ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5246/2004

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Judecătoria Iași, prin sentința

penală nr. 1491 din 12 martie 2002, a condamnat pe inculpatul:

- L.P. la un milion lei amendă,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 83 din același cod, a

revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare,

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1713 din 4 aprilie 2000 a

Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare, pe care a dispus să o execute

alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în total, un an închisoare și

un milion lei amendă.

S-a reținut că, la 22 iulie 2001,

inculpatul a condus autoturismul pe b-dul Poitiers din municipiul Iași, deși

avea permisul de conducere anulat din 4 aprilie 2000.

Tribunalul Iași, prin decizia penală

nr. 92 din 23 ianuarie 2003, a respins apelul declarat de inculpat.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală menționată, a admis recursul declarat de inculpat, a înlăturat revocarea

suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 1713 din 4 aprilie 2000 a Judecătoriei Iași, și, în

baza art. 1 din Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002, a constatat că această

pedeapsă este grațiată, reducând termenul de încercare la 2 ani.

Procurorul general, în temeiul art.

409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza I C. proc. pen., a

declarat recurs în anulare, împotriva deciziei instanței de recurs, pe care o

critică pentru nelegalitate sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art.

1 din Legea nr. 543/2002.

Recursul în anulare este întemeiat.

Conform art. 4 din Legea nr. 543/2002,

privind grațierea unor pedepse, recidiviștii nu beneficiază de dispozițiile

acestui act de clemență.

Potrivit art. 37 lit. a) C. pen.,

există recidivă postcondamnatorie când, după rămânerea definitivă a unei

hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat

săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării

pedepsei, în timpul executării sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută

de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an.

Rezultă așadar că starea de recidivă

există din momentul comiterii celei de-a doua fapte indiferent de data la care

este constatată prin hotărâre judecătorească.

Pe de altă parte exceptarea

recidiviștilor de la beneficiul grațierii vizează pe toți condamnații, care au

dobândit această calitate până în momentul intrării în vigoare a actului de

clemență.

În cauză inculpatul L.P. a fost

condamnat prin sentința penală nr. 1713/2000 definitivă prin neapelare la o

pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 37

alin. (1) din Decretul 328/1966, iar în temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pe un termen de încercare de 3 ani, care

se împlinea la 15 aprilie 2003.

La 22 iulie 2002, inculpatul a comis

o altă infracțiune intenționată, pentru care a fost condamnat în prezenta cauză

și pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de un an.

Ca urmare în mod corect instanța a

reținut dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., deoarece inculpatul avea statut

de recidivist și a dispus revocarea suspendării condiționate a executării

pedepsei de un an închisoare, aplicată anterior și executarea acesteia alături

de pedeapsa stabilită în cauza de față.

Soluția instanței de fond a fost

menținută de instanța de apel, însă în mod greșit a fost modificată de Curtea

de Apel Iași, care a aplicat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 543/2002,

dispunând grațierea inculpatului, în condițiile în care acesta era exceptat de

la grațiere.

Pentru considerentele arătate Înalta

Curte constată, că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre nelegală, ce

urmează a fi casată și a se menține hotărârile instanțelor de fond și de apel.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, împotriva deciziei penale nr. 457 din 5 iunie 2003 a

Curții de Apel Iași, privind pe inculpatul L.P.

Casează decizia penală

sus-menționată și menține sentința penală nr. 1491 din 13 martie 2002 a

Judecătoriei Iași, confirmată de instanța de apel, Tribunalul Iași, prin

decizia nr. 92 din 23 ianuarie 2003.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 octombrie 2004.