ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6642/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 29

din 14 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petenta O.C., prin reprezentant legal O.R.,

împotriva rezoluției nr. 131/P/2004 din 28 iunie 2004 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Iași.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Petenta O.C. a promovat

plângere împotriva judecătoarei T.C. de la Judecătoria Vaslui și a procurorului

C.C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, plângere înregistrată la data

de 14 iunie 2004 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Prin plângerea formulată

petenta a arătat faptul că T.C. a fost președinta completului de judecată ce a

pronunțat sentința penală nr. 2059 din 6 octombrie 2003 a Judecătoriei Vaslui,

iar C.C. a fost procuror de ședință.

S-a susținut de petentă că a

înțeles să cheme în judecată pe numitul P.M., pentru comiterea infracțiunii de

tulburare de posesie, prevăzută și pedepsită de art. 220 C. pen. și că instanța

investită cu soluționarea plângerii sale penale a pronunțat hotărârea în

defavoarea sa cu scopul vădit de a-l exonera de răspunderea penală și civilă

delictuală pe inculpat.

Prin rezoluția din 28 iunie

2004, dată în dosarul nr. 131/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numitelor T.C. și C.C., pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C.

pen.

Pentru a se dispune astfel,

s-a reținut că prin sentința penală nr. 2059 din 6 octombrie 2003, a fost încheiat

procesul penal pornit împotriva inculpatului P.M., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 220 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.,

raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru tardivitatea

plângerii, concluziile procurorului de ședință fiind în același sens, a

încetării procesului penal.

Împotriva soluției adoptate

în dosarul nr. 131/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași,

petenta O.C. a formulat plângere ce a fost respinsă prin rezoluția din 9 august

2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, dosar nr. 755 din 11

februarie 2004, reținându-se că nu poate fi antrenată răspunderea penală a

celor doi magistrați.

Fiind investită cu judecarea

plângerii promovate de petentă în condițiile art. 278

1

C. proc.

pen., instanța a constatat că soluția dată de procuror este legală și

temeinică, bazându-se pe o corectă analiză și o justă evaluare a probelor

administrate.

Astfel, petenta O.C. a

chemat în judecată pe inculpatul P.M., pentru săvârșirea infracțiunii de

tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen.

Examinând plângerea

formulată prin prisma dispozițiilor art. 284 C. proc. pen., instanța a invocat

excepția tardivității promovării plângerii iar, procurorul de ședință a

solicitat admiterea excepției și încetarea procesului penal.

Prin hotărârea

judecătorească pronunțată, sentința penală nr. 2059 din 6 octombrie 2003, s-a

dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, în baza art.

11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen., și art. 284 C. proc. pen., reținându-se că nu a fost respectat termenul

de 2 luni impus de dispozițiile art. 284 C. proc. pen.

În raport cu situația expusă

mai sus, nu se poate reține că președintele completului de judecată și

procurorul de ședință, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu au

îndeplinit un act sau l-au îndeplinit în mod defectuos, cauzând o vătămare a

intereselor legale ale unei persoane, astfel cum prevăd dispozițiile art. 246

C. pen., invocate ca temei legal de petentă în plângerea formulată.

Aceasta avea posibilitatea

legală de a exercita calea de atac a recursului împotriva soluției pronunțate

de instanță și de a prezenta criticile sale în fața instanței de control

judiciar. De asemenea, în cauză nu s-a dovedit nici existența faptelor de fals

în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals reclamate de petentă.

Neexistând indicii că s-a

săvârșit vreo faptă penală, soluția adoptată de parchet este legală și

temeinică, iar plângerea formulată împotriva acesteia este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs numita O.R., în calitate de reprezentant

legal al lui O.C., cu motivarea că la dosarul ce a avut ca obiect tulburare de

posesie nu există nici o dovadă că nu s-a adresat instanței în termenul de 2

luni, prevăzut de art. 284 C. proc. pen., acest termen curgând, în opinia sa,

din luna martie 2003 când a aflat identitatea exactă a făptuitorului. Mai

susține că a intrat în posesia terenului în litigiu, iar cheltuielile de

judecată au fost plătite de făptuitorul P.M., contrar hotărârii contestate prin

plângere, ceea ce înseamnă o recunoaștere implicită a vinovăției făptuitorului

și, totodată, greșeala de judecată a instanței.

Examinând sentința penală

recurată sub toate aspectele de drept și de fapt, conform prevederilor art. 385

6

C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Parchetul și instanța de

fond au apreciat în mod corect că prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești,

respectiv prin punerea concluziilor în calitate de procuror de ședință,

magistrații, judecător și procuror, nu se fac vinovați de săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 290 și art. 291 C. pen., pentru

existența acestor infracțiuni fiind necesar ca aceștia să acționeze, cu știință,

în scopul prejudicierii interesului unei părți, ceea ce nu este cazul în speță.

Prin sentință penală nr. 2059 din 6 octombrie 2003 s-a dispus încetarea

procesului penal pornit împotriva făptuitorului P.M., constatându-se

tardivitatea introducerii plângerii, petenta neexercitând calea de atac a

recursului.

Pe de altă parte, se

constată că, potrivit certificatului de deces din dosarul instanței de fond,

O.C., titulara titlului de proprietate, a decedat la data de 19 august 2003,

anterior introducerii plângerii prevăzută de art. 278

1

C. proc.

pen., ce face obiectul prezentei cauze, iar procura, eliberată la data de 21

martie 2003, limitează dreptul de reprezentare a intereselor mandantului la

dosarul nr. 1424/2003 al Judecătoriei Vaslui, în care s-a pronunțat hotărârea

considerată nelegală. Deoarece petenta O.R. nu era mandatată să introducă

plângerea împotriva magistraților în numele defunctei sale mame, s-ar putea

pune problema lipsei calității procesuale active, însă aceasta nu poate fi

invocată din oficiu în calea de atac promovată de parte, deoarece i s-ar crea o

situație mai grea în propria sa cale de atac, contrar dispozițiilor art. 385

7

C. proc. pen. Totodată, în raport de prevederile art. 275 și art. 278

1

C. proc. pen., se poate aprecia că petenta face parte din categoria persoanelor

ale căror interese legitime au fost vătămate, chiar dacă nu a depus la dosar un

certificat de moștenitor sau altă dovadă din care să rezulte că a acceptat

expres succesiunea defunctei, parte vătămată în dosarul în care s-a pronunțat

sentința penală nr. 2059 din 6 octombrie 2003 a Judecătoriei Vaslui, prezentul

demers putând fi privit ca o acceptare tacită.

Pentru aceste considerente,

văzând și prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și va obliga petenta la

cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta O.R. împotriva sentinței penale nr. 29

din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Iași, privind pe intimații T.C., C.C. și

P.M.

Obligă petenta la plata

sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 decembrie 2004.