ÎCCJ, Decizia nr. 229/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1909 din 22 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 8603/2004, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de Fundația R.M. București împotriva deciziei nr. 8367 din 30 noiembrie 2004 a aceleiași secții. S-a reținut că prin decizia nr. 8367 din 30 noiembrie 2004, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefonda, recursul declarat de Fundația R.M. împotriva sentinței nr. 327 din 13 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Împotriva acestei decizii, Fundația R.M. București a formulat contestație în anulare, întemeiată pe cazul de contestație prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privind competența. În acest sens, contestatoarea a făcut referire la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 304/2004, invocând împrejurarea că prin decizia atacată s-a pronunțat o soluție contrară celei adoptate printr-o altă hotărâre a secției de contencios administrativ și fiscal, privind aceeași problematică a interpretării normelor în materia acreditării instituțiilor de învățământ superior. Drept urmare, s-a ajuns la existența a două hotărâri contradictorii, ale aceleiași secții, împrejurare în care trebuia suspendată judecarea cauzei și să se dispună în sensul sesizării secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea schimbării jurisprudenței secției.

Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate pe calea contestației în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Aceste prevederi trebuie raportate la dispozițiile art. 159 din același cod, care definesc expres și limitativ necompetența de ordine publică. Or, în cauză nu se regăsește nici unul dintre cele trei cazuri reglementate prin art. 159 C. proc. civ. Pe de altă parte, în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu se poate susține că prevederile din Secțiunea a 2-a Titlul II din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care reglementează competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt de ordine publică.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 1 C. proc. civ. S-a susținut că decizia atacată este nelegală, din completul de judecată făcând parte un judecător care s-a pronunțat asupra recursului declarat împotriva hotărârii primei instanțe. Totodată, făcând inaplicabilă Legea nr. 304/2004, hotărârea atacată este nelegală și sub acest aspect. În concluzie, contestatoarea a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, pe fond, admiterea contestației în anulare, astfel cum a fost formulată. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de Fundația R.M.

București împotriva unei decizii pronunțate în recurs, de către aceeași secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Se constată, așadar, că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a judecat procesul în primă instanță, ci în calea extraordinară a contestației în anulare, prin care era vizată retractarea unei hotărâri irevocabile pronunțate în recurs de aceeași instanță. Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac, ca și hotărârea atacată”. Cum hotărârea dată în recurs este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ. și, în consecință, nesusceptibilă de a fi atacată, potrivit art. 299 din același cod, cu un nou recurs, nici hotărârea dată în contestație nu este supusă acestei căi de atac.

Pe de altă parte, soluționarea căii de atac cu care a fost sesizat, excede competenței atribuite Completului de 9 judecători, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, limitată la examinarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așadar, hotărârea atacată nu face parte dintre cele determinate de dreptul comun, prin art. 299 C. proc. civ., sau de legea specială, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 4 din același cod, care pot fi reformate prin exercitarea căii de atac a recursului. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea menționată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de contestatoarea Fundația R.M. București împotriva deciziei nr. 1909 din 22 martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 8603/2004, ca inadmisibil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2005.