ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3546/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Dâmbovița, secția

comercială și contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2594 din 4

decembrie 2003, a respins excepția prescripției acțiunii reclamantei, invocată

de pârâtă. A fost admisă, totodată, acțiunea precizată a reclamantei SC H.P.R.

SRL Târgoviște și obligată pârâta SC S.C.S. SRL Constanța la plata sumei de

4.751,51 Euro și la 19.833.780 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut, cu privire

la excepția prescripției acțiunii reclamantei, că raportul juridic dintre părți

nu a fost generat de un contract de transport.

Cu privire la fondul cauzei, prima

instanță a reținut că între părți a fost încheiat contractul nr. 70 din 9 mai

2001, precum și actul adițional nr. 1, convenție în baza căreia pârâta s-a

obligat să asigure transportul containerelor aparținând beneficiarului reclamantei

din Spania spre Constanța și de a asigura expedierea containerelor din portul

Constanța la destinațiile dispuse de beneficiar.

S-a mai reținut că pârâta s-a

conformat obligațiilor stabilite în contract, dar în două containere, la

recepțiile efectuate la data de 30 aprilie 2002 și 20 iunie 2002, de către o

comisie independentă, agreată la început de către pârâtă, s-au găsit o serie de

colete răsturnate și plăci sparte, prejudiciul fiind stabilit la 4.751,51 Euro

și că răspunderea îi revine pârâtei.

Împotriva menționatei decizii,

pârâta, SC S.C.S. SRL Constanța, a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8,

9 și 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

solicitând, în concluzie, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, în

fond, respingerea acțiunii reclamantei.

În criticile formulate, recurenta-pârâtă

susține, în esență, că:

- instanța de apel a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății, calificând contractul încheiat de părți

ca fiind un contract nenumit și nu un contract de transport, în raport cu

obiectul său, soluționând astfel eronat și excepțiile invocate, privitoare la

competența teritorială a instanței, aplicabilă în cauză și la împlinirea

termenului special de prescripție indicat de art. 956 C. com.;

- hotărârea s-a dat cu aplicarea

greșită a legii, reținându-se în mod greșit, în sarcina sa, agenție maritimă,

obligația asigurării integrității mărfurilor transportate până la destinație,

fiind binecunoscut faptul că armatorul are controlul și gestiunea navei ce

poartă la bordul său marfa;

- instanța nu s-a pronunțat asupra

unui mijloc de apărare hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, referitor la

constituirea comisiei de recepție și a constatărilor făcute de aceasta.

Recursul pârâtei este nefondat.

Cu privire la primul motiv de

recurs, se constată că instanța de apel în mod corect a calificat contractul nr.

70 din 9 mai 2001, care a stat la baza raporturilor dintre părți ca fiind un

contract de transport.

Faptul că este un contract nenumit,

un contract comercial complex, rezidă atât din preambulul contractului în care

recurenta-pârâtă are calitatea de agent și nu de cărăuș, calitate specifică

unei convenții de transport, cât și din obligațiile complexe la care aceasta

s-a obligat direct și personal : asigurarea încărcării-descărcării , vămuirea

mărfurilor, asigurarea lor, angajarea transportului C.F.R. și predarea

acestora, etc.

Pentru toate aceste operațiuni,

agentul a aplicat tarife separate, pe care SC H.P.R. SRL le-a achitat integral,

conform facturilor și chitanțelor depuse la dosarul cauzei.

Și susținerile recurentei-pârâte,

potrivit cărora instanța i-a respins greșit excepția competenței teritoriale

aplicabile în cauză și a prescripției dreptului la acțiune al societății

reclamante, conform dispozițiilor art. 956 C. com., sunt nefondate în raport cu

natura comercială complexă a contractului încheiat de părți.

Referitor la a doua critică

formulată în recurs, conform căreia instanța a reținut în mod greșit, în

sarcina sa, în calitate de agenție maritimă, obligația de a asigura

integritatea mărfurilor, nu poate fi reținută.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă clar că SC S.C.S. SRL s-a obligat față de reclamantă să efectueze toate

operațiunile menționate în contract, iar, prin capitolul „

m

odalitatea de plată”, modul stabilit

de recurentă include și asigurarea mărfii, care, de altfel, a și fost facturat

de pârâtă și achitat de reclamantă.

Un alt motiv de recurs, privind

constituirea comisiei de recepție și stabilirea cuantumului prejudiciului, se

constată a fi nefondat.

Așa cum rezultă din corespondența

purtată între părți și depusă la dosar, comisia de specialitate angajată să

constate starea mărfurilor la desigiliarea containerelor, a fost stabilită la cererea

recurentei-pârâte, conform adresei din data de 20 iunie 2002.

Împrejurarea că pârâta nu a fost de

acord cu valoarea pretențiilor reclamantei, nu poate fi reținută în condițiile

în care aceasta a fost determinată și a avut la bază concluziile certificatului

de expertiză tehnică întocmit de SC R.O.M. SA, instituție neutră față de părți,

confirmate, de altfel, și de constatările din minuta de recepție oficială,

încheiată cu ocazia deschiderii și descărcării containerelor, minută semnată de

reprezentanții vămii și Primăriei Târgoviște.

Față de cele de mai sus, cum

hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, Curtea urmează să

respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâta

SC S.C.S. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 106 din 5 februarie 2004 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 12 octombrie 2004.