ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2582/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele contestației la executare. V.E. a formulat contestație la executare la măsura luată de Casa Județeană de Pensii a Județului Constanța de executare silită pornită la cererea A.V.A.S. prin poprire, în urma căreia s-a dispus reținerea lunară a sumei de 139 lei, invocând faptul că a fost asociat unic la firma SC V. SRL lichidată judiciar de Tribunalul Constanța în anul 2006 și că A.V.A.S. i-a calculat datorii neconforme cu legea și a dispus printr-o simplă adresă imobilizarea unor sume din pensie pentru datorii care nu există față de stat respectiv pentru 3.235.447.828 lei și 22.352.446 lei, reprezentând pasivul SC V. SRL Constanța, pretențiile fiind imaginare.

În consecință, a solicitat admiterea cererii și restituirea de urgență a sumelor reținute. Prin cererea precizatoare formulată la data de 19 noiembrie 2007, contestatoarea a arătat că în cauză au calitatea de intimate, creditoarea A.V.A.S. care a înființat în mod nelegal poprirea și Casa Județeană de Pensii a Județului Constanța. Judecătoria Constanța, secția civilă, investită cu soluționarea contestației, prin Sentința civilă nr. 7904 din 8 mai 2008 și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București apreciind că în cauză se aplică prevederile art. 44 și 45 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea activelor preluate de A.V.A.S., inclusiv pentru cererile formulate în vederea angajării răspunderii civile a persoanelor fizice, altele decât debitorii prevăzuți de art. 38, dispoziții care stabilesc competența în primă instanță în favoarea Curții de Apel București.

Sentința nr. 29 din 6 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București. Examinând contestația, Curtea a reținut că în cauză A.V.A.S., în calitate de creditoare, a pornit executarea silită în temeiul Sentinței nr. 3291/2001 prin care contestatoarea în calitate de asociat unic și administrator al societății debitoare a fost obligată la plata sumelor reprezentând pasivul debitoarei SC V. SRL. A mai reținut Curtea că nu s-a făcut dovada faptului că Sentința nr. 3291/2001 a fost recurată, că A.V.A.S. a solicitat terțului poprit Casa Județeană de Pensii a Județului Constanța să pună în executare sentința până la acoperirea prejudiciului. Curtea nu a examinat celelalte susțineri în legătură cu executarea prin licitație a unei suprafețe de teren pe motivul că nu a fost investită cu o astfel de cerere.

Cu aceste argumente, contestația la executare a fost respinsă ca nefondată. Recursul. Motivele de recurs. I. Împotriva sentinței nr. 29/2009 pronunțată de Curtea de Apel a declarat recurs V.E. prin care a invocat necompetența în primă instanță a Curții de Apel București, recurenta considerând că instanța competentă era Curtea de Apel Constanța. Prin cea de-a doua critică, recurenta a susținut că împrumutul comercial acordat de fosta Bancorex SA filiala Constanța a fost recuperat de creditoare, actele aflându-se la fosta Bancorex, în prezent B.C.R., care a preluat activul și pasivul fostei bănci. A mai criticat recurenta și faptul că nu s-a ținut seama de apărările sale privind executarea la termen a obligației rezultând din contractul de împrumut, cât și vânzarea abuzivă și nelegală de către A.V.A.S.

București a terenului proprietatea sa, prin această executare fiind încălcate dispozițiile art. 41 din Constituția României. Intimata A.V.A.S. București a combătut susținerile recurentei motivând că a preluat de la Bancorex sumele la care a fost obligată la plată V.E. și că art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998 include printre titlurile executorii, contractele de credit, în speță contractul din 2 februarie 1996, Addendumul nr. 1/1996 și Sentința nr. 3291/2001 pronunțată de Tribunalul Constanța. În continuare a arătat că AVAS a dispus prin Ordin înființarea popririi în conformitate cu art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998 și că executarea s-a realizat în termenul de prescripție de 7 ani. Cu aceste argumente a solicitat respingerea recursului.

Recursul este fondat. I. Chestiuni prealabile. a) Recursul este îndreptat împotriva executării silite, recurenta considerându-se vătămată prin Ordinul A.V.A.S. de înființare a popririi asupra pensiei. b) Executarea s-a realizat în condițiile Cap. VIII, art. 42 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, titlul executor constituindu-l Sentința nr. 3291/2001 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 3228/COM/1997, prin care în sarcina contestatoarei V.E. s-a reținut, în temeiul art. 124 lit. d), (devenit 137 lit. d)) să suporte pasivul debitoarei SC V. SRL în cuantumul sumelor indicate în dispozitiv. c) Acțiunea pentru antrenarea răspunderii administratorului societății SC V. SRL a fost introdusă de A.V.A.S.

București, SC S. SA, SC U. SA, Oficiul Registrului Comerțului București, iar soluția de obligare la suportarea sumelor de 3.235.447.825 lei și respectiv 22.352.446 lei a fost pronunțată față de toți reclamanții creditori numiți mai sus. Prin aceeași sentință s-a stabilit ca sumele privind executarea silită împotriva pârâtei, administrator al societății să intre în averea debitoarei SC V. SRL pentru plata datoriilor acesteia. d) Procedura falimentului pornită împotriva debitoarei SC V. SRL a fost închisă prin Sentința nr. 1110/COM (9 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, recurată de A.V.A.S., care a evocat faptul că nu erau îndeplinite condițiile pentru închiderea procedurii insolvenței din moment ce nu s-au executat sumele din Sentința nr. 3291/2001 prin care s-au admis cererile creditorilor de antrenare a răspunderii administratorului.

Recursul a fost respins prin Decizia nr. 265 din 15 iulie 2006, Tribunalul argumentând că după încheierea procedurii falimentului executarea Sentinței nr. 3291/2001 se poate realiza conform art. 140 din Legea nr. 164/1995. II. În raport de cadrul procesual așa cum rezultă din precedentele hotărâri menționate mai sus, Curtea de Apel avea de analizat într-o judecată de primă instanță completă, motivele care au fost invocate de contestatoare, motive care vizau executarea însăși. Din considerentele sentinței rezultă cu evidență că instanța nu a fost preocupată de lămurirea aspectelor evocate, și cu toate că era în puterea instanței, în conformitate cu art. 129 C. proc. civ., să lămurească chestiunile de fapt legate de executare s-a reținut doar că nu s-a făcut dovada rămânerii irevocabile a Sentinței nr. 329/2001.

Administrarea probelor și stabilirea faptelor pentru aflarea adevărului și aplicarea corectă a legii este dispusă de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și constituie unul din elementele principiului rolului activ al judecătorului. Observațiile relevate anterior sunt cu atât mai pertinente cu cât Curtea de Apel nu a lămurit nici un aspect legat de executare în raport de conținutul titlului, Sentința nr. 3291/2001, care a fost pronunțată și în favoarea altor creditori nu doar a A.V.A.S. București care a pornit executarea prin poprire pentru 3.235.447.828 lei vechi justificând executarea, pe de o parte, prin contractul de cesiune de creanță din 21 iulie 1999, iar pe de altă parte, prin Sentința nr. 3291/COM din 30 noiembrie 2001. O altă chestiune pe care Curtea nu a avut-o în vedere, dar care a fost supusă spre analiză în contestația la executare, vizează alte executări care s-au efectuat asupra debitoarei.

Instanța s-a pronunțat fără să se lămurească dacă și acestea au privit debitul în cauză sau au dus la diminuarea acestuia. Neexaminând situația de fapt și susținerile părților, A.V.A.S. invocând printre altele puterea titlului executor și respectarea termenului de prescripție, Curtea de Apel a pronunțat o decizie netemeinică și nelegală. În adevăr, executarea înseamnă “ faptul de a da efect hotărârilor judecătorești”, dar aceasta trebuie făcută în conformitate cu legislația și hotărârile judecătorești relevante (Recomandarea nr. 17 a Comitetului Miniștrilor către statele membre). În aceste condiții obiectul contestației la executare trebuia integrat în dispozițiile legale privind judecata în contextul în care procedural, contestația este privită drept cale specifică de atac care poate fi promovată în procesul executării silite.

Înalta Curte mai observă că deși procedural se declanșează un control al instanței cu privire la actele de executare, acest control suportă o nuanțare specifică în sensul că se discută și împrejurările executării sub aspect faptic. În contextul precizat, Curtea de Apel ca primă instanță nu a fost preocupată de modul în care s-a realizat executarea, or, această etapă în finalizarea unui proces trebuie să urmărească un echilibru adecvat între interesele creditorilor și cele ale debitorilor, aspecte pe care le vizează și prevederile art. 6 din C.E.D.O. Printre domeniile sale de aplicare se înscriu și angajarea răspunderii administratorului societății comerciale pentru plata datoriilor sociale cât și materia executării silite în general așa încât, cu atât mai mult se impunea o analiză completă a contestației la executare.

În fine, printre principiile care conturează un proces și în această fază a executării silite, din perspectiva art. 6 din C.E.D.O., trebuie amintit dreptul la un proces echitabil și al egalității armelor, care printre altele, vizează analiza probelor și motivarea sentinței pronunțată de instanță. Or, așa cum s-a mai arătat prima instanță nu a ținut seama de aceste cerințe ale desfășurării procesului, hotărârea astfel pronunțată fiind netemeinică și nelegală. Și o ultimă observație care se impune a fi pusă în valoare privește faptul că sentința Curții de Apel nu este supusă decât căii de atac a recursului. Din perspectiva art. 304 1 C. proc. civ. care stabilește că instanța poate analiza cauza sub toate aspectele, prima instanță nu putea să tragă concluzia că ceea ce nu s-a judecat și nu s-a motivat prin sentința pronunțată se poate realiza în recurs pentru că numai astfel se explică nemotivarea și lipsa de fundament a sentinței.

Pornind de la faptul că în O.U.G. nr. 51/1998 se specifică în mod expres că nu se pot invoca apărări care nu au fost formulate în fața instanței a cărei hotărâre a fost recurată, recursul declarat în condițiile art. 304 1 C. proc. civ. raportat și la O.U.G. nr. 51/1998 nu poate fi calificat drept o cale de atac devolutivă pentru că specific căii de atac devolutive este faptul că provoacă o nouă judecată de fond, fiind posibilă readministrarea probelor de primă instanță și administrarea de probe noi. Or, în cauză art. 48 stabilește limitele amintite așa încât, constatând că nu s-a judecat contestația la executare pe fondul ei, conform art. 312 C. proc.

civ., se va admite recursul și se va trimite cauza pentru o judecată efectivă cu respectarea dreptului la un proces echitabil sub aspectele analizate și a dreptului de a exercita căile de atac după o judecată pe fond concretă și corectă cu luarea în considerare a împrejurărilor faptice și a excepțiilor care s-au invocat în cauză. În privința criticii referitoare la necompetența teritorială, conform dispozițiilor art. 44 și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, critica va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de contestatoarea V.E. împotriva Sentinței comerciale nr. 29 din 6 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2010.