ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3583/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 954 din 11 noiembrie 2002, Judecătoria Novaci a condamnat pe inculpatul A.N. la 3.000.000 lei amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen. Prin aceeași hotărâre s-a dispus restabilirea situației anterioare, prin obligarea inculpatului să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului terenul în litigiu, conform sentinței civile nr. 1146 din 5 decembrie 1995 a Judecătoriei Novaci. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci din data de 1 iulie 2002, a fost trimis în judecată inculpatul A.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen.

Ca situație de fapt s-a reținut că prin sentința civilă nr. 1146/1995 a Judecătoriei Novaci a fost admisă în parte acțiunea în revendicare introdusă de partea vătămată C.T. din comuna Săcelu, iar inculpatul A.N. a fost obligat să-i lase părții vătămate în deplină proprietate și liniștită posesie un teren în suprafață de 560 m.p. Ulterior partea vătămată C.T. a fost pusă în posesie de executorul judecătoresc, încheindu-se în acest sens procesul verbal nr. 40/ E din 16 iunie 1997, la punerea în posesie lipsind inculpatul, fiind însă prezentă soția acestuia A.I. La data de 25 mai 2001 partea vătămată C.T. a formulat plângere împotriva inculpatului, întrucât acesta a continuat să folosească terenul și după punerea în posesie a părții vătămate, împiedicând-o pe aceasta să cultive terenul, conform destinației sale.

După efectuarea cercetărilor care au confirmat cele sesizate, prin ordonanța din 6 august 2001, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului, cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, pe considerentul că inculpatul nu a fost prezent la punerea în posesie a părții vătămate. Prin Ordonanța nr. 607 din 28 februarie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a fost infirmată ordonanța de scoaterea de sub urmărire penală și a fost redeschisă urmărirea penală. Cu ocazia completării cercetărilor s-a stabilit că inculpatul A.N., cu toate că luase la cunoștință de punerea în posesie a părții vătămate pe terenul din litigiu l-a cultivat și folosit în anul 2002, împiedicându-l pe C.T.

să-l folosească. Fiind audiat la urmărirea penală, inculpatul a recunoscut că a folosit terenul în anul 2001, că l-a arat din nou în anul 2002 cultivându-l cu porumb, susținând că nu-i va lăsa părții vătămate niciodată terenul, deoarece sentința civilă prin care partea vătămată a avut câștig de cauză este nelegală. La judecată, inculpatul a depus un memoriu prin care și-a menținut aceeași poziție, în sensul că sentința civilă este nelegală și netemeinică, că terenul provine de la autorii soției sale, a depus la dosar cartea de judecată civilă nr. 170 din 20 decembrie 1945 a Judecătoriei Târgu Cărbunești, registrul agricol pe perioada 1956-1958 al autoarei S.P., adeverința provizorie de proprietate din 2 septembrie 1992, certificatul de moștenitor nr. 30/1968, decizia civilă din 8 iulie 1996 a Tribunalului Gorj, copia registrului agricol a autoarei S.P.

pe perioada 1959-1963, un act sub semnătură privată denumit act de schimb, certificatul de încadrare într-o categorie de persoane handicapate din 24 iulie 1995, certificatul de deces a defunctei S.M., certificatul de naștere pentru S.V., certificatul de deces a lui S.C. În ședința publică din 30 septembrie 2002, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.500.000 lei, reprezentând contravaloarea producției de pe teren. A fost audiat inculpatul, el declarând că nu a folosit terenul din litigiu, că terenul a fost folosit de cumnatul său și de soție și că nu înțelege să lase liber terenul. Au fost audiați martorii C.E. și P.C., ei menținând declarațiile de la urmărirea penală. Martorul P.C.

a declarat că terenul a fost cultivat cu porumb, că de pe teren s-ar obține circa 4-5 băniciori de porumb boabe. Din probatoriul sus-amintit, chiar dacă declarațiile inculpatului de-a lungul cercetărilor la urmărirea penală și la judecată au fost contradictorii, rezultă cu certitudine că nu a permis părții vătămate folosirea terenului după pronunțarea sentinței civile nr. 1146 din 5 decembrie 1995, prin care a fost obligat să lase părții vătămate în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 560 m.p., declarațiile sale inițiale arătând că nu-i va permite părții vătămate folosirea terenului, iar hotărârea este nelegală.

S-a încercat prin memoriile depuse la dosar și când a fost ascultat ca inculpat să se invoce nevinovăția sa pe considerentul că el nu a folosit terenul și că terenul ar fi fost folosit de soția sa și de cumnatul său, aspecte irelevante, având în vedere că el a fost obligat prin sentința civilă sus-menționată și că tot el a declarat că nu va lăsa liber terenul părții vătămate. Starea de fapt expusă mai sus a fost dovedită cu plângerea și declarațiile părții vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, sentința civilă nr. 1146/1995 a Judecătoriei Novaci, județul Gorj, procesul verbal de punere în posesie nr. 40/E/1997, declarațiile martorilor C.E. și P.C. ce se coroborează cu declarațiile inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, susținând că situația juridică a terenului în litigiu este neclară, acesta aparținând soției și cumnatului său. A criticat sentința și cu privire la soluționarea laturii civile, susținând că instanța de fond, s-a substituit instanței civile, dispunând obligarea sa să lase terenul în proprietatea părții vătămate. Prin decizia penală nr. 98 din 10 februarie 2003, Tribunalul Gorj a admis apelul inculpatului, desființând sentința în sensul că a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. A înlăturat obligarea inculpatului de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie părții vătămate terenul în litigiu, așa cum a fost individualizat în dispozitivul sentinței civile nr. 1146/1995 a Judecătoriei Novaci.

A menținut celelalte dispoziții. Împotriva deciziei a declarat recurs partea civilă C.T., criticând hotărârea instanței de apel ca fiind nelegală și netemeinică. Prin decizia penală nr. 430 din 2 aprilie 2003, Curtea de Apel Craiova, a respins, ca nefondat, recursul declarat. Împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de apel și de recurs, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și, rejudecând, menținerea soluției pronunțate de instanța de fond. Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul în anulare este fondat, pentru următoarele motive: Din actele dosarului rezultă că prin sentința civilă nr. 1146 din 5 decembrie 1995 a Judecătoriei Novaci, a fost admisă acțiunea formulată de C.T., iar inculpatul a fost obligat să-i lase părții civile în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 560 m.p.

Prin activitatea sa, inculpatul nu a respectat hotărârea civilă menționată, săvârșind infracțiunea prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen. Potrivit art. 348 C. proc. pen., instanța rezolvă din oficiu acțiunea civilă în cazurile, prevăzute de art. 17 din același cod, dar și în cazurile în care acțiunea civilă are ca obiect restituirea bunurilor, desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Pe de altă parte, art. 170 C. proc. pen., prevede că instanța de judecată poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat în mod vădit din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă.

Raportând situația de fapt reținută în cauză la aceste texte de lege, se constată că se impune casarea deciziilor instanțelor de control judiciar, numai cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, cu menținerea soluției pronunțate de instanța de fond sub acest aspect. Sub aspectul laturii penale se vor menține deciziile atacate. Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să fie admis recursul în anulare, casându-se hotărârile atacate și menținând soluții pronunțate în instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva deciziei penale nr. 98 din 10 februarie 2003 a Tribunalului Gorj și deciziei penale nr. 430 din 2 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova, privind pe intimatul inculpat A.N. Casează decizia penală nr. 430 din 2 aprilie 2004 a Curții de Apel Craiova și decizia penală nr. 98 din 10 februarie 2003 a Tribunalului Gorj, numai cu privire la soluționarea acțiunii civile menținând în acest sens dispozițiile sentinței penale nr. 954 din 11 noiembrie 2002 a Judecătoriei Novaci. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2004.