Decizia nr. 2917/2011 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 29387/3/2006 — recurs

Prin cererea înregistrată la data de 11 mai 2010 pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, d-na G.M. a formulat contestație la executarea silită pornită de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) la data de 5 martie 2010 pentru suma de 299.151,60 RON, solicitând anularea actului de executare reprezentat de Ordinul nr. 29 din 5 martie 2010 și a formelor de executare efectuate de A.V.A.S. prin poprirea oricăror sume prezente și viitoare existente în conturile sale personale deschise la B.R.D.G.S. și B. SA. În motivare, contestatoarea susține că executarea silită pornită de către intimata A.V.A.S. împotriva sa prin înființarea popririi asupra disponibilităților din conturile sale personale pentru suma datorată în baza Sentinței comerciale nr. 6054 din 3 mai 2007 a Tribunalului București rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2348/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încalcă dispozițiile art. 372 și urm. C. proc. civ. deoarece intimata, în calitate de creditor a pornit executarea în baza prevederilor O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale Statului, ordonanță care nu își găsește incidența în cauză, deoarece creanța A.V.A.S. nu se încadrează în categoriile de creanțe ce pot fi valorificate potrivit O.U.G. nr. 51/1998.

Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, învestită inițial cu soluționarea contestației, prin Sentința civilă nr. 3993 din 24 iunie 2010 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București în raport de dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, sentința care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de contestatoare pe acest aspect.

Curtea de Apel București, astfel învestită, examinând motivele contestației și probele cu înscrisuri administrate, prin Sentința comercială nr. 23 din 8 februarie 2011 a admis contestația la executare formulată de contestatoare și în consecință a anulat în parte actul de executare reprezentat de Ordinul A.V.A.S. nr. 29/2010 și formele de executare pentru suma de 239.321,28 RON. Prima instanță a reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 își găsesc incidența în cauză, ele reprezentând legea specială care derogă de la dreptul comun și permite A.V.A.S. să declanșeze executarea silită împotriva debitorilor săi în temeiul acestor dispoziții speciale. În același sens, instanța reține că potrivit art. 50 alin. (1) din Ordonanța A.V.A.S. își poate executa corpul de executori proprii sau poate folosi executorii judecătorești, fără nicio distincție, în raport de natura debitului din titlu executoriu sau felul executării silite. Cu privire la cuantumul creanței supusă executării silite prin poprirea înființată, prima instanță constată că, executarea silită este justificată doar pentru suma de 58.830,32 RON întrucât titlul executoriu, respectiv Sentința comercială nr. 6054 din 3 mai 2007 a Tribunalului București care stabilea în sarcina contestatoarei o obligație de plată în sumă de 299.151,60 RON către A.V.A.S., a fost modificat prin admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele și dispozitivul sentinței în sensul că suma datorată de contestatoare (pârâta G.M. în acea cauză) cu titlu de penalități este de 59.830,32 RON, conform Încheierii date în Camera de Consiliu la 10 iunie 2010 de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 29387/3/2006. II - Recursul.

La data de 10 martie 2011, contestatoarea a declarat recurs împotriva sentinței pronunțată în cauză de Curtea de Apel București ca primă instanță, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul anulării în totalitate a actului de executare reprezentat de Ordinul nr. 29 din 5 martie 2010 al A.V.A.S. și a formelor de executare pentru poprirea sumei de 59.830,32 RON. Recurenta și-a întemeiat în drept recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente. În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta susține sub un prim aspect că executarea pornită de A.V.A.S. prin corpul propriu de executori încalcă dispozițiile cuprinse în art. 372 și 371 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora executarea silită a obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească, care constituie titlu executoriu este supusă prevederilor cuprinse în Codul de procedură civilă, Cartea a V-a. În același sens recurenta arată că, A.V.A.S. în calitate de creditor a pornit executarea în baza prevederilor O.U.G. nr. 51/1998, dispoziții legale ce nu își găsesc aplicarea în cauză deoarece creanța creditoarei nu se încadrează în categoriile de creanțe care se execută potrivit acestui act normativ special. Sub un al doilea aspect, recurenta susține că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 39 alin. (1) - (2) din O.U.G. nr. 51/1998, respectiv sintagma "titluri constatatoare ale creanțelor" care se referă la un înscris prin care se constată un drept noțiune distinctă de titlul executoriu reprezentat în cauză de hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul București. O ultimă critică formulată de recurentă se referă la încălcarea dispozițiilor art. 41 și 58 din O.U.G. nr. 51/1998, referitoare la comunicarea titlului executoriu, comunicare care nu s-a realizat, intimata creditoare procedând în mod direct la formalitățile de înființare a popririi.

Prin întâmpinarea formulată la data de 21 aprilie 2011, intimata A.V.A.S. a solicitat respingerea recursului declarat în cauză de contestatoarea G.M. Reiterând apărările formulate și în fața primei instanțe, intimata a susținut că în temeiul O.U.G. nr. 23/2004 a preluat de la fosta instituție A.P.A.P.S. creanța față de contestatoare, subrogându-se în drepturile și obligațiile fostei instituții, recuperarea creanței fiind supusă dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, respectiv art. 50 din ordonanță care permite A.V.A.S. să își organizeze corpul de executori propriu sau să poată folosi executorii judecătorești.

Asupra recursului. Verificând legalitatea sentinței atacate în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează. Creanța datorată de contestatoarea G.M., stabilită prin Sentința comercială nr. 6054 din 3 mai 2007 a Tribunalului București astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea de îndreptare eroare materială dată de aceeași instanță la data de 10 iunie 2010, pentru recuperarea căreia s-a dispus prin Ordinul A.V.A.S. nr. 29/2010 înființarea popririi asupra conturilor debitoarei, reprezintă o creanță proprie a A.V.A.S. ca efect al comasării prin absorbție cu Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului (A.P.A.P.S.), în temeiul O.U.G. nr. 23 din 15 aprilie 2004. Potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 23/2004, A.V.A.S. este instituție de specialitate a administrației publice centrale (...), în cadrul căreia se preiau și drepturile și atribuțiile A.P.A.P.S., stabilite prin acte normative în domeniul privatizării, postprivatizări. Subrogându-se în drepturile și obligațiile fostei instituții, A.V.A.S. a promovat prin acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 29387/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, o cerere de obligare a contestatoarei G.M. la plata penalităților datorate în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. TM 26/2002 încheiat de fosta instituție A.P.A.P.S. cu cumpărătoarea G.M. Creanța stabilită prin sentința pronunțată în acel dosar, rezultată din controlul postprivatizare reprezintă o creanță proprie a A.V.A.S. supusă valorificării potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 astfel cum rezultă explicit din enunțul art. 2 lit. e) din actul normativ "Activele statului supuse valorificării potrivit prezentei Ordonanțe de urgență cuprinde (...) lit. e) creanțe comerciale (...) preluate în temeiul unor acte normative". Or, creanța supusă valorificării în prezenta cauză izvorăște din raporturile de drept comercial preluate de la A.P.A.P.S. în temeiul O.U.G. nr. 23/2004. Cât privește dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998 referitoare la titlurile executorii în sensul ordonanței sintagma "orice alte titluri constatatoare ale creanțelor" include și hotărârile judecătorești prin care s-au stabilit creanțele supuse valorificării, în speță creanța proprie a A.V.A.S. rezultată din controlul postprivatizare. În sfârșit, potrivit regulilor speciale privind executarea silită cuprinsă în Cap. X din ordonanță, pentru executarea silită a titlurilor executorii A.V.A.S. își poate organiza corpul de executori proprii sau poate folosi executori judecătorești (art. 50). În cauză însă, executarea silită a titlului executoriu deținut de A.V.A.S. s-a întemeiat pe dispozițiile speciale cuprinse în art. 42 din Ordonanță care permit A.V.A.S., după comunicarea titlului executoriu să dispună prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice natură pe care debitorul le deține la orice bancă, poprirea înființată nefiind supusă validării. Ordinul vicepreședintelui A.V.A.S. nr. 29/2010 de blocare prin poprire a conturilor bancare deținute de debitor a fost emis după comunicarea titlului executoriu către debitor la data de 21 octombrie 2009, potrivit dovezilor existente la dosarul înregistrat inițial la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Prin urmare, creanța deținută de A.V.A.S. rezultată din activitatea de monitorizare a modului în care au fost respectate clauzele contractului de privatizare conform atribuțiilor conferite în acest sens prin O.U.G. nr. 23/2004 (art. 5) este supusă valorificării în temeiul dispozițiilor speciale cuprinse în O.U.G. nr. 51/1998, dispoziții care au fost pe deplin respectate în procedura de executare silită pornită împotriva contestatoarei recurente. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat, constatând că hotărârea atacată nu este susceptibilă de critică pe aspectele invocate prin cererea de recurs.