ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5118/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 21 ianuarie 2009, reclamanții P.N.D. și Asociația P.A. - SC M. SA Ulmi, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat obligarea acestuia la plata de despăgubiri în sumă de 8.000.000 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor înstrăinate nelegal din patrimoniul SC M. SA Ulmi, urmare a actelor și faptelor nelegale săvârșite de către reprezentanții Statului Român. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că reprezentanți ai Statului Român din poliție, parchet, S.R.I., finanțe, guvern, justiție, prin complicitate în favoarea unor grupuri de interese de tip infracțional, au făcut tot ce este posibil ca reclamanții să răspundă pentru faptele săvârșite de către N.N.

și complicii săi. Sunt indicate ca acte și fapte nelegale furtul calificat prin tâlhărie de bunuri de către SC B.R. SRL, înstrăinarea nelegală de bunuri cu concursul organelor statului, deturnarea de fonduri, delapidarea de bani, gestiunea frauduloasă a celor 2 societăți și făcută de foștii securiști cu complicitatea reprezentanților statului, refuzul de a cerceta penal și a-l trage la răspundere pe N.N., cercetarea penală abuzivă săvârșită față de reclamant. În drept, au invocat dispozițiile art. 998, 1034 și urm. C. civ., art. 14 - 20 C. proc. pen., art. 184 C. proc. civ., Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr. 7 la Convenție, Decizia nr. 15/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea precizatoare depusă în ședința publică din 5 martie 2009, reclamantul P.N.D. a solicitat despăgubiri în sumă de 1.000 RON, reprezentând daune materiale pentru cercetarea succesivă și simultană efectuată în perioada 1998 - 2008 și în sumă de 1.000 RON, reprezentând daune morale ca urmare a atingerii aduse onoarei prin calomnierea și batjocorirea sa în perioada 1998 - 2008 prin toate mijloacele posibile, respectiv presă, parlament, guvern, instituții locale și centrale de stat, răspândire de zvonuri. La data de 14 aprilie 2009, reclamanții au solicitat chemarea în judecată și a pârâtului N.N. și obligarea acestuia în solidar cu Statul Român la plata despăgubirilor civile solicitate.

Prin Sentința civilă nr. 1407 din 26 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că, în raport de probele administrate, în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamanților, a unei fapte ilicite și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a pârâților. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții. În apel, a fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru ambele părți, iar la termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2011, a fost încuviințată proba testimonială cu un martor, fiind audiat martorul P.V.G.

Prin Decizia civilă nr. 473A din 6 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și apelurile formulate de reclamanți, ca nefondate. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, instanța de apel a reținut că se poate angaja răspunderea patrimonială a acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 998 - 1003 C. civ., pentru modul defectuos în care o persoană își îndeplinește atribuțiile de serviciu, dacă se dovedește, prin probele administrate, existența tuturor elementelor răspunderii civile delictuale. Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că societatea SC M. SA a avut o datorie față de creditoarea B. SA Târgoviște, motiv pentru care s-a procedat la emiterea unei cereri de comandament și executarea patrimoniului societății respective în vederea recuperării creanței pe care societatea bancară o avea față de aceasta.

Instanța a constatat că a fost efectuată executarea silită și s-a dispus adjudecarea imobilului-teren și construcții către societatea SC Q.I. Târgoviște, prin Sentința civilă nr. 4308/1999, pronunțată de către Judecătoria Târgoviște. Cu ocazia efectuării executării silite, societatea SC M. SA avea posibilitatea de a exercita toate căile legale pentru a se opune la executarea silită, în cazul în care aprecia că aceasta este nelegală, sau putea să exercite căile de atac împotriva ordonanței de adjudecare, cât și în privința titlului executoriu al creditoarei.

Criticile vizând nelegalitatea procedurii de executare silită, în sensul că instanța de judecată a „vândut pe nimic patrimoniul societății, că nu putea fi executată suprafața de teren, că respectivul cumpărător nu a făcut o ofertă în acest sens" au fost înlăturate de instanța de apel cu motivarea că executarea silită s-a realizat cu respectarea formalităților de executare, în virtutea actelor de executare prevăzute de lege. Instanța de apel a constatat că actele de executare nu au fost contestate de către societatea SC M. SA, care avea suficiente pârghii legale de a contesta executarea silită sau formele de executare. Instanța de apel a apreciat că susținerea reclamantului P.N.D.

cum că actele de executare nu au fost contestate deoarece, în fapt, societatea era condusă de către N.N., deși pe hârtie el era proprietarul acțiunilor, nu este de natură a afecta legalitatea formalităților de executare, deoarece reclamantul, când a devenit directorul general al societății, trebuia să cunoască situația financiară a societății și era obligat să ia măsurile necesare. De asemenea, instanța de apel a constatat că, prin Sentința civilă nr. 1548/2002, pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, a fost deschisă procedura reorganizării judiciare și a falimentului împotriva apelantei SC M. SA, la cererea creditoarei Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița pentru o creanță totală în sumă de 1.000.036.182 ROL.

În cadrul dosarului de faliment au fost anulate anumite transferuri patrimoniale pentru suma de 515.760.000 încheiate de apelanta SC M. SA, prin director general P.N.D., și societățile comerciale SC C. SA și SC I.S. SRL, considerându-se că au fost încălcate dispozițiile art. 124 din Legea nr. 64/1995, așa cum rezultă din Sentința comercială nr. 35F din 27 aprilie 2004 a Tribunalului Dâmbovița. Instanța de apel a constatat că, prin Sentința comercială nr. 139 din 13 septembrie 2005, pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, a fost închisă procedura falimentului societății SC M. SA, având în vedere că aceasta nu mai avea bunuri în patrimoniul său pentru executarea creanțelor, dispunându-se radierea debitorului din registrul comerțului și au fost abilitați A.V.A.S.

și D.G.F.P. Dâmbovița să continue executarea silită împotriva lui P.N.D. și a societăților SC C. SA și SC I.S. SRL. Această sentință judecătorească se bucură de putere de lucru judecat și reflectă adevărul judiciar, iar toate susținerile lui P.N.D. că instanțele de judecată, cu ocazia judecării falimentului societății, au ignorat toate probele din dosar și au apreciat, în mod greșit, că este răspunzător de pagubele aduse societății comerciale au fost înlăturate de către instanța de apel, cu motivarea că reclamantul și-a formulat toate apărările necesare în procedura falimentului, așa cum recunoaște expres prin notele scrise depuse la dosar, iar nemulțumirile sale cu privire la aspectele statuate în urma unei proceduri judiciare nu mai pot fi repuse în discuție.

Instanța de apel a mai reținut că greșita angajare a răspunderii patrimoniale a reclamantului, ca urmare a Sentinței comerciale nr. 139 din 13 septembrie 2005, pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, nu mai poate fi contestată în cauza de față, fiind stabilită, în mod definitiv și irevocabil, în urma unei proceduri judiciare finalizate prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Cu privire la fapta ilicită constând în deturnare de fonduri, furt calificat din patrimoniul societății SC M. SA, gestiune frauduloasă a societății realizate de către N.N., precum și refuzul de cercetare a numitului N.N., instanța de apel a reținut că aceste fapte ilicite nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă.

Instanța de apel a apreciat că instituțiile statului au procedat în mod corect, deoarece în virtutea solidarității născute între SC M. SA și N.N., creditorii puteau executa pentru întreaga datorie pe oricare dintre debitori, în raport de art. 1042 C. civ., care stipulează că „creditorul unei obligații solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fără ca debitorul să poată opune beneficiul de diviziune". Însă societatea comercială, dacă a achitat întreaga datorie, se putea adresa persoanei vinovate pentru recuperarea sumei achitate, în raport de dispozițiile art. 1052 C. civ., care prevede că „obligația solidară, în privința creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa". De asemenea, instanța de apel a înlăturat susținerea că instituțiile statului au refuzat să îl cerceteze a doua oară pe N.N.

pentru același tip de infracțiune deoarece ar fi avut calitatea de recidivist, constatând că nu este susținută de niciun mijloc de probă, întrucât N.N. a fost condamnat definitiv și irevocabil prin decizia penală sus-menționată, ceea ce este de natură a combate afirmația că instituțiile statului nu au dorit angajarea răspunderii persoanei vinovate. Instanța de apel a constatat că nu a fost administrat niciun mijloc de probă vizând întârzierea culpabilă a instituțiilor statului, respectiv a parchetului și a organelor de cercetare penală, în ceea ce privește cercetarea penală a lui N.N. Cu privire la faptele ilicite reclamate de către P.N.D. referitoare la implicarea autorităților (ofițerii din structurile S.R.I.

în activitatea SC M. SA) și comiterea de infracțiunii de către reprezentanții acestora (denunțare calomnioasă, abuz în serviciu, fals intelectual), instanța de apel a reținut că plângerea penală formulată în acest sens de către reclamat a fost considerată neîntemeiată, dispunându-se prin Ordonanța din data de 17 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 77/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru neînceperea urmăririi penale. În privința faptelor ilicite comise de către autoritățile publice constând în cercetările succesive, anchetarea, verificarea, sancționarea, tratamentele necorespunzătoare ale organelor de poliție, ale organelor de anchetă și ale instanțelor de judecată, instanța de apel a constatat că s-a dispus rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din data de 31 august 2001, în Dosarul nr. 358/P/2001, pentru comiterea faptelor constând în vânzarea de active la societatea SC C. SRL Târgoviște.

În cuprinsul rezoluției s-a învederat că actele premergătoare au fost efectuate la data de 13 martie 2001. Instanța de apel a constatat că durata cercetărilor a fost de aproximativ 5 luni de zile. De asemenea, N.N. a formulat plângere penală împotriva lui P.N.D., fiind format Dosarul nr. 2928/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște. În acest dosar a fost emisă Ordonanța din data de 13 noiembrie 2003, prin care s-a dispus reluarea cercetărilor și infirmarea Ordonanței din 18 martie 2003, prin care se dispusese scoaterea de sub urmărire penală a lui P.N.D., sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 226 din Legea nr. 31/1990 și art. 13 din Legea nr. 87/1994. După reluarea cercetărilor dispuse în noiembrie 2003, a fost emisă în Dosarul 1015/II/2/2005, Ordonanța din data de 12 iulie 2005, prin care s-a soluționat plângerea petiționarului N.N.

împotriva soluției pronunțate în Dosarul nr. 2928/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște. Prin ordonanța menționată s-a respins plângerea formulată. Instanța de apel a constatat că împotriva reclamantului a mai formulat plângere penală și SC H.C.I. SRL București, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 266 din Legea nr. 31/1990. Prin Ordonanța nr. 151/P/2002, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui P.N.D. Prin Ordonanța nr. 4643/II/2/2003, a fost respinsă plângerea formulată de către SC H.C.I. SRL București împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală. Această rezoluție a fost confirmată prin Sentința penală nr. 1376/2004 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în Dosarul nr. 5217/2004, menținută prin Decizia penală nr. 268/2005 de către Tribunalul Dâmbovița.

Din probele administrate în cauză, instanța de apel a constatat că reclamantul P.N.D. a fost cercetat penal în 3 dosare, ca urmare a plângerilor penale menționate mai sus formulate de către N.N., SC H.C.I. SRL București și U.M. Târgoviște, însă toate dosarele penale au fost soluționate în sensul scoaterii de sub urmărire penale, nefiind trimis în judecată apelantul. Plângerile penale au fost soluționate de către organele de cercetare penală în termene rezonabile, având în vedere complexitatea cauzei și necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă.

Cu privire la împrejurarea că cercetarea penală i-a perturbat reclamantului activitatea profesională, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a dovedit existența unui stres suplimentar unei situații litigioase, având în vedere împrejurarea că în dosarele penale acesta a avut o situație favorabilă, în sensul că s-a dispus fie scoaterea de sub urmărire penală, fie neînceperea urmăririi penale, iar reclamantul nu a fost reținut decât 24 de ore, pe parcursul acestei perioade. Instanța de apel a constatat că anchetele penale efectuate împotriva reclamantului s-au finalizat cu soluții favorabile și într-un termen scurt, iar simpla existență a unei plângeri penale și declanșarea unor cercetări prealabile nu este de natură a atrage răspunderea penală a instituțiilor statului pentru existența plângerii și pentru faptul că își îndeplinesc atribuțiile de serviciu constând în verificarea faptelor penale reclamate.

Cu privire la afectarea imaginii de „om de afaceri de succes", instanța de apel a constatat că nu s-au efectuat probatoriile necesare pentru a se dovedi că reclamantul nu a mai putut efectua afaceri sau că a fost refuzat de către partenerii de afaceri, ca urmare a cercetărilor penale. De asemenea, instanța de apel a constatat că nu s-a dovedit că instituțiile publice ar fi efectuat o publicitate cu privire la existența dosarelor penale sau cu privire la situația precară a societății SC M. SA ori cu privire la managementul precar al acesteia efectuat de către P.N.D. Cu privire la fapta ilicită constând în reținerea sumei de 250 RON din pensie, instanța de apel a constatat că această reținere se realizează în temeiul unui titlu executoriu și în urma unei executări silite, care este contestată de către apelant.

Cu privire la fapta ilicită constând în ascultarea telefoanelor de serviciile de securitate, instanța a constatat că nu a fost efectuată nicio probă în acest sens. Concluzionând, instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv faptele ilicite comise de către instituțiile statului, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 998 - 999 - 1003 C. civ. coroborat cu art. 295 - 296 C. proc. civ., a respins, ca nefondate, apelurile. Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții au declarat recurs în temeiul dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10, 11 C. proc. civ., susținând că motivele pe care se sprijină decizia recurată sunt contradictorii și străine de natura pricinii, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că decizia recurată este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra mai multor mijloace de apărare și dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, decizia întemeindu-se pe grave greșeli de fapt ce decurg din aprecierea eronată a probelor administrate. Recurenții-reclamanți mai susțin că faptele ilicite ale instituțiilor statului și ale reprezentanților acestuia rezultă din actele depuse la dosar și puteau fi confirmate prin expertiză, declarație de martor și cercetare locală, probe solicitate de ei, dar care au fost respinse. Totodată, susțin că executarea silită încheiată prin Sentința nr. 4308/1999 are la bază acte și fapte penale și nelegale pe care instanța le-a ignorat.

Susțin că falimentarea SC M. SA și procedura de faliment au avut la bază acte și fapte nelegale și penale ale reprezentanților statului sub conducerea S.R.I. Prahova. Poliția și parchetul au tărăgănat nelegal cercetările penale făcute împotriva pârâtului N.N., făcând acest lucru și în prezent, cu concursul Ministerului Finanțelor și Justiției. Mai susțin că actele referitoare la sănătatea reclamantului P.N.D. depuse la dosar, dar neluate în seamă de instanța de apel, dovedesc clar că acesta era o persoană perfect sănătoasă până la începerea urmăririi penale, iar cercetările nelegale au declanșat bolile de care suferă în prezent, printre care glaucom și miopie, declanșate în 2001 pe fondul stresului evident.

Solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului. Recursul este nul potrivit considerentelor care urmează: Dispozițiile înscrise în articolul 304 punctele 1 - 9 C. proc. civ. prevăd limitativ motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Recursul fiind o cale extraordinară de atac care nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport cu motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță, deși recurenții-reclamanți invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10, 11 C. proc. civ., se constată că, în realitate, aceștia nu a formulat nicio critică de nelegalitate, ci au solicitat instanței de recurs să constate că instanța de apel ar fi săvârșit greșeli în aprecierea probatoriului și în stabilirea situației de fapt, cu consecința respingerii, în mod eronat, a apelului. Or, față de împrejurarea că dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanței de recurs să modifice hotărârea recurată dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greșeală de fapt, rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu analiza criticilor care au un astfel de conținut.

În consecință, cum criticile formulate de reclamant nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 302 - 303 și 306 din același cod, Înalta Curte va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții P.N.D., Asociația P.A. - SC M. SA împotriva Deciziei nr. 473A din 6 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iunie 2012. Procesat de GGC - AZ