ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4126/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 151 din 1

iunie 2004, Tribunalul Teleorman, secția penală, a condamnat pe inculpatul

L.E.C.

la 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și art. 109 din același cod.

S-au aplicat art. 71 și art. 64 C.

pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive

de la 9 februarie 2004 la zi.

Pe latură civilă s-a constatat

recuperat integral prejudiciul material cauzat prin infracțiune.

A fost admisă cererea formulată de

partea civilă N.M. și obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile

civilmente L.L. și L.A., la plata sumei de 15.000.000 lei, daune morale către

aceasta.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 5 februarie 2004,

inculpatul L.E.C., aflându-se în municipiul Roșiorii de Vede, în jurul orelor

15,00, prin violență a deposedat de geantă pe partea vătămată N.M., după care a

părăsit în fugă locul faptei.

Întrucât strigătele victimei a alertat

o patrulă de jandarmi aflată în zonă și pe martorul D.D.L., aceștia au alergat

după inculpat, care observând că este urmărit, a aruncat geanta, fiind prins.

Urmare loviturilor aplicate de

inculpat victima a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile

îngrijiri medicale.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului

au fost stabilite în baza procesului-verbal de constatare a infracțiunii,

întocmit de organele de urmărire penală, declarațiile părții vătămate, declarația

martorului D.D.L., actului medico-legal emis de Serviciul de Medicină Legală

Teleorman, probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul L.E.C., care a criticat-o pentru netemeinicia pedepsei aplicată, în

opinia sa fiind prea severă.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 504 din 5 iulie 2004 a admis apelul declarat de

inculpat, a desființat în parte sentința apelată și rejudecând în fond, a redus

pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni

închisoare.

Astfel, instanța de control judiciar

a reținut că instanța de fond a făcut o greșită individualizare a pedepsei

aplicată inculpatului, considerând că acesta este cunoscut cu antecedente

penale, când de fapt în ce îl privește nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă

de condamnare.

Totodată, s-a mai reținut că inculpatul

minor la data săvârșirii faptei, a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi

penale și în fața instanței.

Împotriva acestei decizii au declarat

recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul L.E.C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a criticat decizia sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate

inculpatului.

Inculpatul în recursul său, a

motivat că în procesul individualizării pedepsei, instanța nu a considerat și

nu a dat semnificație juridică tuturor criteriilor generale de individualizare.

Examinând hotărârea atacată, în

raport de cazul de recurs invocat de parchet și inculpat, caz prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată recursurile nefondate urmând a

fi respinse.

În acest sens funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, poate fi realizat

numai printr-o justă individualizare a pedepsei, care să țină seama nu numai de

gradul de pericol social al faptei, care constituie desigur criteriul principal

de apreciere a pedepsei, ci și de persoana căruia îi este destinată, pentru a

fi ajutată să se schimbe, în sensul adoptării la condițiile socio-etice impuse

de societate, o pedeapsă exemplară, neavând întotdeauna efectul dorit de

legiuitor.

Revenind la cauză, se constată că

instanța de control judiciar a avut în vedere pe lângă criteriile generale de

individualizare și datele ce caracterizează persoana inculpatului, minor,

necunoscut cu antecedente penale (în cauză nefiind o hotărâre definitivă de

condamnare anterioară) elev în clasa a XI-a, provenind dintr-o familie

organizată, sincer pe parcursul cercetărilor, recunoscând și regretând săvârșirea

faptei.

În aceste condiții se reține că aplicând

inculpatului pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, s-au considerat toate

criteriile generale de individualizare, astfel ea corespunzând și scopului ei

definit ca atare de art. 52 C. pen.

În consecință, recursurile declarate

nefiind fondate, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., vor fi respinse.

În baza art. 192 C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul L.E.C., împotriva

deciziei penale nr. 504 din 5 iulie 2004 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării

preventive a inculpatului de la 9 februarie 2004, la 11 august 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 august 2004.