ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7300/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul D.V. a chemat în

judecată Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Financiară Tulcea,

solicitând instanței anularea deciziei nr. 1493 din 28 septembrie 2001 a

Ministerului Finanțelor Publice.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin nota de constatare nr. 342373/2001, s-au stabilit în sarcina sa,

o serie de obligații de plată de către organul financiar, reprezentând T.V.A.

de plată pentru anul 2000, majorări pentru T.V.A. și penalități pentru T.V.A.

de plată pentru anul 2000.

Reclamantul a solicitat anularea

deciziei nr. 1493 din 28 septembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice,

întrucât activitatea de pescuit industrial, cu mijloace tradiționale, pe care o

desfășoară, nu are la bază, autorizația emisă conform Decretului - lege nr. 54/1990,

deoarece acest act normativ are în vedere categoriile de activități pe care

persoanele fizice independente le desfășoară în domeniul serviciilor sau pentru

realizarea anumitor servicii.

A mai arătat faptul că activitatea

de pescuit pe care o desfășoară, este o activitate de producție, și nu una de

comerț, iar vânzarea peștelui, de către pescar, către punctul de colectare

pește, nu este un fapt de comerț, motiv pentru care nu datorează T.V.A.

Curtea de Apel Constanța, secția de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 19/CA din 28 februarie 2002, a admis acțiunea formulată, în sensul că a reținut în sarcina reclamantului, faptul că

datorează T.V.A. aferent anului 2000, majorări de întârziere și penalități,

pentru nedepunerea decontului de T.V.A., însă, așa cum rezultă din raportul de

expertiză contabilă, într-o sumă mai mică, decât cea cuprinsă în decizia

atacată, anulând în parte această decizie.

Instanța a reținut faptul că

reclamantul face parte din categoria persoanelor prevăzute în art. 2 din O.G. nr.

17/2000 privind T.V.A. și că activitatea de pescuit sau persoana fizică ce

realizează această activitate, nu este menționată printre operațiunile sau

persoanele fizice scutite de T.V.A., așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din O.G.

nr. 17/2000.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, D.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat

de faptul că dispozițiile art. 17 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 73/1999, cu

modificările ulterioare, prevăd faptul că pentru activitățile impozitate pe

baza normei de venit, printre care se regăsește și activitatea de pescuit, nu

există obligația conducerii evidenței contabile, impozitul fiind fix, stabilit

anual prin hotărâri ale consiliilor.

A mai arătat faptul că instanța de

fond nu a avut în vedere că reclamantul a livrat pește către SC B.S. SR.,

societate ce efectuează export de produse din pește și care beneficiază de

prevederile O.G. nr. 17/2000, privind dreptul la cota 0 de T.V.A.

Analizând motivele de recurs și

probele administrate, în raport cu sentința pronunțată, Curtea constată fondat,

recursul formulat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

În conformitate cu dispozițiile art.

14 alin. (2) din O.G. nr. 7/2001, Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1192/1999

și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 425/1998, veniturile din pescuit

sunt impozitate pe baza normei de venit și deci, evidențierea veniturilor și a

cheltuielilor în regim contabil nu este necesară.

Față de prevederile explicite ale

articolului de lege invocat, coroborat cu conținutul Nomenclatorului

activităților independente, pentru care venitul net se determină pe baza normei

de venit (Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1192/1999, Ordinul

Ministerului Finanțelor Publice nr. 425/1998), pentru contribuabilii care

desfășoară acest fel de activitate, nu există practic, posibilitatea conducerii

evidenței contabile.

De altfel, la momentul predării

peștelui către punctele de colectare, se întocmește formularul „Borderou de

achiziție” (cod 14-4-13, 14-4-13/a și 14-4-13/b), care nu cuprinde rubrici de T.V.A.,

acest fapt venind în sprijinul susținerii că rațiunea legiuitorului este să nu

oblige acești contribuabili la conducerea evidenței contabile.

Interpretarea textului de lege

incident în cauza de față, art. 6 lit. a) din O.G. nr. 17/2000, care enumeră

exemplificativ categoriile de operațiuni/persoane care sunt scutite de T.V.A.,

ne conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere, criteriul formei de

organizare în desfășurarea activității, respectiv „activitate desfășurată în

mod independent”.

Interpretarea sintagmei „alte

profesii asemănătoare”, se referă la activități desfășurate în mod independent,

iar activitatea pescarului trebuie inclusă aici, ca fiind scutită de T.V.A.

Or, înregistrarea pescarului, ca

plătitor de T.V.A., are drept consecință, conducerea evidenței contabile în

partidă dublă, ceea ce este în contradicție flagrantă cu intenția legiuitorului,

de a simplifica cât mai mult posibil, procedurile fiscale pentru acest gen de contribuabili.

Având în vedere probele administrate

și dispozițiile legale incidente în materie, Curtea va admite recursul

declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.V.

împotriva sentinței civile nr. 12/CA din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

admite acțiunea.

Anulează în totalitate nota de

constatare nr. 342373 din 18 aprilie 2001 a Direcției Generale a Finanțelor

Publice Tulcea și decizia nr. 1493 din 28 septembrie 2001 a Ministerului

Finanțelor Publice și exonerează pe reclamantul-recurent, de plata sumelor

reținute în sarcina sa.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

1 octombrie 2004.