ÎCCJ, Decizia nr. 150/2004

Asupra recursului în anulare de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 22 aprilie 2000,

reclamanta SC A.L.U. SRL Sovata a solicitat, prin acțiune civilă, să se dispună

obligarea pârâtei, SC B.C.A. SA Sovata, să încheie, cu reclamanta, un contract

de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare, prin transformarea

contractului de locație de gestiune nr. 4 din 29 aprilie 1991, privind activul

Complex A., al cărei titular este reclamanta.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

învederat că, întemeindu-se pe dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 32/1998,

privind privatizarea societăților comerciale din turism, a solicitat societății

pârâte, prin cerere depusă la data de 28 decembrie 1998, transformarea

contractului de locație de gestiune nr. 4 din 29 aprilie 1991, în baza căruia

deține, în calitate de locatar, activul „Complex A.” aflat în patrimoniul

acelei societăți, în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de

vânzare, însă pârâta a refuzat să încheie acest contract, încălcând astfel

dispozițiile imperative ale art. 5 din ordonanța de urgență menționată.

Prin întâmpinare, SC B.C.A. SA

Sovata a solicitat respingerea acțiunii, susținând că reclamanta a introdus

cererea prematur, deoarece nu s-au respectat dispozițiile art. 7 alin. (2) din H.G.

nr. 365/1996, privind aplicarea Normelor metodologice de aplicare a privatizării

societăților comerciale din turism referitor la „avizul prealabil al

Ministerului Turismului”.

Judecătoria Sighișoara, prin

sentința civilă nr. 2045 din 10 septembrie 1999, a admis acțiunea astfel cum a

fost formulată.

Tribunalul Mureș, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 50 din 6 martie 2000 a

admis apelul declarat de pârâtă și, desființând sentința, a dispus trimiterea

cauzei, spre judecare, la Curtea de Apel Târgu Mureș, motivând că, în raport cu

dispozițiile art. 32

31

, cu referire la art. 32

28

din O.U.G.

nr. 88/1997, introduse prin Legea nr. 99/1999, competența de a soluționa, în

prima instanță, o astfel de cerere revine curții de apel.

Recursul declarat de reclamantă,

împotriva acestei decizii, a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr.

274 din 6 iulie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și

contencios administrativ.

Judecând cauza în fond, Curtea de

Apel Târgu Mureș, prin sentința civilă nr. 283 din 23 noiembrie 2000, a admis

acțiunea și:

- a constatat că societatea

reclamantă a deținut, în calitate de locatar, activul comercial Complex A. din

Sovata, în baza contractului de locație de gestiune nr. 4 din 29 aprilie 1991,

astfel cum a fost prelungit prin diverse acte adiționale, iar după intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 32/1998, această societate a transmis spre aprobare, la

societatea pârâtă, cererea înregistrată sub nr. 4940 din 28 decembrie 1998,

pentru transformarea contractului de locație de gestiune în contract de leasing

imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare;

- a obligat pe societatea pârâtă, în

calitate de proprietară a Complexului A., să încheie cu societatea reclamantă

contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare a

respectivului complex, în condițiile art. 5 și urm. din O.U.G. nr. 32/1998.

S-a motivat că, în cauză, sunt

aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 32/1998, act normativ cu caracter special,

ce reglementează privatizarea societăților comerciale în turism, apreciindu-se,

totodată, că societatea reclamantă este îndreptățită să pretindă obligarea

societății pârâte să încheie cu ea contract de leasing imobiliar, cu clauză

irevocabilă de vânzare, față de caracterul imperativ al prevederilor art. 5 și

6 din ordonanța de urgență menționată.

Recursul declarat de pârâta SC B.C.A.

SA Sovata, împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, prin

decizia nr. 6377 din 30 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția

comercială.

Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție, întemeindu-se pe dispozițiile art. 330 pct.

2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare împotriva ultimelor două

hotărâri, pe care le consideră pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea

ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, precum și vădit

netemeinice.

S-a susținut, în esență, că

instanțele au aplicat greșit dispozițiile imperative ale H.G. nr. 865/1998 și

ale O.U.G. nr. 32/1998.

În acest sens, s-a relevat că, din

coroborarea dispozițiilor art. 3 alin. (2), cu cele ale art. 4, 5, 7 și 8 din H.G.

nr. 865/1998, pentru aprobarea Normelor metodologice privind privatizarea

societăților comerciale din turism, transformarea contractelor de locație a

gestiunii, de închiriere sau de asociere în participațiune, în contracte de

leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare sau vânzarea activelor care

fac obiectul acestora, prin negociere directă, către titularul contractului, se

face numai cu avizul prealabil al Ministerului Turismului.

Or, s-a învederat că, din

probatoriul administrat, rezultă că, la data de 28 decembrie 1998, când a

formulat cererea de transformare a contractului de locație de gestiune în

contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, reclamanta nu

avea avizul ministerului menționat, acesta fiind obținut abia la 25 octombrie

1999, astfel că nu se poate reține culpa pârâtei în nesoluționarea cererii de

transformare a contractului de locație de gestiune în contract de leasing cu

clauză irevocabilă de vânzare.

S-a mai relevat că dispozițiile art.

5 din O.U.G. nr. 32/1998 nici nu prevăd obligativitatea încheierii contractului

de leasing imobiliar, la simpla cerere a locatarului, care ar contraveni însăși

ideii de negociere, reglementată imperativ prin art. 5 și 6 din aceeași

ordonanță, în conformitate cu principiile inviolabilității proprietății și

libertății contractuale.

S-a subliniat, de asemenea, că, prin

cele două hotărâri atacate, au fost încălcate dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr.

32/1998, precum și cele ale art. 2 lit. g) din H.G. nr. 865/1998, potrivit

cărora „la societățile comerciale cu profil balnear divizarea se va face prin

păstrarea structurilor de bază ale complexurilor de turism balnear integrate și

calității pachetelor de servicii ce privesc cazarea, alimentația publică și

tratamentul”.

Or, s-a relevat, prin privatizarea

separată dispusă de cele două instanțe, ca urmare a admiterii acțiunii, a fost

afectată structura unitară a complexului balneoclimateric Sovata, format din 4

hoteluri, legate între ele cu pasarele și tunele de trecere, care asigură

accesul la baza comună de tratament.

În fine, s-a susținut că, la data de

29 aprilie 1991, când a fost încheiat contractul de locație de gestiune, SC A.L.U.

SRL nici nu avea personalitate juridică, aceasta fiind dobândită, conform

certificatului de înmatriculare, abia la 16 octombrie 1991, încât, neavând

calitate de parte în contractul ce face obiectul cauzei, nu poate exercita nici

dreptul eventual de a solicita obligarea pârâtei la transformarea contractului

de locație de gestiune în contract de leasing imobiliar și, deci, acțiunea sa

trebuia respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală

activă.

În concluzie, s-a cerut casarea

celor două hotărâri atacate, iar pe fond respingerea acțiunii formulate de

reclamantă.

Recursul în anulare nu este fondat,

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit tranzacției ce a fost

autentificată de notarul public N.G. la data de 22 ianuarie 2004, cele două

părți din proces au convenit, prin concesii reciproce, să stingă litigiul ce

face obiectul acestui dosar, în următoarele condiții:

- SC A.L.U. SRL renunță la dreptul

dedus judecății (transformarea contractului de locație a gestiunii în contract

de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare);

- SC B.C.A. SA renunță la judecarea

recursului în anulare (dosar recurs în anulare).

Or, în raport cu conținutul acestui

act, este evident că, în urma tranzacției intervenite între părți, recursul în

anulare declarat în cauză a devenit lipsit de obiect, deoarece reclamanta a

renunțat la însuși dreptul dedus judecății, iar pârâta a renunțat, la rândul

ei, la judecarea recursului în anulare.

Așa fiind, față de prevederile art. 330

pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora calea extraordinară de atac exercitată ar

putea fi admisă, pentru motivele invocate, numai dacă, prin hotărârile atacate,

s-ar fi produs o încălcare esențială a legii, care să fi determinat, la rândul

ei, o soluționare greșită pe fond, ori dacă acele hotărâri ar fi vădit

netemeinice, ceea ce nu mai este posibil a se examina datorită celor două

declarații făcute de părți prin tranzacție, în sensul renunțării la dreptul

dedus judecății și, respectiv, la judecarea căii de atac, urmează ca recursul

în anulare formulat în cauza de față să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, împotriva sentinței civile nr. 283 din 23 noiembrie 2000 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ și

deciziei nr. 6377 din 30 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția

comercială.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

26 aprilie 2004.