ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3781/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 319 din 21 iunie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanții C.Ș. și C.N., în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P.

Dolj și A.F.P. Craiova și, pe cale de consecință au dispus suspendarea

executării deciziei de impunere nr. 3537 din 31 martie 2010 emisă de pârâta D.G.F.P.

Dolj, până la soluționarea contestației de către instanța de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, prin decizia a cărei suspendare se solicită s-a stabilit în sarcina

reclamanților obligații fiscale suplimentare în cuantum de 3.177.644 lei,

dispunându-se totodată măsuri de indisponibilizare a bunurilor proprietatea

acestora, astfel cum rezultă din procesul verbal de sechestrul anexat acțiunii,

acte fiscale împotriva cărora reclamanții au formulat contestație, în procedură

prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, înregistrate pe rolul D.G.F.P.

Dolj la data de 7 mai 2010.

Pe fond, instanța a reținut că în ceea

ce privește „cazul bine justificat, din analiza sumară a actelor fiscale în

discuție rezultă că nu a fost indicată situația de fapt concretă, specifică

fiecărui an, 2004, 2005, 2006, și nici dispozițiile legale în vigoare

aplicabile, pe ani și tranzacții, cuprinse inclusiv în normele de aplicare a

H.G. nr. 44/2004, consecința acestor omisiuni fiind aceea că nu este explicată,

în concret, în actele fiscale contestate, noțiunea de activitate economică

desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în

sensul art. 127 alin. (1) C. fisc., s-a constatat, de asemenea, existența unor

mențiuni contradictorii între decizia contestată și avizul de inspecție fiscală

nr. 42916 din 21 mai 2009, în ceea ce privește perioada achizițiilor de terenuri

purtătoare de TVA.

În ceea ce privește cerința „pagubei

iminente” s-a apreciat că executarea silită a unei sume de 3.177.646. lei,

declanșată în condițiile de fapt și de drept expuse și a instituirii măsurilor

asigurătorii, constituie argumente pentru justificarea caracterului iminent al

prejudiciului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs D.G.F.P. Dolj susținând, în esență, că suma stabilită cu titlu

de cauțiune este derizorie iar pe fond nu sunt îndeplinite condițiile cerute

cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 întrucât, dovada cazului bine

justificat presupune că, pe baza pagubei iminente, reclamanții să dovedească

împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat și care să fie

justificate, iar în ceea ce privește paguba iminentă hotărârea instanței de

fond nu este motivată.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceată instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea

instanței de fond.

Așadar, în temeiul art. 14 alin. (1)

din legea contenciosului administrativ, suspendarea executării unui act

administrativ, ca măsură vremelnică și provizorie, se poate dispune numai în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, ireparabile,

de care persoana care se consideră vătămată prin actul respectiv să fie

amenințată, ca o consecință a executării actului.

Prin urmare, cazul bine justificat

nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea

actului administrativ întrucât acestea vizează fondul actului, care se

analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

În ceea ce privește iminența

producerii unei pagube, Curtea apreciază că nici îndeplinirea acestei condiții

nu a fost îndeplinită, în speță, întrucât susținerea potrivit căreia, suma

imputată, prin ea însăși, produce un prejudiciu în patrimoniul persoanei

obligate nu este suficientă, în caz contrar ajungându-se la concluzia că

cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în

majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce contravine

caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor

administrative, astfel cum este reglementată prin lege.

În concluzie, instanța de recurs va

admite recursul și va casa sentința atacată, ca fiind nelegală și netemeinică

și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea pentru motivele prezentate în

considerentele de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.F.P.

Dolj împotriva sentinței civile nr. 319 din 21 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond

respinge cererea de suspendare, a executării formulată de reclamanții C.Ș. și C.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 septembrie 2010.