ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 859/2004

Asupra recursului în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Buzău, prin sentința penală nr. 2591 din 2 decembrie 2002 – definitivă prin neapelare, a condamnat pe inculpatul minor M.C. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare și două pedepse de câte 3 luni închisoare pentru infracțiunile de furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prevăzute de art. 208 alin. (4), art. 209 alin.(1) lit. g) și i) C. pen., art. 36 alin. (1) și art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, toate cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) din același cod, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.

Totodată, a revocat măsura educativă a libertății supravegheate aplicată inculpatului minor prin sentința penală nr. 55 din 11 ianuarie 2002 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin neapelare. În sfârșit, în baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani și 6 luni. S-a reținut că, în noaptea de 21 martie 2002, prin folosirea fără drept a cheilor adevărate, inculpatul minor M.C. a sustras, în scopul folosirii pe nedrept, autoturismul proprietatea părții vătămate C.G. Inculpatul a condus autoturismul sustras pe drumurile publice deși nu avea permis și a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor poliției.

Împotriva acestei hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct.17 1 teza I C. proc. pen. susținând că suspendând sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului minor pe perioada unui termen de încercare de 6 ani și 6 luni, conform art.86 1 și art.86 2 C. pen., instanța a pronunțat o hotărâre contrară legii. Recursul în anulare este întemeiat, potrivit celor ce urmează. Prin dispoziții speciale, legea penală prevede modalitățile neprivative de libertate pentru executarea pedepselor aplicate minorilor. Astfel, potrivit art. 110 C. pen., în caz de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanță.

De asemenea, conform art. 110 1 din același cod, odată cu suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate minorului în condițiile art.110, instanța poate dispune, pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredințarea supravegherii minorului unei persoane sau instituții din cele arătate în art. 103, putând stabili, totodată, pentru minor, una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute în art. 103 alin. (3), iar după împlinirea vârstei de 18 ani, respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor prevăzute de art.86 3 . Dispozițiile art .81 alin. (3) și (4), art. 82 alin. (3), art. 83, art. 84 și art. 86 se aplică în mod corespunzător.

Sustragerea minorului de la îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art.103 alin. (3) poate atrage revocarea suspendării condiționate. În cazul neândeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor stabilite de instanță, potrivit art .86 3 se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 86 4 alin. (2). Condițiile aplicării suspendării condiționate a executării pedepselor aplicate inculpaților minori sunt reglementate deci de textele de lege susmenționate, care derogă de la condițiile în care această instituție a dreptului penal se aplică minorilor. Acolo unde reglementările sunt comune legiuitorul a prevăzut-o în mod expres. Per a contrario, celelalte dispoziții legale care reglementează atât suspendarea condiționată a executării pedepsei, cât și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, nu se aplică minorilor.

Față de toate aceste dispoziții legale, este evident că instanța, dispunând în baza art. 86 1 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului minor pe un termen de încercare de 6 ani și 6 luni, calculat potrivit art. 86 2 din același cod, a pronunțat o hotărâre contrară legii. Concluzia care se impune este că, în ceea ce privește pe minori, prin derogare de la regimul general, calculul termenului de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei nu se realizează conform art. 86 2 C. pen., ci conform art. 110 1 din același cod, adăugându-se la pedeapsa aplicată un interval de timp cuprins între 6 luni și 2 ani. Ca atare, termenul de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare – aplicată în cauză – nu putea depăși 3 ani și 6 luni.

Drept consecință, admițându-se recursul în anulare, se va casa hotărârea atacată și se va dispune reducerea timpului de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei la 3 ani și 6 luni. Onorariu cuvenit avocatului din oficiu urmează a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 2591 din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei Buzău, privind pe inculpatul M.C. Casează hotărârea atacată numai cu privire la durata termenului de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, pe care îl reduce de la 6 ani și 6 luni, la 3 ani și 6 luni, conform art. 110 1 C. pen. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 februarie 2004.