ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1418/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 79 din 14 aprilie 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta M.L., prin care aceasta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1037 din 7 noiembrie 2003, prin care pârâta i-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Inițial, acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 308/E din 12 ianuarie 2004, care, prin sentința nr. 123 din 4 februarie 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Suceava, reținând că Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare [art. 7 alin. (4) din Legea nr. 367/2001], prevede că împotriva hotărârilor date de comisiile ce funcționează pe lângă casele județene de pensii, se poate face contestație la curtea de apel.

La pronunțarea sentinței, instanța de fond, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a reținut că refugierea reclamantei și a familiei sale din localitatea de domiciliu, Botoșani, în localitatea Lugoj, a avut loc ca urmare a războiului, iar nu ca urmare a unor persecuții din motive etnice; pentru a proteja populația de consecințele intrării și înaintării pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare desfășurate în a doua parte a celui de-al doilea război mondial, Statul Român a evacuat populația, luând măsuri pentru adăpostirea și asigurarea de locuri de muncă pentru persoanele evacuate; reclamanta a avut de suferit consecințele nefavorabile ale situației de refugiat, ca urmare a stării de război de la acea dată, însă Legea nr. 189/2000 nu prevede acordarea de drepturi compensatorii, persoanelor care s-au aflat într-o asemenea situație.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta M.L. Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că soluționarea de către instanța de fond, a acțiunii sale s-a făcut cu interpretarea greșită a Legii nr. 189/2000. Recursul este nefondat. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002 și prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Corelând datele din actele de stare civilă depuse de reclamantă, cu cele din certificatul nr. C/1323 din 20 august 2003, eliberat de Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale, rezultă că în martie 1944, reclamanta și familia sa au fost evacuați din localitatea Botoșani, în localitatea Lugoj, județul Timiș. Este de notorietate faptul că în timpul celui de-al doilea război mondial, Statul Român, pentru a proteja populația din nord-estul țării, de consecințele intrării și înaintării pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare ce urmau a fi desfășurate, a evacuat o mare parte a populației, în alte localități din afara frontului.

În legătură cu evacuarea evocată, se reține un aspect deosebit de important, și anume, că aceasta s-a făcut de pe un teritoriu care se afla sub jurisdicția Statului Român și reprezintă o măsură de protecție din partea Statului care a asigurat adăpost și locuri de muncă pentru persoanele evacuate, și nicidecum o persecuție exercitată împotriva propriilor săi cetățeni. Cum recurenta-reclamantă s-a aflat în situația de „persoană evacuată din motive de război”, în condițiile arătate mai sus și cum o astfel de situație nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, acesteia nu-i poate fi recunoscută calitatea de beneficiară a drepturilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000, așa cum, în mod corect, a apreciat și instanța de fond.

Pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.L., împotriva sentinței civile nr. 79 din 14 aprilie 2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2005.