ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2973/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4 din 6

ianuarie 2004, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul C.N.A. la 3 ani

închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și

(2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. b) C. pen.

S-au aplicat art. 71 și art. 64 C.

pen.

Pe latură civilă s-a luat act că

partea vătămată M.G. a fost despăgubită de inculpat cu suma de 30.000.000 lei.

S-a luat act că Spitalul Județean

Alexandria nu s-a constituit parte civilă.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și dedusă arestarea preventivă de la 19 octombrie 2003 la zi.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În noaptea de 18 octombrie 2003, în

jurul orelor 23,30, pe șoseaua de lângă localitățile Paroschia și Calomfirești,

inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice observând pe partea

vătămată M.G. care se întorcea de la serviciu, a luat hotărârea să o deposedeze

de poșeta pe care o avea asupra sa.

În realizarea hotărârii sale,

inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona feței, și cu

piciorul peste brațul drept reușind astfel să o deposedeze de poșetă, obiect cu

care a părăsit zona.

Raportul de constatare medico-legală

întocmit de Serviciul de Medicină Legală a Județului Teleorman, a reținut că

leziunile traumatice produse părții vătămate M.G. pot data din 18 octombrie

2003, necesită pentru vindecare circa 35 de zile îngrijiri medicale.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de cercetare la fața

locului, declarațiilor părții vătămate M.G., a actelor medicale arătate, a

declarațiilor martorilor B.N., N.T.M., G.M., probe coroborate cu declarațiile

inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptei.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 129/ A din 24 februarie 2004 a respins

apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând

neîntemeiată critica formulată privind individualizarea pedepsei.

S-a apreciat că la individualizarea

pedepsei au fost avute în vedere persoana și conduita inculpatului fiind

reținute în favoarea sa circumstanțele atenuante cărora le-a fost dată

eficiența corespunzătoare, prin aplicarea unei pedepse în cuantum redus sub

minimul special prevăzut de lege.

Nemulțumit de hotărâre, inculpatul a

declarat recurs și de această dată el criticând modul în care instanța a

individualizat pedeapsa.

Recursul declarat nu este fondat.

Conform art. 72 C. pen., text de

lege care stipulează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului,

de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

privind pedeapsa și scopul ei prevede că aceasta este o măsură de constrângere

și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportând cauzei aceste dispoziții

legale, se reține că în procesul individualizării pedepsei, instanțele au

acordat semnificație juridică tuturor criteriilor generale, în cadrul acestora

reliefându-se gradul concret de pericol social, dar și împrejurările săvârșirii

faptei în timpul nopții, acționând cu violență asupra părții vătămate, cât și

persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale și sincer pe parcursul

desfășurării procesului penal.

Pedeapsa de 3 ani închisoare, fiind judicios

individualizată, ea corespunde și scopului astfel cum este prevăzut în art. 52

C. pen.

Întrucât motivul de casare invocat

nu este întemeiat, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea lui la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsă perioada

arestării preventive a inculpatului de la 19 octombrie 2003 la 2 iunie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N.A. împotriva deciziei penale nr.

129/ A din 24 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 19 octombrie 2003 la 2 iunie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iunie 2004.