ÎCCJ, Decizia nr. 46/2005

ÎCCJ, Decizia nr. 46/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 312 din 20

mai 1959, Tribunalul Militar Craiova a condamnat inculpații:

- T.N., la 22 ani muncă silnică și

10 ani degradare civică;

- T.T., la 20 ani muncă silnică și

10 ani degradare civică;

-

T.A., la 18 ani muncă silnică și 8 ani degradare

civică, toți pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută

de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior);

- D.T., la 7 ani închisoare corecțională

și 4 ani interdicție corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire

contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. (anterior)

și

- U.A., la 18 ani temniță grea și 8

ani degradare civică, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii

sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior) și la 8 ani închisoare

corecțională pentru infracțiunea de deținere de publicații interzise prevăzute

de art. 325 alin. (3) lit. c) din același cod, dispunându-se executarea

pedepsei celei mai grele, de 18 ani temniță grea și 8 ani degradare civică.

Conform art. 25 pct. 6 C. pen.

anterior, a dispus confiscarea totală a averii inculpaților.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că, în perioada 1954 - 1959, inculpații au constituit o

organizație în scopul schimbării regimului politic.

Totodată, în mai multe rânduri, inculpații

au criticat regimul politic și au încercat să redacteze manifeste cu conținut

denigrator, iar inculpatul U.A. a deținut publicații interzise, în scop de

răspândire în public.

Tribunalul Militar al Regiunii a

II-a Militară București, prin decizia nr. 1959 din 27 iulie 1959, a respins

apelurile declarate de inculpați împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva celor două hotărâri

pronunțate în cauză, Procurorul general al Republicii Populare Române a

declarat recurs în supraveghere, întemeiat pe art. 413 și 413

1

C.

proc. pen., privind pe inculpatul U.A.

S-a susținut că în ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior), nu sunt probe de

vinovăție, relatarea unui singur coinculpat, necoroborată cu nici o altă probă fiind

insuficientă.

Astfel, inculpatul U.A., la anchetă

și în instanță, a susținut consecvent că nu a fost membru P.N.L., nu i s-a

vorbit și nu a fost membru al nici unei organizații subversive.

Coinculpatul T.T. a arătat că știe, din

auzite, despre U.A. că a fost membru P.N.L., că a mers în 1954, la U.A., împreună cu T.N., pe care i l-a prezentat la poartă.

Coinculpatul T.N. a făcut declarații

asemănătoare celor făcute de T.T., precizând că aceasta a fost singura împrejurare

când a discutat cu U.A.

Pe declarația acestui inculpat nu se

poate, însă, pune temei în partea referitoare la U.A., deoarece nu se coroborează cu nici o altă probă sau indiciu care să formeze convingerea că reprezintă

adevărul.

Totodată, apare ca neverosimil, ca

el, care nu-l cunoștea pe U.A., să-l fi recrutat ca membru al organizației.

Așadar, din analiza probelor

administrate, rezultă cu evidență că în sarcina condamnatului U.A. nu se poate

reține infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior).

S-a mai susținut, cu referire la

infracțiunea prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. (anterior), că

prima instanță a aplicat o pedeapsă prea severă în raport cu fapta concretă

săvârșită de inculpat și cu împrejurările în care această infracțiune a fost

comisă.

Tribunalul Suprem - Colegiul Militar,

prin decizia nr. 289 din 30 octombrie 1963, a admis recursul în supraveghere

declarat de Procurorul general, a casat în parte hotărârile atacate, numai cu

privire la inculpatul U.A. și

- a schimbat încadrarea juridică a

faptelor, din infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior), în

infracțiunea prevăzută de art. 228, combinat cu art. 209 pct. 1 din același cod,

text de lege în baza căruia a aplicat inculpatului, pedeapsa de 5 ani

închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională;

- a redus pedeapsa aplicată pentru

infracțiunea prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. a) C. pen. (anterior), la 5

ani închisoare corecțională.

A dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție

corecțională.

A menținut pedeapsa complementară a

confiscării averii și celelalte dispoziții ale hotărârilor casate parțial.

Împotriva celor trei hotărâri

pronunțate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin.

(1) partea I pct. 2 teza I C. proc. pen., considerând că în cauză nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de uneltire contra ordinii

sociale, omisiunea denunțării și deținere de publicații interzise prevăzute de art.

209 pct. 1 și art. 209 pct. 2 lit. a), art. 228, raportat la art. 209 pct. 1 și

art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. (anterior).

S-a susținut că hotărârile au fost

pronunțate cu încălcarea legii.

Astfel, din probatoriul administrat

în cauză nu a rezultat inițierea sau constituirea în țară sau în străinătate a unei

organizații sau asociații care să fi avut drept scop schimbarea ordinii sociale

existente în stat sau a formei de guvernământ democratic ori că inculpații ar

fi activat în cadrul unei asemenea organizații sau asociații.

Totodată, nu a rezultat că

inculpații ar fi făcut propagandă, agitație sau ar fi întreprins vreo acțiune

pentru schimbarea ordinii sociale existente în stat sau care să fi prezentat

pericol public.

În fine, cu referire la infracțiunea

prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. (anterior), probatoriul

administrat nu a relevat probe certe care să confirme împrejurarea că

inculpatul U.A. ar fi urmărit difuzarea broșurilor deținute la domiciliul său, pentru

a instiga alte persoane la comiterea infracțiunii, așa cum prevede textul

incriminator.

Pe de altă parte, la condamnarea

inculpaților s-a ținut seama în principal de opțiunile politice ale acestora.

În concluzie, Procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, achitarea inculpaților în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a) și a art. 10 lit. d) C. proc. pen. și înlăturarea pedepsei

complementare a confiscării averii.

Recursul în anulare este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, inculpații T.N., T.T., T.A.,

B.C. și U.A. au fost trimiși în judecată pentru crima de uneltire contra

ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior).

Inculpatul U.A. a fost trimis în

judecată, și pentru delictul de deținere de publicații interzise, prevăzută de art.

325 lit. c) C. pen. (anterior), constând în deținerea la domiciliul său și

răspândirea printre ceilalți inculpați, a conținutului acelor publicații

interzise ce aveau un caracter reacționar și care aveau drept scop de a fi

răspândite, spre a fi cunoscute aceste idei, de tot grupul.

În fine, inculpații U.A., D.T. și U.I.

au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 2 lit.

b) C. pen. (anterior).

Prima instanță a reținut următoarea

situație de fapt:

După instaurarea regimului democrat

popular la data de 6 martie 1945, elementele legionare trimise în țară de către

H.S., care în străinătate a constituit un guvern – fantomă „național român”,

format din legionari și alte elemente dubioase, căutau să desfășoare în

continuare activitatea lor, pe baze mai conspirative, pentru subminarea

regimului democrat-popular.

Inculpații,

vechi legionari și membri ai

fostelor partide burghezo-moșierești, care, din 1955, au mai suferit pedepse pentru

activitatea antipopulară, s-au constituit într-o organizație subversivă

denumită „Rezistența națională P.5”, având ca scop răsturnarea, prin violență, a

regimului instaurat la 6 martie 1945.

În acest scop, din primăvara anului

1955, membrii acestei organizații, care sunt inculpații trimiși în judecată și

până în anul 1958, când au fost arestați, au ținut ședințe clandestine în

cadrul cărora purtau discuții dușmănoase la adresa regimului și a realizărilor

acestuia.

Aceștia mai hotărâseră să redacteze

și să difuzeze în rândul cetățenilor, manifeste cu conținut dușmănos, scop în

care au mers la inculpatul U.A., din comuna Bogați, membru al P.N.L. și fost

proprietar al unei tipografii, care s-a angajat să pună la dispoziția acestei

organizații, materialul necesar confecționării manifestelor.

În fine, s-a mai hotărât lărgirea

acestei organizații subversive, prin recrutarea de noi membri, în special din

rândul

legionarilor, rezoluții

în realizarea căreia au stabilit mai multe legături.

În concret, cu referire la fiecare

inculpat, s-a reținut că:

perioada 1939 - 1941, dispărut în 1949 de la domiciliu, urmărit fiind pentru

activitatea sa, a fost descoperit și condamnat în 1950, la 5 luni închisoare

corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.

În anul 1953, pe când se afla

concentrat într-un detașament de muncă la Ploiești, împreună cu alții, a trecut la acțiuni dușmănoase fățișe.

În anul 1954, când inculpatul

menționat se afla în executarea altei pedepse corecționale, a primit

instrucțiuni privitoare la reorganizarea activității legionare. După ce s-a

eliberat din închisoare, a reactivat foști legionari, între care și T.T., căruia

i-a adus la cunoștință misiunea primită, în sensul constituirii organizației

„Rezistența națională P.5”, având ca scop răsturnarea regimului instaurat la 6

martie 1945. Împreună au stabilit și un program de activitate al organizației

care, între altele, privea „reactivarea elementelor legionare și a celor din P.N.Ț.

și P.N.L. din comuna Bogați și Rătești și încadrarea lor în această organizație,

răspândirea de manifeste cu conținut legionar și strângerea de ajutoare

legionare pentru procurarea de armament, alimente ș.a.”.

În perioada 1955 - 1958, inculpații

au participat cu regularitate la ședințele organizației, unde se purtau

discuții ostile la adresa regimului politic. Aceștia s-au preocupat în special

de procurarea materialelor de propagandă.

acord cu programul și scopul organizației, la ședințele căreia a participat cu

regularitate.

În cadrul organizației subversive, în

afara activităților arătate, inculpatul menționat a mai recrutat pe T.A. care, la

rându-i, a mai recrutat pe U.A., B.C. și D.T.

fost membru P.N.L. și proprietar al

unei tipografii, recrutat în anul 1954, după ce a luat cunoștință de programul organizației,

cu care s-a declarat de acord, a participat la ședințele ce se țineau în

diverse locuri, inclusiv la domiciliul său. De asemenea, în cadrul discuțiilor

purtate în anul 1954, cu T.N. și T.T., le-a promis acestora că va procura

literele necesare confecționării manifestelor. Cu ocazia percheziției, în

biblioteca acestuia, la care au avut acces mai multe persoane, s-au găsit mai

multe reviste, cărți și poezii cu conținut antidemocratic.

regularitate la ședințele organizației, cu privire la inculpații B.C., fost

legionar, recrutat în anul 1956, U.A. și U.I., fost membru P.N.L. și primar al

comunei Bogați.

Examinând cauza, prin prisma

criticilor formulate prin recursul în anulare, se constată următoarele:

I. Din declarațiile martorilor T.N.,

P.I., P.S., R.G., S.I. și P.D. rezultă că inculpații menționați s-au întâlnit

de mai multe ori și, printre altele, au hotărât constituirea unei organizații intitulată

„Rezistența națională P5”, în scopul preluării puterii, în eventualitatea intervenției

statelor occidentale și au ajutat financiar, familiile persoanelor arestate din

motive politice.

Totodată, prin discuțiile purtate, inculpații

au criticat regimul politic, nemulțumirea lor privind măsurile economice luate

de guvern.

În fine, aceștia au ascultat știrile

transmise de posturile de radio străine și au făcut comentarii cu caracter

denigrator.

Or, potrivit art. 209 pct. 1 C. pen.

(anterior), infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale privea faptul de a

iniția sau constitui în țară sau în străinătate, organizații sau asociații care

au drept scop schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de

guvernământ democratic ori de a activa în cadrul unor astfel de structuri

organizaționale.

De asemenea, potrivit art. 209 pct. 2

lit. a) din același cod, constituia infracțiunea de uneltire contra ordinii

sociale, faptul de a face propagandă, agitație sau de a întreprinde orice

acțiuni pentru schimbarea ordinii sociale existente în stat ori a formei de

guvernământ sau din care ar rezulta un pericol public pentru securitatea

statului.

Din interpretarea textelor de lege

menționate, rezultă că realizarea laturii obiective a acestei infracțiuni era

condiționată de existența unei activități specifice de inițiere sau constituire

a unor grupuri organizate de persoane, în scopul schimbării ordinii sociale sau

a formei de guvernământ.

Or, analizând starea de fapt

anterior expusă, astfel cum aceasta a rezultat din probatoriul administrat în

cauză, cu referire la declarațiile martorilor menționați, rezultă că latura

obiectivă a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților nu este îndeplinită.

II. Pe de altă parte, conform art. 325

alin. (3) lit. c) C. pen. (anterior), constituia infracțiunea de răspândire de

publicații interzise, fapta aceluia care, cunoscând conținutul, va încredința uneia

sau mai multor persoane, în vederea răspândirii în public, chiar dacă

răspândirea nu a avut loc, precum și acela care a primit și păstrat, în vederea

răspândirii în public, scrisori de orice fel, ziare, corespondențe, gravuri, desene,

fișe, embleme, imprimate clandestine, filme, anunțuri luminoase sau alte

asemenea, prin care se provoacă la comiterea unei infracțiuni calificate, crime

sau delict.

Așadar, pentru comiterea

infracțiunii menționate, cerința esențială consta în încredințarea unor

înscrisuri, unei persoane, în vederea răspândirii în public.

Instanțele au reținut că la

domiciliul inculpatului U.A. s-au găsit publicații interzise, în vederea

răspândirii în public. S-a apreciat în acest sens, reținându-se locul unde

acestea au fost găsite, respectiv biblioteca personală și, ca supoziție, faptul

că în acel loc au putut avea acces mai multe persoane.

Nu există, însă, nici o probă certă cu

privire la faptul că inculpatul a urmărit difuzarea acestora, pentru a instiga

alte persoane la comiterea vreunei infracțiuni, așa cum cere textul

încriminator.

Ca atare, în cauză nu se constată

îndeplinită cerința esențială menționată, pentru existența infracțiunii de

răspândire de publicații interzise.

În concluzie, prin conținutul lor

concret, chiar dacă erau ostile regimului politic, acțiunile inculpaților nu

erau apte să determine schimbarea ordinii sociale ori să pericliteze

securitatea statului, lipsind, astfel, o cerință esențială a elementului

material al infracțiunii pentru care au fost condamnați.

În fine, din aceleași motive, nici

fapta inculpatului U.A. care, luând cunoștință de acțiunile celorlalți

inculpați, nu le-a denunțat, nu se circumscrie ilicitului penal.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că instanțele, la condamnarea inculpaților, au ținut seama în principal

de opțiunile politice ale acestora.

Așadar, criticile formulate prin

recursul în anulare, cu referire la neîntrunirea elementelor constitutive ale

infracțiunilor de uneltire contra ordinii sociale, omisiunea denunțării și

răspândire de publicații interzise prevăzute de art. 209 pct. 1, art. 209 pct. 2

lit. a), art. 208, raportat la art. 209 pct. 1 și art. 325 alin. (3) lit. c) C.

pen. (anterior), se constată a fi întemeiate, hotărârile atacate fiind supuse

cazului de casare prevăzut în art. 385

9

pct. 12 teza I C. proc. pen.,

corespunzător motivului înscris în art. 410 partea I pct. 2 teza I din același

cod, invocat de Procurorul general.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 414

1

C. proc. pen., cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) din același cod, Curtea va admite recursul în anulare, va casa

hotărârile atacate și, în latura penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., va achita inculpații, pentru

infracțiunile menționate.

Drept urmare, Curtea va dispune și

înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii, a cărei executare a

fost confirmată prin procesele-verbale de sechestru și adresele nr. 8173 din 2

septembrie 1959, ale Tribunalului Militar Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 312 din 20 mai 1959, a Tribunalului

Militar Craiova, deciziei penale nr. 1959 din 27 iulie 1959, a Tribunalului

Militar al Regiunii a II-a Militară - Colegiul de recurs și deciziei nr. 289

din 30 octombrie 1963, a Tribunalului Suprem - Colegiul Militar, privind pe

inculpații T.N., T.T., T.A., D.T. și U.A.

Casează hotărârile atacate.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

- achită pe inculpații T.N., T.T., T.A.

și D.T., pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art.

209 pct. 2 lit. a) C. pen. (anterior);

- achită pe inculpatul U.A., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 228, combinat cu art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior),

prin schimbarea încadrării din infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale

prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior) și pentru infracțiunea de

răspândire de publicații interzise prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. c) din

același cod.

Înlătură pedeapsa complementară a

confiscării averii.

Onorariul de avocat, în sumă de

3.000.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistarea

inculpaților menționați, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2005.