ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2435/2004

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Timiș, prin sentința nr. 1514 din 9 octombrie 2000, a admis în parte acțiunea precizată, introdusă de reclamanta SC E.A. SA, sucursala D.E. Timișoara, împotriva SC H.S. SRL Bacău și A.N.R. SA București, și a obligat pe pârâte în solidar la plata sumei de 10.105.095.350 lei debit și 3.031.530.747 lei majorări, sume derivând din contractul de cedare de debitor din 23 februarie 1999. Sentința a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara care, prin decizia nr. 608 din 30 mai 2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta A.N.R. SA București și a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta I. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.R.

SA București, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținându-se, în esență, că instanța de apel a dat o interpretare greșită actului juridic dedus judecății, înlăturând nejustificat normele care asigură materia asigurărilor, obligația părților întemeindu-se pe un contract de asigurare și, de asemenea, că s-a omis un element esențial în analiza răspunderii recurentei, și anume că asiguratul (pârâta I) nu și-a îndeplinit obligația de bază de a plăti prima de asigurare, ceea ce conduce la inexistența oricărei răspunderi pentru asigurător. Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 2023 din 2 aprilie 2003, a respins recursul pârâtei ca nefondat.

La data de 4 decembrie 2003, pârâta SC H.S. SRL Bacău, în temeiul art. 322 pct. 1, 2 și 7 C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire, împotriva deciziei nr. 2023/2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, prin care a rămas irevocabilă sentința nr. 1514/2000, pronunțată de Tribunalul Timiș. În motivarea cererii s-a arătat că, prin întâmpinarea depusă încă la instanța de fond, s-a cerut aplicarea art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea unor cauze penale, cerere care greșit nu a fost luată în considerare. Din această cauză, atât instanța de apel, cât și cea de recurs au fost induse în eroare, în legătură cu plata primei de asigurare. Referindu-se la termenele de drept invocate pentru revizuire, se face trimitere la art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ., art. 3 alin. (1) C. proc. civ., în raport de care acțiunea era de competența curții de apel, cât și la dispozițiile legale, privind competența teritorială și în materie de asigurare, asistența judiciară, aplicarea dispozițiilor din legea timbrului și comunicarea actelor de procedură, considerându-se că cele 3 hotărâri pronunțate în cauză au interpretat greșit legea. Cât privește contradicția prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., motivarea este ambiguă, se face referire la cele 3 hotărâri succesive pronunțate în acest dosar de instanța ierarhic superioară, ca urmare a căilor de atac, apreciindu-se că s-a dat, când mai mult decât s-a cerut, când ceea ce nu s-a cerut. Cererea de revizuire este inadmisibilă.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., calea de atac extraordinară a revizuirii se exercită, fie cu privire la o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, fie cu privire la hotărârea dată de o instanță de recurs. Deci, pentru că, în cauză litigiul a parcurs cele trei căi de atac prevăzute de lege, ultima fiind aceea pronunțată în recurs la Curtea Supremă de Justiție (care a menținut celelalte două hotărâri), aceasta formează obiectul cererii de revizuire, chiar dacă revizuienta mai face trimitere și la sentința și decizia din apel, dar supuse controlului juridic al deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 2023/2003. Cu aceste precizări, absolut necesare pentru motivarea inadmisibilității cererii de revizuire, se constată că același text (art. 322 C. proc.

civ.), atunci când se referă la hotărârea pronunțată de instanța de recurs, condiționează expres ca aceasta să evoce fondul, astfel nefiind posibilă revizuirea. Ori, în cauza de față, decizia Curții Supreme de Justiție nr. 2023/2003 a respins recursul, ca nefondat, situație în care nu se poate discuta de o soluție diferită de cele două hotărâri ale instanțelor ierarhic inferioare și, deci, de o evocare a fondului litigiului prin admiterea recursului. Pentru art. 322 pct. 7 C. proc. civ. invocat, inadmisibilitatea cererii se justifică prin dispozițiile legale invocate, care condiționează revizuirea pe acest temei de hotărâri potrivnice definitive date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având aceeași calitate.

Evident că nu aceasta este situația, în speță, pentru că, în aceeași cauză nu s-au pronunțat hotărâri de instanțe diferite, în sensul legii, ci litigiul a parcurs cadrul procesual legal în vigoare al fiecărei hotărâri, exercitându-se controlul ierarhic prevăzut de art. 282 și art. 299 C. proc. civ., ceea ce este cu totul altceva. Față de cele arătate, urmează a se respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire declarată de SC H.S. Bacău, împotriva deciziei nr. 2023 din 2 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 30 iunie 2004.