ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7155/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 aprilie 2004 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții F.G. și F.T.A. au chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Cluj Napoca, SC P. SA și Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, solicitând restituirea în natură a imobilului spațiu comercial situat în Cluj-Napoca, constatarea nulității titlului statului asupra acestui imobil și întabularea dreptului lor de proprietate cu titlu de donație și lege. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001. În cauză a fost formulată o cerere de intervenție accesorie, în favoarea pârâtei SC P., de către SC F.H.

SRL. Prin sentința civilă nr. 2252 din 9 noiembrie 2004, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins excepția autorității lucrului judecat, invocată de Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj Napoca și pe fond a respins acțiunea ca nefondată, admițând cererea de intervenție. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut mai întâi că excepția invocată de pârât, autoritatea lucrului judecat rezultat din sentința civilă nr. 391 din 11 iulie 1999 a Tribunalului Cluj, nu este întemeiată, în raport cu dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001. Pe fond, s-a reținut că spațiul solicitat prin prezenta acțiune a avut și și-a păstrat destinația de farmacie, fiind preluat de stat, spre deosebire de restul imobilului, în temeiul Decretului nr. 134/1949 pentru naționalizarea unităților sanitare, figurând în anexa acestui act normativ, publicată în Buletinul oficial.

Cu referire și la proba cu înscrisuri administrată, procese verbale din anii 1941, 1949 etc., instanța de fond a concluzionat că preluarea acestui imobil s-a realizat cu titlu valabil, decretul de naționalizare a farmaciilor apărând ca fiind constituțional în raport cu Constituția din 1948, art. 11, imobilul în discuție fiind indubitabil, mijloc de producție, componentă a fondului de comerț. În anul 1999, Fondul Proprietății de Stat a vândut către SC P.R. SRL 50,3% din acțiunile deținute de stat la SC N.F. SA, din al cărei patrimoniu făcea parte și Farmacia nr. 4 Cluj Napoca. Tribunalul a considerat că acest cumpărător, antecesor al SC P., care ulterior a vândut către SC F.H. SRL, a fost de bună-credință, fiind înlăturată susținerea reclamanților în sens contrar, prin invocarea art. 1340 C. civ.

Ca atare, în cauză s-a considerat că în condițiile Legii nr. 10/2001 reclamanții pot obține numai în echivalent repararea prejudiciului cauzat prin naționalizarea farmaciei, bunul fiind în proprietatea actuală a unei unități privatizate legal. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 252/A din 4 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. A apreciat instanța de apel că în mod corect acțiunea astfel cum a fost formulată a fost respinsă, apelanții având dreptul, în condițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii în echivalent. Împotriva acestei decizii în termen legal reclamanții au declarat recurs, prin care au invocat motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Astfel, mai întâi se susține că la instanța de apel li s-a încălcat dreptul la apărare, cauza fiind soluționată la primul termen, cu respingerea cererii pentru lipsă de apărare formulată. În substanța motivării recursului, se susține, de asemenea, că instanța a încălcat grav dispozițiile Legii nr. 10/2001, reținând în mod eronat că naționalizarea imobilului în litigiu s-ar fi făcut cu titlu, prin Decretul nr. 134/1949, întrucât farmaciștii L. și H. de la care s-a preluat bunul, nu aveau calitatea de proprietari, ci aceștia erau chiriașii familiei reclamanților. Sub un alt aspect, se susține că în mod greșit s-a considerat că bunul a devenit proprietatea societății privatizate SC P., aceasta cumpărând de la stat numai acțiuni, iar nu active imobiliare.

În fine, în motivarea recursului se mai susține că în mod eronat și fără opozabilitate față de adevărații proprietari SC P. s-a întabulat în cartea funciară. Pe parcursul judecării recursului F.T. a decedat, fiind introdusă în cauză, în condițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., legatara sa N.L.B. În cauză, în combaterea recursului, conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., au formulat întâmpinare intimații SC P. SA și Consiliul local Cluj-Napoca. Ca act nou în recurs s-a depus la dosar în copie decizia nr. 177 din 14 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 4121/2004. Prin această decizie s-a admis recursul declarat de reclamanții F.G. și F.T.

în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca, Statul român prin Consiliul local Cluj-Napoca și SC P. și pe fond a fost obligat ultimul intimat pârât să emită în condițiile Legii nr. 10/2001 decizie motivată asupra notificării formulate de reclamanți având ca obiect imobilul în litigiu. Recursul nu este întemeiat, având în vedere următoarele considerente: Motivul de recurs referitor la pretinsa încălcare a dreptului de apărare nu se verifică în lucrările dosarului. Conform art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Iar alin. (2) prevede că dacă instanța refuză amânarea judecării pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

În speță, astfel cum rezultă din încheierea aflată la fila 15 din dosarul instanței de apel, întrucât cererea de amânare nu a fost însoțită de dovezi care să o motiveze, a fost respinsă, dar instanța a amânat pronunțarea la 25 februarie 2005, apoi la 4 martie 2005, interval în care recurenții au depus la dosar concluzii scrise. Ca atare, întrucât instanța a respectat întocmai dispozițiile art. 156 C. proc. civ., acest prim motiv de nelegalitate va fi respins. Cu privire la excepția puterii lucrului judecat invocată de către intimata-intervenientă SC F.H., este de reținut că în cauza soluționată prin decizia nr. 177 din 14 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 4121/2004, au fost aceleași părți, reclamanții au urmărit același scop final, restituirea în natură a bunului, iar cauza a fost întemeiată pe același temei juridic, dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Astfel cum s-a menționat anterior, prin decizia invocată, instanța a dispus irevocabil ca SC P. să răspundă în condițiile Legii nr. 10/2001 la notificarea adresată de reclamanți, prin care s-a solicitat, ca și în cauza de față, restituirea în natură a imobilului. Întrucât până în acest moment debitorul obligației nu s-a supus dispoziției instanței, acesta este un aspect de neexecutare, care nu deschide însă calea unei noi acțiuni pentru valorificarea aceleiași pretenții. Caracterul executoriu al hotărârii face posibilă executarea prin recurgerea la forța coercitivă a statului în situația în care debitorul nu-și îndeplinește de bunăvoie obligația. Această neexecutare benevolă a obligației nu dă însă posibilitatea părții să aducă în fața instanței aceeași pretenție și să solicite verificarea jurisdicțională a acelorași aspecte, căci se opune autoritatea lucrului judecat decurgând din hotărârea anterioară care a tranșat deja litigiul.

Reglementată în termenii art. 1201 C. civ., autoritatea de lucru judecat produce efectul negativ, al interzicerii reluării judecății, atunci când a doua cerere este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Fiind întrunite aceste elemente, instanțele nu mai puteau în prezenta cauză să statueze asupra fondului pretențiilor ci trebuiau să constate că se opune excepția procesuală a puterii de lucru judecat.

Aprecierea în sensul inexistenței autorității de lucru judecat cu referire la dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 este greșită, întrucât hotărârea la care se raportează și se verifică tripla identitate de elemente (sentința nr. 847/2003 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 177/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), este ulterioară intrării în vigoare a acestui act normativ, ceea ce exclude incidența textului menționat (care înlătură autoritatea de lucru judecat numai hotărârilor anterioare activității acestei legi). De asemenea, susținerea recurentului în sensul că nu ar exista identitate de obiect, și ca atare, nu ar subzista condițiile excepției reglementate de art. 161 C. proc.

civ., cu referire la art. 1201 C. civ., nu poate fi primită. Cu ocazia primei judecăți s-a cerut instanței obligarea la restituirea în natură a apartamentului nr. 1 situat în Cluj-Napoca, ca urmare a faptului că notificarea transmisă unității deținătoare nu fusese soluționată, aceeași pretenție fiind formulată și ulterior, motivele de fapt și de drept ale cererii sprijinindu-se pe aceleași aspecte, respectiv, faptul că de aproape doi ani de la depunerea notificării aceasta nu a fost soluționată și astfel, nu s-a dat eficiență dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Tot astfel, susținerea potrivit căreia nu s-ar opune autoritatea lucrului judecat a hotărârii anterioare întrucât nu ar fi realizat o judecată pe fond, ci pe excepție, fiind respinsă cererea ca prematură, nu poate fi primită.

Chiar dacă în primă instanță s-a dat această soluție, a prematurității (care s-ar fi opus oricum, în al doilea proces, câtă vreme împrejurările avute în vedere de instanță, respectiv, neemiterea deciziei, nu s-au schimbat), ulterior instanțele (în apel și recurs) au soluționat pricina pe bază de considerente care au vizat fondul cauzei. Pentru toate aceste argumente care impun concluzia că formularea celei de a doua cereri s-a făcut cu nesocotirea lucrului deja judecat în primul proces, recursul va fi respins, prezentele considerente urmând să substituie motivarea dată soluției de respingere a pretenției reclamanților de către instanțele anterioare. Față de aspectul reținut, al incidenței excepției procesuale, de ordine publică, ce s-a impus în mod prioritar analizei instanței de recurs, cercetarea motivelor invocate cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc.

civ. nu mai este posibilă în cadrul procesual determinat de existența motivului de ordine publică analizat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții F.G. și N.L.B. împotriva deciziei civile nr.252/A din 4 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2006. n