ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4595/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Giurgiu, reclamanta SC H.E. SRL Bulgaria, a solicitat recunoașterea

efectelor hotărârii din 12 februarie 2003 a Curții de Arbitraj de pe lângă

Camera de Comerț și Industrie a Bulgariei și încuviințarea executării acesteia

pe teritoriul României, în conformitate cu art. 167, art. 173 și art. 174 din

Legea nr. 105/1995.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin Hotărârea din 12 februarie 2003, Curtea de Arbitraj

de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Bulgariei a obligat-o pe pârâta SC

C. SA la plata sumei de 76.543 dolari dolari S.U.A. preț neachitat, la 18.634

dolari S.U.A. penalități contractuale și la 10.442 dolari S.U.A. onorariu de

avocat. A mai susținut că hotărârea este definitivă și executorie, că a fost

pronunțată de o instanță competentă și că există reciprocitate în ceea ce

privește efectele hotărârii străine între România și Bulgaria.

Tribunalul Giurgiu prin

sentința nr. 19 din 22 ianuarie 2004, a admis cererea reclamantei așa cum a

fost formulată, reținând în considerente că sentința a fost pronunțată de o

instanță competentă și că sunt îndeplinite cerințele art. 45 și art. 49 din

Tratatul încheiat între România și Bulgaria la 3 decembrie 1958, precum și

cerințele art. 167 din Legea nr. 105/1992.

Sentința a fost confirmată

de Curtea de Apel București, secția comercială care prin decizia nr. 208 din 13

mai 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC C. SA Giurgiu.

Instanța de apel, după

analiza criticilor aduse sentinței a stabilit, în raport de conținutul art. 25

din contractul de vânzare cumpărare, că părțile au convenit, să supună

litigiile care nu s-au rezolvat amiabil, spre rezolvare Curții de Arbitraj a

Bulgariei, hotărârea fiind pronunțată de instanța convenită de părți. Instanța

de apel a făcut trimitere și la recunoașterea competenței de către apelanta

pârâtă prin faptul desemnării arbitrului și a supleantului acestuia, cât și

prin introducerea cererii reconvenționale, prin care a solicitat nulitatea

contractului de vânzare cumpărare nr. 2 din 15 ianuarie 2001, încheiat cu

reclamanta H.E.

Împotriva deciziei nr. 208

din 13 mai 2004 a Curții de Apel București, secția comercială a declarat recurs

pârâta SC C. Giurgiu, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304

9

C. proc. civ., în argumentarea căruia a susținut că hotărârea a

cărei recunoaștere și executare s-a dispus de instanțele românești a fost

pronunțată de o instanță necompetentă. Recurenta a citat art. 25 din contractul

de vânzare cumpărare nr. 2/2001, pentru a demonstra că potrivit clauzei

compromisorii, competența revenea Curții de Arbitraj a Bulgariei și cum nu s-a

precizat care anume Curte, competența revenea Curții de Arbitraj Plovdiv și nu

celei care a soluționat cauza, respectiv Curtea de Arbitraj Sofia. Pentru acest

motiv, recurenta SC C. SA Giurgiu a considerat că nu erau îndeplinite toate

condițiile, prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992, pentru recunoașterea

și încuviințarea executării hotărârii arbitrale.

Recursul este nefondat.

Problema tribunalului

arbitral competent trebuie analizată în contextul voinței părților exprimată

prin clauza compromisorie inserată în articolul 25 din contractul de vânzare

cumpărare nr. 2 din 15 februarie 2001. Prin această clauză, părțile au convenit

ca litigiile să fie supuse spre soluționare Curții de Arbitraj a Bulgariei în

legătură cu „plata la timp” și Curții de Arbitraj a României, cu privire la

cantitatea și calitatea bunurilor. În conformitate cu această clauză,

Tribunalul arbitral și-a verificat competența de a soluționa litigiul și în

condițiile în care până la primul termen din 24 octombrie 2001, recurenta nu a

avut obiecții legate de competența Curții de Arbitraj din Sofia, a trecut la

soluționarea litigiului.

Așadar, Tribunalul arbitral

s-a declarat competent în condițiile în care termenul prevăzut de art. 20 alin.

(1) Legea arbitrajului internațional, căreia au înțeles să se supună părțile, a

fost depășit. Cu alte cuvinte, obiecțiunile cu privire la necompetență nu au

fost formulate odată cu întâmpinarea, pentru ca acestea să facă obiectul

analizei tribunalului arbitral.

Și dacă s-ar trece peste

această analiză a competenței, care a fost făcută de Curtea de Arbitraj din

Sofia încă nu s-ar putea reține, de această dată prin prisma art. 167 din Legea

nr. 105/1992, că hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

întrucât prin clauza compromisorie prevăzută în art. 25 din contract, nu s-a

stipulat care anume Curte de Arbitraj din Bulgaria soluționează litigiul. Lipsa

acestei precizări dă drept de alegere asupra Curții de Arbitraj, singura

condiție este ca aceasta să se afle pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

Bulgariei și, desigur, obiectul procesului să privească prețul și accesoriile

acestuia.

Prin urmare, concluzia la

care ajunge însuși recurentul este adevărată și anume că „Nu s-a investit cu

soluționarea litigiului o anume Curte de Arbitraj”, așa încât competentă să

soluționeze cauza era orice Curte de Arbitraj de pe teritoriul Bulgariei, deci

și cea care a soluționat litigiul.

În consecință, instanțele

din România au stabilit corect, în conformitate cu art. 45 din Tratatul

încheiat între România și Bulgaria în 1958, și art. 167 și următoarele din

Legea nr. 105/1992 că sunt îndeplinite cerințele legale, pentru recunoașterea

efectelor hotărârii străine din 12 februarie 2003 și tot corect a încuviințat

executarea acesteia pe teritoriul României.

Așa fiind, constatând că

s-au adus critici nefondate deciziei nr. 208/2004, potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul pârâtei SC C. SA Giurgiu, împotriva deciziei nr. 208 din 13 mai 2004 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2004.