ÎCCJ, Decizia nr. 150/2004

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 22 aprilie 2000, reclamanta SC A.L.U. SRL Sovata a solicitat, prin acțiune civilă, să se dispună obligarea pârâtei, SC B.C.A. SA Sovata, să încheie, cu reclamanta, un contract de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare, prin transformarea contractului de locație de gestiune nr. 4 din 29 aprilie 1991, privind activul Complex A., al cărei titular este reclamanta. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că, întemeindu-se pe dispozițiile art. 6 din O.U.G.

nr. 32/1998, privind privatizarea societăților comerciale din turism, a solicitat societății pârâte, prin cerere depusă la data de 28 decembrie 1998, transformarea contractului de locație de gestiune nr. 4 din 29 aprilie 1991, în baza căruia deține, în calitate de locatar, activul „Complex A.” aflat în patrimoniul acelei societăți, în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, însă pârâta a refuzat să încheie acest contract, încălcând astfel dispozițiile imperative ale art. 5 din ordonanța de urgență menționată. Prin întâmpinare, SC B.C.A. SA Sovata a solicitat respingerea acțiunii, susținând că reclamanta a introdus cererea prematur, deoarece nu s-au respectat dispozițiile art. 7 alin. (2) din H.G.

nr. 365/1996, privind aplicarea Normelor metodologice de aplicare a privatizării societăților comerciale din turism referitor la „avizul prealabil al Ministerului Turismului”. Judecătoria Sighișoara, prin sentința civilă nr. 2045 din 10 septembrie 1999, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Tribunalul Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 50 din 6 martie 2000 a admis apelul declarat de pârâtă și, desființând sentința, a dispus trimiterea cauzei, spre judecare, la Curtea de Apel Târgu Mureș, motivând că, în raport cu dispozițiile art. 32 31 , cu referire la art. 32 28 din O.U.G. nr. 88/1997, introduse prin Legea nr. 99/1999, competența de a soluționa, în prima instanță, o astfel de cerere revine curții de apel.

Recursul declarat de reclamantă, împotriva acestei decizii, a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 274 din 6 iulie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios administrativ. Judecând cauza în fond, Curtea de Apel Târgu Mureș, prin sentința civilă nr. 283 din 23 noiembrie 2000, a admis acțiunea și: - a constatat că societatea reclamantă a deținut, în calitate de locatar, activul comercial Complex A. din Sovata, în baza contractului de locație de gestiune nr. 4 din 29 aprilie 1991, astfel cum a fost prelungit prin diverse acte adiționale, iar după intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 32/1998, această societate a transmis spre aprobare, la societatea pârâtă, cererea înregistrată sub nr. 4940 din 28 decembrie 1998, pentru transformarea contractului de locație de gestiune în contract de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare; - a obligat pe societatea pârâtă, în calitate de proprietară a Complexului A., să încheie cu societatea reclamantă contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare a respectivului complex, în condițiile art. 5 și urm. din O.U.G. nr. 32/1998. S-a motivat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 32/1998, act normativ cu caracter special, ce reglementează privatizarea societăților comerciale în turism, apreciindu-se, totodată, că societatea reclamantă este îndreptățită să pretindă obligarea societății pârâte să încheie cu ea contract de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare, față de caracterul imperativ al prevederilor art. 5 și 6 din ordonanța de urgență menționată.

Recursul declarat de pârâta SC B.C.A. SA Sovata, împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 6377 din 30 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, întemeindu-se pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare împotriva ultimelor două hotărâri, pe care le consideră pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, precum și vădit netemeinice. S-a susținut, în esență, că instanțele au aplicat greșit dispozițiile imperative ale H.G. nr. 865/1998 și ale O.U.G. nr. 32/1998. În acest sens, s-a relevat că, din coroborarea dispozițiilor art. 3 alin. (2), cu cele ale art. 4, 5, 7 și 8 din H.G.

nr. 865/1998, pentru aprobarea Normelor metodologice privind privatizarea societăților comerciale din turism, transformarea contractelor de locație a gestiunii, de închiriere sau de asociere în participațiune, în contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare sau vânzarea activelor care fac obiectul acestora, prin negociere directă, către titularul contractului, se face numai cu avizul prealabil al Ministerului Turismului. Or, s-a învederat că, din probatoriul administrat, rezultă că, la data de 28 decembrie 1998, când a formulat cererea de transformare a contractului de locație de gestiune în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, reclamanta nu avea avizul ministerului menționat, acesta fiind obținut abia la 25 octombrie 1999, astfel că nu se poate reține culpa pârâtei în nesoluționarea cererii de transformare a contractului de locație de gestiune în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare.

S-a mai relevat că dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 32/1998 nici nu prevăd obligativitatea încheierii contractului de leasing imobiliar, la simpla cerere a locatarului, care ar contraveni însăși ideii de negociere, reglementată imperativ prin art. 5 și 6 din aceeași ordonanță, în conformitate cu principiile inviolabilității proprietății și libertății contractuale. S-a subliniat, de asemenea, că, prin cele două hotărâri atacate, au fost încălcate dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 32/1998, precum și cele ale art. 2 lit. g) din H.G. nr. 865/1998, potrivit cărora „la societățile comerciale cu profil balnear divizarea se va face prin păstrarea structurilor de bază ale complexurilor de turism balnear integrate și calității pachetelor de servicii ce privesc cazarea, alimentația publică și tratamentul”.

Or, s-a relevat, prin privatizarea separată dispusă de cele două instanțe, ca urmare a admiterii acțiunii, a fost afectată structura unitară a complexului balneoclimateric Sovata, format din 4 hoteluri, legate între ele cu pasarele și tunele de trecere, care asigură accesul la baza comună de tratament. În fine, s-a susținut că, la data de 29 aprilie 1991, când a fost încheiat contractul de locație de gestiune, SC A.L.U. SRL nici nu avea personalitate juridică, aceasta fiind dobândită, conform certificatului de înmatriculare, abia la 16 octombrie 1991, încât, neavând calitate de parte în contractul ce face obiectul cauzei, nu poate exercita nici dreptul eventual de a solicita obligarea pârâtei la transformarea contractului de locație de gestiune în contract de leasing imobiliar și, deci, acțiunea sa trebuia respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

În concluzie, s-a cerut casarea celor două hotărâri atacate, iar pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamantă. Recursul în anulare nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit tranzacției ce a fost autentificată de notarul public N.G. la data de 22 ianuarie 2004, cele două părți din proces au convenit, prin concesii reciproce, să stingă litigiul ce face obiectul acestui dosar, în următoarele condiții: - SC A.L.U. SRL renunță la dreptul dedus judecății (transformarea contractului de locație a gestiunii în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare); - SC B.C.A. SA renunță la judecarea recursului în anulare (dosar recurs în anulare). Or, în raport cu conținutul acestui act, este evident că, în urma tranzacției intervenite între părți, recursul în anulare declarat în cauză a devenit lipsit de obiect, deoarece reclamanta a renunțat la însuși dreptul dedus judecății, iar pârâta a renunțat, la rândul ei, la judecarea recursului în anulare.

Așa fiind, față de prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora calea extraordinară de atac exercitată ar putea fi admisă, pentru motivele invocate, numai dacă, prin hotărârile atacate, s-ar fi produs o încălcare esențială a legii, care să fi determinat, la rândul ei, o soluționare greșită pe fond, ori dacă acele hotărâri ar fi vădit netemeinice, ceea ce nu mai este posibil a se examina datorită celor două declarații făcute de părți prin tranzacție, în sensul renunțării la dreptul dedus judecății și, respectiv, la judecarea căii de atac, urmează ca recursul în anulare formulat în cauza de față să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței civile nr. 283 din 23 noiembrie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ și deciziei nr. 6377 din 30 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Pronunțată, în ședință publică, azi, 26 aprilie 2004.