ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1757/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 120 din 5 mai 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta L.V., prin care aceasta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1369 din 19 ianuarie 2004, prin care pârâta i-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.

La pronunțarea sentinței, instanța de fond a reținut că refugierea reclamantei și a familiei sale din localitatea de domiciliu, comuna Vârnav, județul Botoșani, în satul Priboi, comuna Tătărani, județul Dâmbovița, în perioada aprilie 1944 - aprilie 1945, a avut loc ca urmare a războiului, iar nu ca urmare a unor persecuții din motive etnice; pentru a proteja populația de consecințele intrării și înaintării pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare desfășurate în a doua parte a celui de-al doilea război mondial, Statul Român a evacuat populația, luând măsuri pentru adăpostirea și asigurarea de bunuri de muncă pentru persoanele evacuate; reclamanta a avut de suferit consecințele nefavorabile ale situației de refugiat, ca urmare a stării de război de la acea dată, însă Legea nr. 189/2000 nu prevede acordarea de drepturi compensatorii, persoanelor care s-au aflat într-o asemenea situație.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, care a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304, pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că soluționarea de către instanța de fond, a acțiunii sale, s-a făcut cu interpretarea greșită a Legii nr. 189/2002 și că instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate în cauză. Recursul este nefondat. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002 și prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Coroborând datele din actele de stare civilă depuse de reclamantă, cu cele din copia extras eliberată la data de 24 noiembrie 2003, de Direcția Județeană Dâmbovița a Arhivelor Naționale, privind tabelul pe anul 1944, cu refugiații din Plasa Voinești, județul Dâmbovița, cărora Pretura Plăieșii Voinești le-a acordat lemne gratuit, precum și cu datele din declarațiile de martor, rezultă că în anul 1944, reclamanta și familia sa au fost evacuați din localitatea de domiciliu situată pe raza județului Botoșani, în comuna Tătărani, județul Dâmbovița. Este de notorietate faptul că în a doua parte a celui de-al doilea război mondial, Statul Român, pentru a proteja populația din nord-estul țării, de consecințele intrării și înaintării pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare ce urmau a fi desfășurate, a evacuat o mare parte a populației, în alte localități din afara frontului.

În legătură cu evacuarea evocată, se reține un aspect deosebit de important, și anume, că aceasta s-a făcut de pe un teritoriu care se afla sub jurisdicția Statului Român și a reprezentat o măsură de protecție din partea statului, care a asigurat adăpost și locuri de muncă pentru persoanele evacuate, și nicidecum o persecuție exercitată împotriva propriilor săi cetățeni. Cum recurenta-reclamantă s-a aflat în situația de „persoană evacuată din motive de război”, în condițiile arătate mai sus și cum o astfel de situație nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, acesteia nu-i poate fi recunoscută calitatea de beneficiară a drepturilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000, așa cum, în mod corect, a apreciat și instanța de fond.

Pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.V. împotriva sentinței civile nr. 120 din 5 mai 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005.