ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3781/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 319 din 21 iunie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanții C.Ș. și C.N., în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. Dolj și A.F.P. Craiova și, pe cale de consecință au dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 3537 din 31 martie 2010 emisă de pârâta D.G.F.P. Dolj, până la soluționarea contestației de către instanța de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin decizia a cărei suspendare se solicită s-a stabilit în sarcina reclamanților obligații fiscale suplimentare în cuantum de 3.177.644 lei, dispunându-se totodată măsuri de indisponibilizare a bunurilor proprietatea acestora, astfel cum rezultă din procesul verbal de sechestrul anexat acțiunii, acte fiscale împotriva cărora reclamanții au formulat contestație, în procedură prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, înregistrate pe rolul D.G.F.P. Dolj la data de 7 mai 2010. Pe fond, instanța a reținut că în ceea ce privește „cazul bine justificat, din analiza sumară a actelor fiscale în discuție rezultă că nu a fost indicată situația de fapt concretă, specifică fiecărui an, 2004, 2005, 2006, și nici dispozițiile legale în vigoare aplicabile, pe ani și tranzacții, cuprinse inclusiv în normele de aplicare a H.G.

nr. 44/2004, consecința acestor omisiuni fiind aceea că nu este explicată, în concret, în actele fiscale contestate, noțiunea de activitate economică desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (1) C. fisc., s-a constatat, de asemenea, existența unor mențiuni contradictorii între decizia contestată și avizul de inspecție fiscală nr. 42916 din 21 mai 2009, în ceea ce privește perioada achizițiilor de terenuri purtătoare de TVA. În ceea ce privește cerința „pagubei iminente” s-a apreciat că executarea silită a unei sume de 3.177.646. lei, declanșată în condițiile de fapt și de drept expuse și a instituirii măsurilor asigurătorii, constituie argumente pentru justificarea caracterului iminent al prejudiciului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D.G.F.P. Dolj susținând, în esență, că suma stabilită cu titlu de cauțiune este derizorie iar pe fond nu sunt îndeplinite condițiile cerute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 întrucât, dovada cazului bine justificat presupune că, pe baza pagubei iminente, reclamanții să dovedească împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat și care să fie justificate, iar în ceea ce privește paguba iminentă hotărârea instanței de fond nu este motivată. Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceată instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond.

Așadar, în temeiul art. 14 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, suspendarea executării unui act administrativ, ca măsură vremelnică și provizorie, se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, ireparabile, de care persoana care se consideră vătămată prin actul respectiv să fie amenințată, ca o consecință a executării actului. Prin urmare, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

În ceea ce privește iminența producerii unei pagube, Curtea apreciază că nici îndeplinirea acestei condiții nu a fost îndeplinită, în speță, întrucât susținerea potrivit căreia, suma imputată, prin ea însăși, produce un prejudiciu în patrimoniul persoanei obligate nu este suficientă, în caz contrar ajungându-se la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce contravine caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative, astfel cum este reglementată prin lege. În concluzie, instanța de recurs va admite recursul și va casa sentința atacată, ca fiind nelegală și netemeinică și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea pentru motivele prezentate în considerentele de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Dolj împotriva sentinței civile nr. 319 din 21 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge cererea de suspendare, a executării formulată de reclamanții C.Ș. și C.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.