ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7301/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 26 noiembrie 2001, reclamantul A.T. a solicitat anularea notei de constatare nr. 103524 din 18 aprilie 2001, întocmită de Administrația Finanțelor Publice Tulcea, precum și a deciziei nr. 1494 din 28 septembrie 2001, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin care i-a fost respinsă contestația privind obligarea la plata sumei de 143.979.898 lei, T.V.A. aferentă anului 2000, majorări de întârziere aferente T.V.A. și penalități pentru nedepunerea decontului de T.V.A. În motivarea cererii, reclamantul a susținut greșita interpretare a dispozițiilor O.U.G.

nr. 17/2001 privind T.V.A., în sensul că activitatea pe care o desfășoară, este o activitate de producție agricolă, și nicidecum de comerț. Prin sentința civilă nr. 18 din 28 februarie 2002, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea și a anulat în parte nota de constatare nr. 103524/2001 a Administrației Finanțelor Publice Tulcea și decizia Ministerului Finanțelor nr. 1494/2001, în sensul că a modificat cuantumul obligației stabilite, în sarcina reclamantului, cu titlu de T.V.A., majorări de întârziere aferente și penalități de la 143.979.898 lei, la 120.991.520. Pentru aceasta s-a reținut că activitatea de pescuit nu se află printre operațiunile prevăzute de art. 6 din O.U.G. nr. 17/2001 și ca atare, nu este scutită de T.V.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, A.T., care în esență, a arătat că dispozițiile art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2001, enumeră exemplificativ, și nu limitativ, categoriile de operațiuni și persoanele scutite de T.V.A., dovada fiind sintagma „activitate desfășurată în mod independent” și „alte profesii asemănătoare, pe care legiuitorul le-a avut în vedere, când a enunțat textul menționat”. Recurentul a mai susținut că pentru activitățile impozitate pe baza normei de venit, cum este și activitatea de pescuit, nu exista obligativitatea conducerii evidenței contabile, singurul mod pe baza căruia se confirmă predarea cantității de pește către centrul de achiziție, fiind „borderoul de achiziție” - document fiscal prevăzut de Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 425/1998 și care nu are rubrică de T.V.A.

În fine, în susținerea criticilor sale, recurentul a invocat și faptul că obligarea sa la plata T.V.A., este nelegală, având în vedere împrejurarea că peștele este livrat către o societate care efectuează export de produse de pește și care conform O.U.G. nr. 17/2000, beneficiază de cota 0 T.V.A. Recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente: Prin nota de constatare nr. 103524 din 18 aprilie 2001, Administrația Finanțelor Publice Tulcea a reținut că pentru luna august 2000, A.T. a realizat din activitatea de pescuit, un venit de peste 50.000.000 lei, și l-a obligat la plata T.V.A. corespunzătoare, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 17/2001.

Măsura ca atare a fost menținută atât de Ministerul Finanțelor Publice, care a respins contestația formulată împotriva notei de constatare, cât și de Curtea de Apel Constanța, care a soluționat plângerea formulată împotriva deciziei Ministerului Finanțelor Publice, motivarea în esență fiind aceeași, și anume, neincluderea activității de pescuit, în categoria activităților scutite de plata T.V.A., astfel cum sunt enunțate de art. 6 din O.U.G. nr. 17/2001. Soluția astfel pronunțată, este vădit nelegală și netemeinică. În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din O.G. nr. 7/2001: „contribuabilii care desfășoară activități pentru care venitul net se determină pe baza normei de venit, nu au obligația să organizeze și să conducă o evidență contabilă în partidă simplă pentru activitatea respectivă”.

Or, din punct de vedere fiscal, activitatea de pescuit este impozitată pe baza normei de venit, în conformitate cu prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1192/1999. În fapt, pescarii livrează cantitatea de pește, către punctele de colectare aparținând societăților comerciale de profil, care se ocupă de condiționarea, prelucrarea și valorificarea acestora, livrare confirmată de „borderoul de achiziții”, singurul document fiscal pe baza căruia se realizează înregistrarea în gestiunea punctului de colectare și întocmirea notei de recepție și constatare diferențe – practic, singurul document legal de proveniență a mărfii. Astfel fiind, a obliga pescarii care desfășoară activități, pentru care venitul se determină pe baza normei de venit, să conducă o evidență contabilă, de natura celei necesare pentru înregistrarea ca plătitori de T.V.A., este nu numai în totală contradicție cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din O.G.

nr. 7/2001, dar în același timp este și imposibil de realizat, dat fiind numărul mare și diversitatea și complexitatea documentelor pe care aceștia ar avea obligația să le întocmească și contabilizeze. Împrejurarea că dispozițiile art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2001, nu se referă expres la activitatea de pescuit, nu poate constitui un temei de drept pentru înregistrarea pescarului, ca plătitor de T.V.A., intenția legiuitorului de a scuti această activitate de T.V.A., fiind dovedită prin instituirea acelor dispoziții legale care exceptează această categorie de contribuabili, de la conducerea evidenței contabile. Având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.T. împotriva sentinței civile nr. 18/CA din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea. Anulează în totalitate nota de constatare nr. 342373 din 18 aprilie 2001 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Tulcea și decizia nr. 1494 din 28 septembrie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice și exonerează pe reclamantul-recurent, de plata sumelor reținute în sarcina sa. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2004.