ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3781/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3781/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secția de
contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 319 din 21 iunie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanții C.Ș. și C.N., în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P.
Dolj și A.F.P. Craiova și, pe cale de consecință au dispus suspendarea
executării deciziei de impunere nr. 3537 din 31 martie 2010 emisă de pârâta D.G.F.P.
Dolj, până la soluționarea contestației de către instanța de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanța a
reținut că, prin decizia a cărei suspendare se solicită s-a stabilit în sarcina
reclamanților obligații fiscale suplimentare în cuantum de 3.177.644 lei,
dispunându-se totodată măsuri de indisponibilizare a bunurilor proprietatea
acestora, astfel cum rezultă din procesul verbal de sechestrul anexat acțiunii,
acte fiscale împotriva cărora reclamanții au formulat contestație, în procedură
prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, înregistrate pe rolul D.G.F.P.
Dolj la data de 7 mai 2010.
Pe fond, instanța a reținut că în ceea
ce privește „cazul bine justificat, din analiza sumară a actelor fiscale în
discuție rezultă că nu a fost indicată situația de fapt concretă, specifică
fiecărui an, 2004, 2005, 2006, și nici dispozițiile legale în vigoare
aplicabile, pe ani și tranzacții, cuprinse inclusiv în normele de aplicare a
H.G. nr. 44/2004, consecința acestor omisiuni fiind aceea că nu este explicată,
în concret, în actele fiscale contestate, noțiunea de activitate economică
desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în
sensul art. 127 alin. (1) C. fisc., s-a constatat, de asemenea, existența unor
mențiuni contradictorii între decizia contestată și avizul de inspecție fiscală
nr. 42916 din 21 mai 2009, în ceea ce privește perioada achizițiilor de terenuri
purtătoare de TVA.
În ceea ce privește cerința „pagubei
iminente” s-a apreciat că executarea silită a unei sume de 3.177.646. lei,
declanșată în condițiile de fapt și de drept expuse și a instituirii măsurilor
asigurătorii, constituie argumente pentru justificarea caracterului iminent al
prejudiciului.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs D.G.F.P. Dolj susținând, în esență, că suma stabilită cu titlu
de cauțiune este derizorie iar pe fond nu sunt îndeplinite condițiile cerute
cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 întrucât, dovada cazului bine
justificat presupune că, pe baza pagubei iminente, reclamanții să dovedească
împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat și care să fie
justificate, iar în ceea ce privește paguba iminentă hotărârea instanței de
fond nu este motivată.
Recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea
unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceată instanței competente să
dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea
instanței de fond.
Așadar, în temeiul art. 14 alin. (1)
din legea contenciosului administrativ, suspendarea executării unui act
administrativ, ca măsură vremelnică și provizorie, se poate dispune numai în
cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, ireparabile,
de care persoana care se consideră vătămată prin actul respectiv să fie
amenințată, ca o consecință a executării actului.
Prin urmare, cazul bine justificat
nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea
actului administrativ întrucât acestea vizează fondul actului, care se
analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.
În ceea ce privește iminența
producerii unei pagube, Curtea apreciază că nici îndeplinirea acestei condiții
nu a fost îndeplinită, în speță, întrucât susținerea potrivit căreia, suma
imputată, prin ea însăși, produce un prejudiciu în patrimoniul persoanei
obligate nu este suficientă, în caz contrar ajungându-se la concluzia că
cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în
majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce contravine
caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor
administrative, astfel cum este reglementată prin lege.
În concluzie, instanța de recurs va
admite recursul și va casa sentința atacată, ca fiind nelegală și netemeinică
și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea pentru motivele prezentate în
considerentele de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.G.F.P.
Dolj împotriva sentinței civile nr. 319 din 21 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și pe fond
respinge cererea de suspendare, a executării formulată de reclamanții C.Ș. și C.N.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 22 septembrie 2010.