ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1603/2005

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 249 din 27 septembrie 2004 a Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosarul penal nr. 796/2004, s-a dispus condamnare inculpatului V.I.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42, art. 74 și art. 76 C. pen.

Prin aceeași sentință s-a dispus condamnarea inculpaților C.A. și F.D. la câte o pedeapsă de 4 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni.

În temeiul art. 71 C. pen., au fost interzise inculpaților exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 346 C. pen., inculpații au fost obligați în solidar să plătească următoarele despăgubiri civile:

- P.S. -1.252.000 lei

- R.Șt. - 2.504.000 lei

- O.O.M. - 3.712.000 lei

- M.C.R. - 5.000.000 lei, constatând recuperat restul prejudiciilor cauzate părților vătămate M.I.L. și I.D.P.

În temeiul art. 191 C. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În noaptea de 27 iulie 2003, inculpatul V.I.M. C.A. și F.D., după ce au participat la Festivalul de Artă Medievală din Sighișoara – jud. Mureș, au urcat în stația C.F.R. din această localitate, în trenul personal nr. 3511 cu plecare la ora 05,23, pentru a se deplasa la domiciliu. Împreună cu aceștia au mai călătorit și alți cunoscuți ai acestora cu domiciliul în D., trenul fiind aglomerat.

După ce au urcat în tren, inculpatul V.I.M. le-a propus celorlalți „să facă rost de telefoane mobile” deposedând călătorii care au la vedere asemenea aparate.

Fiind de acord cu propunerea făcută, cei trei s-au deplasat prin vagoanele trenului unde călătorea partea vătămată M.I.L. aici aflându-se și alte persoane.

Văzând că aceasta are la gât într-un port mobil, un telefon, inculpatul C.A. „i-a cerut acesteia să-i dea telefonul mobil”, solicitare la care partea vătămată a refuzat să-i dea curs.

Întrucât inculpatul C.A. a continuat solicitarea telefonului, a intervenit partea vătămată A.P., pentru ca M.I.L. să fie lăsată în pace.

În urma celor întâmplate, partea vătămată M.I.L., fiind constrânsă psihic, a înmânat fără opunere telefonul mobil personal, marca Mitsubischi Trium în valoare de trei milioane lei.

Inculpatul C.A., după ce a intrat în posesia aparatului pentru că cineva din grup „i-a sugerat să scoată cartela din aparat” pentru a nu fi identificat, iar acesta nu știa cum să procedeze, i-a solicitat acest lucru părții vătămate M.I.L., care a păstrat cartela telefonului, dându-i doar aparatul învinuitului.

Telefonul respectiv a fost păstrat de inculpatul C.A., la domiciliul său, de unde a fost ridicat de organele de poliție la data de 1 august 2003.

În timpul cercetărilor, telefonul a fost prezentat și restituit părții vătămate, care nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.

În continuare inculpatul V.I.M. însoțit de F.D. și C.A. s-au deplasat în vagonul unde călătorea partea vătămată M.C.R.,

Pe aceasta, după ce l-a întrebat dacă deține telefon mobil, l-a căutat prin buzunare inculpatul V.I.M. și constatând că în buzunarul pantalonilor are un asemenea aparat, l-a lovit de mai multe ori, deposedându-l de telefonul mobil marca în valoare de 5.000.000 lei.

C.A. și F.D., deși au fost prezenți la cele întâmplate prin atitudinea lor au împiedicat ca partea vătămată M.C.R. sau persoanele care se mai aflau în compartiment să riposteze sau să intervină, fără a exercita însă acte de violență asupra victimei.

Pe parcursul cercetărilor inculpatul V.I.M. a fost prezentat și recunoscut dintr-un grup de persoane de partea vătămată M.C.R., ocazie cu care a recunoscut că l-a deposedat pe acesta de telefonul mobil.

Cu privire la aparat, inculpatul V.I.M. susține că l-a făcut „cadou” prietenei sale, martora H.G., însă pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că deși aceasta a primit un telefon marca asemănător cu cel luat de la M.C.R., nu aparține acestuia.

Deoarece partea vătămată M.C.R. nu și-a recuperat telefonul sustras, s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000.000 lei reprezentând contravaloarea aparatului.

În urma săvârșirii faptei descrise mai sus, inculpații V.I.M., F.D. și C.A. s-au deplasat în ultimul vagon din compunerea trenului, unde călătorea partea vătămată I.D.P., acesta în momentul respectiv având telefonul mobil în mână.

Văzându-l „cineva” din grupul în care se afla V.I.M. a afirmat „uite-l că are telefon”, fapt ce l-a determinat pe aceste să-și pună telefonul în buzunar.

Inculpatul V.I.M. a cerut părții vătămate să-i „dea telefonul” și pentru că acesta a refuzat, a început să-l lovească pe I.D.P. cu pumnii peste față și corp, după care i-a luat din buzunar, telefonul mobil în valoare de 2.500.000 lei.

Fapta săvârșită de inculpat a fost încurajată și susținută de către inculpații C.A. și F.D., care prin actele și afirmațiile făcute au pus victima și persoanele prezente la fața locului, în imposibilitatea de a se apăra ori de a interveni.

Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că telefonul luat de către V.I.M. de la I.D.P. a fost găsit și ridicat de la martora H.G.

Aparatul a fost restituit părții vătămate, motiv pentru care I.D.P. nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.

În același vagon în care s-au întâmplat faptele de mai sus, au mai călătorit și părțile vătămate P.S., precum și R.Ș.A., ambele având ca bagaj câte un rucsac așezat pe suportul de bagaje.

În timp ce trenul se pregătea să oprească în stația C.F.R. Dumbrăveni, inculpatul F.D. a luat din locul respectiv rucsacele părților vătămate, cu care s-a deplasat spre ușa vagonului coborând din tren.

Cele două victime nu au avut nici un fel de reacție față de fapta inculpatului, fiind martore la fapta săvârșită asupra părții vătămate I.D.P.

Singurul care a reacționat a fost partea vătămată O.O.M., , acesta plecând în urmărirea inculpatului F.D. și ajungându-l jos pe peronul stației, trenul fiind deja oprit, a reușit pentru scurt timp să recupereze rucsacul sustras de la partea vătămată R.Șt.A. Nu a reușit însă să urce cu acesta înapoi în tren întrucât a fost lovit de către V.I.M., cu pumnii, fiind doborât la pământ și apoi deposedat de rucsac.

În urma loviturilor primite partea vătămată O.O.M. s-a prezentat la medicul legist, fiindu-i constatate leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, precum și o ruptură parțială a incisivului inferior stâng.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, inculpații V.I.M., C.A. și F.D., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, s-a arătat că faptele săvârșite nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie ci furt calificat, impunându-se ca în temeiul art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice și pe cale de consecință reducerea pedepselor.

Prin decizia penală nr. 415/,A din 21 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul penal nr. 8427/2004, au fost respinse apelurile inculpaților ca nefondate.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații apelanți au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că activitățile inculpaților de sustragere a telefoanelor mobile s-a realizat prin acțiuni de violență fizică și psihică îndreptate împotriva celor care au fost deposedați de aceste bunuri, astfel că în mod corect a fost reținută infracțiunea de tâlhărie și nu cea de furt.

În ceea ce privesc pedepsele aplicate inculpaților, instanța de apel a apreciat că acestea corespund gravității faptelor și persoanei inculpaților, fiind nejustificată cererea de reducere a lor.

Împotriva deciziei penale nr. 415/A/2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.A., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 17

1

C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 lit. a) și f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În subsidiar, a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivarea recursului, se arată că deposedarea părților vătămate, de telefoanele mobile, nu s-a realizat prin acte de violență sau amenințare.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către inculpat o încadrare juridică corespunzătoare.

Critica recurentului inculpat privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificată nu este fondată.

Tâlhăria, așa cum este definită prin lege, este o infracțiune complexă, în care sunt absorbite două activități specifice, reprezentând o unitate legală. Aceste două activități specifice sunt legate între ele printr-un raport de la mijloc la scop și printr-o unică rezoluție infracțională.

Potrivit art. 211 C. pen., tâlhăria este „furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea”.

Din această definiție rezultă că obiectul juridic al tâlhăriei cuprinde un obiect principal și anume relațiile sociale vizate de obiectul juridic al furtului și un obiect secundar, respectiv relațiile sociale privitoare la ocrotirea vieții și integrității corporale a persoanei.

Prin urmare, în conținutul infracțiunii de tâlhărie intră, ca parte componentă principală, obiectul juridic și material al infracțiunii de furt, acesta din urmă trebuind să îndeplinească două condiții: să fie un bun mobil corporal care are valoare și să se afle, în momentul săvârșirii infracțiunii, în posesia sau detenția altuia decât făptuitorul.

Pe de altă parte, latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie are două componente, prima este acțiunea scop și constă în luarea bunului mobil din posesia altuia cu scopul de a și-l însuși pe nedrept, iar cea de-a doua este acțiunea mijloc, de constrângere a victimei pentru săvârșirea furtului, păstrarea bunului furat sau scăparea făptuitorului.

Revenind la speță, din materialul probator administrat rezultă că inculpatul C.A. împreună cu coinculpații V.I.M. și F.D., aflându-se în tren, s-au hotărât să sustragă telefoanele mobile aparținând părților vătămate.

În baza acestei rezoluții infracționale, inculpatul C.A. a cerut părții vătămate M.I.L. telefonul mobil. Față de refuzul acesteia, și la insistențele inculpatului C.A. a intervenit coinculpatul V.I.M. care i-a aplicat o lovitură peste față martorului A.P., ce intervenise în apărarea părții vătămate, însușindu-și ulterior telefonul mobil.

Grupul celor trei inculpați și-au continuat activitatea infracțională și s-au deplasat în celelalte vagoane ale trenului, procedând în aceeași manieră.

Exercitarea actelor de violență și amenințare, rezultă cu prisosință din declarațiile părților vătămate M.C., I.D.P., P.S., R.Șt., O.O., declarațiile martorului A.P. care a descris momentul în care a intervenit să o ajute pe partea vătămată M.I.L., fiind lovit de inculpatul V.I.M.

Relevant este faptul că inculpații au acționat împreună, completându-se reciproc, prezența lor în compartimentul victimelor, afirmațiile făcute le-au pus pe acestea și persoanele prezente în imposibilitatea de a se apăra sau interveni.

Inculpatul C.A. profitând de aglomerația din stația Dumbrăveni a smuls lănțișorul din aur aparținând părții vătămate O.O. În aceleași împrejurări coinculpatul V.I.M. a lovit aceeași parte vătămată reușind să-i sustragă din mână un rucsac.

În urma loviturilor primite, victima a suferit leziuni corporale vindecabile în 8-9 zile îngrijiri medicale.

În atare condiții faptele săvârșite de inculpatul C.A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă de continuată.

Cât privește pedeapsa aplicată, se constată că instanțele au realizat o justă individualizare a acesteia atât sub aspectul naturii și al cuantumului lor, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Faptele săvârșite de inculpat, prezintă un grad ridicat de pericol, fiind săvârșite împreună cu alte persoane și în mod repetat.

Pe de altă parte, modul cum au acționat exercitând acte de violență și amenințări pentru însușirea bunurilor, pentru a înfrânge eventuala rezistență a victimelor, demonstrează că atât inculpatul recurent cât și ceilalți coinculpați sunt persoane ce prezintă un pericol social sporit.

Față de cele menționate mai sus și cum în cauză nu se constată motive de casare a hotărârilor, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A., împotriva deciziei penale nr. 415 din 21 decembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 415/ A din 21 decembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2005.