ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.02.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1123/2005

HOTĂRÂRE
15.02.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1123/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Primăria Municipiului Cluj-Napoca a fost obligată să emită dispoziția,

prevăzută de art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, de soluționare a

notificării reclamantei.

Curtea de apel, prin decizia civilă

nr. 192/A/2004 admite apelul Primarului și schimbă sentința obligând Prefectura

Cluj la soluționarea notificării nr. 1819 din 4 septembrie 2001.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Prefectura Cluj susținând că s-au încălcat dispozițiile din art. 21-26 și art. 36

alin. (3) ale Legii nr. 10/2001, persoana juridică deținătoare fiind

cooperativa D.N. Cluj-Napoca, să emită dispoziția prevăzută de lege.

2.1. Notificarea nr. 1567 din 27

septembrie 2002 a fost trimisă Prefecturii Cluj pentru măsuri reparatorii, care

a înaintat-o cooperativei D.N., ca unitate deținătoare a suprafeței de teren de

284 mp.

Aceasta din urmă a răspuns reclamanților

că au doar un drept de administrare, proprietatea fiind a statului, astfel că

Prefectura este competentă, ceea ce a determinat pe reclamanți să introducă la

24 iunie 2003 contestație contra Primarului, Prefecturii și cooperativei D.N.

Cluj-Napoca.

2.2. Terenul litigios a fost preluat

abuziv de stat și cedat cooperativei D.N. Cluj-Napoca, pe care aceasta a

edificat o construcție, intabulată în C.F. cu titlu de drept de proprietate a

sa.

Cum rezultă din C.F. (fila 20-21

fond) construcția este intitulată „Complex deservire” și are o structură

compusă din subsol (centrală termică + depozit), parter (6 magazine, depozite

ș.a.), et. 1 (ateliere, vestiare ș.a.), et. 2-3 (ateliere, depozite ș.a.),

fiind edificată la 21 februarie 1977 și intabulată la 31 martie 1994 sub nr. 5183.

Preluarea de către stat s-a făcut

prin expropriere specială prin Decretul prezidențial nr. 12 din 1 februarie 1977,

act prin care terenul a fost dat în folosință cooperativei D.N. în vederea

construirii unui complex de deservire.

Așadar, unitatea deținătoare, în

sensul Legii nr. 10/2001 [art. 2 alin. (1) pct. b și art. 20 alin. (4)] și a

Normelor Metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 498 din 14 mai 2003,

este pârâta cooperativa meșteșugărească D.N. Cluj-Napoca, astfel că numai

aceasta era obligată să emită dispoziția de soluționare a notificării primite.

2.2. Obiectul acțiunii reclamanților,

cum este definit clar în cererea de chemare în judecată, îl constituie

obligarea pârâtelor „să se pronunțe prin decizie asupra cererii de măsuri

reparatorii prin echivalent”, ceea ce echivalează cu instituirea obligației de

a face, adică de a emite dispoziția prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Așadar, reclamanții nu au solicitat

instanței judecarea fondului dreptului invocat, întrucât pârâții nu au emis

dispoziția/decizia legală, ci, doar obligarea acestuia la emiterea actului,

prevăzut de lege, de soluționare a notificării.

În această ipoteză, evident că numai

pârâta cooperativa D.N. are calitate procesuală, urmând ca dreptul însuși,

limitele acestuia, precum și natura măsurilor reparatorii eventuale să facă

obiectul controlului instanței civile speciale prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Ca atare, este eronată soluția

instanței de apel, care a extins nepermis obiectul judecății, cercetând fondul

dreptului și apreciind că reclamanții trebuiau să solicite, în principal,

restituirea în natură și, ca excepție, măsuri reparatorii în echivalent.

Drept consecință, decizia va fi

modificată, iar sentința schimbată, astfel prin admiterea acțiunii pârâta cooperativa

D.N. va fi obligată să emită decizia de soluționare a notificării reclamanților,

iar față de Primăria Cluj-Napoca și Prefectura Cluj acțiunea se va respinge.

Admite recursul declarat de pârâta

Prefectura Județului Cluj împotriva deciziei civile nr. 192/A din 30 ianuarie 2004

a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și

sentința civilă nr. 8174 din 29 septembrie 2003 a Judecătoriei Cluj.

Admite acțiunea formulată de reclamanții P.S.

și P.V., în parte, și obligă pe pârâta cooperativa meșteșugărească D.N. să

emită decizie de soluționare a notificării reclamanților, potrivit

dispozițiilor art. 21-26 din Legea nr. 10/2001.

Respinge acțiunea față de Primăria

Cluj-Napoca și Prefectura Județului Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie

2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-12-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9919/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 1296 din 16 iunie 2003, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, în baza Legii nr. 10/2001, a fost respinsă notificarea prin care p
ÎCCJ 2006-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7155/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 aprilie 2004 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții F.G. și F.T.A. au chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiulu
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 263/2017
litigiu la data de 8 februarie 2002, când reclamantele inițiale G. și H. au depus notificare în baza Legii nr. 10/2001. Ulterior, reclamantele (în prezent decedate) au revenit cu adrese repetate la Primăria Cluj Napoca, solicitând soluționa
ÎCCJ 2005-03-28
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1119/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1002/A din 29 aprilie 2004 s-a respins apelurile declarate de reclamanți, de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca și de inter
ÎCCJ 2009-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10019/2009
moștenitorii proprietarilor tabulari și, în această calitate, au formulat (ulterior anului 1990) cereri pentru constatarea preluării abuzive și restituirea imobilelor menționate; - prin decizia nr. 2173/2005, Curtea de Apel Cluj le-a admis
Sursă