ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2973/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 4 din 6 ianuarie 2004, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul C.N.A. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. b) C. pen. S-au aplicat art. 71 și art. 64 C. pen. Pe latură civilă s-a luat act că partea vătămată M.G. a fost despăgubită de inculpat cu suma de 30.000.000 lei. S-a luat act că Spitalul Județean Alexandria nu s-a constituit parte civilă. A fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă arestarea preventivă de la 19 octombrie 2003 la zi. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În noaptea de 18 octombrie 2003, în jurul orelor 23,30, pe șoseaua de lângă localitățile Paroschia și Calomfirești, inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice observând pe partea vătămată M.G. care se întorcea de la serviciu, a luat hotărârea să o deposedeze de poșeta pe care o avea asupra sa. În realizarea hotărârii sale, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona feței, și cu piciorul peste brațul drept reușind astfel să o deposedeze de poșetă, obiect cu care a părăsit zona. Raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală a Județului Teleorman, a reținut că leziunile traumatice produse părții vătămate M.G.

pot data din 18 octombrie 2003, necesită pentru vindecare circa 35 de zile îngrijiri medicale. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de cercetare la fața locului, declarațiilor părții vătămate M.G., a actelor medicale arătate, a declarațiilor martorilor B.N., N.T.M., G.M., probe coroborate cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptei. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 129/ A din 24 februarie 2004 a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând neîntemeiată critica formulată privind individualizarea pedepsei. S-a apreciat că la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere persoana și conduita inculpatului fiind reținute în favoarea sa circumstanțele atenuante cărora le-a fost dată eficiența corespunzătoare, prin aplicarea unei pedepse în cuantum redus sub minimul special prevăzut de lege.

Nemulțumit de hotărâre, inculpatul a declarat recurs și de această dată el criticând modul în care instanța a individualizat pedeapsa. Recursul declarat nu este fondat. Conform art. 72 C. pen., text de lege care stipulează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen., privind pedeapsa și scopul ei prevede că aceasta este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Raportând cauzei aceste dispoziții legale, se reține că în procesul individualizării pedepsei, instanțele au acordat semnificație juridică tuturor criteriilor generale, în cadrul acestora reliefându-se gradul concret de pericol social, dar și împrejurările săvârșirii faptei în timpul nopții, acționând cu violență asupra părții vătămate, cât și persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale și sincer pe parcursul desfășurării procesului penal. Pedeapsa de 3 ani închisoare, fiind judicios individualizată, ea corespunde și scopului astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen. Întrucât motivul de casare invocat nu este întemeiat, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea lui la plata cheltuielilor judiciare către stat. Se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive a inculpatului de la 19 octombrie 2003 la 2 iunie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N.A. împotriva deciziei penale nr. 129/ A din 24 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 19 octombrie 2003 la 2 iunie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2004.