ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1540/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1540/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 216

din 23 august 2004, Tribunalul Arad a dispus condamnarea inculpaților:

- B.R.I.;

- A.M.M.;

la câte 8 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. b) și c) (teza I) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- R.S.C.;

- A.A.;

la câte 7 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. b) și c) (teza I) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Au fost obligați inculpații

în solidar la plata sumei de 1400 Euro sau echivalentul în lei la data

executării despăgubiri civile către partea civilă B.B. și la 1200 Euro către

partea civilă S.L.

S-a mai dispus confiscarea

sumei de 50.000 lei de la inculpații B.R.I. și A.A.

În sfârșit s-a computat

arestarea preventivă și s-a dispus obligarea inculpaților la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În cursul lunii decembrie

2003, inculpatul A.A. a luat legătura telefonic cu partea vătămată B.B.C.

(despre care aflase că efectua uneori deplasări cu autoturismul personal în

Germania), cu care s-a înțeles să-l transporte pe el și pe ceilalți trei

coinculpați în această țară, contra cost. Conform înțelegerii, în după amiaza

zilei de 19 decembrie 2003 toți cei patru inculpați s-au întâlnit cu partea

vătămată în localitatea Bocșa, jud. Caraș Severin, unde s-au îmbarcat în

autoturismul acesteia marca Opel și au pornit spre vama Nădlac. În noaptea de

19 decembrie 2003, în jurul orei 24,00, ajungând în zona stației Peco P. din

vama Nădlac, partea vătămată împreună cu inculpații R.S.C. și A.A. au intrat în

incinta sediului societății de asigurări A. SA unde au solicitat întocmirea

actelor de asigurare medicală și asistență pentru călătorii în străinătate.

După ce au intrat în posesia actelor, partea vătămată și cei patru inculpați,

la cererea expresă a inculpatului R.S.C., s-au deplasat împreună în spatele

stației P.. Aici inculpatul A.A. l-a prins din spate de gât cu o mână pe B.B.

imobilizându-l, iar inculpatul R.S.C., amenințându-l cu un cuțit, i-a controlat

în buzunarele pantalonilor de unde i-a sustras suma de 1.400 Euro. În acest

timp inculpații B.R.I. și A.A. au asistat la comiterea tâlhăriei, asigurând paza

apoi toți cei patru inculpați au părăsit locul faptei cu banii sustrași asupra

lor.

Prejudiciul, în cuantum

total de 1400 Euro nu a fost reparat, iar partea vătămată s-a constituit parte

civilă în cauză.

În cursul lunii februarie

2004, în baza aceleiași rezoluții infracționale, după ce au citit în ziar un

anunț prin care partea vătămată S.L. (posesor de autorizație pentru transport

persoane) își oferea serviciile, inculpații B.R.I. și A.A. au contactat-o

telefonic pe partea vătămată cu care s-au înțeles să îi transporte până în

Italia. Conform înțelegerii, în data de 18 februarie 2004 cei doi inculpați

însoțiți de data aceasta de martora R.R.P. și de numitul B.D. s-au întâlnit cu

partea vătămată în localitatea Arad, unde s-au îmbarcat în autoturismul acesteia

marca Renault Laguna și au pornit spre vama Nădlac. Pe drum inculpații l-au

întrebat pe S. dacă are la el suficienți bani pentru benzină, iar partea

vătămată le-a spus că are bani destui, arătându-le totodată sumele de 1.200

Euro și 1.200.000 lei pe care le avea asupra sa. Când au ajuns în zona stației

Peco P. din vama Nădlac, toți cei cinci ocupanți au coborât din autoturism și

au intrat în incinta stației, iar după ce S. a alimentat autoturismul și a

plătit benzina, acesta intenționa să se deplaseze la sediul firmei de asigurări

din aceeași incintă pentru obținerea documentelor necesare călătoriei.

Inculpatul B.R.I. a intervenit atunci cu propunerea ca toți să se deplaseze la

hotelul din spatele stației P. ca să-și facă asigurările la firma din acel hotel.

Astfel, inculpații B.R.I. și A.A., împreună cu partea vătămată au ieșit afară

și au ocolit clădirea stației, ajungând în partea din spatele ei. Acolo,

profitând de faptul că nu erau prezenți decât ei trei, inculpatul A.A. l-a

prins cu o mână de gât pe S.L., iar cu cealaltă mână l-a prins de mâna stângă,

imobilizându-l. Concomitent, inculpatul B.R.I. s-a apropiat de partea vătămată

și a introdus mâna în buzunarul stâng al pantalonilor acesteia, de unde a

sustras sumele de 1200 Euro și 150.000 lei, apoi ambii inculpați (B.R.I. și

A.A.) au părăsit locul faptei cu banii sustrași asupra lor.

Martora R.R. a susținut că

nu a văzut momentul agresiunii, iar numitul B.D. nu a fost găsit pentru a fi

audiat.

Prejudiciul în cuantum total

de 1200 Euro și 150.000 lei nu a fost recuperat, iar partea vătămată s-a

constituit parte civilă cu suma de 50.000.000 lei.

Din probele administrate în

cauză: declarațiile inculpaților, a părții vătămate S.L., ale martorilor V.A.,

V.G., I.D., R.R. și B.D., coroborate cu probațiunea administrată în faza de

urmărire penală, respectiv: plângerile părților vătămate, procese-verbale de

cercetare la fața locului, raport de constatare medico-legală, raport de

constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor, planșe foto,

procese-verbale de confruntare, declarațiile inculpaților, instanța a reținut

că starea de fapt descrisă în rechizitoriu corespunde realității, iar

inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina

lor, după cum urmează:

În cursul lunii decembrie

2003 (19 decembrie 2003), inculpatul A.A., pe baza unui anunț de la mica

publicitate privind efectuarea cu autoturismul a unor curse în străinătate, l-a

contactat telefonic pe partea vătămată B.B. solicitându-i să-l transporte în

Germania împreună cu trei prieteni. Căzând la înțelegere, partea vătămată și

inculpatul A.A. au stabilit să se întâlnească chiar în aceeași zi (19 decembrie

2003) în localitatea Bocșa, jud. Caraș Severin pentru a porni în călătorie. Pe

drum înspre vama Nădlac, cei patru inculpați au relatat părții vătămate că nu

au bani suficienți pentru a prezenta la vamă (fiind necesari 500

euro/persoană), iar inculpatul R.S.C. a cerut bani împrumut părții vătămate în

scopul menționat.

B.B. a fost de acord să

împrumute bani inculpaților doar în momentul ajungerii în vamă. Ajunși la

Nădlac în cursul nopții, partea vătămată însoțită de R.S.C. și A.A. s-au

deplasat la societatea de asigurări A. efectuând asigurările medicale și cartea

verde necesară trecerii frontierei.

Întorcându-se la mașina părții

vătămate ce se afla parcată în fața hotelului J. din spatele stației Peco P.,

inculpații i-au cerut părții vătămate B.B. predarea sumei de 1.400 Euro pentru

a o prezenta personal în vamă. Întrucât partea vătămată a refuzat înmânarea

banilor, dorind ca aceștia să rămână asupra sa pentru a-i prezenta chiar ea

organelor de control, inculpații au devenit agitați, iar A.A. (ce se afla

așezat în mașină în spatele șoferului) l-a prins pe B.B. cu mâna de gât, timp

în care R.S.C. (așezat în dreapta) i-a cerut predarea banilor, amenințându-l că

în sens contrar îl va tăia cu cuțitul. Totodată, același inculpat R.S.C. a

căutat în buzunarele îmbrăcăminții părții vătămate și a sustras suma de 1.400

Euro, după care toți patru inculpați au părăsit mașina în grabă, spunând părții

vătămate să nu anunțe poliția întrucât o persoană din vamă cu numele F. deține

totul sub control. Este de menționat că partea vătămată a văzut că pe parcursul

drumului inculpatul R.S.C. a vorbit la telefon cu un anume F. din Nădlac în

scopul de a-i ajuta la trecerea frontierei. După comiterea faptei, partea

vătămată s-a deplasat de urgență în vamă pe sensul de ieșire din țară sperând

că-i va găsi pe inculpați, după care a și înștiințat organele de poliție;

pentru a dovedi polițiștilor veridicitatea spuselor sale, B.B. s-a deplasat și

la societatea de asigurare, cerând anularea cărții verzi și eliberarea unor

copii ale asigurărilor medicale efectuate de inculpați; în acest mod au putut

fi aflate datele de identitate ale inculpaților, date pe care partea vătămată

le-a prezentat organelor de poliție din Bocșa, care și-au declinat competența

organelor de poliție din Arad.

Partea vătămată B.B. a

susținut că inculpații B.R.I. și A.A. aveau asupra lor genți de voiaj pe care

le-au pus în portbagajul autoturismului său și pe care nu le-au mai recuperat

după săvârșirea faptei. Conform înscrisului de urmărire penală, la data de 6

aprilie 2004, partea vătămată B.B. a predat organelor de poliție o geantă de

voiaj marca U. în care se aflau câteva obiecte de îmbrăcăminte, despre care

partea vătămată a susținut că aveau un grad ridicat de uzură.

Cu privire la această faptă,

cei patru inculpați se reține că au avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând

comiterea tâlhăriei. Declarațiile succesive ale inculpaților date pe parcursul

procesului, mai precis neconcordanțele dintre acestea, precum și

neconcordanțele dintre declarațiile aceluiași inculpat, au condus instanța la

concluzia nesincerității lor. Este evident că dacă inculpații nu s-ar fi făcut

vinovați de săvârșirea tâlhăriei, aceștia nu ar fi avut nimic de ascuns și de

la bun început declarațiilor lor ar fi reliefat cu consecvență aceeași stare de

fapt, fără a exista contraziceri, reveniri și aspecte ce nu pot fi explicate de

inculpați.

Astfel, în primele

declarații date în cauză, inculpații B.R.I. și A.A. nici măcar nu au recunoscut

că în 19 decembrie 2003 s-au deplasat la vama Nădlac cu partea vătămată B.B.;

mai apoi, aceeași inculpați au revenit, spunând că s-au deplasat la vamă

împreună cu partea vătămată și ceilalți doi coinculpați, dar nu au tâlhărit-o,

ci pur și simplu au refuzat să mai treacă frontiera întrucât partea vătămată

le-a cerut suplimentar niște bani pentru a da mită organelor vamale. Aceeași

variantă au susținut-o și inculpații R.S.C. și A.A., fiind evident că referitor

la declarațiile date în fața instanței, s-au pus toți patru de acord asupra

aspectelor esențiale ale relatării, spre deosebire de faza de urmărire penală,

unde, între declarațiile acestora există numeroase neconcordanțe vizând țara de

destinație (inculpatul B.R.I. susține că a vrut să meargă în Ungaria, ceilalți

inculpați vorbind de Italia), sumele de bani pe care le aveau asupra lor

(R.S.C. susține că avea 600 Euro, fără a ști câți bani aveau ceilalți; ulterior

revine, afirmând că poseda 700 Euro, iar A.A. avea 370 Euro; B.R.I. la rândul

său susține că el și A.A. aveau câte 300 uro, fapt contrazis de A.A. ce afirmă

că aveau doar 250 Euro), costul transportului, deținerea unor bagaje, etc.

În cauză a fost audiată

martora V.A., persoană care în data de 19 decembrie 2003, fiind angajata A.

Nădlac, a întocmit documentele de asigurări medicale și carte verde pentru

părți. Martora a relatat că, după 5-10 minute de la întocmirea documentelor,

partea vătămată, fiind agitată, s-a întors cerându-i eliberarea unor copii ale

asigurărilor și anularea cărții verzi, dar nu i-a relatat că a fost tâlhărit de

inculpați și nici nu a văzut urme de violență pe corpul părții vătămate.

Instanța apreciază că într-adevăr partea vătămată B.B. nu a fost agresată de

inculpați, astfel încât să existe urme, ci doar a fost amenințată; în plus,

faptul că partea vătămată nu a relatat martorei în mod fidel desfășurarea

evenimentelor, nu poate conduce instanța la concluzia că B.B. nu ar fi fost

tâlhărit de inculpați, neputându-i-se pretinde victimei unei fapte penale un

anumit comportament, în sensul relatării față de unele persoane necunoscute a

incidentului; nici motivul indicat de partea vătămată în cererea de anulare a

cărții verzi (probleme personale) nu are nici o importanță în cauză și nu poate

conduce la concluzia inexistenței tâlhăriei.

În acest context, depoziția

martorei V.A. nu este relevantă sub aspectul vinovăției inculpaților decât în

măsura în care confirmă prezența acestora în vama Nădlac împreună cu partea vătămată.

Întrucât fapta penală a fost

comisă în absența vreunor martori, singurele mărturii esențiale în cauză sunt

ale părții vătămate, pe de o parte și ale inculpaților, pe de altă parte.

Analizând fiecare depoziție în contextul și prin raportare la toate probele

administrate în cauză, instanța a apreciat că starea de fapt relatată de partea

vătămată B.B. reprezintă adevărul; în opinia instanței, este posibil ca

inculpații să nu fi premeditat săvârșirea tâlhăriei, ci să fi avut în vedere o

altă modalitate dea intra în posesia banilor acesteia, anume solicitarea de

bani cu împrumut în vederea prezentării la vamă, după care urma părăsirea zonei

fără înștiințarea victimei; evident într-o asemenea situație nu ar fi putut fi

vorba de tâlhărie, ci doar de împrumut nerestituit sau cel mult abuz de

încredere, astfel cum a și încercat să demonstreze apărătorul inculpaților.

Totuși, întrucât partea vătămată a refuzat acordarea împrumutului înainte de

vamă, inculpații au recurs la deposedarea acesteia prin imobilizare și

amenințare, în condițiile în care scopul deplasării la vama Nădlac era de a

obține banii victimei, iar nu de a trece frontiera.

În cursul lunii februarie

2004, partea vătămată S.L. (persoană ce dăduse anunțuri la ziar privind

efectuarea unor curse contra-cost în străinătate) a fost contactată telefonic

de numitul B.D., care i-a cerut să-l transporte împreună cu alte trei persoane

la Barcelona (Spania). Partea vătămată a propus trecerea frontierei pe la Borș,

dar B.B. (ce susținea că e dintr-o localitate de lângă Arad) a solicitat

părăsirea țării prin vama Nădlac, afirmând că are probleme la vama Borș.

Căzând la înțelegere, partea

vătămată a stabilit ca la data de 18 februarie 2004 să se întâlnească într-o

benzinărie la ieșirea din Arad spre Nădlac. La data menționată inculpații

B.R.I. și A.A. au sosit la Arad, s-au întâlnit în fața gării C.F.R. Arad cu

numiții B.D. și prietena sa R.R., după care toți patru s-au deplasat la locul

de întâlnire cu partea vătămată S.L. Văzând fizionomiile inculpaților ce nu-i

inspirau încredere, și fiind dubios aspectul că aveau asupra lor doar două

genți relativ mici de voiaj, ce în plus erau foarte ușoare, partea vătămată a

încercat diverse tertipuri pentru a se anula călătoria; astfel, a spus că nu

poate merge decât până în Italia, a majorat prețul cursei și în final au

stabilit să se deplaseze doar până la Szeged în Ungaria; spre surprinderea

părții vătămate, clienții săi au acceptat cu mare ușurință schimbarea

destinației, precum și plata unui preț foarte mare. Pe drumul înspre Nădlac,

cei patru au afirmat că au bani suficienți asupra lor, asigurându-se că și

partea vătămată posedă bani. Ajunși în vamă, partea vătămată a alimentat

mașina, timp în care cele patru persoane au intrat în incinta magazinului

stației Peco, după care partea vătămată le-a propus să se deplaseze la ghișeul

A. din incinta stației pentru întocmirea asigurărilor medicale și a cărții

verzi. Inculpații au solicitat părții vătămate să meargă la hotelul J. din

spatele stației Peco, unde spuneau că pot întocmi documentele mai ieftine. Prin

urmare, toți cinci s-au deplasat înspre locul indicat și ajungând într-o zonă

relativ izolată unde nu se mai afla nimeni, partea vătămată a fost atacată de

inculpați, care l-au prins de gât și i-au sustras din buzunare suma de 1.200

Euro și 100.000 lei; după agresiune toți patru au fugit în direcții diferite;

partea vătămată S.L. a indicat ca participant la tâlhărie și pe numitul B.D.,

care nu a fost trimis în judecată ca inculpat, fiind audiat de instanță ca

martor. Deși, în opinia instanței, participarea ca autor la tâlhărie a

numitului B.D. (numit C.) este evidentă (fiind de discutat chiar și săvârșirea

unei fapte penale de către numita R.R.) nu s-a procedat la extinderea

procesului penal pentru alte persoane, conform art. 337 C. proc. pen., întrucât

procurorul (singurul abilitat) nu a solicitat aceasta.

După săvârșirea tâlhăriei,

partea vătămată și-a recuperat de pe jos cheile și ale documente și s-a

deplasat în incinta stației Peco, întrebând personalul angajat dacă nu i-a

văzut pe cei patru clienți ai săi. Întrucât nu-i văzuse nimeni, partea vătămată

a înștiințat organele de poliție, cărora le-a și predat cele două genți de

voiaj abandonate de clienți în autoturismul său; cu ocazia cercetărilor la fața

locului organele de poliție au constatat că în cele două genți se aflau apă

minerală, o pungă cu pâine și alte pungi goale pentru crearea volumului genții.

Este de menționat că

inculpații au imobilizat pe partea vătămată S.L., prinzând-o de gât, cauzându-i

niște escoriații la nivelul gâtului și feței, pentru a căror vindecare au fost

necesare 5 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din certificatul

medico-legal întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad.

Ca și în cazul precedent,

cei doi inculpați nu au recunoscut săvârșirea faptei, aceeași atitudine

nesinceră având-o și martorii B.D. și R.R., aceștia fiind direct interesați în

susținerea variantei inculpaților, întrucât, pe de o parte cei doi inculpați

sunt prieteni cu martorii, iar pe de altă parte, starea de fapt relatată de

partea vătămată ar conduce la concluzia implicării lor directe în săvârșirea

tâlhăriei, în aceste condiții, instanța a înlăturat ca total nesincere

depozițiile martorilor menționați, ca probe în apărarea inculpaților; însă,

aceste depoziții pot fi valorificate ca probe ale acuzării ținând seama de

numeroasele inadvertențe și contraziceri succesive pe care le conțin,

putându-se trage concluzia că cei doi martori au cunoștință de săvârșirea

tâlhăriei.

Astfel, în apărare, cei doi

inculpați au susținut că în realitate, pe drumul Arad - Nădlac, partea vătămată

i-a împrumutat pe fiecare cu câte 200 Euro, bani necesari prezentării în vamă

(ei având doar câte 300 Euro); la rândul lor cei doi martori susțin că aveau

împreună 550 Euro, bani insuficienți pentru vamă, dar se pare că pentru ei

acest aspect nu constituia o problemă, după spusele lor, ei nefiind împrumutați

cu bani de partea vătămată, în privința împrumutului banilor, declarațiile

celor patru sunt contradictorii; astfel, inculpatul B.R.I. inițial declară că

partea vătămată i-a împrumutat pe toți cu suma totală de 300 Euro, după care

declară că i-a împrumutat pe fiecare (patru persoane) cu câte 200 Euro, iar

apoi susține că doar el și A.A. au fost împrumutați. La fel și inculpatul A.A. declară

inițial că toți patru au fost împrumutați, după care revine susținând că doar

el și B.R.I.

Martora R.R., ce s-a aflat

în permanență în mașina părții vătămate pe drumul Arad - Nădlac (când se

susține că a avut loc darea banilor), arată că nu are cunoștință despre faptul

că inculpații au luat bani de la șofer; aceeași martoră revine ulterior în

sprijinul variantei inculpaților.

Un alt aspect important

asupra căruia inculpații și martorii B.B. și R.R. au făcut afirmații

contradictorii se referă la motivul care i-a determinat să renunțe la

continuarea călătoriei cu partea vătămată în străinătate și părăsirea vămii

fără a înștiința pe S.L. despre acest aspect. Inițial, inculpații B.R.I. și

A.A. au susținut că ajunși în vamă, s-au răzgândit pur și simplu să mai

părăsească țara, venindu-le ideea de a se întoarce acasă; ulterior, B.R.I. a

invocat că au intervenit între ei și partea vătămată discuții contradictorii,

după care B.R.I., A.A. și R.R. au susținut că s-au răzgândit întrucât B.B. avea

de plătit o amendă pe teritoriul maghiar și s-au gândit că oricum nu vor putea

trece frontiera.

La rândul său B.B. a avut o

altă explicație decât ceilalți trei, referitor la motivul renunțării la

călătorie, anume că partea vătămată S.L. le-ar fi cerut bani suplimentar pentru

a fi dați la vamă. În plus, fix atunci a primit telefon de la un prieten D.,

care i-a propus să plece împreună în străinătate în zilele următoare prin

Serbia. B.B. afirmă că l-a resunat pe D. pentru a confirma plecarea sa și a lui

B.R.I. Ceea ce e greu de explicat, în opinia instanței, este aspectul că nici

unul dintre ceilalți trei nu a relatat faptul că partea vătămată le-a cerut

bani suplimentar și nici despre primirea telefonului de la D., despre care ar

fi trebuit să știe cel puțin B.R.I.

În sprijinul vinovăției

inculpaților vine și chestiunea bagajelor (două genți voiaj) abandonate de cei

patru în autoturismul părții vătămate S.L. Inculpații A.A. și B.R.I. (cu

excepția unei plase cu alimente) au susținut că nu au luat bagaje cu ei, mai

precis îmbrăcăminte și lucruri de igienă personală, întrucât fiecare avea câte

un prieten în Italia care se oferise să îi împrumute cu asemenea bunuri. La fel

a susținut și B.B. care și-a pus puține haine (potrivit spuselor sale),

întrucât și el avea prieten în Italia dispus să-l împrumute cu îmbrăcăminte.

Singura care a recunoscut că a posedat o geantă de voiaj e R.R., dar aceasta nu

a putut oferi o explicație a abandonării genții în mașina părții vătămate, cu

atât mai mult cu cât susținea că avea în ea obiecte de îmbrăcăminte; acest din

urmă aspect e nereal, din procesul verbal de cercetare la fața locului

rezultând că în bagaje erau doar pungi goale, apă și pâine.

Trebuie menționat că în ceea

ce privește această a doua faptă penală au fost audiați în cauză martorii V.G.

și I.D., prezenți la data de 18 februarie 2004 la locul de muncă, fiind

angajați ai stației Peco și ai societății de asigurare din incinta acesteia.

Cei doi martori au relatat, în esență, că la un moment dat partea vătămată i-a

căutat cu insistență pe cei patru clienți ai săi, fără a comunica martorilor

motivul pentru care îi caută și fără ca aceștia să sesizeze urme de violență pe

corpul părții vătămate. Faptul că S.L. nu a relatat martorilor aspectul că a

fost tâlhărit de inculpați nu are nici o relevanță, întrucât, după cum s-a

arătat și în cazul precedent, nu se poate pretinde victimei unei infracțiuni o

anumită conduită, mai precis un comportament extravertit și de natură a stârni

compasiunea celor din jur. Cât privește neobservarea de către martori a urmelor

agresiunii, acest aspect este perfectexplicabil, dat fiind că aceste urme nu

erau grave, fiind vorba de simple escoriații la nivelul gâtului și mâinii; de

altfel, din planșa foto rezultă că respectivele escoriații erau greu de

observat, putând fi ușor mascate de îmbrăcăminte; astfel, dacă partea vătămată

nu a arătat martorilor în mod expres acele vătămări, este greu de crezut că

aceștia le-ar fi putut vedea, fără o analiză foarte atentă a corpului victimei.

Pentru cele expuse anterior,

instanța a apreciat ca indubitabilă vinovăția (sub forma intenției directe)

inculpaților în săvârșirea faptelor penale reținute prin rechizitoriu, în

sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie

(furt comis prin violențe sau amenințări) în condițiile agravantelor referitor

la săvârșirea faptelor în timp de noapte, în loc public și de către două sau

mai multe persoane împreună, potrivit art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen.; față de inculpații B.R.I. și A.A. s-a reținut

incidența dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât, în baza aceleiași

rezoluții infracționale (la un scurt interval de timp) au participat la

tâlhărirea ambelor părți vătămate (B.B. și S.L.).

Din fișele de cazier

judiciar a rezultat că inculpatul A.A. nu are antecedente penale iar ceilalți

trei inculpați, deși au antecedente nu sunt recidiviști, fiind împlinite

termenele de reabilitare.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel inculpații, solicitând în rejudecarea cauzei, achitarea; în subsidiar

s-a cerut restituirea cauzei pentru completarea urmăririi penale susținând că,

din fotografii rezultă că locul săvârșirii faptei este la câțiva metri de

stația Peco care are pereți transparenți și nimeni nu a văzut nimic. La 15 – 20

metri se află un post de poliție care nu a fost sesizat.

S-a mai reținut că s-a

parcurs o distanță foarte mare, prin localități pustii și apare ilogic, ca

acești inculpați să tâlhărească partea vătămată B.B. tocmai în apropierea

punctului de frontieră.

Referitor la partea vătămată

S.L., s-a susținut că acesta a împrumutat de bună voie suma de 200 Euro

inculpaților pentru trecerea frontierei și ca atare, nu se poate vorbi de

infracțiunea de tâlhărie.

Prin decizia penală nr. 420/

A din 2 decembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondate,

apelurile declarate.

Instanța de control judiciar

verificând hotărârea instanței de fond a apreciat-o ca fiind temeinică și

legală motivând că, deși inculpații nu au recunoscut faptele, acestea au fost

dovedite prin ansamblul probator administrat, și anume deposedarea părților

vătămate prin violență în momentul sosirii lor în vamă de sumele de bani, după

care au părăsit locul faptei.

Totodată, sub aspectul

individualizării pedepselor au fost corect dozate ținându-se seama de criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri

inculpații au declarat recurs, inculpații A.A., A.A. și B.R.I. și R.S.C.

solicitând în principal restituirea dosarului la organele de urmărire penală

pentru completarea probatoriului, audierea martorilor și realizarea unei

confruntări cu partea vătămată. Într-o altă apărare, achitarea lor pentru lipsa

dovezilor pentru dovedirea vinovăției. Într-un subsidiar îndepărtat s-a

solicitat reducerea pedepsei.

Recursurile sunt nefondate.

Din analiza ansamblului

probator administrat, instanțele au reținut corect situația de fapt dând

încadrarea juridică legală faptelor și au făcut și o justă individualizare a

cuantumului pedepselor.

Apărările inculpaților sunt

neîntemeiate și vor fi înlăturate, ca atare.

Din expunerea pe larg a

situației de fapt, respectiv declarațiile contradictorii ale inculpaților (care

vizează, țara de destinație, sumele de bani pe care le aveau asupra lor, costul

transportului, deținerea unor bagaje), declarațiile părților vătămate, care în

mod constant au susținut faptul că, au fost atacate, imobilizate (prinse de

gât) raportul medico-legal care confirmă existența unor escoriații la nivelul

gâtului și feței (partea vătămată S.L.) și nu în ultimul rând declarațiile

martorilor V.G. și I.D., angajații stației Peco) care confirmă faptul că partea

vătămată S.L. îi căuta cu insistență pe cei patru clienți ai săi, se constată

că probele administrate sunt elocvente și în mod corect inculpații au fost

condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Ca atare, apărările

inculpaților sub aspectul achitării și restituirii cauzei pentru completarea

urmăririi penale sunt neîntemeiate pentru considerentele sus-arătate.

Nici afirmațiile referitoare

la reindividualizarea pedepselor nu sunt întemeiate.

Înalta curte apreciază că,

în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările

comiterii faptei (deplasarea părții vătămate într-o zonă izolată propice

săvârșirii atacului), de importanța relațiilor sociale încălcate de către

inculpați prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, de urmările

produse și nu în ultimul rând de persoana acestora, cunoscuți cu antecedente

penale, mai puțin inculpatul A.A., atitudinea total nesinceră a acestora,

pedepsele aplicate sunt de natură să asigure reeducarea și reinserția lor în

societate, încât nu se justifică reducerea pedepsei.

Pentru considerentele

sus-arătate, Curtea în temeiul prevederilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpați.

Se va computa din pedepsele

aplicate inculpaților timpul arestării preventive.

Văzând și prevederile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații A.M.M., A.A., B.R.I. și R.S.C. împotriva

deciziei penale nr. 420/A din 2 decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Compută din durata

pedepselor, reținerea din 6 martie 2004 și timpul arestării preventive de la 23

martie 2004 la 3 martie 2005, pentru inculpații B.R.I. și A.M.M. și de la 5 mai

2004 la 3 martie 2005 pentru inculpații A.A. și R.S.C.

Obligă pe recurenți să

plătească statului suma de câte 1.800.000 lei cheltuieli judiciare, din care

suma de câte 600.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 martie 2005.