ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2917/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I - Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VI-a comercială, ca primă instanță.

de 11 mai 2010 pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, d-na G.M. a

formulat contestație la executarea silită pornită de intimata Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) la data de 5 martie 2010

pentru suma de 299.151,60 RON, solicitând anularea actului de executare

reprezentat de Ordinul nr. 29 din 5 martie 2010 și a formelor de executare efectuate

de A.V.A.S. prin poprirea oricăror sume prezente și viitoare existente în

conturile sale personale deschise la B.R.D.G.S. și B. SA.

În motivare, contestatoarea susține

că executarea silită pornită de către intimata A.V.A.S. împotriva sa prin înființarea

popririi asupra disponibilităților din conturile sale personale pentru suma

datorată în baza Sentinței comerciale nr. 6054 din 3 mai 2007 a Tribunalului

București rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2348/2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, încalcă dispozițiile art. 372 și urm. C. proc. civ.

deoarece intimata, în calitate de creditor a pornit executarea în baza

prevederilor O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale Statului,

ordonanță care nu își găsește incidența în cauză, deoarece creanța A.V.A.S. nu

se încadrează în categoriile de creanțe ce pot fi valorificate potrivit O.U.G.

nr. 51/1998.

Severin, învestită inițial cu soluționarea contestației, prin Sentința civilă

nr. 3993 din 24 iunie 2010 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București în raport de dispozițiile art. 45 din O.U.G.

nr. 51/1998, sentința care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului

declarat de contestatoare pe acest aspect.

învestită, examinând motivele contestației și probele cu înscrisuri

administrate, prin Sentința comercială nr. 23 din 8 februarie 2011 a admis

contestația la executare formulată de contestatoare și în consecință a anulat

în parte actul de executare reprezentat de Ordinul A.V.A.S. nr. 29/2010 și

formele de executare pentru suma de 239.321,28 RON.

Prima instanță a reținut că

dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 își găsesc incidența în cauză, ele reprezentând

legea specială care derogă de la dreptul comun și permite A.V.A.S. să

declanșeze executarea silită împotriva debitorilor săi în temeiul acestor

dispoziții speciale.

În același sens, instanța reține că

potrivit art. 50 alin. (1) din Ordonanța A.V.A.S. își poate executa corpul de

executori proprii sau poate folosi executorii judecătorești, fără nicio

distincție, în raport de natura debitului din titlu executoriu sau felul

executării silite.

Cu privire la cuantumul creanței

supusă executării silite prin poprirea înființată, prima instanță constată că,

executarea silită este justificată doar pentru suma de 58.830,32 RON întrucât

titlul executoriu, respectiv Sentința comercială nr. 6054 din 3 mai 2007 a

Tribunalului București care stabilea în sarcina contestatoarei o obligație de

plată în sumă de 299.151,60 RON către A.V.A.S., a fost modificat prin admiterea

cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele și

dispozitivul sentinței în sensul că suma datorată de contestatoare (pârâta G.M.

în acea cauză) cu titlu de penalități este de 59.830,32 RON, conform Încheierii

date în Camera de Consiliu la 10 iunie 2010 de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, în Dosarul nr. 29387/3/2006.

II - Recursul.

contestatoarea a declarat recurs împotriva sentinței pronunțată în cauză de

Curtea de Apel București ca primă instanță, solicitând modificarea în parte a

hotărârii atacate în sensul anulării în totalitate a actului de executare

reprezentat de Ordinul nr. 29 din 5 martie 2010 al A.V.A.S. și a formelor de

executare pentru poprirea sumei de 59.830,32 RON.

Recurenta și-a întemeiat în drept

recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. vizând încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente.

În dezvoltarea motivului de

nelegalitate invocat, recurenta susține sub un prim aspect că executarea

pornită de A.V.A.S. prin corpul propriu de executori încalcă dispozițiile

cuprinse în art. 372 și 371 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora executarea

silită a obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească, care

constituie titlu executoriu este supusă prevederilor cuprinse în Codul de

procedură civilă, Cartea a V-a.

În același sens recurenta arată că,

A.V.A.S. în calitate de creditor a pornit executarea în baza prevederilor

O.U.G. nr. 51/1998, dispoziții legale ce nu își găsesc aplicarea în cauză

deoarece creanța creditoarei nu se încadrează în categoriile de creanțe care se

execută potrivit acestui act normativ special.

Sub un al doilea aspect, recurenta

susține că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 39 alin. (1) -

(2) din O.U.G. nr. 51/1998, respectiv sintagma "titluri constatatoare ale

creanțelor" care se referă la un înscris prin care se constată un drept

noțiune distinctă de titlul executoriu reprezentat în cauză de hotărârea

judecătorească pronunțată de Tribunalul București.

O ultimă critică formulată de

recurentă se referă la încălcarea dispozițiilor art. 41 și 58 din O.U.G. nr.

51/1998, referitoare la comunicarea titlului executoriu, comunicare care nu s-a

realizat, intimata creditoare procedând în mod direct la formalitățile de

înființare a popririi.

data de 21 aprilie 2011, intimata A.V.A.S. a solicitat respingerea recursului

declarat în cauză de contestatoarea G.M.

Reiterând apărările formulate și în

fața primei instanțe, intimata a susținut că în temeiul O.U.G. nr. 23/2004 a

preluat de la fosta instituție A.P.A.P.S. creanța față de contestatoare,

subrogându-se în drepturile și obligațiile fostei instituții, recuperarea

creanței fiind supusă dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, respectiv art. 50 din

ordonanță care permite A.V.A.S. să își organizeze corpul de executori propriu

sau să poată folosi executorii judecătorești.

Verificând legalitatea sentinței

atacate în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Creanța datorată de contestatoarea

G.M., stabilită prin Sentința comercială nr. 6054 din 3 mai 2007 a Tribunalului

București astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea de îndreptare eroare

materială dată de aceeași instanță la data de 10 iunie 2010, pentru recuperarea

căreia s-a dispus prin Ordinul A.V.A.S. nr. 29/2010 înființarea popririi asupra

conturilor debitoarei, reprezintă o creanță proprie a A.V.A.S. ca efect al

comasării prin absorbție cu Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea

Participațiilor Statului (A.P.A.P.S.), în temeiul O.U.G. nr. 23 din 15 aprilie

2004.

Potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 23/2004,

A.V.A.S. este instituție de specialitate a administrației publice centrale

(...), în cadrul căreia se preiau și drepturile și atribuțiile A.P.A.P.S.,

stabilite prin acte normative în domeniul privatizării, postprivatizări.

Subrogându-se în drepturile și

obligațiile fostei instituții, A.V.A.S. a promovat prin acțiunea ce a făcut

obiectul Dosarului nr. 29387/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, o cerere de obligare a contestatoarei G.M. la plata penalităților

datorate în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. TM 26/2002

încheiat de fosta instituție A.P.A.P.S. cu cumpărătoarea G.M.

Creanța stabilită prin sentința

pronunțată în acel dosar, rezultată din controlul postprivatizare reprezintă o

creanță proprie a A.V.A.S. supusă valorificării potrivit dispozițiilor O.U.G.

nr. 51/1998 astfel cum rezultă explicit din enunțul art. 2 lit. e) din actul

normativ "Activele statului supuse valorificării potrivit prezentei

Ordonanțe de urgență cuprinde (...) lit. e) creanțe comerciale (...) preluate

în temeiul unor acte normative".

Or, creanța supusă valorificării în

prezenta cauză izvorăște din raporturile de drept comercial preluate de la

A.P.A.P.S. în temeiul O.U.G. nr. 23/2004.

Cât privește dispozițiile art. 39

din O.U.G. nr. 51/1998 referitoare la titlurile executorii în sensul ordonanței

sintagma "orice alte titluri constatatoare ale creanțelor" include și

hotărârile judecătorești prin care s-au stabilit creanțele supuse

valorificării, în speță creanța proprie a A.V.A.S. rezultată din controlul

postprivatizare.

În sfârșit, potrivit regulilor

speciale privind executarea silită cuprinsă în Cap. X din ordonanță, pentru

executarea silită a titlurilor executorii A.V.A.S. își poate organiza corpul de

executori proprii sau poate folosi executori judecătorești (art. 50).

În cauză însă, executarea silită a

titlului executoriu deținut de A.V.A.S. s-a întemeiat pe dispozițiile speciale

cuprinse în art. 42 din Ordonanță care permit A.V.A.S., după comunicarea

titlului executoriu să dispună prin ordin blocarea prin poprire a conturilor

bancare de orice natură pe care debitorul le deține la orice bancă, poprirea

înființată nefiind supusă validării. Ordinul vicepreședintelui A.V.A.S. nr.

29/2010 de blocare prin poprire a conturilor bancare deținute de debitor a fost

emis după comunicarea titlului executoriu către debitor la data de 21 octombrie

2009, potrivit dovezilor existente la dosarul înregistrat inițial la

Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

Prin urmare, creanța deținută de

A.V.A.S. rezultată din activitatea de monitorizare a modului în care au fost

respectate clauzele contractului de privatizare conform atribuțiilor conferite

în acest sens prin O.U.G. nr. 23/2004 (art. 5) este supusă valorificării în

temeiul dispozițiilor speciale cuprinse în O.U.G. nr. 51/1998, dispoziții care

au fost pe deplin respectate în procedura de executare silită pornită împotriva

contestatoarei recurente.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs

ca nefondat, constatând că hotărârea atacată nu este susceptibilă de critică pe

aspectele invocate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de recurenta G.M. împotriva Sentinței comerciale nr. 23 din 8

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 octombrie 2011.