ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5078/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 6 august 2003, reclamanta A.P.A.P.S. București a solicitat obligarea SC G.

SA cu sediul în Buzău la plata sumei de 8.632.860.600 lei reprezentând rate și

penalizări calculate la plata cu întârziere a ratelor scadente conform

convențiilor nr. 855/1995, nr. 334/1996, nr. 745/1996 și nr. 1342/1996.

Tribunalul București, secția

a VI a comercială, prin sentința nr. 15.488 3 decembrie 2003 a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea reclamantei.

Hotărârea a fost confirmată

de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, prin decizia nr. 272 din

4 iunie 2004, ca urmare a respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva

sentinței instanței de fond.

S-a reținut de instanță că

termenele de 5 ani prevăzute de O.G. nr. 61/2002 și O.G. nr. 1073/2003 acte

normative invocate de apelantă vizează faza executării silite și nu cea

inițială a formulării acțiunii în pretenții ce formează obiectul litigiului

dedus judecății.

Termenul de prescripție de 3

ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 aplicabil în speță s-a

împlinit, că sumele solicitate erau scadente în raport de convențiile încheiate

în luna octombrie 1999 (ultima convenție), iar acțiunea reclamantei a fost

formulată la data de 31 iulie 2003 deci cu depășirea acestui termen.

Apărarea recurentei că

hotărârea 828 din 6 decembrie 1999 a întrerupt cursul prescripției conform art.

16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 a fost înlăturată de instanță cu motivarea

că aceasta a devenit executorie la 3 aprilie 2000, dată în raport de care

acțiunea reclamantei formulată la 31 iulie 2003 este prescrisă.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta A.V.A.S. București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică.

A arătat recurenta că ambele

instanțe au respins acțiunea ca prescrisă, fără însă a avea în vedere că prin

art. 3 din convențiile încheiate au stabilit calcularea penalităților de

întârziere la nivelul celor care se aplică în cazul veniturilor bugetului de

stat.

Că sumele acordate

debitoarei pentru redresarea financiară conform acestor convenții, constituie

creanțe bugetare pentru care legea stabilește un termen de prescripție de 5 ani

care nu s-a împlinit.

Critica nu este întemeiată.

Părțile au încheiat

convențiile nr. 855/1995, nr. 334/1996, nr. 745/1996 și nr. 1342/1996 prin care

recurenta a acordat intimatei credite fără dobândă din fondul de redresare

financiară conform O.G. nr. 13/1995 și a H.G. nr. 318/1995 și nr. 948/1995 care

urma să fie restituite în termen de cel mult 3 ani din veniturile realizate.

Faptul că la art. 3 părțile

au stipulat clauza privind calculul penalităților la nivelul celor care se

aplică în cazul veniturilor bugetului de stat nu poate schimba natura juridică

a acesteia, convenție care este supusă termenului general de prescripție de 3

ani în cazul în care pârâta nu își îndeplinește obligațiile asumate.

În raport de aceste

considerente urmează a se înlătura susținerea recurentei în sensul că termenul

de prescripție este de 5 ani aplicabil creanțelor bugetare.

A precizat recurenta că și

în situația în care ar fi incidente dispozițiile art. 3 din decretul 167/1958

privind termenul general de prescripție de 3 ani, acțiunea nu este prescrisă.

Astfel, prin sentința civilă

nr. 828 din 6 decembrie 1999 a Tribunalului Buzău intimata a fost obligată

către recurentă la plata sumelor datorate în baza unei alte convenții și

penalități, hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia nr. 335/2000 a Curții de

Apel Ploiești. Că această ultimă hotărâre întrerupe cursul prescripției conform

art. 16 din decretul 167/1958.

Nici această critică nu este

întemeiată.

Prin sentința nr. 828 din 6

decembrie 1999 a Tribunalului Buzău intimata a fost obligată la plata sumei de

3.207.100.000 lei împrumut nerambursat și la 1.107.448.000 lei penalități de

întârziere.

Hotărârea a rămas definitivă

prin decizia nr. 335 din 3 aprilie 2000 a Curții de Apel Ploiești, prin care

s-a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de SC G. SA Buzău.

Este adevărat că potrivit

art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, această ultimă hotărâre constituie

un act care întrerupe cursul prescripției și de la data de 3 aprilie 200 încep

să curgă conform art. 217 din același act normativ, o nouă prescripție.

Cu toate acestea, în raport

de data de 3 aprilie 2000, acțiunea reclamantei înregistrată la 31 iulie 2003,

a fost formulată peste termenul general de prescripție de 3 ani, așa cum în mod

corect au reținut ambele instanțe.

Declarația dată de

Directorul general al SC G. SA Buzău în dosarul de prezentare al societății

întocmit în vederea privatizării și datată 2002 nu constituie un act care

întrerupe cursul prescripției, în sensul dispozițiilor art. 16 lit. a) din

Decretul nr. 167/1958 așa cum a susținut recurenta.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea constată că decizia instanței de apel este legală și

temeinică, și urmează ca potrivit art. 312 (1) C. proc. civ., să respingă, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei

nr. 272 din 4 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția VI comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 26 noiembrie 2004.