ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 586/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la 27 octombrie 2004, A.M. a declarat recurs împotriva sentinței

civile nr. 408 din 4 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate.

În motivarea recursului,

petenta susține că în mod greșit instanța de fond a considerat că declarațiile

martorilor audiați în cauză, B.M. și D.Ș., nu se referă la ea, întrucât faptul

că acum se numește A.M., este urmarea faptului că după ce s-a refugiat împreună

cu familia sa, în 1944, rămânând văduvă cu 3 copii minori, s-a recăsătorit cu M.A.

Din actele cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține următoarele.

Prin sentința civilă nr. 408din

4 octombrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamanta A.M. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Caraș

Severin.

Instanța de fond a constatat

că cererea reclamantei, de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

este neîntemeiată, întrucât petenta nu a făcut dovada că este numita M., zisă R.M.

S-a precizat, astfel, că din

actele de stare civilă depuse de reclamantă, nu rezultă că petenta a purtat

numele de R.M., iar declarațiile autentificate ale celor doi martori invocați

în acțiune, nu pot face dovada stării civile a petentei.

Recursul declarat de A.M.

este întemeiat și va fi admis.

Prin acțiune, A.M., născută la 8

noiembrie 1913, în localitatea Păpușoi, județul Cetatea Albă, U.R.S.S., a

solicitat să se constate că beneficiază de aplicarea Legii nr. 189/2000.

În acest sens, recurenta a

precizat că în februarie 1944, împreună cu R.N., soțul ei și cele 3 fiice ale

lor, V., R. și Vi., a fost nevoită să părăsească casa și bunurile din Cetatea

Albă și să se refugieze în orașul Caransebeș.

A mai precizat că în 1947,

soțul ei a murit, reclamanta rămânând văduvă cu 3 copii. În 1949 aceasta s-a

recăsătorit cu M.A.

A mai menționat reclamanta,

că certificatul de naștere i-a fost reconstituit în 1956, lucru care nu s-a mai

realizat în privința certificatului de căsătorie cu R.N., care decedase în 1947.

Petenta a susținut în cererea de chemare în judecată, că locul nașterii, data

nașterii, și localitatea nașterii (Păpușoi, județul Cetatea Albă, U.R.S.S.)

sunt trecute atât în certificatul de naștere, buletin de identitate, cât și

certificatul C-341, când avea numele de G., A. și R.

Mai mult, reclamanta a

menționat că declarațiile celor doi martori, B.M. și D.Ș., dovedesc faptul că

este aceeași persoană cu R.M.

Împrejurarea că reclamanta

este una și aceeași persoană cu M., zisă M.R., rezultă nu numai din

declarațiile autentificate ale celor doi martori sus-citați, dar și din

certificatul C-341 din 1 octombrie 2002, eliberat de Ministerul de Interne - Direcția

Generală a Arhivelor Statului.

Așa fiind, dovedindu-se că

reclamanta s-a refugiat din motive etnice, în 1944, urmează a se admite

recursul declarat, potrivit art. 312 C. proc. civ. și a se admite acțiunea, așa

cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.M. împotriva sentinței civile nr. 408/PI din 4 octombrie 2004, a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

în fond, admite acțiunea, anulează hotărârea nr. 1783 din 14 februarie 2003 și

obligă pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei,

calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada

februarie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 noiembrie 2002.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 februarie 2005.