ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7300/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul D.V. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Financiară Tulcea, solicitând instanței anularea deciziei nr. 1493 din 28 septembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin nota de constatare nr. 342373/2001, s-au stabilit în sarcina sa, o serie de obligații de plată de către organul financiar, reprezentând T.V.A. de plată pentru anul 2000, majorări pentru T.V.A. și penalități pentru T.V.A.

de plată pentru anul 2000. Reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 1493 din 28 septembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât activitatea de pescuit industrial, cu mijloace tradiționale, pe care o desfășoară, nu are la bază, autorizația emisă conform Decretului - lege nr. 54/1990, deoarece acest act normativ are în vedere categoriile de activități pe care persoanele fizice independente le desfășoară în domeniul serviciilor sau pentru realizarea anumitor servicii. A mai arătat faptul că activitatea de pescuit pe care o desfășoară, este o activitate de producție, și nu una de comerț, iar vânzarea peștelui, de către pescar, către punctul de colectare pește, nu este un fapt de comerț, motiv pentru care nu datorează T.V.A.

Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 19/CA din 28 februarie 2002, a admis acțiunea formulată, în sensul că a reținut în sarcina reclamantului, faptul că datorează T.V.A. aferent anului 2000, majorări de întârziere și penalități, pentru nedepunerea decontului de T.V.A., însă, așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă, într-o sumă mai mică, decât cea cuprinsă în decizia atacată, anulând în parte această decizie. Instanța a reținut faptul că reclamantul face parte din categoria persoanelor prevăzute în art. 2 din O.G. nr. 17/2000 privind T.V.A. și că activitatea de pescuit sau persoana fizică ce realizează această activitate, nu este menționată printre operațiunile sau persoanele fizice scutite de T.V.A., așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din O.G.

nr. 17/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, D.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că dispozițiile art. 17 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 73/1999, cu modificările ulterioare, prevăd faptul că pentru activitățile impozitate pe baza normei de venit, printre care se regăsește și activitatea de pescuit, nu există obligația conducerii evidenței contabile, impozitul fiind fix, stabilit anual prin hotărâri ale consiliilor. A mai arătat faptul că instanța de fond nu a avut în vedere că reclamantul a livrat pește către SC B.S. SR., societate ce efectuează export de produse din pește și care beneficiază de prevederile O.G. nr. 17/2000, privind dreptul la cota 0 de T.V.A.

Analizând motivele de recurs și probele administrate, în raport cu sentința pronunțată, Curtea constată fondat, recursul formulat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare: În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din O.G. nr. 7/2001, Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1192/1999 și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 425/1998, veniturile din pescuit sunt impozitate pe baza normei de venit și deci, evidențierea veniturilor și a cheltuielilor în regim contabil nu este necesară. Față de prevederile explicite ale articolului de lege invocat, coroborat cu conținutul Nomenclatorului activităților independente, pentru care venitul net se determină pe baza normei de venit (Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1192/1999, Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 425/1998), pentru contribuabilii care desfășoară acest fel de activitate, nu există practic, posibilitatea conducerii evidenței contabile.

De altfel, la momentul predării peștelui către punctele de colectare, se întocmește formularul „Borderou de achiziție” (cod 14-4-13, 14-4-13/a și 14-4-13/b), care nu cuprinde rubrici de T.V.A., acest fapt venind în sprijinul susținerii că rațiunea legiuitorului este să nu oblige acești contribuabili la conducerea evidenței contabile. Interpretarea textului de lege incident în cauza de față, art. 6 lit. a) din O.G. nr. 17/2000, care enumeră exemplificativ categoriile de operațiuni/persoane care sunt scutite de T.V.A., ne conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere, criteriul formei de organizare în desfășurarea activității, respectiv „activitate desfășurată în mod independent”. Interpretarea sintagmei „alte profesii asemănătoare”, se referă la activități desfășurate în mod independent, iar activitatea pescarului trebuie inclusă aici, ca fiind scutită de T.V.A.

Or, înregistrarea pescarului, ca plătitor de T.V.A., are drept consecință, conducerea evidenței contabile în partidă dublă, ceea ce este în contradicție flagrantă cu intenția legiuitorului, de a simplifica cât mai mult posibil, procedurile fiscale pentru acest gen de contribuabili. Având în vedere probele administrate și dispozițiile legale incidente în materie, Curtea va admite recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.V. împotriva sentinței civile nr. 12/CA din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea. Anulează în totalitate nota de constatare nr. 342373 din 18 aprilie 2001 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Tulcea și decizia nr. 1493 din 28 septembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și exonerează pe reclamantul-recurent, de plata sumelor reținute în sarcina sa. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2004.