ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2181/2005

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 27 august 2004,

petentul P.V. a formulat plângere penală împotriva numiților I.I. și T.G.,

polițiști în cadrul Poliției de Frontieră, pentru săvârșirea infracțiunii de

mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 260 C. pen.

În motivarea plângerii

petentul a precizat că cei doi polițiști, fiind audiați, la datele de 29

octombrie 2001 și 7 noiembrie 2001, în calitate de martori, în cauza penală în

care el a fost cercetat pentru comiterea infracțiunii de braconaj, au dat

declarații contradictorii, cu conținut diferit, evident mincinoase și pe baza

cărora s-a reținut vinovăția sa.

După administrarea unui

amplu material probatoriu, prin rezoluția nr. 188/ P din 6 decembrie 2004,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus în baza art. 228 alin. (6)

și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăriri penale în

cauza penală privind pe I.I. și T.G., pentru infracțiunea de mărturie

mincinoasă.

Petentul a contestat

rezoluția susținând că este nelegală și netemeinică, întrucât din actele

premergătoare rezultă vinovăția celor doi polițiști, în sensul că au afirmat

mincinos despre faptul că mașina în care se afla nu a oprit la semnalele sonore

și luminoase, iar declarația cu privire la existența în mașină a unui căprior

împușcat ar fi fost făcută numai după exprimarea intenției de a fi controlat

conținutul mașinii.

Plângerea a fost adresată

Curții de Apel Iași, la 11 ianuarie 2005, în temeiul art. 278

1

C.

proc. pen., după expirarea termenului prevăzut de lege, în cadrul căruia

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași ar fi trebuit

să rezolve plângerea petentului împotriva actelor procurorului.

Ulterior, la data de 12

ianuarie 2005, prin rezoluția nr. 1217/II/2/2004 Procurorul General a respins

plângerea.

Curtea de Apel Iași,

analizând plângerea și verificând toate actele premergătoare efectuate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, ca și dosarul nr. 144/P/2001 al

aceluiași parchet, a considerat plângerea nefondată și a respins-o prin

sentința penală 3 februarie 2005.

S-a reținut că atât

intimații, audiați ca martori, cât și petentul, audiat ca învinuit în dosarul

nr. 144/P/2001, au dat mai multe declarații la diferite intervale de timp,

făcând referire la condițiile în care a fost oprită mașina Aro, la legitimarea

celor aflați în mașină și la faptul că în autoturism s-a găsit un țap împușcat,

despre care s-a afirmat că a avut un picior rupt înainte de a fi împușcat.

Toate declarațiile date de polițiști se refereau la constatările lor cu ocazia

identificării unor persoane suspectate de braconaj. Coroborând acele declarații

cu celelalte probe, organele de urmărire penală, au stabilit că petentul,

împreună cu alte trei persoane, au împușcat fără autorizație, într-o perioadă

prohibită, un căprior, pe care au dorit să și-l însușească. S-a mai arătat că

declarațiile martorilor I.I. și T.G. nu au fost determinante și esențiale

pentru stabilirea vinovăției petentului, astfel că soluția de neînceperea

urmăriri penale cu privire la persoanele cercetate este temeinică și legală.

Petentul P.V. a declarat, în

termen, recurs împotriva acestei sentințe, criticând-o ca fiind nelegală și

netemeinică, susținând, în esență, că instanța a comis o eroare gravă de fapt,

printr-o interpretare greșită a probelor. S-a solicitat reținerea cauzei spre

rejudecare și pronunțarea unei decizii de condamnarea intimaților pentru

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Motivul de recurs se

încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen.

Curtea, analizând toate

actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.

260 C. pen., constituie infracțiune afirmațiile mincinoase făcute de un martor

cu privire la împrejurări esențiale asupra cărora a fot întrebat.

Or, în speță, pretinsele

contradicții dintre declarațiile date de cei doi polițiști, audiați în cursul

urmăririi penale pornită împotriva petentului, nu pot fi considerate ca

mincinoase. Ei au menționat că în mașina în care se afla petentul, împreună cu

alte trei persoane, în ziua de 27 octombrie 2001 s-a găsit un căprior împușcat

.

Pe baza acestor mențiuni,

consemnate atât în procesul verbal întocmit cu ocazia identificării

braconierilor, cât și în declarațiile ulterioare date de cei doi polițiști de

frontieră, organele de urmărire penală au stabilit că au fost încălcate

dispozițiile art. 34 pct. 1 lit. a) și b) și pct. 2 lit. b) din Legea nr.

103/1996. Dar, prin ordonanța nr. 144/P/2001 din 30 ianuarie 2002, Parchetul a

dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni

administrative celor patru persoane aflate în autoturismul în care a fost găsit

căpriorul împușcat.

Ordonanța sus-citată a fost

pronunțată nu numai pe baza constatărilor și declarațiilor celor doi polițiști

de frontieră, intimații din cauza de față, ci și în raport de alte probe

administrate în cauză, în special autorizația de vânătoare din 24 octombrie

2001, eliberată de A.J.V.P.S. Iași și în care nu s-a menționat, conform

obligațiilor legale, împușcarea căpriorului rănit.

Petentul și celelalte trei

persoane cercetate, au făcut plângere împotriva ordonanței, arătând că nu s-a

dovedit intenția lor de sustragere a căpriorului.

Prin rezoluția nr. 149/II/2

din 25 februarie 2002, plângerea a fost respinsă de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Ulterior, Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, printr-o ordonanță din aprilie 2002 a infirmat

soluțiile date, dispunând redeschiderea urmăririi penale și reluarea

cercetărilor. Cu această ocazie au fost reaudiați toți martorii, inclusiv cei doi

polițiști de frontieră, I.I. și T.G., care și-au menținut declarațiile, în

sensul găsirii căpriorului împușcat în mașina vânătorilor, că aceștia nu au

declarat din proprie inițiativă că dețin un căprior împușcat și că în

autorizația de vânătoare nu au menționat procesul verbal cu privire la

împușcarea căpriorului, așa cum prevăd Normele de vânătoare. Drept urmare, prin

ordonanța din 7 octombrie 2002, din nou Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Iași a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor patru vânători și

aplicarea unei sancțiuni administrative pentru infracțiunea de braconaj.

La 27 august 2004, petentul

P.V. a formulat plângere și împotriva ultimei ordonanțe, plângere a cărei

judecată a fost strămutată de la Curtea de Apel Iași la Curtea de Apel

Timișoara. Această instanță prin sentința penală nr. 12P din 12 februarie 2005,

a admis plângerea și a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Iași în vederea redeschiderii urmăriri penale pentru infracțiunea de

braconaj privind numai pe P.V. Sentința nu este definitivă.

Așadar, se constată că pe

parcursul celor tei proceduri de urmărire penală, declarațiile polițiștilor de

frontieră nu au constituit elemente esențiale și singulare pe baza cărora să se

poată reține vinovăția petentului.

În consecință, corect

organele de urmărire penală și instanța de judecată nu a considerat că

intimații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Hotărârea atacată fiind

legală și temeinică, urmează a fi menținută, iar recursul petentului va fi

respins, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 C. proc.

pen., petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat și către

intimați, conform chitanțelor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

recursul declarat de petentul P.V. împotriva sentinței penale nr. 3 din 2

februarie 2005 a Curții de Apel Iași.

Obligă pe recurentul petent

la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat și câte

10.000.000 lei cheltuieli judiciare către făptuitorii I.I. și T.G.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 30 martie  2005.