ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5118/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5118/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 21 ianuarie
2009, reclamanții P.N.D. și Asociația P.A. - SC M. SA Ulmi, în contradictoriu
cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat
obligarea acestuia la plata de despăgubiri în sumă de 8.000.000 RON, reprezentând
contravaloarea bunurilor înstrăinate nelegal din patrimoniul SC M. SA Ulmi,
urmare a actelor și faptelor nelegale săvârșite de către reprezentanții
Statului Român.
În motivarea acțiunii, reclamanții au
susținut că reprezentanți ai Statului Român din poliție, parchet, S.R.I.,
finanțe, guvern, justiție, prin complicitate în favoarea unor grupuri de
interese de tip infracțional, au făcut tot ce este posibil ca reclamanții să
răspundă pentru faptele săvârșite de către N.N. și complicii săi.
Sunt indicate ca acte și fapte nelegale
furtul calificat prin tâlhărie de bunuri de către SC B.R. SRL, înstrăinarea
nelegală de bunuri cu concursul organelor statului, deturnarea de fonduri,
delapidarea de bani, gestiunea frauduloasă a celor 2 societăți și făcută de
foștii securiști cu complicitatea reprezentanților statului, refuzul de a
cerceta penal și a-l trage la răspundere pe N.N., cercetarea penală abuzivă
săvârșită față de reclamant.
În drept, au invocat dispozițiile art. 998,
1034 și urm. C. civ., art. 14 - 20 C. proc. pen., art. 184 C. proc. civ.,
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr. 7 la Convenție,
Decizia nr. 15/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin cererea precizatoare depusă în ședința
publică din 5 martie 2009, reclamantul P.N.D. a solicitat despăgubiri în sumă
de 1.000 RON, reprezentând daune materiale pentru cercetarea succesivă și
simultană efectuată în perioada 1998 - 2008 și în sumă de 1.000 RON,
reprezentând daune morale ca urmare a atingerii aduse onoarei prin calomnierea și
batjocorirea sa în perioada 1998 - 2008 prin toate mijloacele posibile,
respectiv presă, parlament, guvern, instituții locale și centrale de stat,
răspândire de zvonuri.
La data de 14 aprilie 2009, reclamanții au
solicitat chemarea în judecată și a pârâtului N.N. și obligarea acestuia în
solidar cu Statul Român la plata despăgubirilor civile solicitate.
Prin Sentința civilă nr. 1407 din 26
noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea,
astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință,
tribunalul a reținut, în esență, că, în raport de probele administrate, în
cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv
existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamanților, a unei fapte ilicite și
a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, pentru a se
angaja răspunderea civilă delictuală a pârâților.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel
reclamanții.
În apel, a fost încuviințată proba cu
înscrisuri pentru ambele părți, iar la termenul de judecată din data de 28
ianuarie 2011, a fost încuviințată proba testimonială cu un martor, fiind
audiat martorul P.V.G.
Prin Decizia civilă nr. 473A din 6 mai 2011,
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei
calității procesuale pasive a Statului Român și apelurile formulate de
reclamanți, ca nefondate.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a
Statului Român, instanța de apel a reținut că se poate angaja răspunderea
patrimonială a acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 998 - 1003 C.
civ., pentru modul defectuos în care o persoană își îndeplinește atribuțiile de
serviciu, dacă se dovedește, prin probele administrate, existența tuturor
elementelor răspunderii civile delictuale.
Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut
că societatea SC M. SA a avut o datorie față de creditoarea B. SA Târgoviște,
motiv pentru care s-a procedat la emiterea unei cereri de comandament și
executarea patrimoniului societății respective în vederea recuperării creanței
pe care societatea bancară o avea față de aceasta.
Instanța a constatat că a fost efectuată
executarea silită și s-a dispus adjudecarea imobilului-teren și construcții
către societatea SC Q.I. Târgoviște, prin Sentința civilă nr. 4308/1999, pronunțată
de către Judecătoria Târgoviște.
Cu ocazia efectuării executării silite,
societatea SC M. SA avea posibilitatea de a exercita toate căile legale pentru
a se opune la executarea silită, în cazul în care aprecia că aceasta este
nelegală, sau putea să exercite căile de atac împotriva ordonanței de
adjudecare, cât și în privința titlului executoriu al creditoarei.
Criticile vizând nelegalitatea procedurii de
executare silită, în sensul că instanța de judecată a „vândut pe nimic
patrimoniul societății, că nu putea fi executată suprafața de teren, că
respectivul cumpărător nu a făcut o ofertă în acest sens" au fost
înlăturate de instanța de apel cu motivarea că executarea silită s-a realizat
cu respectarea formalităților de executare, în virtutea actelor de executare
prevăzute de lege.
Instanța de apel a constatat că actele de
executare nu au fost contestate de către societatea SC M. SA, care avea
suficiente pârghii legale de a contesta executarea silită sau formele de
executare.
Instanța de apel a apreciat că susținerea
reclamantului P.N.D. cum că actele de executare nu au fost contestate deoarece,
în fapt, societatea era condusă de către N.N., deși pe hârtie el era
proprietarul acțiunilor, nu este de natură a afecta legalitatea formalităților
de executare, deoarece reclamantul, când a devenit directorul general al
societății, trebuia să cunoască situația financiară a societății și era obligat
să ia măsurile necesare.
De asemenea, instanța de apel a constatat că,
prin Sentința civilă nr. 1548/2002, pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, a
fost deschisă procedura reorganizării judiciare și a falimentului împotriva
apelantei SC M. SA, la cererea creditoarei Casa Județeană de Asigurări de
Sănătate Dâmbovița pentru o creanță totală în sumă de 1.000.036.182 ROL.
În cadrul dosarului de faliment au fost
anulate anumite transferuri patrimoniale pentru suma de 515.760.000 încheiate
de apelanta SC M. SA, prin director general P.N.D., și societățile comerciale
SC C. SA și SC I.S. SRL, considerându-se că au fost încălcate dispozițiile art.
124 din Legea nr. 64/1995, așa cum rezultă din Sentința comercială nr. 35F din
27 aprilie 2004 a Tribunalului Dâmbovița.
Instanța de apel a constatat că, prin
Sentința comercială nr. 139 din 13 septembrie 2005, pronunțată de către Tribunalul
Dâmbovița, a fost închisă procedura falimentului societății SC M. SA, având în
vedere că aceasta nu mai avea bunuri în patrimoniul său pentru executarea
creanțelor, dispunându-se radierea debitorului din registrul comerțului și au
fost abilitați A.V.A.S. și D.G.F.P. Dâmbovița să continue executarea silită
împotriva lui P.N.D. și a societăților SC C. SA și SC I.S. SRL.
Această sentință judecătorească se bucură de
putere de lucru judecat și reflectă adevărul judiciar, iar toate susținerile
lui P.N.D. că instanțele de judecată, cu ocazia judecării falimentului
societății, au ignorat toate probele din dosar și au apreciat, în mod greșit,
că este răspunzător de pagubele aduse societății comerciale au fost înlăturate
de către instanța de apel, cu motivarea că reclamantul și-a formulat toate
apărările necesare în procedura falimentului, așa cum recunoaște expres prin
notele scrise depuse la dosar, iar nemulțumirile sale cu privire la aspectele
statuate în urma unei proceduri judiciare nu mai pot fi repuse în discuție.
Instanța de apel a mai reținut că greșita
angajare a răspunderii patrimoniale a reclamantului, ca urmare a Sentinței
comerciale nr. 139 din 13 septembrie 2005, pronunțată de către Tribunalul
Dâmbovița, nu mai poate fi contestată în cauza de față, fiind stabilită, în mod
definitiv și irevocabil, în urma unei proceduri judiciare finalizate prin
pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Cu privire la fapta ilicită constând în
deturnare de fonduri, furt calificat din patrimoniul societății SC M. SA,
gestiune frauduloasă a societății realizate de către N.N., precum și refuzul de
cercetare a numitului N.N., instanța de apel a reținut că aceste fapte ilicite
nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă.
Instanța de apel a apreciat că instituțiile
statului au procedat în mod corect, deoarece în virtutea solidarității născute
între SC M. SA și N.N., creditorii puteau executa pentru întreaga datorie pe
oricare dintre debitori, în raport de art. 1042 C. civ., care stipulează că „creditorul
unei obligații solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori,
fără ca debitorul să poată opune beneficiul de diviziune".
Însă societatea comercială, dacă a achitat
întreaga datorie, se putea adresa persoanei vinovate pentru recuperarea sumei
achitate, în raport de dispozițiile art. 1052 C. civ., care prevede că
„obligația solidară, în privința creditorului, se împarte de drept între
debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea
sa".
De asemenea, instanța de apel a înlăturat
susținerea că instituțiile statului au refuzat să îl cerceteze a doua oară pe
N.N. pentru același tip de infracțiune deoarece ar fi avut calitatea de
recidivist, constatând că nu este susținută de niciun mijloc de probă, întrucât
N.N. a fost condamnat definitiv și irevocabil prin decizia penală
sus-menționată, ceea ce este de natură a combate afirmația că instituțiile
statului nu au dorit angajarea răspunderii persoanei vinovate.
Instanța de apel a constatat că nu a fost
administrat niciun mijloc de probă vizând întârzierea culpabilă a instituțiilor
statului, respectiv a parchetului și a organelor de cercetare penală, în ceea
ce privește cercetarea penală a lui N.N.
Cu privire la faptele ilicite reclamate de
către P.N.D. referitoare la implicarea autorităților (ofițerii din structurile
S.R.I. în activitatea SC M. SA) și comiterea de infracțiunii de către
reprezentanții acestora (denunțare calomnioasă, abuz în serviciu, fals
intelectual), instanța de apel a reținut că plângerea penală formulată în acest
sens de către reclamat a fost considerată neîntemeiată, dispunându-se prin
Ordonanța din data de 17 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 77/P/2009 al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru neînceperea
urmăririi penale.
În privința faptelor ilicite comise de către
autoritățile publice constând în cercetările succesive, anchetarea,
verificarea, sancționarea, tratamentele necorespunzătoare ale organelor de
poliție, ale organelor de anchetă și ale instanțelor de judecată, instanța de
apel a constatat că s-a dispus rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din
data de 31 august 2001, în Dosarul nr. 358/P/2001, pentru comiterea faptelor
constând în vânzarea de active la societatea SC C. SRL Târgoviște.
În cuprinsul rezoluției s-a învederat că
actele premergătoare au fost efectuate la data de 13 martie 2001. Instanța de
apel a constatat că durata cercetărilor a fost de aproximativ 5 luni de zile.
De asemenea, N.N. a formulat plângere penală
împotriva lui P.N.D., fiind format Dosarul nr. 2928/P/2002 al Parchetului de pe
lângă Judecătoria Târgoviște.
În acest dosar a fost emisă Ordonanța din
data de 13 noiembrie 2003, prin care s-a dispus reluarea cercetărilor și
infirmarea Ordonanței din 18 martie 2003, prin care se dispusese scoaterea de
sub urmărire penală a lui P.N.D., sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 226
din Legea nr. 31/1990 și art. 13 din Legea nr. 87/1994.
După reluarea cercetărilor dispuse în
noiembrie 2003, a fost emisă în Dosarul 1015/II/2/2005, Ordonanța din data de
12 iulie 2005, prin care s-a soluționat plângerea petiționarului N.N. împotriva
soluției pronunțate în Dosarul nr. 2928/P/2002 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Târgoviște. Prin ordonanța menționată s-a respins plângerea
formulată.
Instanța de apel a constatat că împotriva
reclamantului a mai formulat plângere penală și SC H.C.I. SRL București, pentru
comiterea infracțiunii prevăzută de art. 266 din Legea nr. 31/1990.
Prin Ordonanța nr. 151/P/2002, s-a dispus
scoaterea de sub urmărire penală a lui P.N.D. Prin Ordonanța nr.
4643/II/2/2003, a fost respinsă plângerea formulată de către SC H.C.I. SRL
București împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală. Această
rezoluție a fost confirmată prin Sentința penală nr. 1376/2004 pronunțată de
către Judecătoria Târgoviște în Dosarul nr. 5217/2004, menținută prin Decizia
penală nr. 268/2005 de către Tribunalul Dâmbovița.
Din probele administrate în cauză, instanța
de apel a constatat că reclamantul P.N.D. a fost cercetat penal în 3 dosare, ca
urmare a plângerilor penale menționate mai sus formulate de către N.N., SC
H.C.I. SRL București și U.M. Târgoviște, însă toate dosarele penale au fost
soluționate în sensul scoaterii de sub urmărire penale, nefiind trimis în
judecată apelantul.
Plângerile penale au fost soluționate de
către organele de cercetare penală în termene rezonabile, având în vedere
complexitatea cauzei și necesitatea administrării probei cu expertiză
contabilă.
Cu privire la împrejurarea că cercetarea
penală i-a perturbat reclamantului activitatea profesională, instanța de apel a
reținut că reclamantul nu a dovedit existența unui stres suplimentar unei
situații litigioase, având în vedere împrejurarea că în dosarele penale acesta
a avut o situație favorabilă, în sensul că s-a dispus fie scoaterea de sub
urmărire penală, fie neînceperea urmăririi penale, iar reclamantul nu a fost
reținut decât 24 de ore, pe parcursul acestei perioade.
Instanța de apel a constatat că anchetele
penale efectuate împotriva reclamantului s-au finalizat cu soluții favorabile
și într-un termen scurt, iar simpla existență a unei plângeri penale și
declanșarea unor cercetări prealabile nu este de natură a atrage răspunderea
penală a instituțiilor statului pentru existența plângerii și pentru faptul că
își îndeplinesc atribuțiile de serviciu constând în verificarea faptelor penale
reclamate.
Cu privire la afectarea imaginii de „om de
afaceri de succes", instanța de apel a constatat că nu s-au efectuat
probatoriile necesare pentru a se dovedi că reclamantul nu a mai putut efectua
afaceri sau că a fost refuzat de către partenerii de afaceri, ca urmare a
cercetărilor penale.
De asemenea, instanța de apel a constatat că
nu s-a dovedit că instituțiile publice ar fi efectuat o publicitate cu privire
la existența dosarelor penale sau cu privire la situația precară a societății
SC M. SA ori cu privire la managementul precar al acesteia efectuat de către
P.N.D.
Cu privire la fapta ilicită constând în
reținerea sumei de 250 RON din pensie, instanța de apel a constatat că această
reținere se realizează în temeiul unui titlu executoriu și în urma unei
executări silite, care este contestată de către apelant.
Cu privire la fapta ilicită constând în
ascultarea telefoanelor de serviciile de securitate, instanța a constatat că nu
a fost efectuată nicio probă în acest sens.
Concluzionând, instanța de apel a reținut că
în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv
faptele ilicite comise de către instituțiile statului, motiv pentru care, în
conformitate cu dispozițiile art. 998 - 999 - 1003 C. civ. coroborat cu art.
295 - 296 C. proc. civ., a respins, ca nefondate, apelurile.
Împotriva deciziei instanței de apel,
reclamanții au declarat recurs în temeiul dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8,
9, 10, 11 C. proc. civ., susținând că motivele pe care se sprijină decizia
recurată sunt contradictorii și străine de natura pricinii, instanța de apel a
interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că decizia recurată este
lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată
că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra mai multor mijloace de apărare și
dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, decizia
întemeindu-se pe grave greșeli de fapt ce decurg din aprecierea eronată a
probelor administrate. Recurenții-reclamanți mai susțin că faptele ilicite ale
instituțiilor statului și ale reprezentanților acestuia rezultă din actele
depuse la dosar și puteau fi confirmate prin expertiză, declarație de martor și
cercetare locală, probe solicitate de ei, dar care au fost respinse. Totodată,
susțin că executarea silită încheiată prin Sentința nr. 4308/1999 are la bază
acte și fapte penale și nelegale pe care instanța le-a ignorat. Susțin că
falimentarea SC M. SA și procedura de faliment au avut la bază acte și fapte
nelegale și penale ale reprezentanților statului sub conducerea S.R.I. Prahova.
Poliția și parchetul au tărăgănat nelegal cercetările penale făcute împotriva
pârâtului N.N., făcând acest lucru și în prezent, cu concursul Ministerului
Finanțelor și Justiției. Mai susțin că actele referitoare la sănătatea
reclamantului P.N.D. depuse la dosar, dar neluate în seamă de instanța de apel,
dovedesc clar că acesta era o persoană perfect sănătoasă până la începerea
urmăririi penale, iar cercetările nelegale au declanșat bolile de care suferă
în prezent, printre care glaucom și miopie, declanșate în 2001 pe fondul
stresului evident. Solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre
rejudecare în vederea completării probatoriului.
Recursul este nul potrivit considerentelor
care urmează:
Dispozițiile înscrise în articolul 304
punctele 1 - 9 C. proc. civ. prevăd limitativ motivele pentru care se poate
cere casarea sau modificarea unei hotărâri.
Potrivit art. 302
1
alin. (1) lit.
c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea
nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și
dezvoltarea lor.
Recursul fiind o cale extraordinară de atac
care nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se
face numai în raport cu motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speță, deși recurenții-reclamanți invocă
motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10, 11 C. proc. civ., se
constată că, în realitate, aceștia nu a formulat nicio critică de nelegalitate,
ci au solicitat instanței de recurs să constate că instanța de apel ar fi
săvârșit greșeli în aprecierea probatoriului și în stabilirea situației de
fapt, cu consecința respingerii, în mod eronat, a apelului.
Or, față de împrejurarea că dispozițiile art.
304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanței de recurs să modifice
hotărârea recurată dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greșeală de fapt,
rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, au fost abrogate
prin O.U.G. nr. 138/2000, Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu analiza
criticilor care au un astfel de conținut.
În consecință, cum criticile formulate de
reclamant nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304
C. proc. civ., în temeiul art. 302 - 303 și 306 din același cod, Înalta Curte
va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanții
P.N.D., Asociația P.A. - SC M. SA împotriva Deciziei nr. 473A din 6 mai 2011 a
Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29
iunie 2012.
Procesat
de GGC - AZ