ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 312/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 19 februarie 2004, reclamanta A.M.

a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, să se

dispună anularea hotărârii nr. 1130 din 5 decembrie 2003, a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că soțul său decedat, A.G., a fost combatant în

armată, fiind rănit în cursul operațiunilor militare, iar la lăsarea la vatră

în anul 1946, nu s-a mai putut întoarce în localitatea de domiciliu,

Herta-Movila, care fusese înglobată în teritoriul fostei U.R.S.S. Reclamanta a

apreciat că, în calitate de soție supraviețuitoare, poate beneficia de

prevederile Legii nr. 189/2000.

Prin sentința nr. 68 din 7

aprilie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea reclamantei A.M, ca nefondată.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză

rezultă că soțul reclamantei nu a suferit persecuții etnice, care l-ar fi

determinat să se refugieze din localitatea de naștere sau de domiciliu, astfel

că în mod justificat pârâta a respins cererea formulată de reclamantă.

În consecință, instanța a

reținut că reclamanta nu a fost lezată în drepturile recunoscute de lege și a

respins ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta A.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență se susține că

soțul decedat al reclamantei întrunea condițiile legale, pentru a beneficia de

prevederile Legii nr. 189/2000, deoarece la lăsarea la vatră din armată, în

anul 1946, nu s-a mai putut întoarce în localitatea de domiciliu, deoarece

aceasta fusese înglobată teritoriului fostei U.R.S.S.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

În cauza dedusă judecății,

soțul reclamantei a fost încorporat pentru îndeplinirea obligațiilor militare,

în luna mai 1944, din localitatea de domiciliu - Herța, însă după lăsarea la vatră,

în luna septembrie 1946, nu s-a mai putut întoarce în această localitate,

deoarece după încheierea operațiunilor militare rămăsese sub ocupația trupelor

sovietice, fiind înglobată teritoriului fostei U.R.S.S.

Potrivit art. 2 din Normele

de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană

strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în

altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele

refugiate.

Dar acest regim trebuie să

se fi produs ca urmare a persecuțiilor la care fusese supusă persoana

respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, soțul

reclamantei a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu, pentru

îndeplinirea obligațiilor militare, fiind încorporat și ulterior participând la

operațiile militare din partea a doua a celui de-al doilea război mondial.

Împrejurarea că la data lăsării la vatră, localitatea de domiciliu nu mai făcea

parte din teritoriul României, nu îl îndreptățește pe cel în cauză să

beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, ca persoană strămutată sau

refugiată.

Ca urmare, se constată că

sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge

recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.M., împotriva sentinței nr. 68 din 7 aprilie 2004, a Curții de Apel

Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2005.