ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 283/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 283/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, se află soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul O.M.M., împotriva sentinței penale nr. 1348 din 21 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală. La termenul din 16 decembrie 2004, instanța din oficiu a pus în discuție starea de arest a inculpatului, iar Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din acea dată a menținut măsura arestării preventive a inculpatului O.M.M. Împotriva acestei soluții, inculpatul a declarat recurs fără să-l motiveze în scris. Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și revocarea măsurii arestării preventive, deoarece consideră că lăsarea inculpatului în libertate, nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Recursul nu este fondat. Analizând hotărârea atacată, instanța constată că în conformitate cu dispozițiile art. 160 C. proc. pen., subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, iar lăsarea lui în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, ținând seama de natura faptelor săvârșite și de pedepsele aplicate. Față de această situație, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului O.M.M. fiind justificată, recursul urmează să fie respins, ca nefondat. Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției vor fi restituite de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M.M., împotriva încheierii din 16 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosar nr. 4405/2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.