ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5437/2011

A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel București s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la art. 222, art. 282 C. muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 și art. 38 alin. (2) din Legea nr. 154/20033, raportat la dispozițiile art. 1, art. 41, art. 53 din Constituție. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele. Textele în discuție, criticate prin prisma posibilității sindicatelor de a sta în proces, nu au nicio relevanță în soluționarea prezentei cauze, ce pune în discuție existența unui drept salarial, izvorât din convențiile colective de muncă, pretins de salariați a căror calitate procesuală activă nu este negată.

Condiția pertinenței excepției în proces a fost constant explicată în jurisprudența Curții Constituționale ca rezidând în cerința caracterului efectiv, realmente util al dispozițiilor criticate pentru soluția procesului. Or, în speță, considerațiile recurentei, bazate pe o interpretare proprie cu privire la posibilitatea participării sindicatelor în proces, nu interferează deloc cu soluționarea acestuia, reprezentând simple speculații teoretice,ocazionate de acest gen de litigii, dar inutile practic în prezenta cauză, de vreme ce sindicatul nu este parte și nici reprezentant al părții, după cum pârâta-recurentă nici nu a formulat vreo cerere de introducere în cauză a organizației sindicale, uzând de vreuna din modalitățile procedural-civile prin care se pot introduce terți în proces și care să-i fi fost respinsă.

Mai mult, nu a justificat în nici un fel interesul și utilitatea chemării în judecată a sindicatului, în condițiile în care titularul dreptului salarial pretins este salariatul, calitatea de pârât neputând reveni decât unității angajatoare, iar procesul se judecă prin prisma obiectului acțiunii introductive, temeiurilor de fapt și de drept ale acesteia și motivelor de recurs, nici unele nici altele neantamând chestiunea participării procesuale a sindicatelor.

Din această perspectivă, necesitatea ca sindicatul să stea în proces, învederată de recurentă, reprezintă o simplă eventualitate, care nu justifică intervenția Curții Constituționale, ținute să efectueze un control pe cale de excepție,ca modalitate defensivă prin care partea se apără împotriva unei norme care i se aplică, criticând-o pentru neconformitate cu legea fundamentală,în sistemul dreptului românesc nefiind recunoscută contestarea neconstituționalității legii pe cale de acțiune, într-un soi de ” actio popularis ”, la îndemâna oricărei persoane interesate să-și confrunte părerile despre neconstituționalitatea legilor cu opinia oficială a instanței de contencios constituțional. În consecință, potrivit celor expuse, Curtea constată că excepția invocată este nepertinentă, fără nicio relevanță pentru soluționarea cauzei, astfel că, în aplicarea art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În considerarea atitudinii procesuale a pârâtei-recurente, constând în invocarea unei excepții de neconstituționalitate vădit inutile, față de practica constantă a justițiabilului P. SA de a apela la acest mijloc legal în mod repetat, abuziv și șicanatoriu, ca la un subterfugiu pentru trenarea judecății, reînnoindu-și excepția de fiecare dată când cea invocată anterior a fost respinsă , ca inadmisibilă sau neîntemeiată (în acest sens, deciziile nr. 1005/2009, publicată în M.Of. nr. 575/2009 și nr. 1015/2009 publicată în M.Of. nr. 547/2009 ale Curții Constituționale), în aplicarea art. 108 1 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., va aplica acestuia maximul amenzii prevăzute de lege pentru formularea cu rea-credință a cererii vizând excepția de neconstituționalitate, în valoare de 700 lei.

Împotriva susmenționate încheierii a declarat recurs pârâtul SC P. SA Membru OMV Grup care a susținut că în mod greșit s-ar fi respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. La data de 25 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că părțile, legal citate, nu s-au înfățișat și nici nu au solicitat, în scris, judecarea procesului în lipsa lor. În consecință, instanța a dispus prin încheiere suspendarea judecării cauzei conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. De la acea dată nici una dintre părți nu a stăruit în judecarea pricinii și nu s-a prezentat în fața Înaltei Curți nici măcar atunci când cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea perimării, la data de 19 aprilie 2011. Așa fiind, se va constata că sunt în mod cumulativ întrunite condițiile prevăzute de art. 248 C. proc.

civ. pentru a se constata perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii de ședință din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.