ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1414/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 octombrie 2003, la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta D.V. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Consiliul Județean Timiș, pentru anularea parțială a H.G. nr. 977/2002, privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, prin care s-a atestat apartenența la acest domeniu public, a imobilului înscris în C.F. nr. 193 Timișoara, nr. Top 112/1, compus din casă cu etaj și curte de 1195 mp și nr. Top 112/2, teren în suprafață de 426 mp, situate în Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 189 din 26 martie 2004, acțiunea a fost respinsă, ca tardivă, reținându-se că a fost formulată peste termenul de decădere de un an prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990. Fiind vorba de un act administrativ normativ care, potrivit art. 107 alin. (4) din Constituția României se publică în Monitorul Oficial și nu se comunică, reclamanta putea introduce acțiunea la instanță, până cel mai târziu la 24 septembrie 2003, deoarece H.G. nr. 977/2002 a fost publicată în M. Of. nr. 699 bis/24.09.2002. Față de caracterul imperativ al prevederilor alin. ultim al art. 5 din Legea nr. 29/1990, s-a considerat irelevantă îndeplinirea procedurii prealabile înlăuntrul termenului de un an.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că prin interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, instanța a soluționat greșit excepția tardivității acțiunii și că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare. Așa cum se reține și în considerentele hotărârii judecătorești atacate, actele normative nu sunt supuse comunicării și cum textul invocat nu reglementează și cazul acestor acte, sancțiunea decăderii nu poate opera. Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Județean Timiș a solicitat menținerea sentinței civile nr. 189/2004, ca temeinică și legală.

Examinând sentința atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că este întemeiată, critica formulată de recurentă și ca urmare, va admite recursul, în baza art. 312 C. proc. civ. Deși a sesizat corect că în privința hotărârilor de guvern - acte administrative normative, sunt aplicabile prevederile art. 107 alin. (4), devenit art. 108 alin. (4) în Constituția României, astfel cum a fost revizuită prin Legea nr. 429/2003, instanța fondului nu a dat importanță specificului actului contestat în cauză. Potrivit articolului unic al H.G. nr. 977/2002 (M. Of. nr. 699/24.09.2002): „se atestă apartenența la domeniul public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, a bunurilor cuprinse în Anexele nr. 1-83 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre”.

Această hotărâre de guvern a fost reprodusă și în nr. 699 bis din 24 septembrie 2002, al Monitorului Oficial. Având o aplicabilitate restrânsă, partea I numerele bis ale Monitorului Oficial, se publică într-un tiraj restrâns (circa 50-100 exemplare), la solicitarea diverselor instituții din cadrul administrației publice centrale. Acest lucru este confirmat chiar de R.A. M.O., prin actul eliberat la 15 februarie 2005 și depus în fața instanței de recurs. Împrejurarea că anexele nu au fost publicate și, deci, nu au fost făcute cunoscute, decât celor interesați, este, de altfel, susținută și de demersul instanței de fond, care a solicitat Consiliului Județean Timiș, să depună la dosar, Anexele nr. 1-83.

Urmare a acestei solicitări, la data de 11 decembrie 2002, intimatul-pârât Consiliul Județean a comunicat instanței, Anexa nr. 1 la H.G. nr. 977/2002 (M. Of. nr. 699 bis/24.09.2002). În acest context este greșită aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990 și, ca urmare, și soluția de respingere, ca tardivă, a acțiunii formulate la data de 22 octombrie 2003. În condițiile în care este evident că publicarea și distribuirea anexelor la H.G. nr. 977/2002 nu s-a făcut decât la solicitarea celor interesați, argumentele admiterii excepției tardivității acțiunii nu mai pot fi primite. Un alt punct de vedere ar aduce atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consfințite prin art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Pentru cele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., astfel că se va casa sentința civilă nr. 189 din 26 martie 2004 și se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.V. împotriva sentinței civile nr. 189 din 26 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința civilă atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2005.