- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 25 ianuarie 2008
Decizia nr. 171/2008 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC P.P. SA Constanța a formulat contestație la executare și a solicitat întoarcerea executării începută în baza Ordinului nr. 1374/2006 emis de A.V.A.S. în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 51/1998. modificată. În motivarea contestației la executare SC P.P. SA, a susținut că A.V.A.S. a dispus blocarea conturilor societății și virarea disponibilităților existente până la concurența sumei de 5.386,83 lei, pentru motivul că A.V.A.S., potrivit O.U.G. nr. 95/2003 s-a subrogat în drepturile C.N.A.S. pentru creanțele considerate neachitate de contestatoare până la data de 30 iunie 2003. Potrivit contestatoarei, în urma controlului efectuat de D.C.F.
Constanța, la data de 30 iunie 2003, societatea nu avea restanțe către A.V.A.S. iar majorările de întârziere au fost achitate în timpul controlului. A mai susținut contestatoarea că nu a avut posibilitatea să conteste creanța declarată de A.V.A.S. întrucât executarea s-a făcut fără somație, iar sumele respective au fost virate de bancă direct în contul A.V.A.S. În continuare, constestatoarea a susținut că a fost nevoită să achite ceea ce nu datora în scopul deblocării conturilor pentru că altfel nu își putea desfășura activitatea și că în această situațieintimata deține de două ori suma executată. În combaterea acestor susțineri, intimata A.V.A.S. a invocat prin întâmpinare excepția de tardivitate a promovării contestației la executare în raport de prevederile O.U.G.
nr. 95/2003 și a art. 401 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației. Curtea a analizat excepția invocată de A.V.A.S. și a ajuns la concluzia că art. 95/2003 și O.U.G. nr. 51/1998 care reglementează cesiunea creanțelor bugetare restante preluate de A.V.A.S. de la C.A.S.S. prevăd că executarea silită începe prin afișarea unei somații colective la sediile caselor de sănătate, iar îndeplinirea acestei formalități nu a fost combătută de către intimată. Potrivit instanței, afișarea somației colective s-a făcut la data de 12 martie 2004 iar contestatoarea se putea adresa instanței la 12 martie 2003 pentru a ataca titlul executor. S-a mai reținut că prin concluziile scrise, contestatoarea a precizat faptul că executarea s-a pornit la 5 aprilie 2006 când s-au poprit conturile sale bancare, dată față de care termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc.
civ., era depășit. Împotriva sentinței a declarat recurs contestatoarea SC P.P. SA care a criticat soluția instanței de fond prin care s-a respins, ca tardivă, contestația la executare silită a conturilor bancare, executare care s-a săvârșit la data de 17 aprilie 2006. Recurenta a arătat că soluția este greșită întrucât intimata A.V.A.S. nu a produs nicio dovadă din care să rezulte că a afișat somația la sediul C.A.S.S. Potrivit recurentei termenul limită de depunere a contestației se raportează la actul de executare astfel că era în drept să formuleze contestația în 15 zile socotite de la data când i-au fost executate conturile, termen prevăzut de art. 401 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține tardivitatea depunerii contestației.
În continuare a susținut că simpla adresă a C.A.S.S. nu constituie o dovadă a datei afișării somației colective care să-i fie opozabilă iar în al treilea rând a precizat că a contestat actul de executare efectuat abuziv de către intimată în lipsa unui titlu valabil, astfel că, erau aplicabile prevederile art. 401 alin. (1 1 ) C. proc. civ., potrivit căruia lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție. A mai criticat recurenta și faptul că instanța a reținut că din conținutul cererii introductive cât și din motivele indicate nu rezultă că cererea avea caracterul unei contestații la titlu cu toate că din argumentele exprimate în cuprinsul cererii rezultă că a invocat faptul că A.V.A.S.
nu deține un titlu în baza căruia să pornească executarea. Prin întâmpinare intimata A.V.A.S. a susținut că a emis somația colectivă conform O.U.G. nr. 95/1993 și că poprirea conturilor a avut loc la 5 aprilie 2006 iar contestația a fost introdusă la data de 3 mai 2006 peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, a solicitat menținerea sentinței fondului ca fiind legală. În cauză a fost sesizată Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra constituționalității art. 6 alin. (2 1 ) din O.U.G. nr. 95/2003 privind preluarea de către A.V.A.S. a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la F.N.U.A.S. Prin decizia nr. 930 din 18 octombrie 2007, Curtea Constituțională a respins această excepție reținând că nu s-au încălcat dispozițiile art. 24 și 21 din Legea fundamentală.
În sensul acestei concluzii a mai reținut că executarea silită se poate face în condițiile prevăzute de lege asigurând debitorului dreptul la apărare și garanțiile privind accesul la justiție pentru contestarea actelor de executare. Recursul este fondat.
Prima chestiune care va fi avută în vedere în această cale de atac își găsește fundamentul în dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Aceste dispoziții, anterior redate, care sunt derogatorii de la regula generală a caracterului nedevolutiv al acestei căi de atac vor fi avute în vedere la analiza criticilor ce au fost aduse sentinței pronunțate de Curtea de Apel.
Critica ce vizează nesocotirea naturii și obiectului cererii dedusă judecății în primă instanță este întemeiată având în vedere cererea introductivă din cuprinsul căreia rezultă că s-au făcut referiri la lipsa titlului pentru încasarea sumei de 5.386,83 lei. Admițând că există o ambiguitate a exprimării contestatorului și observând precizările ulterioare prin care se evidențiază faptul că pe lângă executarea pornită de A.V.A.S. prin poprire, debitoarea a achitat și din proprie inițiativă o sumă cu scopul de deblocare a conturilor, instanța de fond avea obligația să pună în discuție și să lămurească obiectul solicitărilor contestatoarei. Este evident că în măsura în care se dovedea o plată realizată odată prin executare și apoi din proprie inițiativă se putea examina și cererea de restituire care a fost intitulată „întoarcerea executării”.
Concluzia instanței de apel potrivit căreia contestația nu vizează titlul este contradictorie în raport de analiza tardivității contestației la executare prin care se admite totuși că executarea silită începută de A.V.A.S. pentru creanțele bugetare preluate de la C.A.S.S. începe prin afișarea unei somații colective la sediile caselor județene de asigurări de sănătate, formalitate considerată ca fiind îndeplinită fără nici o rezervă în ce privește respectarea dispozițiilor art. 6 alin. (2 1 ) din O.U.G. nr. 95/2003. Or, se poate observa din înscrisurile depuse la dosar că în afară de o adresă a C.A.S. Constanța prin care se afirmă că s-a afișat somația colectivă fără nicio referire la dată și la tabelele colective nu există un alt act care să confirme realizarea acestei formalități.
Prima instanță nu a avut în vedere nici faptul că pot fi contestate și actele de executare însăși situație în care trebuia să observe că executarea popririi s-a săvârșit la data de 17 aprilie 2006, iar contestația a fost introdusă la data de 2 mai 2006. Mai mult pentru ca acestor date să li se dea eficiența cuvenită trebuie lămurit dacă se contestă executarea însăși dreptul fiind conferit debitoarei de art. 401 alin. (1) C. proc. civ., și nu numai. În acest sens sunt de observat și considerentele Curții Constituționale care consacră principiul accesului liber la justiție în aceste cazuri în care se valorifică datorii bugetare restante, recunoscându-se dreptul ca, în condițiile legii, să fie contestate actele de executare.
În concluzie, câtă vreme instanța de fond nu a avut în vedere obiectul contestației în integralitatea lui și nu a lămurit ce anume se contestă, admiterea excepției tardivității nu-și găsește fundament pentru determinarea celor 15 zile în raport de care debitoarea se putea adresa justiției. Pentru lămurirea acestor aspecte și întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul se va admite conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de debitoarea SC P.P. SA CONSTANȚA împotriva sentinței comerciale nr. 166 din 12 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2008.