ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4069/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Iași, secția penală, prin ceea ce a denumit generic „HOTĂRÂREA PENALĂ nr. 23”, a admis plângerea formulată de persoana vătămată C.A. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 54/ P din 18 iulie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași în cauza privind pe M.M., Z.L. și M.Șt. cercetați pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. A desființat rezoluția, a redeschis urmărirea penală și a dispus continuarea efectuării actelor premergătoare conform art. 224 C. proc. pen., în ce privește fapta de reținere și indisponibilizare a autoturismului. A trimis cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin rezoluția 54/P/2005 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., față de Z.L., comisar, M.M., subcomisar și M.G., comisar șef, toți polițiști în cadrul I.P.J. Iași. Împotriva celor 3 polițiști, la 8 martie 2005, au formulat plângerea penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, numiții C.A. și fiul acestuia C.R.V. pentru faptul că, la 18 iunie 2002, polițiștii care le-au efectuat o percheziție domiciliară autorizată potrivit legii au ridicat din locuința petenților în vederea cercetărilor 11 cartușe, o armă de vânătoare și 19 pachete cu carne de căprioară.

Au mai sesizat că polițiștii le-au indisponibilizat în vederea cercetărilor autoturismul BMW pe o perioadă de 7 luni. Instanța mai reține că procurorul care a soluționat cauza prin rezoluția de neurmărire penală a polițiștilor a motivat că faptele lor nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu întrucât au acționat în baza autorizației de percheziție emisă de procuror iar autoturismul a fost indisponibilizat pe durata cercetărilor, existând indicii temeinice că a fost achiziționat prin încălcarea legii. Se mai reține că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin rezoluția nr. 1015/II/2 din 7 octombrie 2005, a respins plângerea lui C.A.

împotriva modului de soluționare a dosarului 59/P/2005. În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Iași apreciază că în privința bunurilor ridicate cu ocazia percheziției în mod legal procurorul prin rezoluția atacată a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.M. și Z.L., după cum legală este soluția de neurmărire penală și față de M.Șt. care nici n-a participat la percheziție. În privința autoturismului marca BMW instanța constată că nu există date cu privire la adevăratul proprietar și cu privire la indisponibilizarea lui. În acest context, conchide instanța, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de Z.L. și M.M. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., nu este lămurită pe bază de probe, astfel că în baza art. 278 1 pct. 8 lit. b), a admis plângerea petentului, a redeschis urmărirea penală și a dispus continuarea efectuării actelor premergătoare cu privire la situația autoturismului, trimițând cauza la procuror.

Împotriva hotărârii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, petentul C.A. și Z.L. În recursul procurorului hotărârea este criticată pentru greșita admitere a plângerii formulată împotriva rezoluției de neurmărire penală, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă neîndoielnic că faptele polițiștilor nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii. Petentul C.A. critică hotărârea pentru faptul că instanța de fond nu a admis în totalitate plângerea și cu privire la ridicarea armei de vânătoare, a cartușelor și a cărnii. Z.L., una din persoanele față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale a formulat, de asemenea recurs, pe care însă nu l-a motivat.

Înalta Curte, examinând cauza în recurs potrivit art. 385 6 alin. (3) C. pen., constată că toate trei recursurile sunt fondate pentru următoarele motive: Încă de la început se constată folosirea inadecvată a unor instituții procedurale care sunt de strictă interpretare. Art. 311 C. proc. pen., partea specială titlul II referitor la judecată arată felul hotărârilor: sentință, decizie, încheiere pe care le definește. Respectarea scrupuloasă a distincțiilor cu privire la felul hotărârilor de către judecătorul cauzei este importantă pentru că fiecare categorie de hotărâri are regim juridic propriu cu reguli și efecte procedurale diferite. Din acest motiv în cursul procesului penal, codul referă expres la felul hotărârii prin care se rezolvă fiecare chestiune dedusă judecății.

Aceasta este și situația plângerii în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată reglementată la art. 278 1 C. proc. pen. Astfel la alineatul 8 lit. a) și b) al articolului menționat legea prevede că instanța pronunță sentință iar în cazul de la lit. c) pronunță încheiere. În cauză, Curtea de Apel Iași a făcut aplicarea art. 279 1 alin. (8) lit. b) și trebuia potrivit legii să pronunțe o sentință. Prin nesocotirea prevederilor legale menționate instanța a soluționat cauza prin ceea ce a denumit generic

„HOTĂRÂREA PENALĂ”.

Cât privește chestiunea esențială a soluționării fondului de către instanță, prin hotărâre nu a fost rezolvat fondul cauzei. Astfel: Potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., invocat de Curtea de Apel Iași ca temei al hotărârii „Instanța admite plângerea prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Dispozițiile art. 333 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Din examinarea textului rezultă că instanța, admițând plângerea prin sentință procedează diferit după tipul de act adoptat de procuror: rezoluție sau ordonanță („după caz” este exprimarea legiuitorului”). Astfel, în cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, desființează această rezoluție și trimite cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale când nu a existat învinuit în cauză, astfel cum acesta este definit în art. 229 C. proc.

pen. În cazul ordonanței de scoatere sau încetare a urmăririi penale instanța va trimite cauza la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale întrucât, potrivit art. 242 și art. 249 referitoare la încetarea și scoaterea de sub urmărire penală în aceste cazuri a existat învinuit sau inculpat în cauză prin urmare anterior ordonanței împotriva făptuitorului se începuse urmărirea penală sau se pusese în mișcare chiar acțiunea penală. Este important a sublinia că instanța nu are competență să înceapă sau să redeschidă urmărirea penală ci doar să trimită cauza la procuror în vederea desfășurării acestor activități procedurale întrucât începerea (art. 228 C. proc. pen.) și redeschiderea urmăririi penale (art. 273 C. proc.

pen.) sunt apanajul exclusiv al procurorului. Propoziția „Dispozițiile art. 333 alin. (2) se aplică în mod corespunzător” este neechivocă și se referă la obligația instanței de a arăta motivele pentru care a dispus desființarea rezoluției sau ordonanței, faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce mijloace de probă, evident numai după începerea sau redeschiderea urmăririi penale reglementată în propoziția anterioară. În cauză, instanța Curții de Apel Iași a admis plângerea petentului C.A. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale care a desființat-o și a dispus redeschiderea urmăririi penale și continuarea efectuării actelor premergătoare conform art. 224 C. proc.

pen. Dispozițiile din hotărârea de redeschidere a urmăririi penale și de continuare a efectuării actelor premergătoare conform art. 224 C. proc. pen., sunt complet nelegale. Pe de o parte, conform art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instanța care soluționează cauza nu începe sau nu redeschide ea însăși urmărirea penală ci trimite cauza procurorului să procedeze la efectuarea acestor acte procesuale întrucât acesta are competența exclusivă să efectueze sau să supraveghere urmărirea penală conform dispozițiilor din Titlul I al Părții Speciale a Codului penal. Redeschiderea urmăririi penale de către instanță este făcută cu încălcarea competenței și atrage nulitatea absolută. Pe de altă parte, potrivit art. 273 alin. (1) C. proc.

pen., redeschiderea urmăririi penale se face numai în cazul în care anterior s-a dispus încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală. Or, așa cum s-a arătat în cauză procurorul a adoptat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și nu ordonanță de scoatere sau încetare a urmăririi penale. Așadar, chiar dacă instanța după desființarea rezoluției ar fi trimis procurorului cauza nu putea să dispună redeschiderea urmăririi penale, acesta n-ar fi avut cum să redeschidă un demers juridic, urmărirea penală, care în realitate n-a fost deschis niciodată. În sfârșit, această hotărâre n-ar putea fi adusă la îndeplinire fie și numai pentru faptul că după redeschiderea urmăririi penale nu se pot administra acte premergătoare ci acte de urmărire penală.

Astfel, potrivit art. 224 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la actele premergătoare, „în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare”. Prin urmare este de esența actelor premergătoare că ele se pot administra numai înainte de începerea urmăririi penale și nicidecum după începerea sau redeschiderea urmăririi penale. Rezultă prin urmare că „HOTĂRÂREA 23” a Curții de Apel Iași este total inaptă de a fi pusă în executare și de a rezolva fondul cauzei. Așa fiind, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 385 15 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. Prin urmare, Înalta Curte va admite recursurile procurorului, ale petentului C.A. și Z.L., va casa în totalitate hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și petenții C.A. și Z.L. împotriva hotărârii penale nr. 23 din 13 martie 2006 a Curții de Apel Iași. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iași. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2006.