ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5437/2011

A

supra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

încheierea din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel București s-a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la art. 222, art. 282

C. muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 și art. 38 alin. (2) din Legea nr.

154/20033, raportat la dispozițiile art. 1, art. 41, art. 53 din Constituție.

Pentru a

hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele.

Textele

în discuție, criticate prin prisma posibilității sindicatelor de a sta în

proces, nu au nicio relevanță în soluționarea prezentei cauze, ce pune în

discuție existența unui drept salarial, izvorât din convențiile colective de

muncă, pretins de salariați a căror calitate procesuală activă nu este negată.

Condiția pertinenței excepției în proces a fost constant explicată în

jurisprudența Curții Constituționale ca rezidând în cerința caracterului

efectiv, realmente util al dispozițiilor criticate pentru soluția procesului.

Or, în speță, considerațiile recurentei, bazate pe o interpretare proprie cu

privire la posibilitatea participării sindicatelor în proces, nu interferează

deloc cu soluționarea acestuia, reprezentând simple speculații

teoretice,ocazionate de acest gen de litigii, dar inutile practic în prezenta

cauză, de vreme ce sindicatul nu este parte și nici reprezentant al părții,

după cum pârâta-recurentă nici nu a formulat vreo cerere de introducere în

cauză a organizației sindicale, uzând de vreuna din modalitățile

procedural-civile prin care se pot introduce terți în proces și care să-i fi

fost respinsă. Mai mult, nu a justificat în nici un fel interesul și utilitatea

chemării în judecată a sindicatului, în condițiile în care titularul dreptului

salarial pretins este salariatul, calitatea de pârât neputând reveni decât

unității angajatoare, iar procesul se judecă prin prisma obiectului acțiunii

introductive, temeiurilor de fapt și de drept ale acesteia și motivelor de

recurs, nici unele nici altele neantamând chestiunea participării procesuale a

sindicatelor.

Din

această perspectivă, necesitatea ca sindicatul să stea în proces, învederată de

recurentă, reprezintă o simplă eventualitate, care nu justifică intervenția

Curții Constituționale, ținute să efectueze un control pe cale de excepție,ca

modalitate defensivă prin care partea se apără împotriva unei norme care i se

aplică, criticând-o pentru neconformitate cu legea fundamentală,în sistemul

dreptului românesc nefiind recunoscută contestarea neconstituționalității legii

pe cale de acțiune, într-un soi de ”

actio popularis

”, la îndemâna

oricărei persoane interesate să-și confrunte părerile despre neconstituționalitatea

legilor cu opinia oficială a instanței de contencios constituțional.

În

consecință, potrivit celor expuse, Curtea constată că excepția invocată este

nepertinentă, fără nicio relevanță pentru soluționarea cauzei, astfel că, în

aplicarea art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, va respinge cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

În

considerarea atitudinii procesuale a pârâtei-recurente, constând în invocarea

unei excepții de neconstituționalitate vădit inutile, față de practica

constantă a justițiabilului P. SA de a apela la acest mijloc legal în mod

repetat, abuziv și șicanatoriu, ca la un subterfugiu pentru trenarea judecății,

reînnoindu-și excepția de fiecare dată când cea invocată anterior a fost

respinsă , ca inadmisibilă sau neîntemeiată (în acest sens, deciziile nr.

1005/2009, publicată în M.Of. nr. 575/2009 și nr. 1015/2009 publicată în M.Of.

nr. 547/2009 ale Curții Constituționale), în aplicarea art. 108

1

alin.

(1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., va aplica acestuia maximul amenzii prevăzute

de lege pentru formularea cu rea-credință a cererii vizând excepția de

neconstituționalitate, în valoare de 700 lei.

Împotriva

susmenționate încheierii a declarat recurs pârâtul SC P. SA Membru OMV Grup

care a susținut că în mod greșit s-ar fi respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale.

La data

de 25 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că părțile,

legal citate, nu s-au înfățișat și nici nu au solicitat, în scris, judecarea

procesului în lipsa lor. În consecință, instanța a dispus prin încheiere

suspendarea judecării cauzei conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ.

De la

acea dată nici una dintre părți nu a stăruit în judecarea pricinii și nu s-a

prezentat în fața Înaltei Curți nici măcar atunci când cauza a fost repusă pe

rol din oficiu, în vederea perimării, la data de 19 aprilie 2011.

Așa

fiind, se va constata că sunt în mod cumulativ întrunite condițiile prevăzute

de art. 248 C. proc. civ. pentru a se constata perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

perimat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii de ședință

din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.