ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1064/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1064/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 22 aprilie 2004, reclamantul N.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa
Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 3481 din 26 martie 2003, emisă
de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor recunoscute
de Legea nr. 309/2002, cu motivarea că a efectuat stagiul militar în
detașamente de muncă din subordinea Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Prin sentința civilă nr. 653
din 5 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de
contencios administrativ, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să
recunoască reclamantului, drepturile solicitate pentru perioada 19 decembrie 1957
- 15 decembrie 1959, începând cu data de 1 septembrie 2002.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut că din actele depuse în cauză, respectiv copia
livretului militar, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar, ca „mână
de lucru”, în construcții, la denumirea specialității militare fiind înscrisă
mențiunea „constructor de poduri și drumuri”.
Față de această dovadă, s-a
considerat lipsit de relevanță, aspectul dacă reclamantul a efectuat stagiul
militar într-o unitate militară sau în detașamente aparținând Direcției
Generale a Serviciului Muncii, atâta vreme, cât acesta nu a putut ori nu a
depus jurământ militar și nu a fost instruit, fiind în realitate, supus unei
munci forțate, motiv pentru care a și primit calificativul „bun pentru
serviciul militar, combatant neinstruit”.
S-a mai invocat, de
asemenea, lipsa unor evidențe precise, dat fiind interesul regimului comunist,
de a ascunde apartenența unor unități militare, la fosta Direcție Generală a
Serviciului Muncii.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând-o sub două
aspecte.
Un prim aspect privind
tardivitatea, în sensul că instanța de fond nu a respins excepția, fără să o
motiveze și un al doilea privind fondul cauzei, în sensul că din probele
administrate nu rezultă că intimatul a efectuat stagiul militar în detașamente
ale Direcției Generale a Serviciului Muncii, cum greșit a stabilit curtea de
apel.
Recursul este fondat și
urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
La data de 4 iunie 2004, în
dosarul de fond, pârâta a formulat întâmpinare, în care a invocat excepția de
tardivitate, în sensul că reclamantul nu a depus contestație împotriva
hotărârii emisă de pârâtă, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 6 alin.
(5) din Legea nr. 309/2002. Deși învestită cu această cerere, instanța nu a pus-o
în discuția părților și nici nu s-a pronunțat asupra admisibilității ei, așa
cum era obligată să o facă.
În ceea ce privește fondul
cauzei, din livretul militar al intimatului rezultă că acesta a efectuat
stagiul militar în două perioade, respectiv 19 decembrie 1957 - 3 aprilie 1959
și 26 iunie 1959 - 15 decembrie 1959, în timp ce instanța de fond a reținut o
singură perioadă: 19 decembrie 1957 - 15 decembrie 1959.
De asemenea, instanța de
fond a mai reținut că N.I. a efectuat stagiul militar, ca „mână de lucru”, în
specialitatea „constructor drumuri și poduri”, conform mențiunilor înscrise în
livretul militar și de aici, concluzia că intimatul a desfășurat stagiul în
detașamente Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Se poate observa, însă, că
aceste mențiuni apar barate în livretul intimatului, astfel încât nu se poate
înțelege dacă ele corespund sau nu realității.
Ca atare, este necesară
punerea în discuția părților, a excepției de tardivitate și, în funcție de
soluția dată, se va clarifica aspectul de fond privind apartenența unității în
care intimatul a efectuat stagiul militar - Direcția Generală a Serviciului
Muncii sau M.A.N., precum și a perioadei, prin administrarea și a altor
probatorii.
Pentru aceste motive, văzând
și dispozițiile art. 312 alin. (2) și art. 313 C. proc. civ., Curtea va admite
prezentul recurs, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare,
aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 653 din 5
noiembrie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și
trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 februarie 2005.