ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4442/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 15965 din 9 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis cererea formulată de reclamanta A.Z.U. în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S. (fostă F.P.S.), s-a recunoscut cu efecte depline pe teritoriul României sentința arbitrală străină, pronunțată la data de 25 octombrie 2002 de Curtea Internațională de Arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț cu sediul la Paris; s-a încuviințat executarea silită pe teritoriul României a sentinței arbitrale străine și pârâta a fost obligată la 156.000 lei și 4.972,5 euro în echivalent lei la data plății, reprezentând cheltuieli de judecată.

Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 326 din 17 iunie 2004, în urma respingerii apelului declarat de pârâtă, ca nefondat. S-a reținut în considerentele hotărârii că instanța arbitrală era competentă să soluționeze cauza, întrucât cererea reclamantei a avut ca obiect neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor contractuale, deci aspecte care țin de executarea contractului (plata prețului) și nu de formarea acestuia. În ceea ce privește termenul de prescripție, instanța de apel a reținut că acesta este de 3 ani, întrucât viciile au fost ascunse cu viclenie. Împotriva acestei decizii pârâta A.V.A.S. cu sediul în București a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică. A arătat recurenta că în mod greșit s-a reținut că instanța arbitrală a fost competentă să soluționeze diferendul dintre părți, raportat la clauza compromisorie din contract. Potrivit art. 11 din contract (clauza compromisorie) părțile au înțeles să supună arbitrajului diferendele ce vor apărea între acestea, cu privire la executarea contractului. Instanța arbitrală a soluționat însă fără a fi competentă un litigiu ce viza aspecte anterioare încheierii contractului, privind viciile ascunse a lucrului, care afectează valabilitatea contractului și nu executarea acestuia. S-a susținut că soluționarea diferendului s-a făcut cu nerespectarea art. 11 din contract, coroborat cu art. 167 lit. b) din legea 105/1992 și art. 5 din O.G.

88/1997, care prevăd că disputa dintre părți trebuia soluționată de instanțele judecătorești și nu de instanța arbitrală. Critica nu este întemeiată. Părțile au încheiat contractul de vânzare și cumpărare de acțiuni nr. 129/1998, prin care F.P.S. București (în prezent A.P.A.P.S.) a vândut SC A.Z.G. (în prezent A.Z.U.) libere de orice sarcină, gaj, datorie un număr de 869.860 acțiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei acțiuni și o valoare totală de 21.746.500.000 lei, din capitalul subscris și vărsat al societății. La art. 11 din contract intitulat „Arbitrajul” părțile au stipulat clauza compromisorie, conform căreia disputele care decurg din sau în legătură cu executarea contractului, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi supuse spre soluționare, conform Regulilor de Procedură ale Camerei de Comerț Internațional de trei arbitri, iar Arbitrajul va avea loc la Paris.

Reclamanta a formulat cerere la această instanță la data de 14 martie 2000 și a invocat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate potrivit convenției încheiate. Prin sentința arbitrală din 25 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Arbitral cu sediul în Paris, pârâta A.P.A.P.S. a fost obligată la 900.305,00 dolari S.U.A. cu dobânzi legale la o rată de 6% pe an, cu începere de la data pronunțării sentinței până la plata sumei; s-au respins pretențiile reclamantei, privind anularea s-au modificarea contractului pentru plata s-au rambursarea de daune în sumă de 4.858.221,88 dolari S.U.A. cu dobânda legală ce s-au plătit la Hotel, creditele către societatea C., în sumă de 1.191.100 dolari S.U.A., cu dobânda legală costurile și cheltuielile efectuate în pregătirea contractului și cele pentru asigurarea negocierilor în sumă de 336.612.66 dolari S.U.A., cu dobânda legală.

Din cuprinsul hotărârii rezultă că instanța arbitrală a redus prețul de cumpărare din contract cu 50%, respectiv 900.305,00 dolari S.U.A., sumă care trebuie restituită de pârâta reclamantă A.Z.U., obligații care privesc cu certitudine executarea contractului și nu aspecte anterioare contractului, așa cum recurenta a susținut. În mod corect s-a reținut de instanța de apel că este fără relevență faptul că cererea reclamantei a vizat în principal anularea contractului de vânzare – cumpărare, cât timp instanța arbitrală a respins acest capăt de cerere, și a dispus reducerea prețului de cumpărare cu 50% și obligarea pârâtei la restituirea sumei împrejurări de fapt, care privesc executarea contractului încheiat între părți.

Pe de altă parte reclamanta a invocat ca motive de anulare a contractului neexecutarea de către A.V.A.S. a obligației de a garanta pentru litigii și pentru certitudinea rapoartelor financiare prezentate, care au legătură cu executarea contractului, așa cum s-a reținut de ambele instanțe. Pentru toate aceste considerente, în raport de clauza compromisorie, stipulată la art. 11 din contract în mod corect instanța arbitrală a soluționat litigiul dintre părți, întrucât acesta privește executarea contractului și nu formarea acestuia, așa cum recurenta a susținut. Față de cele mai sus arătate critica recurentei că hotărârea arbitrală s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 167 lit. b) din legea 105/1992 și art. 5 din O.G.

88/1997, privind competența de soluționare a litigiului de către această instanță va fi înlăturată, întrucât nu are temei legal. S-a susținut de către recurenți că sentința arbitrală s-a pronunțat cu încălcarea ordinii publice, în ceea ce privește termenul de prescripție de 6 luni aplicabil răspunderii, pentru vicii ascunse fără viclenie. Că în mod greșit instanța de apel a reținut că în speță este aplicabil termenul general de prescripție, aplicabil în situația în care viciile au fost ascunse cu viclenie. Nici această critică nu este fondată. Potrivit art. 169 din legea nr. 105/1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional „instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici la modificarea ei”.

În speță, pentru a se verifica dacă termenul de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantei s-a prescris, dacă suntem în prezența unor vicii ascunse fără viclenie, este necesară examinarea în fond a litigiului, ceea ce este inadmisibil în raport de dispozițiile legale menționate. Critica recurentei că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra aplicării în speță a termenului de prescripție de 3 luni și a considerat că dacă nu a formulat motiv de apel, înseamnă că a renunțat la această apărare de la instanța de fond nu este întemeiată. „Potrivit art. 292 C. proc. civ., în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea acestuia s-au întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare s-au dovezi noi instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”.

Pentru a putea fi aplicabile în speță aceste dispoziții legale trebuia ca apelul declarat de pârâtă să nu fie motivat s-au acesta să cuprindă aceleași apărări invocate la instanța de fond. Pârâta A.V.A.S. a formulat în apel numai critici, privind aplicarea termenului de prescripție de 6 luni pentru vicii ascunse fără viclenie și nu a mai invocat incidența termenului de prescripție de 3 luni, prevăzut de art. 32 28 din legea nr. 99/1999, așa încât în mod corect instanța de apel nu a examinat și această apărare din fața instanței de fond. Pe de altă parte, prescripția dreptului la acțiune a reclamantei se referă la examinarea în fond a cauzei ceea ce este inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 169 din legea nr. 105/1992.

Pentru toate aceste considerente Curtea constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică și urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă. Se va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. (A.P.A.P.S.) București în contradictoriu cu intimata, reclamantă A.Z.U. Austria, împotriva deciziei nr. 326 din 17 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2004.