pentru care optează, în vederea stabilirii

materiilor de concurs."

- art. 30, conform cărora:

„(1) Judecătorii și procurorii care îndeplinesc

condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a

lipsei posturilor vacante pot fi promovați în posturile ce se vacantează la

instanțele și parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni

de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului.

(2) Dispozițiile art. 28 alin. (3) și ale art. 29 se

aplică în mod corespunzător."

- art. 28 alin. (3), conform cărora:

„(3) Promovarea în funcții de execuție vacante sau pe

loc a candidaților declarați admiși la concurs se face în ordinea mediilor

obținute, în limita numărului de posturi aprobate."

Recurenta C.M., judecător la Judecătoria Arad, a

participat la concursul de promovare în funcții de execuție din 31 mai 2009,

formulând opțiunea de promovare pe loc la Tribunalul Arad, aspect necontestat

de către recurent.

Recurentul a formulat opțiunea de „promovare pe

loc" cu respectarea dispozițiilor art. 6 alin. (3) și (4) din Regulamentul

de concurs, în deplină cunoștință de cauză și fără a contesta la momentul

respectiv legalitatea acestor dispoziții în raport cu reglementările cu forță

juridică superioară, în cauză cele ale Legii nr. 303/2004.

Hotărârea nr. 1892/2009 a Plenului C.S.M. prin care a

fost respinsă cererea recurentului de valorificare a rezultatelor obținute la

concursul din 31 mai 2009 cu motivarea că valorificarea este posibilă numai

pentru candidații care au formulat opțiune de „promovare efectivă" este

legală și temeinică și în acord cu jurisprudența anterioară a Instanței Supreme

(I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 3745 din 1

noiembrie 2006, publicată în Jurisprudența Secției pe anul 2006 - Semestrul

II,

Ed.

Hamangiu, București, 2007), de care instanța de recurs este datoare să țină

seama, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securității raporturilor

juridice și a jurisprudenței CEDO care a statuat în mod constant că rolul

jurisdicției supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a

dispozițiilor legale, prin înlăturarea divergențelor de jurisprudența (CEDO,

Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României (nr. 1), §

39-40).

Hotărârea contestată este întemeiată având în vedere

că vacantarea unor posturi de execuție care să permită valorificarea

rezultatelor concursului în intervalul de 6 luni de la data rezultatelor finale

este posibilă numai în cazul opțiunii de promovare efectivă, deoarece în

situația promovării pe loc, nu se poate vorbi de posibila vacantare în

intervalul respectiv a unor posturi, atâta timp cât asemenea posturi sunt

scoase la concurs de către CSM și nu presupun existența unui post de execuție

vacant.

În altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază ca

nefondată și critica recurentului potrivit căreia dispozițiile art. 30 din

Regulament sunt aplicate diferențiat instituind aplicarea unui tratament

discriminatoriu.

Principiul egalității sau nediscriminării constă în

aceea că persoanele care se găsesc într-o situație identică au dreptul la un

tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate.

Funcția sa este aceea de a preveni formularea de

distincții arbitrare și de a evita diferențele de tratament juridic fără motive

obiective.

Principiul nediscriminării este înscris în toate

tratatele și documentele internaționale de protecție a drepturilor omului.

Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor,

care sunt egali în drepturi. Conceput astfel, principiul nediscriminării apare

ca o formă modernă și perfecționată a principiului egalității tuturor în fața

legii. De altfel, art. 7 din Declarația Universală proclamă că toți oamenii

sunt egali în fața legii și au dreptul, fără deosebire, la protecția egală a

legii.

Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare,

prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un drept

subiectiv substanțial. Textul în discuție enumera un număr de 13 motive de

nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este

interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza

ei.

Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din

C.E.D.O., nu are o existență independentă în sistemul de protecție europeană a

drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, deoarece

nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate apărea însă

autonom, prin aceea că, într-o situație dată, este posibil să fie încălcat,

fără a se constata și o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost

invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziții se poate face, însă,

numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenție și /sau de protocoalele

sale adiționale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în vigoare

Protocolul nr. 12 la Convenție privitor la interdicția generală a oricărei

forme de discriminare, și cu privire la orice drept recunoscut în legislația

națională a unui stat contractant.

Făcând o interpretare nuanțată a prevederilor

Convenției, organele acesteia au concluzionat însă că

a distinge nu înseamnă

a discrimina,

observând existența unor situații ale căror particularități

impun a fi tratate diferențiat.

Diferența de tratament devine discriminare, în sensul

art. 14 din Convenție, numai atunci când autoritățile statele introduc distincții

între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o

justificare rezonabilă și obiectivă.

De asemenea, conform jurisprudenței Curții

Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului,

principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de

soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la

stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații

distincte.

In plus, Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului impune interdicția generală a oricărei forme de

discriminare.

Curtea de la Strasbourg reține două criterii

cumulative de definire a discriminării: o inegalitate de tratament în

exercitarea sau beneficierea de un drept recunoscut (Curtea EDO, 23 noiembrie

1983,

Van der Mussele,

Seria A nr. 70, p. 46; Curtea EDO, 18 februarie

1991,

Fredin,

Seria A nr. 192, p. 60) și lipsa unei justificări

obiective și rezonabile (Curtea EDO, 23 iulie 1968,

Affaire linguistique

helge c/Belgique,

Seria A nr. 6, p. 9).

In sistemul nostru juridic, principiul analizat se

găsește reglementat în art. 16 alin. (1) din Constituție și în O.G. nr.

137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,

republicată.

Conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000,

republicată, discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricție

sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie,

categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală

cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată,

precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea,

înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de

egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic,

social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

In opinia Înaltei Curți, în cauza de față, nu poate

fi vorba de aplicarea unui tratament privilegiat sau discriminatoriu, de

constatarea unei inegalități, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din

Constituție.

De altfel, prin decizia nr. 820/2008, Curtea

Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea

și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și a reținut

faptul că ele sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde

înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze

aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt

discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu

prevederi cuprinse în alte acte normative.

Or, în cauza de față, diferența de tratament, privită

prin prisma condițiilor necesare procedurii de valorificare a rezultatelor

obținute la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și

procurorilor, nu privește situații analoage sau comparabile, întrucât nu

vizează persoane aflate în aceeași situație, atâta timp cât petentul, care a

optat pentru promovarea pe loc, invocă existența discriminării prin raportare

la candidați care au formulat o altă opțiune, și anume aceea de promovare

efectivă. Astfel, respingerea cererii petentului are la bază o justificare

obiectivă și rezonabilă decurgând din existența situațiilor diferite în care se

situează candidații care au formulat opțiuni diferite și din împrejurarea că

procedura valorificării rezultatelor este posibilă, potrivit dispozițiilor

Regulamentului de concurs, în măsura vacantării unor posturi de execuție ce pot

fi ocupate prin promovarea efectivă, iar nu prin promovarea pe loc.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și

criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea

recurată este temeinică și legală.

In consecință, pentru considerentele arătate și în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, recursul va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.M. împotriva

Hotărârii nr. 1892 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie

2010.