ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4024/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Creditoarea B.D.F. SA, sucursala Constanța și B. SA au formulat cerere pentru angajarea răspunderii administratorilor debitoarei SC V. SRL, M.E., M.S., M.B., M.D., N.I.A., R.O., M.G. și R.I., debitoare aflată în procedura falimentului. Acțiunea creditoarelor a fost întemeiată pe dispozițiile art. 124 alin. (2) din Lega 64/1995, pentru atragerea răspunderii procesuale a administratorilor pentru pasivul societății comerciale ajunse în stare de încetare de plăți din vina acestora. Prin sentința nr. 161/ COM din 26 ianuarie 2001, Tribunalul Constanța a admis cererea și a dispus ca suma de 229.928.701 lei reprezentând parte din pasivul SC V. SRL să fie suportată de pârâții M.E., M.S., M.B., M.S., N.I.A., R.O., M.G.

și a respins acțiunea față de pârâtul R.I. Instanța de fond a reținut că printre faptele care atrag răspunderea administratorilor pentru situația de încetare de plăți a societății comerciale sunt ținerea unei contabilități fictive, provocarea dispariției unor documente contabile, nesocotirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, situații care rezultă din raportul întocmit de lichidator; în același raport, lichidatorul menționează că la sediul societății comerciale debitoare nu au fost identificate registrele și documentele contabile ale firmei, astfel încât sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 124 lit. d) din Legea 64/1995 pentru răspunderea administratorilor. În privința pârâtului R.I.

față de decizia 427 din 13 mai 1993 din care rezultă că acesta nu a mai îndeplinit operațiuni de administrator din luna mai 1993, acțiunea creditoarelor a fost considerată nefondată. Curtea de Apel Constanța, soluționând apelul declarat de pârâtul R.O., împotriva sentinței susmenționate, prin decizia civilă 733/ COM din 18 iulie 2001 a respins ca nefondată cererea. Instanța de apel a considerat responsabilitatea apelantului pentru perioada cât a îndeplinit funcția de administrator, ca o răspundere delictuală, pentru lipsa de diligență manifestată față de obligațiile care-i reveneau. Totodată a considerat, față de adresa nr. 82993 din 18 iunie 1999 a C.C.I.N.A. Constanța că apelantul a îndeplinit funcția de administrator al SC V. SRL.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâtul r .O. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 204 alin. (1) pct. 3, 9 și 10 C. proc. civ. Astfel, recurentul susține că din interpretarea dispozițiilor art. 124 și art. 126 din Legea 64/1995, instanța competentă să soluționeze cererea privind atragerea răspunderii administratorilor, era tribunalul și nu judecătorul sindic. Pe de altă parte, recurentul menționează că instanța de apel a considerat greșit calitatea sa de administrator, fără a ține cont de retragerea sa din societate. La data încheierii contractelor de credit, nu a avut calitatea de administrator, situația fiind similară cu aceea a pârâtului R.I. Chiar dacă s-ar reține calitatea sa de administrator, aceasta nu putea fi decât limitată la sectorul de instalații, așa cum statutul de funcționare a societății a stabilit în art. 9. Totodată nu s-a avut în vedere că a fost salariat la R.A.C.

până la 16 martie 1992, deținând funcția de subinginer pe perioada cât a fost asociat la societatea comercială în lichidare; nu a avut specimen de semnătură în registrul administratorilor aflat la C.C.I.N.A. Constanța, iar în perioada cât a deținut funcția de administrator nu au fost indicate acte care să contribuie la aducerea societății în situația de încetare de plăți. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune. Competența de soluționare a cauzelor privind răspunderea administratorilor în temeiul dispozițiilor art. 124 din Legea 64/1995 aparține instanțelor de drept comun. Tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul societății ajunsă în încetare de plăți, să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea societății în această situație.

Iar instanța care a pronunțat angajarea răspunderii administratorilor a fost Tribunalul Constanța și nu judecătorul sindic, cum greșit formulează recurentul primul motiv de nelegalitate al hotărârilor atacate. În ședința publică din 26 ianuarie 2001, secția comercială a tribunalului a pronunțat sentința civilă 161/ COM atacată de recurent. Modul de organizare al societății comerciale, structurat funcțional de pactul societar prin numirea organelor de conducere, gestiune și control, determină responsabilități specifice fiecărei categorii. Administratorii asigură gestiunea curentă a entității juridice îndeplinind toate operațiunile cerute de obiectul de activitate al societății comercial. Obligațiile și răspunderea acestora sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, dar și de dispozițiile prevăzute în legile speciale.

Răspunderea solidară pentru îndeplinirea îndatoririlor pe care legea le impune, include și pe cele stabilite în art. 124 din Legea 64/1995. Pe de altă parte, hotărârile prin care sunt numiți sau eliberați din funcții administratorii, sunt înregistrate în registrul comerțului, pentru a da eficiență voinței societății comerciale. Nu numai adresa din 18 iunie 1999, dar și din 6 noiembrie 2000, eliberate de C.C.I.A.N. Constanța, înlătură orice îndoială cu privire la calitatea de administrator al recurentului, iar retragerea din calitatea de asociat nu reprezintă implicit și eliberarea din funcția administrativă. Articolul 145 al Legii 31/1990, devenit art. 192 din legea modificată, stabilește gestionarea societății comerciale cu răspundere limitată de unul sau mai mulți administratori, asociați sau neasociați iar dovada acestei calități se face cu înregistrarea în registrul comerțului.

Astfel, fără a fi specificat domeniul răspunderii administratorilor, aceștia sunt ținuți solidar în condițiile art. 124 lit. d) din Legea 64/1995, pentru dispariția documentelor contabile și a faptului că nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Rămâne așa dar, lipsit de relevanță funcția deținută de recurent la R.A.C. sau invocarea lipsei specimenului de semnătură. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 733/ COM din 18 iulie 1002 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul R.O., împotriva deciziei nr. 733/ COM din 18 iulie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială. I revocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2004.