ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6642/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 29 din 14 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta O.C., prin reprezentant legal O.R., împotriva rezoluției nr. 131/P/2004 din 28 iunie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Petenta O.C. a promovat plângere împotriva judecătoarei T.C. de la Judecătoria Vaslui și a procurorului C.C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, plângere înregistrată la data de 14 iunie 2004 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași. Prin plângerea formulată petenta a arătat faptul că T.C.

a fost președinta completului de judecată ce a pronunțat sentința penală nr. 2059 din 6 octombrie 2003 a Judecătoriei Vaslui, iar C.C. a fost procuror de ședință. S-a susținut de petentă că a înțeles să cheme în judecată pe numitul P.M., pentru comiterea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută și pedepsită de art. 220 C. pen. și că instanța investită cu soluționarea plângerii sale penale a pronunțat hotărârea în defavoarea sa cu scopul vădit de a-l exonera de răspunderea penală și civilă delictuală pe inculpat. Prin rezoluția din 28 iunie 2004, dată în dosarul nr. 131/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numitelor T.C. și C.C., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 290 C. pen.

și art. 291 C. pen. Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 2059 din 6 octombrie 2003, a fost încheiat procesul penal pornit împotriva inculpatului P.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 220 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru tardivitatea plângerii, concluziile procurorului de ședință fiind în același sens, a încetării procesului penal. Împotriva soluției adoptate în dosarul nr. 131/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, petenta O.C. a formulat plângere ce a fost respinsă prin rezoluția din 9 august 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, dosar nr. 755 din 11 februarie 2004, reținându-se că nu poate fi antrenată răspunderea penală a celor doi magistrați.

Fiind investită cu judecarea plângerii promovate de petentă în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanța a constatat că soluția dată de procuror este legală și temeinică, bazându-se pe o corectă analiză și o justă evaluare a probelor administrate. Astfel, petenta O.C. a chemat în judecată pe inculpatul P.M., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen. Examinând plângerea formulată prin prisma dispozițiilor art. 284 C. proc. pen., instanța a invocat excepția tardivității promovării plângerii iar, procurorul de ședință a solicitat admiterea excepției și încetarea procesului penal. Prin hotărârea judecătorească pronunțată, sentința penală nr. 2059 din 6 octombrie 2003, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., și art. 284 C. proc. pen., reținându-se că nu a fost respectat termenul de 2 luni impus de dispozițiile art. 284 C. proc. pen. În raport cu situația expusă mai sus, nu se poate reține că președintele completului de judecată și procurorul de ședință, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu au îndeplinit un act sau l-au îndeplinit în mod defectuos, cauzând o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, astfel cum prevăd dispozițiile art. 246 C. pen., invocate ca temei legal de petentă în plângerea formulată. Aceasta avea posibilitatea legală de a exercita calea de atac a recursului împotriva soluției pronunțate de instanță și de a prezenta criticile sale în fața instanței de control judiciar.

De asemenea, în cauză nu s-a dovedit nici existența faptelor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals reclamate de petentă. Neexistând indicii că s-a săvârșit vreo faptă penală, soluția adoptată de parchet este legală și temeinică, iar plângerea formulată împotriva acesteia este neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs numita O.R., în calitate de reprezentant legal al lui O.C., cu motivarea că la dosarul ce a avut ca obiect tulburare de posesie nu există nici o dovadă că nu s-a adresat instanței în termenul de 2 luni, prevăzut de art. 284 C. proc. pen., acest termen curgând, în opinia sa, din luna martie 2003 când a aflat identitatea exactă a făptuitorului.

Mai susține că a intrat în posesia terenului în litigiu, iar cheltuielile de judecată au fost plătite de făptuitorul P.M., contrar hotărârii contestate prin plângere, ceea ce înseamnă o recunoaștere implicită a vinovăției făptuitorului și, totodată, greșeala de judecată a instanței. Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de drept și de fapt, conform prevederilor art. 385 6 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Parchetul și instanța de fond au apreciat în mod corect că prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, respectiv prin punerea concluziilor în calitate de procuror de ședință, magistrații, judecător și procuror, nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 290 și art. 291 C. pen., pentru existența acestor infracțiuni fiind necesar ca aceștia să acționeze, cu știință, în scopul prejudicierii interesului unei părți, ceea ce nu este cazul în speță.

Prin sentință penală nr. 2059 din 6 octombrie 2003 s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva făptuitorului P.M., constatându-se tardivitatea introducerii plângerii, petenta neexercitând calea de atac a recursului. Pe de altă parte, se constată că, potrivit certificatului de deces din dosarul instanței de fond, O.C., titulara titlului de proprietate, a decedat la data de 19 august 2003, anterior introducerii plângerii prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., ce face obiectul prezentei cauze, iar procura, eliberată la data de 21 martie 2003, limitează dreptul de reprezentare a intereselor mandantului la dosarul nr. 1424/2003 al Judecătoriei Vaslui, în care s-a pronunțat hotărârea considerată nelegală.

Deoarece petenta O.R. nu era mandatată să introducă plângerea împotriva magistraților în numele defunctei sale mame, s-ar putea pune problema lipsei calității procesuale active, însă aceasta nu poate fi invocată din oficiu în calea de atac promovată de parte, deoarece i s-ar crea o situație mai grea în propria sa cale de atac, contrar dispozițiilor art. 385 7 C. proc. pen. Totodată, în raport de prevederile art. 275 și art. 278 1 C. proc. pen., se poate aprecia că petenta face parte din categoria persoanelor ale căror interese legitime au fost vătămate, chiar dacă nu a depus la dosar un certificat de moștenitor sau altă dovadă din care să rezulte că a acceptat expres succesiunea defunctei, parte vătămată în dosarul în care s-a pronunțat sentința penală nr. 2059 din 6 octombrie 2003 a Judecătoriei Vaslui, prezentul demers putând fi privit ca o acceptare tacită.

Pentru aceste considerente, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și va obliga petenta la cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta O.R. împotriva sentinței penale nr. 29 din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Iași, privind pe intimații T.C., C.C. și P.M. Obligă petenta la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2004.