ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7302/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 26 octombrie 2001, reclamantul A.G. a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice Tulcea, solicitând

anularea deciziei nr. 1492 din 28 septembrie 2001 și a notei de constatare nr. 103525

din 18 aprilie 2001 și exonerarea sa de la plata sumei de 143.979.618 lei

reprezentând T.V.A. aferentă anului 2000, cu majorările de întârziere și

penalitățile aferente.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în calitate de locuitor al Deltei Dunării, deține

permis de pescuit și autorizație, conform Decretului - lege nr. 54/1990, iar

activitatea sa, de pescuit, a fost în mod greșit considerată, ca fapt de comerț

și supusă T.V.A., deși, potrivit H.G. nr. 557/1992, pescuitul este o activitate

de producție agricolă.

De asemenea, s-a invocat

calcularea greșită a sumelor stabilite drept T.V.A., prin aplicarea cotei de

19% la sumele încasate din vânzarea peștelui.

Prin sentința civilă nr. 20

din 28 februarie 2002, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ,

a admis în parte acțiunea, a anulat parțial actele administrative atacate și a

constatat că reclamantul datorează T.V.A. aferentă anului 2000, de 72.984.853

lei, la care se adaugă majorări de întârziere, de 11.516.231 lei și penalități

pentru nedepunerea decontului, de 36.492.426 lei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că reclamantul, care desfășoară activitate de

pescuit, ce nu este scutit de plata T.V.A., potrivit O.U.G. nr. 17/2000, a

devenit plătitor de T.V.A., la 1 octombrie 2000, când a depășit baremul de venit

de 50 milioane lei.

Cât privește cuantumul

taxei, instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză contabilă și a

redus sumele reținute prin actul de control, cu circa 23 milioane lei.

Împotriva sentinței au

declarat recurs, atât reclamantul A.G., cât și pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În recursul pârâtului s-a

susținut că instanța a greșit, calculând T.V.A., prin aplicarea cotei de

15,966%, întrucât potrivit O.U.G. nr. 17/2000, T.V.A. se calculează în cotă de

19% la livrare, și nu la încasare.

Referitor la acest recurs,

Curtea va constata că a fost declarat, cu depășirea termenului legal de 15 zile

de la comunicare.

Astfel, din dovada aflată la

dosarul de fond rezultă că sentința a fost comunicată Ministerului Finanțelor

Publice, la data de 22 martie 2002, recursul fiind înregistrat la 17 aprilie

2002, după 25 de zile de la comunicare.

În recursul său, reclamantul

a criticat sentința, sub aspectul constatării, ca fiind datorată T.V.A. pentru

activitatea de pescuit, deși aceasta se încadrează în categoriile de operațiuni

scutite de plata T.V.A., potrivit art. 6 lit. A) din O.U.G. nr. 17/2000.

Reclamantul a mai arătat că

instanța a ignorat prevederile O.G. nr. 73/1999, potrivit cărora pentru

activitățile impozitate pe baza normei de venit, printre care se regăsește și

pescuitul, nu există obligația conducerii evidenței contabile și deci, nu se

datorează T.V.A.

Examinând cauza, în raport cu

motivele invocate, Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi

admis și a se dispune casarea sentinței și admiterea acțiunii, pentru

considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 14 alin. (2) din O.G. nr. 7/2001, act normativ aplicabil

pentru impozitarea activității de pescuit, contribuabilii care desfășoară

activități pentru care venitul net se determină pe bază de normă de venit, nu

au obligația să organizeze și să conducă evidența contabilă.

În consecință, pescarii autorizați

în baza Decretului - lege nr. 54/1990, care dețin permise de pescuit, eliberate

de Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, nu au obligația de a

emite facturi fiscale la momentul predării peștelui, la punctele de colectare,

documentul legal ce atestă proveniența mărfii, fiind borderoul de achiziție.

În aceste împrejurări,

nefiind necesară întocmirea facturilor fiscale la livrarea peștelui, nu există

pentru pescarul din Delta Dunării, obligația conducerii evidenței contabile și

deci, nu se justifică nici înregistrarea ca plătitor de T.V.A.

Instanța de fond a

interpretat restrictiv dispozițiile art. 6 lit. A) din O.U.G. nr. 17/2000,

considerând că activitatea de pescuit și persoana fizică ce o realizează, nu

sunt menționate printre operațiunile și persoanele scutite de plata T.V.A.,

astfel încât sumele calculate prin actul de control, ar fi datorate.

Textul de lege sus-menționat

enumeră exemplificativ categoriile de operațiuni și persoane cărora nu le

incumbă plata T.V.A., pescuitul putând fi încadrat în noțiunea de „alte

profesii asemănătoare desfășurate în mod independent, în condițiile legii”,

care beneficiază de scutire de plata T.V.A.

În raport cu cele expuse,

fiind întemeiate criticile formulate de reclamant, privind obligarea sa

nejustificată, la plata unor sume de bani, cu titlu de T.V.A., majorări de

întârziere și penalități de întârziere, Curtea admițând acțiunea, va dispune

anularea actelor administrative, numai cu privire la achitarea sumei de

143.979.618 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 20 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca tardiv.

Admite recursul declarat de A.G.,

împotriva aceleiași sentințe și în fond, casează hotărârea și admite acțiunea.

Anulează în parte nota de

constatare nr. 103525 din 18 aprilie 2001 a Administrației Finanțelor Publice

Tulcea și decizia nr. 1492 din 28 septembrie 2001 a Ministerului Finanțelor

Publice și exonerează pe reclamantul-recurent, de plata sumelor reținute în

sarcina sa, cu titlu de T.V.A., majorări de întârziere și penalități, în

valoare totală de 143.979.618 lei.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 octombrie 2004.