ÎCCJ, Decizia nr. 229/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1909 din 22

martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 8603/2004, secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de Fundația R.M. București

împotriva deciziei nr. 8367 din 30 noiembrie 2004 a aceleiași secții.

S-a reținut că prin decizia

nr. 8367 din 30 noiembrie 2004, secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefonda, recursul declarat

de Fundația R.M. împotriva sentinței nr. 327 din 13 martie 2003 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ.

Împotriva acestei decizii,

Fundația R.M. București a formulat contestație în anulare, întemeiată pe cazul

de contestație prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., susținând

că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privind competența.

În acest sens,

contestatoarea a făcut referire la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 304/2004,

invocând împrejurarea că prin decizia atacată s-a pronunțat o soluție contrară

celei adoptate printr-o altă hotărâre a secției de contencios administrativ și

fiscal, privind aceeași problematică a interpretării normelor în materia

acreditării instituțiilor de învățământ superior.

Drept urmare, s-a ajuns la

existența a două hotărâri contradictorii, ale aceleiași secții, împrejurare în

care trebuia suspendată judecarea cauzei și să se dispună în sensul sesizării

secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea schimbării

jurisprudenței secției.

Instanța a reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile irevocabile

pot fi atacate pe calea contestației în anulare, numai dacă aceste motive nu au

putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Aceste prevederi trebuie

raportate la dispozițiile art. 159 din același cod, care definesc expres și

limitativ necompetența de ordine publică.

Or, în cauză nu se regăsește

nici unul dintre cele trei cazuri reglementate prin art. 159 C. proc. civ.

Pe de altă parte, în lipsa

unei dispoziții legale exprese, nu se poate susține că prevederile din

Secțiunea a 2-a Titlul II din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

care reglementează competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt de

ordine publică.

Împotriva acestei decizii,

contestatoarea a declarat recurs, întemeiat pe art. 304

1

C. proc.

civ.

S-a susținut că decizia

atacată este nelegală, din completul de judecată făcând parte un judecător care

s-a pronunțat asupra recursului declarat împotriva hotărârii primei instanțe.

Totodată, făcând

inaplicabilă Legea nr. 304/2004, hotărârea atacată este nelegală și sub acest

aspect.

În concluzie, contestatoarea

a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, pe fond,

admiterea contestației în anulare, astfel cum a fost formulată.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a

fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția de

contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată

de Fundația R.M. București împotriva unei decizii pronunțate în recurs, de

către aceeași secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se constată, așadar, că

secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție nu a judecat procesul în primă instanță, ci în calea extraordinară a

contestației în anulare, prin care era vizată retractarea unei hotărâri

irevocabile pronunțate în recurs de aceeași instanță.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc.

civ., „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac, ca și

hotărârea atacată”.

Cum hotărârea dată în recurs

este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ. și, în consecință,

nesusceptibilă de a fi atacată, potrivit art. 299 din același cod, cu un nou

recurs, nici hotărârea dată în contestație nu este supusă acestei căi de atac.

Pe de altă parte,

soluționarea căii de atac cu care a fost sesizat, excede competenței

atribuite

Completului de 9 judecători, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,

limitată la examinarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate

în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, hotărârea atacată nu

face parte dintre cele determinate de dreptul comun, prin art. 299 C. proc.

civ., sau de legea specială, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,

raportat la art. 4 din același cod, care pot fi reformate prin exercitarea căii

de atac a recursului.

Or, recunoașterea unei căi

de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă

constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea menționată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de contestatoarea Fundația R.M. București împotriva deciziei nr. 1909 din 22

martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 8603/2004, ca inadmisibil.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2005.