ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3189/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1612/CA/2010, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta E.Q.I.S.P.R.L. Deva împotriva pârâtelor ARHIVELE NAȚIONALE – DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A ARHIVELOR NAȚIONALE Hunedoara, SC D. SA Deva, C.I.M. și A.O.M. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, la data preluării de la SC D. SA Deva a unor documente, reclamanta era desemnată administrator judiciar al acesteia, însă Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia pronunțată la 20 februarie 2008, a admis recursul formulat împotriva sentinței nr. 225/2007 a Tribunalului Hunedoara prin care s-a deschis procedura și a casat-o, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Ca urmare, actele preluate de la SC D. SA Deva, trebuiau restituite societății la acea dată. Art. 18 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 în forma dată de O.U.G. nr. 39/2006, aprobată cu modificările prin Legea nr. 474/2006, prevede că, în cazul desființării, în condițiile legii a unui creator de documente, persoana juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art. 2, cât și cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale, vor fi preluate de Arhivele Naționale sau de direcțiile județene ale Arhivelor Naționale.

Din textul de lege menționat rezultă că preluarea documentelor cu valoare istorică, precum și a celor cu valoare practică se face de către pârâtă în cazul desființării persoanei juridice or, față de situația dată reclamanta nu a făcut dovada că SC D. SA Deva a fost desființată, astfel că cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute de textul de lege menționat pentru a fi admisă față de pârâta ARHIVELE NAȚIONALE – DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A ARHIVELOR NAȚIONALE. Cât privește pe ceilalți pârâți F.L.M., C.I.M. și A.O.M., din certificatul depus la dosar rezultă că mandatul de administratori al acestora a expirat în data de 23 mai 2006. Întrucât în prezent aceștia nu mai au calitatea de administratori acțiunea reclamantei față de aceștia a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta E.Q.I.S.P.R.L. Deva care a solicitat desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii reclamantei. Prin decizia comercială nr. 29 din 18 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, a admis apelul, s schimbat în parte sentința atacată și a admis acțiunea împotriva pârâtei ARHIVELE NAȚIONALE – DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A ARHIVELOR NAȚIONALE Hunedoara. Pe cale de consecință, a obligat pârâta să preia de la reclamantă statele de plată ale salariaților, documentele ce atestă încadrarea locurilor de muncă și documentele cu valoare practică aparținând SC D. SA Deva. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că SC D. SA Deva a fost supusă unor proceduri legale de dizolvare și lichidare distincte care s-au derulat în paralel.

În prezent, SC D. SA Deva este dizolvată, în conformitate cu prevederile art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990. Este de reținut că această societate nu mai are nici organe statutare, mandatul administratorilor și al cenzorilor fiind expirat (fila 21 dosarul Tribunalului Hunedoara). De asemenea, aceasta și-a încetat activitatea și nu mai funcționează la sediul social. În cazul SC D. SA Deva sunt, deci, îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 237 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 31/1990. Așa cum rezultă din decizia comercială nr. 261/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, sentința de dizolvare a rămas irevocabilă la 30 iunie 2007, astfel că numirea lichidatorului s-a făcut cu încălcarea art. 237 alin. (7) și (8) din Legea nr. 31/1990.

În aceste condiții, curtea de apel a constatat că SC D. SA Deva și-a încetat existența, din punct de vedere legal, la expirarea termenului prevăzut de art. 237 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, iar împrejurarea că Oficiul Național al Registrului Comerțului, de altfel, instituție publică, nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de art. 237 alin. (8) din Legea nr. 31/1990 și nu a radiat din oficiu societatea menționată, nu poate conduce la concluzia că, legal, SC D. SA Deva există. De altfel, noțiunea existenței creatorului de documente trebuie privită în sensul că acesta funcționează efectiv, putând să asigure păstrarea arhivei. Curtea de apel a mai constatat că și interesul public impune ca arhiva cu valoare practică să fie deținută de persoana legal îndreptățită.

Reclamanta nu are nicio calitate de a deține arhiva SC D. SA Deva. Chiar și eventualele adeverințe eliberate de reclamantă apar ca fiind emise de o persoană fără calitate, fiind lipsite de forță juridică. Prin continuarea deținerii în fapt a arhivei cu valoare practică de către reclamantă se prejudiciază drepturile și interesele unui număr mare de persoane, foste angajate la SC D. SA Deva în perioada 1948 – 1999. Curtea de apel a mai apreciat că reclamanta nici nu poate avea calitatea de deținător al arhivei cu valoare practică a SC D. SA Deva, noțiunea de deținător fiind legată de o calitate legal atribuită și nu de simpla deținere faptică. În consecință, a concluzionat că în mod greșit prima instanță nu a aplicat în cauză dispozițiile art. 18 din Legea nr. 16/1996.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a formulat recurs în termenul legal solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului, ca nefondat. A invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că instanța de apel nu a aplicat corespunzător dispozițiile art. 18 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, SC D. SA nefiind desființată în sensul în care legea prevede, deoarece societatea comercială nu este în faliment, reclamanta nu a acționat în calitate de lichidator judiciar, iar potrivit art. 233 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, nefiind incidentă nicio situație de excepție când dizolvarea are loc fără lichidare.

Dizolvarea nu este un mod de încetare a persoanei juridice. Pe de altă parte, motivarea instanței de apel potrivit căreia SC D. SA Deva și-a încetat existența din punct de vedere legal, la expirarea termenului prevăzut de art. 237 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, vine în contradicție cu constatarea aceleiași instanțe că dosarul având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței se află pe rolul instanței de judecată. În fine, a mai arătat că restul considerentelor hotărârii privind situația de fapt și interesele foștilor salariați nu sunt de natură a justifica în drept soluția pronunțată. Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul se găsește fondat.

Instanța de apel și-a motivat hotărârea pe împrejurarea că societatea comercială pârâtă SC D. SA Deva este dizolvată potrivit art. 237 din Legea nr. 31/1990, considerând, în opinia acesteia, că aceasta s-a aflat în toate situațiile reglementate de art. 237 lit. a), b), c) din această lege, deși prin hotărârea de dizolvare rămasă irevocabilă, instanța de judecată a avut în vedere doar ipoteza prevăzută de art. 237 lit. b) și având în vedere data rămânerii irevocabile a acestei hotărâri și, deopotrivă, dispozițiile art. 237 alin. (7) și alin. (8) din lege, a concluzionat că societatea comercială trebuie considerată și radiată chiar dacă autoritatea competentă Oficiul Național al Registrului Comerțului nu și-a îndeplinit atribuțiile rezultate din textul de lege, de vreme ce trebuia să sesizeze din oficiu judecătorul delegat în vederea radierii societății, după trecerea termenului, expirat în cauză.

Or, instanța de apel omite în analiza sa, pe de o parte, dispozițiile art. 237 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, prin care se arată că la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, societatea comercială intră în lichidare, enunț care reia principiul enunțat în art. 233 alin. (1) din lege, potrivit căruia dizolvarea societății are ca efect deschiderea lichidării, iar potrivit alin. (4) societatea dizolvată își continuă personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării până la terminarea ei.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 237 alin. (7) și (8) din lege nu prevăd că radierea – în cazul în care nu s-a numit un lichidator sau nu s-a făcut o cerere de numire a unui lichidator de către persoanele interesate, în termenele prevăzute de lege – are loc de drept, ci, dimpotrivă, în această situație se pronunță o încheiere de către judecătorul delegat la sesizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, în contradictoriu cu acesta și societatea comercială, citată prin reprezentanții legali sau, după caz, prin curator special, în condițiile art. 44 C. proc. civ., încheiere supusă publicității, conform art. 237 alin. (9) din legea de mai sus și recursului, conform art. 6 din Legea nr. 26/1990, privind Registrul Comerțului.

Așa fiind, este greșită reținerea în această cauză a faptului că numirea lichidatorului s-a făcut cu depășirea termenului legal, iar în lipsa unei încheieri irevocabile, instanța de apel nu putea reține că a operat radierea societății ceea ce ar fi echivalat, într-adevăr, cu desființarea acesteia ca persoană juridică în condițiile legii, pentru a se putea astfel reține pe cale de consecință, încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 18 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996. Societatea comercială este o ființă juridică născută dintr-un contract și dacă pentru ființa juridică dizolvarea constituie o cauză de dispariție, pentru actul constitutiv al societății comerciale, dizolvarea constituie în drept o reziliere totală a pactului societar ale cărei efecte depline se produc doar pe data închiderii lichidării și radierii societății din Registrul Comerțului.

Mai mult, nu este contestat și instanța de apel a avut în vedere faptul că societatea comercială se află și într-un litigiu în vederea deschiderii procedurii Legii nr. 85/2006, privind insolvența societăților comerciale, astfel că reclamanta nu poate invoca în beneficiul său dispozițiile art.18 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, societatea comercială nefiind încă desființată în sensul atribuit de lege acestei situații de drept, pentru a putea opera obligația de preluare în sarcina pârâtei. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul și va modifica hotărârea instanței în sensul că va respinge apelul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SERVICIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA AL ARHIVELOR NAȚIONALE împotriva deciziei comerciale nr. 29/2011 din 18 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta E.Q.I.S.P.R.L. împotriva sentinței nr. 1612/CA/2010 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.