- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 29 martie 2005
Decizia nr. 2047/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 10 martie 2004, reclamantul N.G.
a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Gorj, anularea hotărârii nr. 3257 din 2 decembrie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea calității sale de beneficiar al Legii nr. 309/2002, pentru perioada 1 septembrie 1949 - 31 ianuarie 1951, și nu, cum greșit s-a reținut de către pârâtă, începând cu 30 aprilie 1951. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 270 din 23 aprilie 2004, a admis acțiunea reclamantului și a constatat că acesta beneficiază de drepturile prevăzute de lege, pentru perioada 14 ianuarie 1950 - 1 decembrie 1951, începând cu 23 aprilie 2004. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, respectiv copia livretului militar al reclamantului, rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada menționată în dispozitivul sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Gorj, cu motivarea că în mod greșit s-a reținut în favoarea reclamantului, beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru toată perioada menționată, atâta vreme, cât, din livretul militar al acestuia, depus în copie la dosarul cauzei, rezultă că în perioada septembrie 1949 - ianuarie 1951, acesta a efectuat stagiul militar într-o unitate militară din Târgu Jiu, astfel că acest interval nu poate fi încadrat în dispozițiile legii. Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 309/2002, beneficiază de drepturile instituite prin acest act normativ, cetățenii români care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, iar stabilirea acestor drepturi se face, la cerere, pe baza mențiunilor din livretul militar sau a adeverinței eliberate de Centrele militare județene sau de U.M.
01405 Pitești. În speță, din fișa de evidență militară aflată în dosarul de fond, rezultă că intimatul-reclamant a făcut parte din detașamente de muncă în două perioade, separate printr-un interval în care, conform actului menționat, a fost lăsat la vatră. În consecință, intervalele pentru care urmează să i se recunoască drepturile solicitate, sunt 14 ianuarie 1950 - 31 ianuarie 1951 și 30 aprilie 1951 - 1 decembrie 1951, cu începere de la 1 noiembrie 2003. În concluzie, susținerile recurentei, în sensul că instanța de fond a stabilit greșit intervalul pentru care intimatul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, sunt întemeiate. Pe cale de consecință, recursul declarat în cauză urmează a fi admis, iar hotărârea instanței de fond, modificată, în sensul admiterii numai în parte a acțiunii, conform celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Gorj împotriva sentinței civile nr. 270 din 23 aprilie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, modifică sentința atacată și în fond, admite în parte acțiunea formulată de reclamantul N.G. Anulează hotărârea nr. 3257 din 2 decembrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Gorj. Obligă pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioadele 14 ianuarie 1950 - 31 ianuarie 1951 și 30 aprilie 1951 - 1 decembrie 1951, începând cu data de 1 noiembrie 2003. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.