ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1540/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 216 din 23 august 2004, Tribunalul Arad a dispus condamnarea inculpaților: - B.R.I.; - A.M.M.; la câte 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) (teza I) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - R.S.C.; - A.A.; la câte 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) (teza I) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. Au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 1400 Euro sau echivalentul în lei la data executării despăgubiri civile către partea civilă B.B.

și la 1200 Euro către partea civilă S.L. S-a mai dispus confiscarea sumei de 50.000 lei de la inculpații B.R.I. și A.A. În sfârșit s-a computat arestarea preventivă și s-a dispus obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În cursul lunii decembrie 2003, inculpatul A.A. a luat legătura telefonic cu partea vătămată B.B.C. (despre care aflase că efectua uneori deplasări cu autoturismul personal în Germania), cu care s-a înțeles să-l transporte pe el și pe ceilalți trei coinculpați în această țară, contra cost. Conform înțelegerii, în după amiaza zilei de 19 decembrie 2003 toți cei patru inculpați s-au întâlnit cu partea vătămată în localitatea Bocșa, jud. Caraș Severin, unde s-au îmbarcat în autoturismul acesteia marca Opel și au pornit spre vama Nădlac.

În noaptea de 19 decembrie 2003, în jurul orei 24,00, ajungând în zona stației Peco P. din vama Nădlac, partea vătămată împreună cu inculpații R.S.C. și A.A. au intrat în incinta sediului societății de asigurări A. SA unde au solicitat întocmirea actelor de asigurare medicală și asistență pentru călătorii în străinătate. După ce au intrat în posesia actelor, partea vătămată și cei patru inculpați, la cererea expresă a inculpatului R.S.C., s-au deplasat împreună în spatele stației P.. Aici inculpatul A.A. l-a prins din spate de gât cu o mână pe B.B. imobilizându-l, iar inculpatul R.S.C., amenințându-l cu un cuțit, i-a controlat în buzunarele pantalonilor de unde i-a sustras suma de 1.400 Euro.

În acest timp inculpații B.R.I. și A.A. au asistat la comiterea tâlhăriei, asigurând paza apoi toți cei patru inculpați au părăsit locul faptei cu banii sustrași asupra lor. Prejudiciul, în cuantum total de 1400 Euro nu a fost reparat, iar partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză. În cursul lunii februarie 2004, în baza aceleiași rezoluții infracționale, după ce au citit în ziar un anunț prin care partea vătămată S.L. (posesor de autorizație pentru transport persoane) își oferea serviciile, inculpații B.R.I. și A.A. au contactat-o telefonic pe partea vătămată cu care s-au înțeles să îi transporte până în Italia. Conform înțelegerii, în data de 18 februarie 2004 cei doi inculpați însoțiți de data aceasta de martora R.R.P.

și de numitul B.D. s-au întâlnit cu partea vătămată în localitatea Arad, unde s-au îmbarcat în autoturismul acesteia marca Renault Laguna și au pornit spre vama Nădlac. Pe drum inculpații l-au întrebat pe S. dacă are la el suficienți bani pentru benzină, iar partea vătămată le-a spus că are bani destui, arătându-le totodată sumele de 1.200 Euro și 1.200.000 lei pe care le avea asupra sa. Când au ajuns în zona stației Peco P. din vama Nădlac, toți cei cinci ocupanți au coborât din autoturism și au intrat în incinta stației, iar după ce S. a alimentat autoturismul și a plătit benzina, acesta intenționa să se deplaseze la sediul firmei de asigurări din aceeași incintă pentru obținerea documentelor necesare călătoriei.

Inculpatul B.R.I. a intervenit atunci cu propunerea ca toți să se deplaseze la hotelul din spatele stației P. ca să-și facă asigurările la firma din acel hotel. Astfel, inculpații B.R.I. și A.A., împreună cu partea vătămată au ieșit afară și au ocolit clădirea stației, ajungând în partea din spatele ei. Acolo, profitând de faptul că nu erau prezenți decât ei trei, inculpatul A.A. l-a prins cu o mână de gât pe S.L., iar cu cealaltă mână l-a prins de mâna stângă, imobilizându-l. Concomitent, inculpatul B.R.I. s-a apropiat de partea vătămată și a introdus mâna în buzunarul stâng al pantalonilor acesteia, de unde a sustras sumele de 1200 Euro și 150.000 lei, apoi ambii inculpați (B.R.I. și A.A.) au părăsit locul faptei cu banii sustrași asupra lor.

Martora R.R. a susținut că nu a văzut momentul agresiunii, iar numitul B.D. nu a fost găsit pentru a fi audiat. Prejudiciul în cuantum total de 1200 Euro și 150.000 lei nu a fost recuperat, iar partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000.000 lei. Din probele administrate în cauză: declarațiile inculpaților, a părții vătămate S.L., ale martorilor V.A., V.G., I.D., R.R.

și B.D., coroborate cu probațiunea administrată în faza de urmărire penală, respectiv: plângerile părților vătămate, procese-verbale de cercetare la fața locului, raport de constatare medico-legală, raport de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor, planșe foto, procese-verbale de confruntare, declarațiile inculpaților, instanța a reținut că starea de fapt descrisă în rechizitoriu corespunde realității, iar inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, după cum urmează: În cursul lunii decembrie 2003 (19 decembrie 2003), inculpatul A.A., pe baza unui anunț de la mica publicitate privind efectuarea cu autoturismul a unor curse în străinătate, l-a contactat telefonic pe partea vătămată B.B.

solicitându-i să-l transporte în Germania împreună cu trei prieteni. Căzând la înțelegere, partea vătămată și inculpatul A.A. au stabilit să se întâlnească chiar în aceeași zi (19 decembrie 2003) în localitatea Bocșa, jud. Caraș Severin pentru a porni în călătorie. Pe drum înspre vama Nădlac, cei patru inculpați au relatat părții vătămate că nu au bani suficienți pentru a prezenta la vamă (fiind necesari 500 euro/persoană), iar inculpatul R.S.C. a cerut bani împrumut părții vătămate în scopul menționat. B.B. a fost de acord să împrumute bani inculpaților doar în momentul ajungerii în vamă. Ajunși la Nădlac în cursul nopții, partea vătămată însoțită de R.S.C. și A.A. s-au deplasat la societatea de asigurări A. efectuând asigurările medicale și cartea verde necesară trecerii frontierei.

Întorcându-se la mașina părții vătămate ce se afla parcată în fața hotelului J. din spatele stației Peco P., inculpații i-au cerut părții vătămate B.B. predarea sumei de 1.400 Euro pentru a o prezenta personal în vamă. Întrucât partea vătămată a refuzat înmânarea banilor, dorind ca aceștia să rămână asupra sa pentru a-i prezenta chiar ea organelor de control, inculpații au devenit agitați, iar A.A. (ce se afla așezat în mașină în spatele șoferului) l-a prins pe B.B. cu mâna de gât, timp în care R.S.C. (așezat în dreapta) i-a cerut predarea banilor, amenințându-l că în sens contrar îl va tăia cu cuțitul. Totodată, același inculpat R.S.C. a căutat în buzunarele îmbrăcăminții părții vătămate și a sustras suma de 1.400 Euro, după care toți patru inculpați au părăsit mașina în grabă, spunând părții vătămate să nu anunțe poliția întrucât o persoană din vamă cu numele F. deține totul sub control.

Este de menționat că partea vătămată a văzut că pe parcursul drumului inculpatul R.S.C. a vorbit la telefon cu un anume F. din Nădlac în scopul de a-i ajuta la trecerea frontierei. După comiterea faptei, partea vătămată s-a deplasat de urgență în vamă pe sensul de ieșire din țară sperând că-i va găsi pe inculpați, după care a și înștiințat organele de poliție; pentru a dovedi polițiștilor veridicitatea spuselor sale, B.B. s-a deplasat și la societatea de asigurare, cerând anularea cărții verzi și eliberarea unor copii ale asigurărilor medicale efectuate de inculpați; în acest mod au putut fi aflate datele de identitate ale inculpaților, date pe care partea vătămată le-a prezentat organelor de poliție din Bocșa, care și-au declinat competența organelor de poliție din Arad.

Partea vătămată B.B. a susținut că inculpații B.R.I. și A.A. aveau asupra lor genți de voiaj pe care le-au pus în portbagajul autoturismului său și pe care nu le-au mai recuperat după săvârșirea faptei. Conform înscrisului de urmărire penală, la data de 6 aprilie 2004, partea vătămată B.B. a predat organelor de poliție o geantă de voiaj marca U. în care se aflau câteva obiecte de îmbrăcăminte, despre care partea vătămată a susținut că aveau un grad ridicat de uzură. Cu privire la această faptă, cei patru inculpați se reține că au avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând comiterea tâlhăriei. Declarațiile succesive ale inculpaților date pe parcursul procesului, mai precis neconcordanțele dintre acestea, precum și neconcordanțele dintre declarațiile aceluiași inculpat, au condus instanța la concluzia nesincerității lor.

Este evident că dacă inculpații nu s-ar fi făcut vinovați de săvârșirea tâlhăriei, aceștia nu ar fi avut nimic de ascuns și de la bun început declarațiilor lor ar fi reliefat cu consecvență aceeași stare de fapt, fără a exista contraziceri, reveniri și aspecte ce nu pot fi explicate de inculpați. Astfel, în primele declarații date în cauză, inculpații B.R.I. și A.A. nici măcar nu au recunoscut că în 19 decembrie 2003 s-au deplasat la vama Nădlac cu partea vătămată B.B.; mai apoi, aceeași inculpați au revenit, spunând că s-au deplasat la vamă împreună cu partea vătămată și ceilalți doi coinculpați, dar nu au tâlhărit-o, ci pur și simplu au refuzat să mai treacă frontiera întrucât partea vătămată le-a cerut suplimentar niște bani pentru a da mită organelor vamale.

Aceeași variantă au susținut-o și inculpații R.S.C. și A.A., fiind evident că referitor la declarațiile date în fața instanței, s-au pus toți patru de acord asupra aspectelor esențiale ale relatării, spre deosebire de faza de urmărire penală, unde, între declarațiile acestora există numeroase neconcordanțe vizând țara de destinație (inculpatul B.R.I. susține că a vrut să meargă în Ungaria, ceilalți inculpați vorbind de Italia), sumele de bani pe care le aveau asupra lor (R.S.C. susține că avea 600 Euro, fără a ști câți bani aveau ceilalți; ulterior revine, afirmând că poseda 700 Euro, iar A.A. avea 370 Euro; B.R.I. la rândul său susține că el și A.A. aveau câte 300 uro, fapt contrazis de A.A.

ce afirmă că aveau doar 250 Euro), costul transportului, deținerea unor bagaje, etc. În cauză a fost audiată martora V.A., persoană care în data de 19 decembrie 2003, fiind angajata A. Nădlac, a întocmit documentele de asigurări medicale și carte verde pentru părți. Martora a relatat că, după 5-10 minute de la întocmirea documentelor, partea vătămată, fiind agitată, s-a întors cerându-i eliberarea unor copii ale asigurărilor și anularea cărții verzi, dar nu i-a relatat că a fost tâlhărit de inculpați și nici nu a văzut urme de violență pe corpul părții vătămate. Instanța apreciază că într-adevăr partea vătămată B.B. nu a fost agresată de inculpați, astfel încât să existe urme, ci doar a fost amenințată; în plus, faptul că partea vătămată nu a relatat martorei în mod fidel desfășurarea evenimentelor, nu poate conduce instanța la concluzia că B.B.

nu ar fi fost tâlhărit de inculpați, neputându-i-se pretinde victimei unei fapte penale un anumit comportament, în sensul relatării față de unele persoane necunoscute a incidentului; nici motivul indicat de partea vătămată în cererea de anulare a cărții verzi (probleme personale) nu are nici o importanță în cauză și nu poate conduce la concluzia inexistenței tâlhăriei. În acest context, depoziția martorei V.A. nu este relevantă sub aspectul vinovăției inculpaților decât în măsura în care confirmă prezența acestora în vama Nădlac împreună cu partea vătămată. Întrucât fapta penală a fost comisă în absența vreunor martori, singurele mărturii esențiale în cauză sunt ale părții vătămate, pe de o parte și ale inculpaților, pe de altă parte.

Analizând fiecare depoziție în contextul și prin raportare la toate probele administrate în cauză, instanța a apreciat că starea de fapt relatată de partea vătămată B.B. reprezintă adevărul; în opinia instanței, este posibil ca inculpații să nu fi premeditat săvârșirea tâlhăriei, ci să fi avut în vedere o altă modalitate dea intra în posesia banilor acesteia, anume solicitarea de bani cu împrumut în vederea prezentării la vamă, după care urma părăsirea zonei fără înștiințarea victimei; evident într-o asemenea situație nu ar fi putut fi vorba de tâlhărie, ci doar de împrumut nerestituit sau cel mult abuz de încredere, astfel cum a și încercat să demonstreze apărătorul inculpaților. Totuși, întrucât partea vătămată a refuzat acordarea împrumutului înainte de vamă, inculpații au recurs la deposedarea acesteia prin imobilizare și amenințare, în condițiile în care scopul deplasării la vama Nădlac era de a obține banii victimei, iar nu de a trece frontiera.

În cursul lunii februarie 2004, partea vătămată S.L. (persoană ce dăduse anunțuri la ziar privind efectuarea unor curse contra-cost în străinătate) a fost contactată telefonic de numitul B.D., care i-a cerut să-l transporte împreună cu alte trei persoane la Barcelona (Spania). Partea vătămată a propus trecerea frontierei pe la Borș, dar B.B. (ce susținea că e dintr-o localitate de lângă Arad) a solicitat părăsirea țării prin vama Nădlac, afirmând că are probleme la vama Borș. Căzând la înțelegere, partea vătămată a stabilit ca la data de 18 februarie 2004 să se întâlnească într-o benzinărie la ieșirea din Arad spre Nădlac. La data menționată inculpații B.R.I. și A.A. au sosit la Arad, s-au întâlnit în fața gării C.F.R.

Arad cu numiții B.D. și prietena sa R.R., după care toți patru s-au deplasat la locul de întâlnire cu partea vătămată S.L. Văzând fizionomiile inculpaților ce nu-i inspirau încredere, și fiind dubios aspectul că aveau asupra lor doar două genți relativ mici de voiaj, ce în plus erau foarte ușoare, partea vătămată a încercat diverse tertipuri pentru a se anula călătoria; astfel, a spus că nu poate merge decât până în Italia, a majorat prețul cursei și în final au stabilit să se deplaseze doar până la Szeged în Ungaria; spre surprinderea părții vătămate, clienții săi au acceptat cu mare ușurință schimbarea destinației, precum și plata unui preț foarte mare. Pe drumul înspre Nădlac, cei patru au afirmat că au bani suficienți asupra lor, asigurându-se că și partea vătămată posedă bani.

Ajunși în vamă, partea vătămată a alimentat mașina, timp în care cele patru persoane au intrat în incinta magazinului stației Peco, după care partea vătămată le-a propus să se deplaseze la ghișeul A. din incinta stației pentru întocmirea asigurărilor medicale și a cărții verzi. Inculpații au solicitat părții vătămate să meargă la hotelul J. din spatele stației Peco, unde spuneau că pot întocmi documentele mai ieftine. Prin urmare, toți cinci s-au deplasat înspre locul indicat și ajungând într-o zonă relativ izolată unde nu se mai afla nimeni, partea vătămată a fost atacată de inculpați, care l-au prins de gât și i-au sustras din buzunare suma de 1.200 Euro și 100.000 lei; după agresiune toți patru au fugit în direcții diferite; partea vătămată S.L.

a indicat ca participant la tâlhărie și pe numitul B.D., care nu a fost trimis în judecată ca inculpat, fiind audiat de instanță ca martor. Deși, în opinia instanței, participarea ca autor la tâlhărie a numitului B.D. (numit C.) este evidentă (fiind de discutat chiar și săvârșirea unei fapte penale de către numita R.R.) nu s-a procedat la extinderea procesului penal pentru alte persoane, conform art. 337 C. proc. pen., întrucât procurorul (singurul abilitat) nu a solicitat aceasta. După săvârșirea tâlhăriei, partea vătămată și-a recuperat de pe jos cheile și ale documente și s-a deplasat în incinta stației Peco, întrebând personalul angajat dacă nu i-a văzut pe cei patru clienți ai săi.

Întrucât nu-i văzuse nimeni, partea vătămată a înștiințat organele de poliție, cărora le-a și predat cele două genți de voiaj abandonate de clienți în autoturismul său; cu ocazia cercetărilor la fața locului organele de poliție au constatat că în cele două genți se aflau apă minerală, o pungă cu pâine și alte pungi goale pentru crearea volumului genții. Este de menționat că inculpații au imobilizat pe partea vătămată S.L., prinzând-o de gât, cauzându-i niște escoriații la nivelul gâtului și feței, pentru a căror vindecare au fost necesare 5 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din certificatul medico-legal întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad. Ca și în cazul precedent, cei doi inculpați nu au recunoscut săvârșirea faptei, aceeași atitudine nesinceră având-o și martorii B.D.

și R.R., aceștia fiind direct interesați în susținerea variantei inculpaților, întrucât, pe de o parte cei doi inculpați sunt prieteni cu martorii, iar pe de altă parte, starea de fapt relatată de partea vătămată ar conduce la concluzia implicării lor directe în săvârșirea tâlhăriei, în aceste condiții, instanța a înlăturat ca total nesincere depozițiile martorilor menționați, ca probe în apărarea inculpaților; însă, aceste depoziții pot fi valorificate ca probe ale acuzării ținând seama de numeroasele inadvertențe și contraziceri succesive pe care le conțin, putându-se trage concluzia că cei doi martori au cunoștință de săvârșirea tâlhăriei.

Astfel, în apărare, cei doi inculpați au susținut că în realitate, pe drumul Arad - Nădlac, partea vătămată i-a împrumutat pe fiecare cu câte 200 Euro, bani necesari prezentării în vamă (ei având doar câte 300 Euro); la rândul lor cei doi martori susțin că aveau împreună 550 Euro, bani insuficienți pentru vamă, dar se pare că pentru ei acest aspect nu constituia o problemă, după spusele lor, ei nefiind împrumutați cu bani de partea vătămată, în privința împrumutului banilor, declarațiile celor patru sunt contradictorii; astfel, inculpatul B.R.I. inițial declară că partea vătămată i-a împrumutat pe toți cu suma totală de 300 Euro, după care declară că i-a împrumutat pe fiecare (patru persoane) cu câte 200 Euro, iar apoi susține că doar el și A.A.

au fost împrumutați. La fel și inculpatul A.A. declară inițial că toți patru au fost împrumutați, după care revine susținând că doar el și B.R.I. Martora R.R., ce s-a aflat în permanență în mașina părții vătămate pe drumul Arad - Nădlac (când se susține că a avut loc darea banilor), arată că nu are cunoștință despre faptul că inculpații au luat bani de la șofer; aceeași martoră revine ulterior în sprijinul variantei inculpaților. Un alt aspect important asupra căruia inculpații și martorii B.B. și R.R. au făcut afirmații contradictorii se referă la motivul care i-a determinat să renunțe la continuarea călătoriei cu partea vătămată în străinătate și părăsirea vămii fără a înștiința pe S.L. despre acest aspect.

Inițial, inculpații B.R.I. și A.A. au susținut că ajunși în vamă, s-au răzgândit pur și simplu să mai părăsească țara, venindu-le ideea de a se întoarce acasă; ulterior, B.R.I. a invocat că au intervenit între ei și partea vătămată discuții contradictorii, după care B.R.I., A.A. și R.R. au susținut că s-au răzgândit întrucât B.B. avea de plătit o amendă pe teritoriul maghiar și s-au gândit că oricum nu vor putea trece frontiera. La rândul său B.B. a avut o altă explicație decât ceilalți trei, referitor la motivul renunțării la călătorie, anume că partea vătămată S.L. le-ar fi cerut bani suplimentar pentru a fi dați la vamă. În plus, fix atunci a primit telefon de la un prieten D., care i-a propus să plece împreună în străinătate în zilele următoare prin Serbia.

B.B. afirmă că l-a resunat pe D. pentru a confirma plecarea sa și a lui B.R.I. Ceea ce e greu de explicat, în opinia instanței, este aspectul că nici unul dintre ceilalți trei nu a relatat faptul că partea vătămată le-a cerut bani suplimentar și nici despre primirea telefonului de la D., despre care ar fi trebuit să știe cel puțin B.R.I. În sprijinul vinovăției inculpaților vine și chestiunea bagajelor (două genți voiaj) abandonate de cei patru în autoturismul părții vătămate S.L. Inculpații A.A. și B.R.I. (cu excepția unei plase cu alimente) au susținut că nu au luat bagaje cu ei, mai precis îmbrăcăminte și lucruri de igienă personală, întrucât fiecare avea câte un prieten în Italia care se oferise să îi împrumute cu asemenea bunuri.

La fel a susținut și B.B. care și-a pus puține haine (potrivit spuselor sale), întrucât și el avea prieten în Italia dispus să-l împrumute cu îmbrăcăminte. Singura care a recunoscut că a posedat o geantă de voiaj e R.R., dar aceasta nu a putut oferi o explicație a abandonării genții în mașina părții vătămate, cu atât mai mult cu cât susținea că avea în ea obiecte de îmbrăcăminte; acest din urmă aspect e nereal, din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultând că în bagaje erau doar pungi goale, apă și pâine. Trebuie menționat că în ceea ce privește această a doua faptă penală au fost audiați în cauză martorii V.G. și I.D., prezenți la data de 18 februarie 2004 la locul de muncă, fiind angajați ai stației Peco și ai societății de asigurare din incinta acesteia.

Cei doi martori au relatat, în esență, că la un moment dat partea vătămată i-a căutat cu insistență pe cei patru clienți ai săi, fără a comunica martorilor motivul pentru care îi caută și fără ca aceștia să sesizeze urme de violență pe corpul părții vătămate. Faptul că S.L. nu a relatat martorilor aspectul că a fost tâlhărit de inculpați nu are nici o relevanță, întrucât, după cum s-a arătat și în cazul precedent, nu se poate pretinde victimei unei infracțiuni o anumită conduită, mai precis un comportament extravertit și de natură a stârni compasiunea celor din jur.

Cât privește neobservarea de către martori a urmelor agresiunii, acest aspect este perfectexplicabil, dat fiind că aceste urme nu erau grave, fiind vorba de simple escoriații la nivelul gâtului și mâinii; de altfel, din planșa foto rezultă că respectivele escoriații erau greu de observat, putând fi ușor mascate de îmbrăcăminte; astfel, dacă partea vătămată nu a arătat martorilor în mod expres acele vătămări, este greu de crezut că aceștia le-ar fi putut vedea, fără o analiză foarte atentă a corpului victimei.

Pentru cele expuse anterior, instanța a apreciat ca indubitabilă vinovăția (sub forma intenției directe) inculpaților în săvârșirea faptelor penale reținute prin rechizitoriu, în sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie (furt comis prin violențe sau amenințări) în condițiile agravantelor referitor la săvârșirea faptelor în timp de noapte, în loc public și de către două sau mai multe persoane împreună, potrivit art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.; față de inculpații B.R.I. și A.A. s-a reținut incidența dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât, în baza aceleiași rezoluții infracționale (la un scurt interval de timp) au participat la tâlhărirea ambelor părți vătămate (B.B.

și S.L.). Din fișele de cazier judiciar a rezultat că inculpatul A.A. nu are antecedente penale iar ceilalți trei inculpați, deși au antecedente nu sunt recidiviști, fiind împlinite termenele de reabilitare. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații, solicitând în rejudecarea cauzei, achitarea; în subsidiar s-a cerut restituirea cauzei pentru completarea urmăririi penale susținând că, din fotografii rezultă că locul săvârșirii faptei este la câțiva metri de stația Peco care are pereți transparenți și nimeni nu a văzut nimic. La 15 – 20 metri se află un post de poliție care nu a fost sesizat. S-a mai reținut că s-a parcurs o distanță foarte mare, prin localități pustii și apare ilogic, ca acești inculpați să tâlhărească partea vătămată B.B.

tocmai în apropierea punctului de frontieră. Referitor la partea vătămată S.L., s-a susținut că acesta a împrumutat de bună voie suma de 200 Euro inculpaților pentru trecerea frontierei și ca atare, nu se poate vorbi de infracțiunea de tâlhărie. Prin decizia penală nr. 420/ A din 2 decembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondate, apelurile declarate. Instanța de control judiciar verificând hotărârea instanței de fond a apreciat-o ca fiind temeinică și legală motivând că, deși inculpații nu au recunoscut faptele, acestea au fost dovedite prin ansamblul probator administrat, și anume deposedarea părților vătămate prin violență în momentul sosirii lor în vamă de sumele de bani, după care au părăsit locul faptei.

Totodată, sub aspectul individualizării pedepselor au fost corect dozate ținându-se seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Împotriva acestei hotărâri inculpații au declarat recurs, inculpații A.A., A.A. și B.R.I. și R.S.C. solicitând în principal restituirea dosarului la organele de urmărire penală pentru completarea probatoriului, audierea martorilor și realizarea unei confruntări cu partea vătămată. Într-o altă apărare, achitarea lor pentru lipsa dovezilor pentru dovedirea vinovăției. Într-un subsidiar îndepărtat s-a solicitat reducerea pedepsei. Recursurile sunt nefondate. Din analiza ansamblului probator administrat, instanțele au reținut corect situația de fapt dând încadrarea juridică legală faptelor și au făcut și o justă individualizare a cuantumului pedepselor.

Apărările inculpaților sunt neîntemeiate și vor fi înlăturate, ca atare. Din expunerea pe larg a situației de fapt, respectiv declarațiile contradictorii ale inculpaților (care vizează, țara de destinație, sumele de bani pe care le aveau asupra lor, costul transportului, deținerea unor bagaje), declarațiile părților vătămate, care în mod constant au susținut faptul că, au fost atacate, imobilizate (prinse de gât) raportul medico-legal care confirmă existența unor escoriații la nivelul gâtului și feței (partea vătămată S.L.) și nu în ultimul rând declarațiile martorilor V.G. și I.D., angajații stației Peco) care confirmă faptul că partea vătămată S.L. îi căuta cu insistență pe cei patru clienți ai săi, se constată că probele administrate sunt elocvente și în mod corect inculpații au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Ca atare, apărările inculpaților sub aspectul achitării și restituirii cauzei pentru completarea urmăririi penale sunt neîntemeiate pentru considerentele sus-arătate. Nici afirmațiile referitoare la reindividualizarea pedepselor nu sunt întemeiate. Înalta curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei (deplasarea părții vătămate într-o zonă izolată propice săvârșirii atacului), de importanța relațiilor sociale încălcate de către inculpați prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, de urmările produse și nu în ultimul rând de persoana acestora, cunoscuți cu antecedente penale, mai puțin inculpatul A.A., atitudinea total nesinceră a acestora, pedepsele aplicate sunt de natură să asigure reeducarea și reinserția lor în societate, încât nu se justifică reducerea pedepsei.

Pentru considerentele sus-arătate, Curtea în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpați. Se va computa din pedepsele aplicate inculpaților timpul arestării preventive. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.M.M., A.A., B.R.I. și R.S.C. împotriva deciziei penale nr. 420/A din 2 decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Compută din durata pedepselor, reținerea din 6 martie 2004 și timpul arestării preventive de la 23 martie 2004 la 3 martie 2005, pentru inculpații B.R.I. și A.M.M. și de la 5 mai 2004 la 3 martie 2005 pentru inculpații A.A. și R.S.C. Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 1.800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 600.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2005.