ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4442/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 15965 din 9

decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis

cererea formulată de reclamanta A.Z.U. în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S.

(fostă F.P.S.), s-a recunoscut cu efecte depline pe teritoriul României

sentința arbitrală străină, pronunțată la data de 25 octombrie 2002 de Curtea

Internațională de Arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț cu sediul la

Paris; s-a încuviințat executarea silită pe teritoriul României a sentinței

arbitrale străine și pârâta a fost obligată la 156.000 lei și 4.972,5 euro în

echivalent lei la data plății, reprezentând cheltuieli de judecată.

Sentința a fost confirmată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 326 din

17 iunie 2004, în urma respingerii apelului declarat de pârâtă, ca nefondat.

S-a reținut în

considerentele hotărârii că instanța arbitrală era competentă să soluționeze

cauza, întrucât cererea reclamantei a avut ca obiect neîndeplinirea de către

pârâtă a obligațiilor contractuale, deci aspecte care țin de executarea

contractului (plata prețului) și nu de formarea acestuia.

În ceea ce privește termenul

de prescripție, instanța de apel a reținut că acesta este de 3 ani, întrucât

viciile au fost ascunse cu viclenie.

Împotriva acestei decizii

pârâta A.V.A.S. cu sediul în București a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică.

A arătat recurenta că în mod

greșit s-a reținut că instanța arbitrală a fost competentă să soluționeze

diferendul dintre părți, raportat la clauza compromisorie din contract.

Potrivit art. 11 din

contract (clauza compromisorie) părțile au înțeles să supună arbitrajului

diferendele ce vor apărea între acestea, cu privire la executarea contractului.

Instanța arbitrală a soluționat

însă fără a fi competentă un litigiu ce viza aspecte anterioare încheierii

contractului, privind viciile ascunse a lucrului, care afectează valabilitatea

contractului și nu executarea acestuia.

S-a susținut că soluționarea

diferendului s-a făcut cu nerespectarea art. 11 din contract, coroborat cu art.

167 lit. b) din legea 105/1992 și art. 5 din O.G. 88/1997, care prevăd că

disputa dintre părți trebuia soluționată de instanțele judecătorești și nu de

instanța arbitrală.

Critica nu este întemeiată.

Părțile au încheiat

contractul de vânzare și cumpărare de acțiuni nr. 129/1998, prin care F.P.S.

București (în prezent A.P.A.P.S.) a vândut SC A.Z.G. (în prezent A.Z.U.) libere

de orice sarcină, gaj, datorie un număr de 869.860 acțiuni cu o valoare

nominală de 25.000 lei acțiuni și o valoare totală de 21.746.500.000 lei, din

capitalul subscris și vărsat al societății.

La art. 11 din contract

intitulat „Arbitrajul” părțile au stipulat clauza compromisorie, conform căreia

disputele care decurg din sau în legătură cu executarea contractului, care nu

pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi supuse spre soluționare, conform

Regulilor de Procedură ale Camerei de Comerț Internațional de trei arbitri, iar

Arbitrajul va avea loc la Paris.

Reclamanta a formulat cerere

la această instanță la data de 14 martie 2000 și a invocat că pârâta nu și-a

îndeplinit obligațiile asumate potrivit convenției încheiate.

Prin sentința arbitrală din

25 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Arbitral cu sediul în Paris, pârâta

A.P.A.P.S. a fost obligată la 900.305,00 dolari S.U.A. cu dobânzi legale la o

rată de 6% pe an, cu începere de la data pronunțării sentinței până la plata

sumei; s-au respins pretențiile reclamantei, privind anularea s-au modificarea

contractului pentru plata s-au rambursarea de daune în sumă de 4.858.221,88 dolari

S.U.A. cu dobânda legală ce s-au plătit la Hotel, creditele către societatea C.,

în sumă de 1.191.100 dolari S.U.A., cu dobânda legală costurile și cheltuielile

efectuate în pregătirea contractului și cele pentru asigurarea negocierilor în

sumă de 336.612.66 dolari S.U.A., cu dobânda legală.

Din cuprinsul hotărârii

rezultă că instanța arbitrală a redus prețul de cumpărare din contract cu 50%,

respectiv 900.305,00 dolari S.U.A., sumă care trebuie restituită de pârâta

reclamantă A.Z.U., obligații care privesc cu certitudine executarea

contractului și nu aspecte anterioare contractului, așa cum recurenta a

susținut.

În mod corect s-a reținut de

instanța de apel că este fără relevență faptul că cererea reclamantei a vizat

în principal anularea contractului de vânzare – cumpărare, cât timp instanța

arbitrală a respins acest capăt de cerere, și a dispus reducerea prețului de

cumpărare cu 50% și obligarea pârâtei la restituirea sumei împrejurări de fapt,

care privesc executarea contractului încheiat între părți.

Pe de altă parte reclamanta

a invocat ca motive de anulare a contractului neexecutarea de către A.V.A.S. a

obligației de a garanta pentru litigii și pentru certitudinea rapoartelor

financiare prezentate, care au legătură cu executarea contractului, așa cum s-a

reținut de ambele instanțe.

Pentru toate aceste

considerente, în raport de clauza compromisorie, stipulată la art. 11 din

contract în mod corect instanța arbitrală a soluționat litigiul dintre părți,

întrucât acesta privește executarea contractului și nu formarea acestuia, așa

cum recurenta a susținut.

Față de cele mai sus arătate

critica recurentei că hotărârea arbitrală s-a pronunțat cu încălcarea

dispozițiilor art. 167 lit. b) din legea 105/1992 și art. 5 din O.G. 88/1997,

privind competența de soluționare a litigiului de către această instanță va fi

înlăturată, întrucât nu are temei legal.

S-a susținut de către

recurenți că sentința arbitrală s-a pronunțat cu încălcarea ordinii publice, în

ceea ce privește termenul de prescripție de 6 luni aplicabil răspunderii,

pentru vicii ascunse fără viclenie.

Că în mod greșit instanța de

apel a reținut că în speță este aplicabil termenul general de prescripție,

aplicabil în situația în care viciile au fost ascunse cu viclenie.

Nici această critică nu este

fondată.

Potrivit art. 169 din legea nr.

105/1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional

„instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și

nici la modificarea ei”.

În speță, pentru a se

verifica dacă termenul de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantei s-a

prescris, dacă suntem în prezența unor vicii ascunse fără viclenie, este

necesară examinarea în fond a litigiului, ceea ce este inadmisibil în raport de

dispozițiile legale menționate.

Critica recurentei că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra aplicării în speță a termenului de

prescripție de 3 luni și a considerat că dacă nu a formulat motiv de apel,

înseamnă că a renunțat la această apărare de la instanța de fond nu este

întemeiată.

„Potrivit art. 292 C. proc. civ., în

cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea acestuia s-au întâmpinarea

nu cuprinde motive, mijloace de apărare s-au dovezi noi instanța de apel se va

pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”.

Pentru a putea fi aplicabile

în speță aceste dispoziții legale trebuia ca apelul declarat de pârâtă să nu

fie motivat s-au acesta să cuprindă aceleași apărări invocate la instanța de

fond.

Pârâta A.V.A.S. a formulat

în apel numai critici, privind aplicarea termenului de prescripție de 6 luni

pentru vicii ascunse fără viclenie și nu a mai invocat incidența termenului de

prescripție de 3 luni, prevăzut de art. 32

28

din legea nr. 99/1999,

așa încât în mod corect instanța de apel nu a examinat și această apărare din

fața instanței de fond.

Pe de altă parte,

prescripția dreptului la acțiune a reclamantei se referă la examinarea în fond

a cauzei ceea ce este inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 169 din legea

nr. 105/1992.

Pentru toate aceste

considerente Curtea constată că decizia instanței de apel este legală și

temeinică și urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., să

respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

Se va lua act că intimata nu

solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta A.V.A.S. (A.P.A.P.S.) București în contradictoriu

cu intimata, reclamantă A.Z.U. Austria, împotriva deciziei nr. 326 din 17 iunie

2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, fără

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2004.