ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7155/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21

aprilie 2004 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții F.G. și F.T.A. au chemat

în judecată pe pârâții Primarul municipiului Cluj Napoca, SC

P.

SA și Statul Român prin Consiliul

local al municipiului Cluj Napoca, solicitând restituirea în natură a

imobilului spațiu comercial situat în Cluj-Napoca, constatarea nulității

titlului statului asupra acestui imobil și întabularea dreptului lor de

proprietate cu titlu de donație și lege. În drept au fost invocate dispozițiile

Legii nr. 10/2001. În cauză a fost formulată o cerere de intervenție accesorie,

în favoarea pârâtei SC P., de către SC F.H. SRL.

Prin sentința civilă nr. 2252 din 9

noiembrie 2004, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins excepția autorității

lucrului judecat, invocată de Statul Român prin Consiliul local al municipiului

Cluj Napoca și pe fond a respins acțiunea ca nefondată, admițând cererea de

intervenție.

În motivarea acestei soluții,

instanța de fond a reținut mai întâi că excepția invocată de pârât, autoritatea

lucrului judecat rezultat din sentința civilă nr. 391 din 11 iulie 1999 a

Tribunalului Cluj, nu este întemeiată, în raport cu dispozițiile art. 48 din

Legea nr. 10/2001. Pe fond, s-a reținut că spațiul solicitat prin prezenta

acțiune a avut și și-a păstrat destinația de farmacie, fiind preluat de stat,

spre deosebire de restul imobilului, în temeiul Decretului nr. 134/1949 pentru

naționalizarea unităților sanitare, figurând în anexa acestui act normativ,

publicată în Buletinul oficial. Cu referire și la proba cu înscrisuri

administrată, procese verbale din anii 1941, 1949 etc., instanța de fond a

concluzionat că preluarea acestui imobil s-a realizat cu titlu valabil,

decretul de naționalizare a farmaciilor apărând ca fiind constituțional în

raport cu Constituția din 1948, art. 11, imobilul în discuție fiind

indubitabil, mijloc de producție, componentă a fondului de comerț.

În anul 1999, Fondul Proprietății de

Stat a vândut către SC P.R. SRL 50,3% din acțiunile deținute de stat la SC N.F.

SA, din al cărei patrimoniu făcea parte și Farmacia nr. 4 Cluj Napoca.

Tribunalul a considerat că acest cumpărător, antecesor al SC P., care ulterior

a vândut către SC F.H. SRL, a fost de bună-credință, fiind înlăturată

susținerea reclamanților în sens contrar, prin invocarea art. 1340 C. civ. Ca

atare, în cauză s-a considerat că în condițiile Legii nr. 10/2001 reclamanții

pot obține numai în echivalent repararea prejudiciului cauzat prin

naționalizarea farmaciei, bunul fiind în proprietatea actuală a unei unități

privatizate legal.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 252/A din 4

martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie. A apreciat instanța de apel că în mod corect

acțiunea astfel cum a fost formulată a fost respinsă, apelanții având dreptul,

în condițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii în

echivalent.

Împotriva acestei decizii în termen

legal reclamanții au declarat recurs, prin care au invocat motivele de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Astfel, mai întâi

se susține că la instanța de apel li s-a încălcat dreptul la apărare, cauza

fiind soluționată la primul termen, cu respingerea cererii pentru lipsă de

apărare formulată.

În substanța motivării recursului,

se susține, de asemenea, că instanța a încălcat grav dispozițiile Legii nr.

10/2001, reținând în mod eronat că naționalizarea imobilului în litigiu s-ar fi

făcut cu titlu, prin Decretul nr. 134/1949, întrucât farmaciștii L. și H. de la

care s-a preluat bunul, nu aveau calitatea de proprietari, ci aceștia erau

chiriașii familiei reclamanților.

Sub un alt aspect, se susține că în

mod greșit s-a considerat că bunul a devenit proprietatea societății

privatizate SC P., aceasta cumpărând de la stat numai acțiuni, iar nu active

imobiliare. În fine, în motivarea recursului se mai susține că în mod eronat și

fără opozabilitate față de adevărații proprietari SC P. s-a întabulat în cartea

funciară.

Pe parcursul judecării recursului

F.T. a decedat, fiind introdusă în cauză, în condițiile art. 243 alin. (1) pct.

1 C. proc. civ., legatara sa N.L.B.

În cauză, în combaterea recursului,

conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., au formulat întâmpinare intimații SC

P. SA și Consiliul local Cluj-Napoca.

Ca act nou în recurs s-a depus la

dosar în copie decizia nr. 177 din 14 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 4121/2004. Prin această decizie s-a

admis recursul declarat de reclamanții F.G. și F.T. în contradictoriu cu

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Statul român prin Consiliul local

Cluj-Napoca și SC P. și pe fond a fost obligat ultimul intimat pârât să emită

în condițiile Legii nr. 10/2001 decizie motivată asupra notificării formulate

de reclamanți având ca obiect imobilul în litigiu.

Recursul nu este întemeiat, având în

vedere următoarele considerente:

Motivul de recurs referitor la

pretinsa încălcare a dreptului de apărare nu se verifică în lucrările

dosarului.

Conform art. 156 alin. (1) C. proc.

civ., instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic

motivată. Iar alin. (2) prevede că dacă instanța refuză amânarea judecării

pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea

depunerii de concluzii scrise. În speță, astfel cum rezultă din încheierea

aflată la fila 15 din dosarul instanței de apel, întrucât cererea de amânare nu

a fost însoțită de dovezi care să o motiveze, a fost respinsă, dar instanța a

amânat pronunțarea la 25 februarie 2005, apoi la 4 martie 2005, interval în

care recurenții au depus la dosar concluzii scrise. Ca atare, întrucât instanța

a respectat întocmai dispozițiile art. 156 C. proc. civ., acest prim motiv de

nelegalitate va fi respins.

Cu privire la excepția puterii

lucrului judecat invocată de către intimata-intervenientă SC F.H., este de

reținut că în cauza soluționată prin decizia nr. 177 din 14 ianuarie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 4121/2004, au

fost aceleași părți, reclamanții au urmărit același scop final, restituirea în

natură a bunului, iar cauza a fost întemeiată pe același temei juridic,

dispozițiile Legii nr. 10/2001. Astfel cum s-a menționat anterior, prin decizia

invocată, instanța a dispus irevocabil ca SC P. să răspundă în condițiile Legii

nr. 10/2001 la notificarea adresată de reclamanți, prin care s-a solicitat, ca

și în cauza de față, restituirea în natură a imobilului. Întrucât până în acest

moment debitorul obligației nu s-a supus dispoziției instanței, acesta este un

aspect de neexecutare, care nu deschide însă calea unei noi acțiuni pentru

valorificarea aceleiași pretenții.

Caracterul executoriu al hotărârii

face posibilă executarea prin recurgerea la forța coercitivă a statului în

situația în care debitorul nu-și îndeplinește de bunăvoie obligația.

Această neexecutare benevolă a

obligației nu dă însă posibilitatea părții să aducă în fața instanței aceeași

pretenție și să solicite verificarea jurisdicțională a acelorași aspecte, căci

se opune autoritatea lucrului judecat decurgând din hotărârea anterioară care a

tranșat deja litigiul.

Reglementată în termenii art. 1201

C. civ., autoritatea de lucru judecat produce efectul negativ, al interzicerii

reluării judecății, atunci când a doua cerere este întemeiată pe aceeași cauză

și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași

calitate.

Fiind întrunite aceste elemente,

instanțele nu mai puteau în prezenta cauză să statueze asupra fondului

pretențiilor ci trebuiau să constate că se opune excepția procesuală a puterii

de lucru judecat.

Aprecierea în sensul inexistenței

autorității de lucru judecat cu referire la dispozițiile art. 48 din Legea nr.

10/2001 este greșită, întrucât hotărârea la care se raportează și se verifică

tripla identitate de elemente (sentința nr. 847/2003 a Tribunalului Cluj,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 177/2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție), este ulterioară intrării în vigoare a acestui act normativ, ceea ce

exclude incidența textului menționat (care înlătură autoritatea de lucru

judecat numai hotărârilor anterioare activității acestei legi).

De asemenea, susținerea recurentului

în sensul că nu ar exista identitate de obiect, și ca atare, nu ar subzista

condițiile excepției reglementate de art. 161 C. proc. civ., cu referire la

art. 1201 C. civ., nu poate fi primită.

Cu ocazia primei judecăți s-a cerut

instanței obligarea la restituirea în natură a apartamentului nr. 1 situat în

Cluj-Napoca, ca urmare a faptului că notificarea transmisă unității deținătoare

nu fusese soluționată, aceeași pretenție fiind formulată și ulterior, motivele

de fapt și de drept ale cererii sprijinindu-se pe aceleași aspecte, respectiv,

faptul că de aproape doi ani de la depunerea notificării aceasta nu a fost

soluționată și astfel, nu s-a dat eficiență dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Tot astfel, susținerea potrivit

căreia nu s-ar opune autoritatea lucrului judecat a hotărârii anterioare

întrucât nu ar fi realizat o judecată pe fond, ci pe excepție, fiind respinsă

cererea ca prematură, nu poate fi primită.

Chiar dacă în primă instanță s-a dat

această soluție, a prematurității (care s-ar fi opus oricum, în al doilea

proces, câtă vreme împrejurările avute în vedere de instanță, respectiv,

neemiterea deciziei, nu s-au schimbat), ulterior instanțele (în apel și recurs)

au soluționat pricina pe bază de considerente care au vizat fondul cauzei.

Pentru toate aceste argumente care

impun concluzia că formularea celei de a doua cereri s-a făcut cu nesocotirea

lucrului deja judecat în primul proces, recursul va fi respins, prezentele

considerente urmând să substituie motivarea dată soluției de respingere a

pretenției reclamanților de către instanțele anterioare.

Față de aspectul reținut, al

incidenței excepției procesuale, de ordine publică, ce s-a impus în mod

prioritar analizei instanței de recurs, cercetarea motivelor invocate cu

referire la dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. nu mai este

posibilă în cadrul procesual determinat de existența motivului de ordine

publică analizat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții F.G. și N.L.B. împotriva deciziei civile nr.252/A din 4

martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 septembrie 2006.

n