ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4595/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Giurgiu, reclamanta SC H.E. SRL Bulgaria, a solicitat recunoașterea efectelor hotărârii din 12 februarie 2003 a Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Bulgariei și încuviințarea executării acesteia pe teritoriul României, în conformitate cu art. 167, art. 173 și art. 174 din Legea nr. 105/1995. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea din 12 februarie 2003, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Bulgariei a obligat-o pe pârâta SC C. SA la plata sumei de 76.543 dolari dolari S.U.A. preț neachitat, la 18.634 dolari S.U.A.

penalități contractuale și la 10.442 dolari S.U.A. onorariu de avocat. A mai susținut că hotărârea este definitivă și executorie, că a fost pronunțată de o instanță competentă și că există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârii străine între România și Bulgaria. Tribunalul Giurgiu prin sentința nr. 19 din 22 ianuarie 2004, a admis cererea reclamantei așa cum a fost formulată, reținând în considerente că sentința a fost pronunțată de o instanță competentă și că sunt îndeplinite cerințele art. 45 și art. 49 din Tratatul încheiat între România și Bulgaria la 3 decembrie 1958, precum și cerințele art. 167 din Legea nr. 105/1992. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția comercială care prin decizia nr. 208 din 13 mai 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC C. SA Giurgiu.

Instanța de apel, după analiza criticilor aduse sentinței a stabilit, în raport de conținutul art. 25 din contractul de vânzare cumpărare, că părțile au convenit, să supună litigiile care nu s-au rezolvat amiabil, spre rezolvare Curții de Arbitraj a Bulgariei, hotărârea fiind pronunțată de instanța convenită de părți. Instanța de apel a făcut trimitere și la recunoașterea competenței de către apelanta pârâtă prin faptul desemnării arbitrului și a supleantului acestuia, cât și prin introducerea cererii reconvenționale, prin care a solicitat nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. 2 din 15 ianuarie 2001, încheiat cu reclamanta H.E. Împotriva deciziei nr. 208 din 13 mai 2004 a Curții de Apel București, secția comercială a declarat recurs pârâta SC C. Giurgiu, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 9 C. proc.

civ., în argumentarea căruia a susținut că hotărârea a cărei recunoaștere și executare s-a dispus de instanțele românești a fost pronunțată de o instanță necompetentă. Recurenta a citat art. 25 din contractul de vânzare cumpărare nr. 2/2001, pentru a demonstra că potrivit clauzei compromisorii, competența revenea Curții de Arbitraj a Bulgariei și cum nu s-a precizat care anume Curte, competența revenea Curții de Arbitraj Plovdiv și nu celei care a soluționat cauza, respectiv Curtea de Arbitraj Sofia. Pentru acest motiv, recurenta SC C. SA Giurgiu a considerat că nu erau îndeplinite toate condițiile, prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992, pentru recunoașterea și încuviințarea executării hotărârii arbitrale.

Recursul este nefondat. Problema tribunalului arbitral competent trebuie analizată în contextul voinței părților exprimată prin clauza compromisorie inserată în articolul 25 din contractul de vânzare cumpărare nr. 2 din 15 februarie 2001. Prin această clauză, părțile au convenit ca litigiile să fie supuse spre soluționare Curții de Arbitraj a Bulgariei în legătură cu „plata la timp” și Curții de Arbitraj a României, cu privire la cantitatea și calitatea bunurilor. În conformitate cu această clauză, Tribunalul arbitral și-a verificat competența de a soluționa litigiul și în condițiile în care până la primul termen din 24 octombrie 2001, recurenta nu a avut obiecții legate de competența Curții de Arbitraj din Sofia, a trecut la soluționarea litigiului.

Așadar, Tribunalul arbitral s-a declarat competent în condițiile în care termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) Legea arbitrajului internațional, căreia au înțeles să se supună părțile, a fost depășit. Cu alte cuvinte, obiecțiunile cu privire la necompetență nu au fost formulate odată cu întâmpinarea, pentru ca acestea să facă obiectul analizei tribunalului arbitral. Și dacă s-ar trece peste această analiză a competenței, care a fost făcută de Curtea de Arbitraj din Sofia încă nu s-ar putea reține, de această dată prin prisma art. 167 din Legea nr. 105/1992, că hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă, întrucât prin clauza compromisorie prevăzută în art. 25 din contract, nu s-a stipulat care anume Curte de Arbitraj din Bulgaria soluționează litigiul.

Lipsa acestei precizări dă drept de alegere asupra Curții de Arbitraj, singura condiție este ca aceasta să se afle pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Bulgariei și, desigur, obiectul procesului să privească prețul și accesoriile acestuia. Prin urmare, concluzia la care ajunge însuși recurentul este adevărată și anume că „Nu s-a investit cu soluționarea litigiului o anume Curte de Arbitraj”, așa încât competentă să soluționeze cauza era orice Curte de Arbitraj de pe teritoriul Bulgariei, deci și cea care a soluționat litigiul. În consecință, instanțele din România au stabilit corect, în conformitate cu art. 45 din Tratatul încheiat între România și Bulgaria în 1958, și art. 167 și următoarele din Legea nr. 105/1992 că sunt îndeplinite cerințele legale, pentru recunoașterea efectelor hotărârii străine din 12 februarie 2003 și tot corect a încuviințat executarea acesteia pe teritoriul României.

Așa fiind, constatând că s-au adus critici nefondate deciziei nr. 208/2004, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC C. SA Giurgiu, împotriva deciziei nr. 208 din 13 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2004.