ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4024/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Creditoarea B.D.F. SA, sucursala

Constanța și B. SA au formulat cerere pentru angajarea răspunderii

administratorilor debitoarei SC V. SRL, M.E., M.S., M.B., M.D., N.I.A., R.O., M.G.

și R.I., debitoare aflată în procedura falimentului.

Acțiunea creditoarelor a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 124 alin. (2) din Lega 64/1995, pentru

atragerea răspunderii procesuale a administratorilor pentru pasivul societății

comerciale ajunse în stare de încetare de plăți din vina acestora.

Prin sentința nr. 161/ COM

din 26 ianuarie 2001, Tribunalul Constanța a admis cererea și a dispus ca suma

de 229.928.701 lei reprezentând parte din pasivul SC V. SRL să fie suportată de

pârâții M.E., M.S., M.B., M.S., N.I.A., R.O., M.G. și a respins acțiunea față

de pârâtul R.I.

Instanța de fond a reținut

că printre faptele care atrag răspunderea administratorilor pentru situația de

încetare de plăți a societății comerciale sunt ținerea unei contabilități

fictive, provocarea dispariției unor documente contabile, nesocotirea

obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, situații care

rezultă din raportul întocmit de lichidator; în același raport, lichidatorul

menționează că la sediul societății comerciale debitoare nu au fost

identificate registrele și documentele contabile ale firmei, astfel încât sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 124 lit. d) din Legea 64/1995 pentru

răspunderea administratorilor.

În privința pârâtului R.I.

față de decizia 427 din 13 mai 1993 din care rezultă că acesta nu a mai

îndeplinit operațiuni de administrator din luna mai 1993, acțiunea

creditoarelor a fost considerată nefondată.

Curtea de Apel Constanța,

soluționând apelul declarat de pârâtul R.O., împotriva sentinței susmenționate,

prin decizia civilă 733/ COM din 18 iulie 2001 a respins ca nefondată cererea.

Instanța de apel a

considerat responsabilitatea apelantului pentru perioada cât a îndeplinit

funcția de administrator, ca o răspundere delictuală, pentru lipsa de diligență

manifestată față de obligațiile care-i reveneau. Totodată a considerat, față de

adresa nr. 82993 din 18 iunie 1999 a C.C.I.N.A. Constanța că apelantul a

îndeplinit funcția de administrator al SC V. SRL.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, pârâtul

r

.O. a

declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 204 alin. (1) pct. 3, 9 și 10 C.

proc. civ.

Astfel, recurentul susține

că din interpretarea dispozițiilor art. 124 și art. 126 din Legea 64/1995,

instanța competentă să soluționeze cererea privind atragerea răspunderii

administratorilor, era tribunalul și nu judecătorul sindic.

Pe de altă parte, recurentul

menționează că instanța de apel a considerat greșit calitatea sa de

administrator, fără a ține cont de retragerea sa din societate. La data

încheierii contractelor de credit, nu a avut calitatea de administrator,

situația fiind similară cu aceea a pârâtului R.I.

Chiar dacă s-ar reține

calitatea sa de administrator, aceasta nu putea fi decât limitată la sectorul

de instalații, așa cum statutul de funcționare a societății a stabilit în art. 9.

Totodată nu s-a avut în

vedere că a fost salariat la R.A.C. până la 16 martie 1992, deținând funcția de

subinginer pe perioada cât a fost asociat la societatea comercială în

lichidare; nu a avut specimen de semnătură în registrul administratorilor aflat

la C.C.I.N.A. Constanța, iar în perioada cât a deținut funcția de administrator

nu au fost indicate acte care să contribuie la aducerea societății în situația

de încetare de plăți.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru considerentele ce se vor expune.

Competența de soluționare a

cauzelor privind răspunderea administratorilor în temeiul dispozițiilor art. 124

din Legea 64/1995 aparține instanțelor de drept comun. Tribunalul poate dispune

ca o parte din pasivul societății ajunsă în încetare de plăți, să fie suportat

de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea

societății în această situație.

Iar instanța care a

pronunțat angajarea răspunderii administratorilor a fost Tribunalul Constanța

și nu judecătorul sindic, cum greșit formulează recurentul primul motiv de

nelegalitate al hotărârilor atacate. În ședința publică din 26 ianuarie 2001, secția

comercială a tribunalului a pronunțat sentința civilă 161/ COM atacată de

recurent.

Modul de organizare al

societății comerciale, structurat funcțional de pactul societar prin numirea

organelor de conducere, gestiune și control, determină responsabilități

specifice fiecărei categorii.

Administratorii asigură

gestiunea curentă a entității juridice îndeplinind toate operațiunile cerute de

obiectul de activitate al societății comercial. Obligațiile și răspunderea

acestora sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, dar și de

dispozițiile prevăzute în legile speciale.

Răspunderea solidară pentru

îndeplinirea îndatoririlor pe care legea le impune, include și pe cele

stabilite în art. 124 din Legea 64/1995. Pe de altă parte, hotărârile prin care

sunt numiți sau eliberați din funcții administratorii, sunt înregistrate în

registrul comerțului, pentru a da eficiență voinței societății comerciale.

Nu numai adresa din 18 iunie

1999, dar și din 6 noiembrie 2000, eliberate de C.C.I.A.N. Constanța, înlătură

orice îndoială cu privire la calitatea de administrator al recurentului, iar

retragerea din calitatea de asociat nu reprezintă implicit și eliberarea din

funcția administrativă. Articolul 145 al Legii 31/1990, devenit art. 192 din

legea modificată, stabilește gestionarea societății comerciale cu răspundere

limitată de unul sau mai mulți administratori, asociați sau neasociați iar

dovada acestei calități se face cu înregistrarea în registrul comerțului.

Astfel, fără a fi specificat

domeniul răspunderii administratorilor, aceștia sunt ținuți solidar în condițiile

art. 124 lit. d) din Legea 64/1995, pentru dispariția documentelor contabile și

a faptului că nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Rămâne așa

dar, lipsit de relevanță funcția deținută de recurent la R.A.C. sau invocarea

lipsei specimenului de semnătură.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca

nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 733/ COM din 18 iulie 1002

pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul R.O., împotriva deciziei nr. 733/ COM din 18 iulie

2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.

I

revocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2004.