ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3378/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:

T.I. a chemat în judecată Municipiul

Râmnicu Vâlcea, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să anuleze

poziția 90 din carnetul său de muncă prin care s-a operat ilegal desfacerea

contractului său de muncă, operațiune de care a luat cunoștință la data de 9

aprilie 2003. În motivarea acțiunii, petiționarul a arătat că a pus la

dispoziția pârâtei carnetul său de muncă pentru a opera în baza unor hotărâri

irevocabile înscrierea dispoziției 60/2001 a aceleiași pârâte și anularea

poziției 88, prin care tot ilegal pârâta îi operase o desfacere de contract. Că

pârâta nu s-a limitat la efectuarea acestor operațiuni și în mod ilegal, pentru

a cincia oară i-a desfăcut contractul de muncă fără a emite o dispoziție în

acest sens, trecând ilegal la înscrierea în carnetul de muncă a acestei măsuri.

Prin sentința 4469 din 23 septembrie

2003, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins cererea formulată de T.I., reținând

că reclamantul angajat cu contract de muncă la Primăria Municipiului Râmnicu

Vâlcea a fost pensionat în baza deciziei 164068 din 23 noiembrie 2001,

drepturile de pensie fiind stabilite începând cu 1 decembrie 2000.

Atât prin decizia 1449/2001 a

Tribunalului Alba cât și prin sentința civilă 21 din 25 ianuarie 2002 a

Tribunalului Vâlcea s-a stabilit că începând cu data de 1 decembrie 2000,

operează efectiv decizia de pensionare a petiționarului, pentru limita de

vârstă și munca depusă și că cererea acestuia de a fi reintegrat începând cu 1

decembrie 2000 a fost respinsă, deoarece decizia de pensionare nu a fost

contestată.

Poziția 90 din carnetul de muncă al

reclamantului nu face altceva decât să consemneze încetarea raporturilor de

muncă prin pensionare, începând cu 1 decembrie 2000 înscrierea făcându-se în

baza deciziei civile 1449 din 18 septembrie 2000 a Tribunalului Alba și a sentinței

civile 21 din 25 ianuarie 2002 a Tribunalului Vâlcea rămasă irevocabilă prin

decizia civilă nr. 89 din 28 martie 2002 a Curții de Apel Pitești.

În motivarea recursului declarat de T.I.

împotriva sentinței civile 4469/2003 a Judecătoriei Vâlcea și neîncadrat în

nici una din ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., acesta arată că

deși a depus cererea de pensionare în noiembrie 2000, iar pensia i-a fost

stabilită începând cu 1 decembrie 2000, Primăria Municipiului nu-i putea

desface contractul de muncă de la data stabilirii pensiei, ci de la data

comunicării deciziei, intervenită în mai 2001. Așadar, acest decalaj de timp

trebuie luat în considerație atunci când se pornește la desfacerea contractului

de muncă ca urmare a pensionării, adăugându-se și intervalul de timp înlăuntrul

căruia decizia de pensionare poate fi contestată.

Decizia de pensionare primită la 3

mai 2001 a fost contestată și de asemenea Oficiul Pensii Vâlcea a mai emis încă

trei asemenea decizii, ultima care a rămas definitivă a fost emisă la 27

noiembrie 2001, iar efectele acesteia au început să se producă după 30 de zile,

adică la 27 decembrie 2001. După această dată, Municipiul Râmnicu Vâlcea putea

emite decizia de desfacere a contractului de muncă pentru pensionare, dar în nici

un caz dispoziția nu-și putea produce efectul retroactiv de la 1 decembrie

decembrie 2000, prin emiterea dispoziției 406 din 30 aprilie 2001 care a fost

însă anulată și a dispoziției 60 din 21 ianuarie 2001.

Recurentul precizează de asemenea că

hotărârile judecătorești despre care se pretinde că au stat la baza înscrierii

în carnetul de muncă la poziția 90 nu au nici o legătură cu încetarea

raporturilor de muncă, care pot opera numai în baza unei decizii a

Municipalității, și care însă nu a fost emisă.

În atare situație, instanța era

datoare să constate că înscrierea intervenită la 9 aprilie 2003 în carnetul de

muncă la poziția 90 este nelegală, în baza unei decizii de desfacere a contractului

de muncă și ca urmare a efectului său retroactiv, începând cu 1 decembrie 2000.

Recursul este nefondat.

Prin acțiune petiționarul T.I. a

solicitat instanței anularea mențiunii făcută în carnetul de muncă la poziția

90 echivalând-o cu o desfacere ilegală a contractului de muncă.

În realitate, mențiunea reflectă o

situație de fapt și de drept, al cărei suport îl constituie două hotărâri judecătorești

irevocabile, decizia 1449 din 18 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba și

decizia 89 din 28 martie 2002 a Curții de Apel Pitești, care atestă că începând

cu 1 decembrie 2000, raporturile de muncă ale petiționarului au încetat prin

pensionare.

Prin decizia Curții de Apel Alba s-a

dispus anularea dispoziției 60 din 23 ianuarie 2001 emisă de Primăria Râmnicu

Vâlcea și reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior desfacerii

contractului de muncă pentru perioada 21 aprilie 1999 – 1 decembrie 2000, data

la care acestuia i s-a desfăcut contractul individual de muncă conform art. 129

C. muncii în vederea pensionării. Reintegrarea contestatorului nu a putut

interveni ulterior datei de 1 decembrie 2000 deoarece de la această dată a

operat decizia de pensionare pentru limita de vârstă și muncă depusă 164068/23

aprilie 2001, și neexistând acordul primăriei angajatoare pentru continuarea

activității, nu au fost întrunite cerințele Legii 19/2000 pentru a opera cumulul

pensiei cu salariul. Prin decizia de referință, Curtea de Apel Alba a obligat

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea să plătească contestatorului doar

drepturile salariale aferente perioadei 21 aprilie 1999 – 1 decembrie 2000.

Prin decizia 80 din 28 martie 2002,

Curtea de Apel Pitești respingând recursul declarat de T.I., a menținut

sentința 21 din 25 ianuarie 2002 a Tribunalului Vâlcea prin care s-a respins

contestația acestuia privind anularea deciziei de desfacere a contractului de

muncă în baza art. 129 C. muncii.

Se poate spune așadar, că în ceea ce

îl privește pe petiționarul T.I., raportul de muncă a încetat nu numai în

temeiul celor două hotărâri judecătorești irevocabile dar și ca urmare a

deciziei de pensionare pentru limită de vârstă și vechime completă care nu a

fost contestată.

Este adevărat că în temeiul art. 130

lit. g) C. muncii adoptat prin Legea nr. 10/1972, desfacerea contractului de

muncă opera de la data comunicării deciziei de pensionare angajatului, dar

acest aspect, în prezenta decizie nu are relevanță, nu numai pentru că la data

comunicării deciziei de pensionare – raportul de muncă al petiționarului

încetase prin demisie, aspect tranșat definitiv și irevocabil prin decizia

80/2002 a Curții de Apel Pitești, dar și pentru că instanța nu a fost sesizată

cu examinarea efectelor deciziei de pensionare asupra raportului de muncă, ci

cu o cerere de anulare a mențiunilor făcute la poziția 90 din cartea de muncă

în temeiul celor două hotărâri judecătorești irevocabile.

Așa fiind, aspectele criticate de T.I.

în motivele de recurs legate de momentul încetării raporturilor de muncă în

funcție de data comunicării deciziei de pensionare nu-și găsesc corespondent în

cadrul procesual cu care instanța a fost investită prin acțiune, astfel încât

examinarea lor apare ca fiind de prisos.

Mențiunea făcută la poziția 90 din

carnetul de muncă al petiționarului nu reprezintă o modificare unilaterală a

contractului de muncă, așa cum se susține, deoarece un atare contract nici nu

există și cu atât mai puțin o desfacere ilegală a acestuia.

De fapt și sub aspectul competenței

materiale, judecătoria nu putea examina aceste aspecte pe care petiționarul a

încercat pe cale ocolită să le readucă în discuție.

Poziția 90 din carnetul de muncă al

petiționarului nu face decât să consemneze încetarea raporturilor de muncă,

urmare a pensionării începând cu 1 decembrie 2000, înscrierea făcându-se în

baza deciziei de pensionare a deciziei 1449 din 18 septembrie 2000 a Curții de

Apel Alba și a deciziei 89/2002 a Curții de Apel Pitești, care a confirmat

sentința 21/2002 a Tribunalului Vâlcea.

Pentru considerentele expuse

recursul de față urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul T.I. împotriva sentinței civile nr. 4469 din 23 septembrie 2003 a

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2004.