ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 312/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 19 februarie 2004, reclamanta A.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, să se dispună anularea hotărârii nr. 1130 din 5 decembrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că soțul său decedat, A.G., a fost combatant în armată, fiind rănit în cursul operațiunilor militare, iar la lăsarea la vatră în anul 1946, nu s-a mai putut întoarce în localitatea de domiciliu, Herta-Movila, care fusese înglobată în teritoriul fostei U.R.S.S.

Reclamanta a apreciat că, în calitate de soție supraviețuitoare, poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000. Prin sentința nr. 68 din 7 aprilie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei A.M, ca nefondată. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că soțul reclamantei nu a suferit persecuții etnice, care l-ar fi determinat să se refugieze din localitatea de naștere sau de domiciliu, astfel că în mod justificat pârâta a respins cererea formulată de reclamantă. În consecință, instanța a reținut că reclamanta nu a fost lezată în drepturile recunoscute de lege și a respins ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta A.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență se susține că soțul decedat al reclamantei întrunea condițiile legale, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, deoarece la lăsarea la vatră din armată, în anul 1946, nu s-a mai putut întoarce în localitatea de domiciliu, deoarece aceasta fusese înglobată teritoriului fostei U.R.S.S. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. În cauza dedusă judecății, soțul reclamantei a fost încorporat pentru îndeplinirea obligațiilor militare, în luna mai 1944, din localitatea de domiciliu - Herța, însă după lăsarea la vatră, în luna septembrie 1946, nu s-a mai putut întoarce în această localitate, deoarece după încheierea operațiunilor militare rămăsese sub ocupația trupelor sovietice, fiind înglobată teritoriului fostei U.R.S.S.

Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate. Dar acest regim trebuie să se fi produs ca urmare a persecuțiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice. Or, în cauză, soțul reclamantei a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu, pentru îndeplinirea obligațiilor militare, fiind încorporat și ulterior participând la operațiile militare din partea a doua a celui de-al doilea război mondial.

Împrejurarea că la data lăsării la vatră, localitatea de domiciliu nu mai făcea parte din teritoriul României, nu îl îndreptățește pe cel în cauză să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, ca persoană strămutată sau refugiată. Ca urmare, se constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.M., împotriva sentinței nr. 68 din 7 aprilie 2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.