ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2715/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate la

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 1346 din 22 ianuarie 2004, reclamanta V.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, anularea

hotărârii nr. 193 din 14 octombrie 2003, prin care pârâta i-a respins cererea

de recunoaștere a calității de refugiată și de acordare a drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii,

arătând că a fost refugiată împreună cu familia, din localitatea Vișag, în

localitatea Săcuieu, în timpul ocupației hortyste, între 1 octombrie 1941 - 1

noiembrie 1944, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, între care copii ale

actelor de stare civilă, adresa nr. C/3073 din 28 august 2003, emisă de

Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, un tabel nominal întocmit de

Primăria comunei Săcuieu, precum și declarații de martori.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii, întrucât susținerile reclamantei nu sunt

dovedite, declarațiile martorilor nefiind concludente, iar actul emis de

Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale nu atestă că familia reclamantei

a fost refugiată.

Prin sentința civilă nr. 300

din 25 mai 2004, ce face obiectul recursului, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat hotărârea emisă de

pârâtă, obligând-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască

reclamantei, calitatea de refugiată, pentru perioada 1 octombrie 1941 - 1

noiembrie 1944, cu acordarea drepturilor compensatorii legale corespunzătoare.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit legii, în lipsa actelor

oficiale, statutul de refugiat poate fi dovedit cu martori, ale căror

declarații, în speță, confirmă în mod neechivoc susținerile reclamantei. A mai

reținut instanța, că susținerile reclamantei rezultă și dintr-un tabel întocmit

de Primăria comunei Săcuieu, care nominalizează persoanele refugiate în

perioada ocupației hortyste din localitatea Vișag, la poziția 1 din acest tabel

figurând tatăl reclamantei, P.I.

Considerând-o netemeinică și

nelegală, împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs,

pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, arătând că în mod greșit

instanța a stabilit calitatea de refugiat a reclamantei și a acordat acesteia,

drepturile prevăzute de lege, în condițiile unui probatoriu neconcludent, din

care nu rezultă cu claritate împrejurările invocate în susținerea acțiunii.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce

urmează.

În conformitate

cu art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui

act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

De

asemenea,

potrivit

art. 6

1

din

O.G. nr. 105/1999 și art.

4

din Normele

pentru aplicarea

prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, d

ovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din

ordonanță, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și,

î

n lipsa acestor acte, prin

declarație cu martori.

Legea

instituie, așadar, regula potrivit căreia proba persecuției etnice se face cu

acte oficiale eliberate de organele competente și, numai în mod excepțional, în

lipsa acestor acte, situația în care s-a materializat persecuția poate fi

dovedită cu declarații de martori.

În

cauză, însă,

instanța de fond a stabilit calitatea de refugiat a reclamantei și a

acordat acesteia, drepturile prevăzute de lege, în baza declarațiilor unor

martori și a unui document nerelevant - tabelul întocmit de Primăria comunei

Săcuieu, fără ca, prin solicitarea de la autoritățile competente a unor

informații complete, să încerce stabilirea cu claritate a împrejurările

invocate de reclamantă în susținerea acțiunii.

Astfel, constatând că potrivit adresei

emise de

Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, reclamanta nu figurează în

evidențele acestei instituții, ca fiind refugiată, instanța de fond, în vederea

stabilirii adevăratei stări de fapt, ținând cont și de vârsta fragedă a

reclamantei la data respectivă, trebuia să solicite Arhivelor Naționale,

informații referitoare la refugiul părinților acesteia.

De asemenea, instanța în mod greșit a acordat

forță probantă determinantă,

tabelului întocmit de Primăria comunei Săcuieu, considerând

că acesta nominalizează persoanele refugiate în perioada ocupației hortyste din

localitatea Vișag. În realitate, așa cum rezultă din simpla lectură a

documentului,

acesta nu atestă refugiul persoanelor nominalizate, ci doar

împrejurarea că „au căzut sub ocupație hortystă, gospodăriile acestor persoane”.

Or,

potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol

activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni

orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor

și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale. În acest sens, aceleași prevederi legale acordă

judecătorilor, puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră

necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi.

Față

de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu

neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de

fapt invocată de reclamantă, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

netemeinică și nelegală.

Pentru

aceste

motive,

recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313

teza I C. proc. civ., va fi trimisă cauza, la aceeași instanță, spre

rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) din același

cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 300

din 25 mai 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, la aceeași instanță, spre rejudecare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 aprilie 2005.