ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2859/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei Zalău, reclamantul C.F. a chemat în judecată pe pârâtul B.V., solicitând rezilierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți și evacuarea pârâtului din imobilul situat în Zalău. În motivarea acțiunii, neîncadrată în drept, s-a susținut că pârâtul nu a plătit în termenul convenit, 1 noiembrie 2002, restul de preț în sumă de 80 milioane lei. Prin sentința civilă nr. 3475 din 29 septembrie 2003 Judecătoria Zalău, după administrarea probei cu înscrisuri și declarații de martori a respins acțiunea, reținând că potrivit art. 1295 C. civ., convenția dintre părți reprezintă un contract valabil de vânzare-cumpărare, iar pârâtul și-a executat integral obligația de plată a prețului, astfel încât nu se justifică rezoluțiunea și nici evacuarea acestuia din apartament.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Cluj care prin decizia civilă nr. 11 din 8 ianuarie 2004 a respins apelul reclamantului. S-a reținut că reclamantul a pretins ulterior încheierii contractului, achitarea unui preț mai mare, iar neplata acestui supliment nu poate atrage desființarea contractului. Împotriva acestei decizii, în termen legal reclamantul a declarat recurs, invocând incidența motivului de casare al nelegalității, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Se susține că rezoluțiunea contractului se impunea, întrucât este necontestat că pârâtul a întârziat plata prețului, pe care l-a achitat numai pe parcursul procesului, la data de 4 iulie 2003, fiind astfel de rea credință, în ciuda atenționării scrise, ce poate fi asimilată, iar opinia recurentului, cu o notificare, din partea vânzătorului.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, învederând că, pe de o parte, motivele invocate țin de situația de fapt, iar nu de o eventuală nelegalitate, iar pe de altă parte, că termenul convenit inițial a fost de comun acord prelungit de părți astfel că atitudinea reclamantului, refuzul de a mai primi prețul pentru a avea temei al unei acțiunii în justiție, a fost culpabilă. Recursul nu este fondat și va fi respins, pentru următoarele considerente. Între părți s-a încheiat la 1 octombrie 2002 un contract de vânzare-cumpărare a unui apartament, prețul convenit fiind de 120 milioane lei, din care s-a achitat în aceeași zi suma de 40 milioane lei. Probele administrate și analizate de ambele instanțe au învederat starea de degradare în care se găsea apartamentul și modalitățile convenite pentru executarea contractului.

S-a interpretat corect art. 1020 și art. 1021 C. civ., care permite măsura extremă a rezoluțiunii judiciare a convenției, în lipsa unui pact comisoriu mai sever, numai dacă obligația nu s-a executat nici până la termenul acordat de instanță. Cum în speță pârâtul a executat integral obligația și nu fusese notificat în forma prevăzută de lege anterior formulării acțiunii, corect s-a respins acțiunea în rezoluțiune. Pentru aceste considerente, văzând că nici unul dintre motivele invocate nu este fondat conform art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge. Conform art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat și la cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul ca nefondat, declarat de reclamantul C.F. împotriva deciziei civile nr. 11/A din 8 ianuarie 2004 a Curții de Apel Cluj. Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul B.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.