ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4069/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Iași, secția penală,

prin ceea ce a denumit generic „HOTĂRÂREA PENALĂ nr. 23”, a admis plângerea

formulată de persoana vătămată C.A. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale nr. 54/ P din 18 iulie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Iași în cauza privind pe M.M., Z.L. și M.Șt. cercetați pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

A desființat rezoluția, a redeschis

urmărirea penală și a dispus continuarea efectuării actelor premergătoare

conform art. 224 C. proc. pen., în ce privește fapta de reținere și indisponibilizare

a autoturismului. A trimis cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că prin rezoluția 54/P/2005 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a

dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C.

pen., față de Z.L., comisar, M.M., subcomisar și M.G., comisar șef, toți

polițiști în cadrul I.P.J. Iași.

Împotriva celor 3 polițiști, la 8

martie 2005, au formulat plângerea penală pentru infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, numiții C.A. și fiul acestuia C.R.V. pentru

faptul că, la 18 iunie 2002, polițiștii care le-au efectuat o percheziție

domiciliară autorizată potrivit legii au ridicat din locuința petenților în

vederea cercetărilor 11 cartușe, o armă de vânătoare și 19 pachete cu carne de

căprioară.

Au mai sesizat că polițiștii le-au

indisponibilizat în vederea cercetărilor autoturismul BMW pe o perioadă de 7

luni.

Instanța mai reține că procurorul

care a soluționat cauza prin rezoluția de neurmărire penală a polițiștilor a

motivat că faptele lor nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

abuz în serviciu întrucât au acționat în baza autorizației de percheziție emisă

de procuror iar autoturismul a fost indisponibilizat pe durata cercetărilor,

existând indicii temeinice că a fost achiziționat prin încălcarea legii.

Se mai reține că Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin rezoluția nr. 1015/II/2

din 7 octombrie 2005, a respins plângerea lui C.A. împotriva modului de

soluționare a dosarului 59/P/2005.

În motivarea hotărârii, Curtea de

Apel Iași apreciază că în privința bunurilor ridicate cu ocazia percheziției în

mod legal procurorul prin rezoluția atacată a dispus neînceperea urmăririi

penale față de M.M. și Z.L., după cum legală este soluția de neurmărire penală

și față de M.Șt. care nici n-a participat la percheziție.

În privința autoturismului marca BMW

instanța constată că nu există date cu privire la adevăratul proprietar și cu

privire la indisponibilizarea lui.

În acest context, conchide instanța,

soluția de neîncepere a urmăririi penale față de Z.L. și M.M. sub aspectul

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., nu este lămurită pe bază de probe,

astfel că în baza art. 278

1

pct. 8 lit. b), a admis plângerea

petentului, a redeschis urmărirea penală și a dispus continuarea efectuării

actelor premergătoare cu privire la situația autoturismului, trimițând cauza la

procuror.

Împotriva hotărârii au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, petentul C.A. și Z.L.

În recursul procurorului hotărârea

este criticată pentru greșita admitere a plângerii formulată împotriva

rezoluției de neurmărire penală, întrucât din actele premergătoare efectuate în

cauză rezultă neîndoielnic că faptele polițiștilor nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii.

Petentul C.A. critică hotărârea

pentru faptul că instanța de fond nu a admis în totalitate plângerea și cu

privire la ridicarea armei de vânătoare, a cartușelor și a cărnii.

Z.L., una din persoanele față de

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale a formulat, de asemenea recurs, pe

care însă nu l-a motivat.

Înalta Curte, examinând cauza în

recurs potrivit art. 385

6

alin. (3) C. pen., constată că toate trei

recursurile sunt fondate pentru următoarele motive:

Încă de la început se constată

folosirea inadecvată a unor instituții procedurale care sunt de strictă

interpretare.

Art. 311 C. proc. pen., partea

specială titlul II referitor la judecată arată felul hotărârilor: sentință,

decizie, încheiere pe care le definește.

Respectarea scrupuloasă a

distincțiilor cu privire la felul hotărârilor de către judecătorul cauzei este

importantă pentru că fiecare categorie de hotărâri are regim juridic propriu cu

reguli și efecte procedurale diferite. Din acest motiv în cursul procesului

penal, codul referă expres la felul hotărârii prin care se rezolvă fiecare

chestiune dedusă judecății.

Aceasta este și situația plângerii

în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de

netrimitere în judecată reglementată la art. 278

1

C. proc. pen.

Astfel la alineatul 8 lit. a) și b)

al articolului menționat legea prevede că instanța pronunță sentință iar în

cazul de la lit. c) pronunță încheiere.

În cauză, Curtea de Apel Iași a făcut

aplicarea art. 279

1

alin. (8) lit. b) și trebuia potrivit legii să

pronunțe o sentință.

Prin nesocotirea prevederilor legale

menționate instanța a soluționat cauza prin ceea ce a denumit generic

„HOTĂRÂREA PENALĂ”.

Cât privește chestiunea esențială a

soluționării fondului de către instanță, prin hotărâre nu a fost rezolvat

fondul cauzei.

Astfel:

Potrivit art. 278

1

alin.

(8) lit. b) C. proc. pen., invocat de Curtea de Apel Iași ca temei al hotărârii

„Instanța admite plângerea prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța

atacată și trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii

urmăririi penale, după caz. Dispozițiile art. 333 alin. (2) se aplică în mod

corespunzător.

Din examinarea textului rezultă că

instanța, admițând plângerea prin sentință procedează diferit după tipul de act

adoptat de procuror: rezoluție sau ordonanță („după caz” este exprimarea

legiuitorului”).

Astfel, în cazul rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, desființează această rezoluție și trimite cauza

la procuror în vederea începerii urmăririi penale când nu a existat învinuit în

cauză, astfel cum acesta este definit în art. 229 C. proc. pen.

În cazul ordonanței de scoatere sau

încetare a urmăririi penale instanța va trimite cauza la procuror în vederea

redeschiderii urmăririi penale întrucât, potrivit art. 242 și art. 249

referitoare la încetarea și scoaterea de sub urmărire penală în aceste cazuri a

existat învinuit sau inculpat în cauză prin urmare anterior ordonanței împotriva

făptuitorului se începuse urmărirea penală sau se pusese în mișcare chiar

acțiunea penală. Este important a sublinia că instanța nu are competență să

înceapă sau să redeschidă urmărirea penală ci doar să trimită cauza la procuror

în vederea desfășurării acestor activități procedurale întrucât începerea (art.

228 C. proc. pen.) și redeschiderea urmăririi penale (art. 273 C. proc. pen.)

sunt apanajul exclusiv al procurorului.

Propoziția „Dispozițiile art. 333 alin.

(2) se aplică în mod corespunzător” este neechivocă și se referă la obligația

instanței de a arăta motivele pentru care a dispus desființarea rezoluției sau

ordonanței, faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce

mijloace de probă, evident numai după începerea sau redeschiderea urmăririi

penale reglementată în propoziția anterioară.

În cauză, instanța Curții de Apel

Iași a admis plângerea petentului C.A. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale care a desființat-o și a dispus redeschiderea urmăririi penale

și continuarea efectuării actelor premergătoare conform art. 224 C. proc. pen.

Dispozițiile din hotărârea de

redeschidere a urmăririi penale și de continuare a efectuării actelor

premergătoare conform art. 224 C. proc. pen., sunt complet nelegale.

Pe de o parte, conform art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instanța care soluționează cauza nu începe sau

nu redeschide ea însăși urmărirea penală ci trimite cauza procurorului să

procedeze la efectuarea acestor acte procesuale întrucât acesta are competența exclusivă

să efectueze sau să supraveghere urmărirea penală conform dispozițiilor din

Titlul I al Părții Speciale a Codului penal.

Redeschiderea urmăririi penale de

către instanță este făcută cu încălcarea competenței și atrage nulitatea

absolută.

Pe de altă parte, potrivit art. 273 alin.

(1) C. proc. pen., redeschiderea urmăririi penale se face numai în cazul în

care anterior s-a dispus încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub

urmărire penală.

Or, așa cum s-a arătat în cauză

procurorul a adoptat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și nu ordonanță

de scoatere sau încetare a urmăririi penale.

Așadar, chiar dacă instanța după

desființarea rezoluției ar fi trimis procurorului cauza nu putea să dispună

redeschiderea urmăririi penale, acesta n-ar fi avut cum să redeschidă un demers

juridic, urmărirea penală, care în realitate n-a fost deschis niciodată.

În sfârșit, această hotărâre n-ar

putea fi adusă la îndeplinire fie și numai pentru faptul că după redeschiderea

urmăririi penale nu se pot administra acte premergătoare ci acte de urmărire

penală.

Astfel, potrivit art. 224 alin. (1) C.

proc. pen., referitoare la actele premergătoare, „în vederea începerii

urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare”.

Prin urmare este de esența actelor

premergătoare că ele se pot administra numai înainte de începerea urmăririi

penale și nicidecum după începerea sau redeschiderea urmăririi penale.

Rezultă prin urmare că „HOTĂRÂREA

23” a Curții de Apel Iași este total inaptă de a fi pusă în executare și de a

rezolva fondul cauzei.

Așa fiind, în cauză sunt aplicabile

prevederile art. 385

15

alin. (2) lit. c) C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte va admite

recursurile procurorului, ale petentului C.A. și Z.L., va casa în totalitate

hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și petenții C.A. și Z.L. împotriva

hotărârii penale nr. 23 din 13 martie 2006 a Curții de Apel Iași.

Casează hotărârea atacată și trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 iunie 2006.